Adolescenţii şi legămintele din templu
Odată cu reducerea vârstei minime necesară pentru slujirea misionară, zeci de mii de adolescenţi fac acum legăminte sfinte în templu.
În calitate de lucrători în templu, am avut binecuvântarea de a întâlni tineri adulţi care au venit la templu pentru a primi înzestrarea personală. Am descoperit că participarea la un seminar de pregătire pentru templu le-a fost de ajutor, însă influenţa părinţilor neprihăniţi a jucat un rol mai important în a-i ajuta să se pregătească să facă legăminte în templu. În calitate de părinţi şi conducători, trebuie să-i ajutăm pe tineri nu doar să se pregătească pentru slujirea misionară cu timp deplin, care durează numai câteva luni, ci, de asemenea, să facă şi să ţină legămintele din templu, care durează o eternitate. Primii paşi se fac în copilărie.
Să-i pregătim pe copii
Părinţii le pot arăta copiilor lor importanţa templului preaslăvind în templu şi împărtăşindu-şi mărturiile despre munca în templu. Chiar şi în zonele în care nu se poate călători la templu prea des, părinţii pot insufla copiilor lor dorinţa de a merge la templu.
Preşedintele Howard W. Hunter (1907-1995) i-a învăţat pe părinţi: „Să împărtăşim copiilor noştri sentimentele de natură spirituală pe care le avem în templu. Şi să-i învăţăm cu mai multă convingere şi într-un mod mai natural lucrurile care se pot spune despre scopurile casei Domnului”1. Copiii noştri trebuie să ştie că templul este un loc în care am primit răspunsuri la rugăciuni şi am simţit dragostea lui Dumnezeu.
Părinţii pot, de asemenea, să-i înveţe pe copiii lor să aştepte cu nerăbdare şi să trăiască demni pentru a primi recomandarea cu utilizare limitată pe care o pot obţine la vârsta de 12 ani. Când vine momentul ca aceşti tineri să participe, observăm bucuria şi mândria cu care arată aceste recomandări în templu.
Să-i pregătim pe tineri
Părinţii îi pot ajuta pe copiii lor să se implice în cercetarea istoriei familiei pentru ca, atunci când împlinesc 12 ani, să poată să ducă la templu nume ale membrilor familiei. Tinerilor care procedează astfel, vârstnicul David A. Bednar, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, le-a promis: „Dragostea şi recunoştinţa voastră faţă de strămoşii voştri se vor mări. Mărturia voastră despre Salvator şi convertirea la El vor deveni profunde şi statornice. Iar eu vă promit că veţi fi protejaţi împotriva influenţei tot mai intense a duşmanului”2.
Am văzut multe situaţii în care această promisiune a fost îndeplinită. De curând, o tânără fată ne-a spus că, după ce a cercetat pentru a afla numele bunicii ei, a venit la templu să facă munca necesară pentru ea. Ea a spus că, atunci când a fost botezată pentru bunica ei, a avut o impresie clară că bunica ei avea să o întâmpine în viaţa următoare. Experienţe de genul acesta întăresc mărturiile şi insuflă dorinţa de a participa la alte rânduieli din templu.
Mulţi tineri se confruntă cu ispita de a se îmbrăca indecent. Atunci când părinţii şi conducătorii poartă îmbrăcăminte frumoasă, modestă, tinerii înţeleg că şi ei pot face acest lucru. Tinerii trebuie să înţeleagă că felul în care se îmbracă şi atitudinea faţă de trupurile lor pot demonstra calitatea lor de ucenici.
Părinţii îi pot ajuta pe tineri să se pregătească să intre în templu ajutându-i să înţeleagă legămintele pe care le vor face acolo. Legămintele din templu includ promisiunile de „a respecta legea unei virtuţi şi castităţi stricte, a fi caritabil, binevoitor, tolerant şi pur; de a dedica atât talentul, cât şi mijloacele materiale răspândirii adevărului şi înălţării spirituale [a familiei umane]; de a rămâne devotat cauzei adevărului; şi de a căuta, prin orice mijloace, să contribuie la marea pregătire pentru ca pământul să fie gata să-L primească pe Regele său – Domnul Isus Hristos”3. Părinţii pot depune mărturie că tinerii vor primi binecuvântări personale, mari de-a lungul vieţii lor pe măsură ce ţin aceste legăminte, iar aceste legăminte vor avea mai multă însemnătate pentru tineri dacă părinţii lor îi ajută să înţeleagă că atât binecuvântările, cât şi legămintele sunt posibile prin ispăşirea lui Isus Hristos.
Există multe feluri prin care-i putem ajuta pe copiii şi pe tinerii noştri să se pregătească să primească binecuvântările din templu. Cu cât sunt mai pregătiţi, cu atât sunt mai mari şansele lor de a avea pace şi simţi Spiritul şi astfel vor putea să aibă experienţe spirituale minunate atunci când îşi vor primi înzestrarea. O experienţă înălţătoare în templu îi va face ucenici mai devotaţi ai lui Hristos şi misionari mai buni – motivaţi să-i ajute pe cei cărora le predau să se pregătească să primească propriile lor rânduieli sfinte din templu.