Pregătiţi pentru ziua bătăliei
Fie ca noi, punându-ne încrederea în Salvator, Domnul oştirilor, să fim pregătiţi şi să nu ne poticnim pe câmpul de luptă.
În anul 1485, Richard al III-lea era regele Angliei. Era o perioadă de instabilitate politică şi Richard a trebuit să îşi apere coroana în repetate rânduri. El era ostaş experimentat, războinic viteaz şi perspicace care avea o oştire ce număra între 8.000 şi 10.000 de bărbaţi.
În acelaşi an, un pretendent la tronul Angliei, Henric Tudor, Conte de Richmond, l-a provocat şi înfruntat pe Richard pe Câmpia Bosworth, de unde provine şi numele bătăliei lor. Henric, spre deosebire de Richard, avea puţină experienţă în luptă, iar armata sa număra doar 5.000 de oameni. Însă de partea lui avea buni sfătuitori – nobili care luaseră parte la bătălii similare, inclusiv unele împotriva lui Richard. Dimineaţa bătăliei a sosit şi totul sugera faptul că Richard va învinge.
Evenimentele din 22 august 1485 sunt rezumate într-o legendă foarte cunoscută. În acea dimineaţă, regele Richard şi oamenii săi s-au pregătit pentru a înfrunta armata lui Henric. Învingătorul bătăliei avea să devină conducătorul Angliei. Cu puţin timp înainte de luptă, Richard a trimis un slujitor să vadă dacă era pregătit calul său.
„Potcoveşte-l repede!”, i-a poruncit slujitorul potcovarului. „Regele doreşte să meargă în fruntea trupelor sale.”
Potcovarul i-a răspuns că trebuie să aştepte. „Am potcovit caii întregii armate regale în ultimele zile”, a spus acesta, „iar acum trebuie să merg să mai fac rost de fier”.
Slujitorul nerăbdător a spus că nu poate aştepta. „Inamicii regelui înaintează chiar acum, iar noi trebuie să-i înfruntăm pe câmpul de luptă”, a spus el. „Descurcă-te cu ce ai.”
După cum i s-a poruncit, potcovarul a făcut tot ce a putut şi anume patru potcoave dintr-o ţeavă de fier. După ce a făcut potcoavele, a bătut în cuie trei dintre ele pe copitele calului. Totuşi, când a încercat să prindă cea de-a patra potcoavă, şi-a dat seama că nu are destule cuie.
„Mai am nevoie de unul sau două cuie şi am nevoie de timp să le fixez”, i-a spus el slujitorului.
Cu toate acestea, slujitorul nu a putut să aştepte. „Aud trompetele acum”, a spus el. „Nu poţi folosi ceea ce ai?”
Potcovarul a răspuns că va face tot ce poate dar că nu poate garanta că cea de-a patra potcoavă va rezista.
„Fixeaz-o!”, a ordonat slujitorul. „Şi grăbeşte-te, ori regele Richard va fi mânios pe amândoi.”
Bătălia a început îndată. Pentru a-şi antrena soldaţii, Richard a urcat şi a coborât dealul pe calul său, luptând şi îndemnându-i cu următoarele cuvinte: „Înaintaţi! Înaintaţi!”.
În timp ce Richard privea de-a lungul câmpului, i-a văzut pe unii dintre soldaţii săi retrăgându-se. Temându-se că ceilalţi soldaţi ar putea începe, de asemenea, să se retragă, el a galopat spre linia dezbinată pentru a-i încuraja. Dar înainte ca Richard să poată ajunge la ei, calul său s-a poticnit şi a căzut, aruncându-l pe rege la pământ. Una dintre potcoavele calului, după cum potcovarul s-a temut, a căzut în timpul galopului disperat al regelui.
Richard s-a ridicat de la pământ în timp ce calul său s-a ridicat şi a plecat. În timp ce armata lui Henric avansa, Richard îşi flutura sabia în aer, strigând: „Un cal! Un cal! Regatul meu pentru un cal!”.
Dar era prea târziu. Între timp, armata lui Richard fugea de teama oştirii lui Henric care înainta şi bătălia a fost pierdută. De atunci, poporul rosteşte proverbul:
Din cauza unui cui, s-a pierdut o potcoavă,
din cauza unei potcoave, s-a pierdut un cal,
din cauza unui cal, s-a pierdut o bătălie,
din cauza unei bătălii, s-a pierdut un regat,
şi toate din cauza unui cui pentru potcoavă.1
Fixarea principiilor noastre
Când mă gândesc la această poveste, reflectez asupra modului în care un lucru atât de simplu precum un cui de potcoavă fixat prost a dus la o astfel de schimbare neaşteptată a evenimentelor. Putem compara cuiul lipsă cu principiile Evangheliei. Lipsa principiilor Evangheliei şi a valorilor şi practicilor asociate acestora ne pot lăsa neajutoraţi pe câmpul de bătălie împotriva tentaţiilor şi a răului.
Ce practici lipsesc din viaţa şi familia noastră? Neglijăm noi rugăciunea personală şi rugăciunea în familie? Studiul sârguincios al scripturilor? Seara în familie în fiecare săptămână? Plata integrală a zeciuielii? Slujirea fraţilor şi a surorilor noastre? Respectarea zilei de sabat? Preaslăvirea în templu? Dragostea faţă de aproapele nostru?
Fiecare dintre noi se poate autoanaliza şi poate găsi ceea ce îi lipseşte – principiul sau practica pe care are nevoie să o fixeze mai ferm în viaţa şi familia sa. Apoi, după ce am identificat respectivul principiu sau respectiva practică, putem acţiona cu sârguinţă şi hotărâre pentru a strânge cuiul – pentru a trăi conform acelui principiu şi pentru a ne pregăti mai bine pe noi şi pe familia noastră să apărăm ceea ce este drept.
În Doctrină şi legăminte, Domnul ne sfătuieşte: „Şi luaţi coiful salvării şi sabia Spiritului Meu, pe care îl voi revărsa asupra voastră, şi cuvântul Meu, pe care Eu vi l-am revelat, şi… fiţi credincioşi până când vin Eu” (27:18).
Slujitorilor Săi credincioşi, Domnul le-a promis: „Şi braţele lor vor fi braţul Meu şi Eu voi fi scutul şi pavăza lor; şi Eu le voi încinge coapsele şi ei vor lupta bărbăteşte pentru Mine;… şi prin focul indignării Mele îi voi apăra” (D&L 35:14).
Fie ca noi să ne amintim că, deşi „calul este pregătit pentru ziua bătăliei”, cum se spune în Proverbele, „biruinţa este a Domnului” (21:31). Fie ca noi să urmăm invitaţia lui Moroni de a „[veni] la Hristos şi [de a ne perfecţiona] pentru El” (Moroni 10:32). Fie ca noi să ne punem încrederea în Salvator, Domnul oştirilor, să fim pregătiţi şi să nu ne poticnim pe câmpul de luptă împotriva răului.
Ilustraţii de Greg Newbold