Să găsim pacea de durată şi să clădim familii eterne

Vârstnicul L. Tom Perry

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli

Evanghelia lui Isus Hristos este cea care ne oferă această temelie pe care putem găsi pacea de durată şi putem clădi familii eterne.

Călătoria noastră de-a lungul vieţii are perioade cu momente bune, dar şi cu momente rele. Fiecare aduce diferite încercări. Modul în care învăţăm să ne adaptăm schimbărilor aduse de acestea depinde de temelia pe care clădim. Evanghelia Domnului şi Salvatorului nostru oferă o temelie sigură şi solidă. Ea este construită bucată cu bucată pe măsură ce dobândim cunoaştere despre planul etern al Domnului pentru copiii Săi. Salvatorul este Învăţătorul Suprem. Noi Îl urmăm.

Scripturile depun mărturie despre El şi oferă un exemplu de neprihănire perfectă, pe care să-l urmăm. La o conferinţă anterioară, le-am împărtăşit membrilor Bisericii faptul că am câteva caiete în care mama mea a consemnat informaţii pe care le folosea în pregătirea lecţiilor sale pentru Societatea de Alinare. Însemnările sunt la fel de actuale azi precum erau şi atunci. Una dintre acestea este un citat despre caracterul lui Isus Hristos, scris de Charles Edward Jefferson în anul 1908. Spune aşa:

„A fi creştin înseamnă a-L admira pe Isus cu atâta sinceritate şi ardoare încât să-I dăruieşti întreaga viaţa încercând să devii ca El…

 Noi putem ajunge să-L cunoaştem prin cuvintele pe care le-a rostit, prin lucrurile pe care le-a făcut şi, de asemenea, prin tăcerea Lui. Îl putem cunoaşte și prin intermediul impresiei făcute, în primul rând, prietenilor Săi, în al doilea rând, duşmanilor Săi şi, în al treilea rând, contemporanilor Săi… 

Una dintre caracteristicile vieţii din secolul al XX-lea este reprezentată de nemulţumire [şi de necaz]… 

 Lumea doreşte foarte mult ceva, dar nu ştie ce. Bogăţia a venit… [şi] lumea este plină de… invenţii ale priceperii şi geniului uman, dar… [încă] suntem neliniştiţi, nemulţumiţi [şi] dezorientaţi… [Dacă deschidem] Noul Testament, [vom găsi aceste cuvinte]: «Veniţi la Mine şi Eu vă voi da odihnă; Eu sunt Pâinea vieţii; Eu sunt Lumina lumii; dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea; vă dau pacea Mea; veţi primi putere; inima vi se va bucura»” (The Character of Jesus [1908], p. 7, 11, 15–16).

Bărbaţii şi femeile sunt influenţaţi, în parte, de cei printre care aleg să trăiască. Cei pe care îi consideră exemple şi pe care încearcă să-i urmeze îi influenţează, de asemenea. Isus este Exemplul suprem. Singura cale de a avea pace de durată este să privim către El şi să trăim.

Ce anume referitor la Isus este cel mai demn de atenţia noastră?

„Scriitorii Noului Testament… nu au dat importanţă înălţimii [lui Isus], hainelor pe care le-a purtat sau caselor în care a trăit… El S-a născut într-un staul, a lucrat în atelierul unui tâmplar, a propovăduit timp de trei ani şi, apoi, a murit pe cruce… Noul Testament a fost scris de oameni care au vrut ca noi… să ne concentrăm atenţia asupra [Lui]” (The Character of Jesus, p. 21–22) având siguranţa că El a fost şi este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, Salvatorul şi Mântuitorul lumii.

Cred că una dintre pildele Salvatorului se aplică în mod special zilelor noastre.

Se află în capitolul 13 din Matei, unde citim:

„Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină între grâu şi a plecat.

Când au răsărit firele de grâu şi au făcut rod, a ieşit la iveală şi neghina.

Robii stăpânului casei au venit şi i-au zis: «Doamne, n-ai semănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are, dar, neghină?».

El le-a răspuns: «Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta». Şi robii i-au zis: «Vrei, dar, să mergem s-o smulgem?».

«Nu», le-a zis el, «ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea.

Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: „Smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu”»” (versetele 25–30).

Acel vechi duşman al întregii omeniri a găsit multe strategii pentru a împrăştia neghină în lung şi în lat. El a găsit modalităţi ca acestea să corupă chiar şi sfinţenia căminelor noastre. Căile ticăloase şi lumeşti au devenit atât de răspândite încât pare că nu există nicio modalitate de a le distruge. Ele vin prin intermediul cablurilor şi al eterului tocmai în dispozitivele pe care le-am creat pentru educaţia şi distracţia noastră. Grâul şi neghina au crescut foarte aproape unul de celălalt. Un administrator care întreţine câmpul trebuie, cu toată puterea sa, să hrănească ceea ce este bun şi să-l facă atât de puternic şi frumos încât neghina să nu atragă nici ochiul, nici urechea. Cât de binecuvântaţi suntem, ca membri ai Bisericii Domnului, să avem drept temelie pe care să ne putem clădi vieţile preţioasa Evanghelie a Domnului şi Salvatorului nostru!

În 2 Nefi, în Cartea lui Mormon, citim: „Căci iată, iarăşi vă spun că, dacă veţi intra pe această cale şi veţi primi Duhul Sfânt, El vă va arăta toate lucrurile pe care trebuie să le faceţi” (2 Nefi 32:5).

Nu trebuie să permitem niciodată zgomotului lumii să domine şi să copleşească glasul blând şi încet.

Noi am fost, cu siguranţă, avertizaţi de evenimentele pe care urmează să le înfruntăm în zilele noastre. Provocarea noastră va consta în modul în care ne pregătim pentru evenimentele despre care Domnul a spus că se vor întâmpla cu siguranţă.

Mulţi oameni din societatea noastră îngrijorată înţeleg că destrămarea familiei va aduce doar întristare şi deznădejde într-o lume agitată. În calitate de membri ai Bisericii, avem responsabilitatea de a păstra şi de a proteja familia ca unitate de bază a societăţii şi a eternităţii. Profeţii au avertizat şi au prevenit despre consecinţa inevitabilă şi distructivă cu privire la deteriorarea valorilor familiei.

Pe măsură ce lumea continuă să ne privească, haideţi să ne asigurăm că exemplul nostru va susţine şi va sprijini planul pe care Domnul l-a conceput pentru copiii Săi aici, în viaţa muritoare. Predarea cea mai bună trebuie făcută prin intermediul exemplului neprihănit. Căminele noastre trebuie să fie locuri sfinte pentru a putea rezista presiunilor exercitate de lume. Amintiţi-vă că cele mai mari dintre binecuvântările Domnului vin prin intermediul familiilor neprihănite şi le sunt date acestora.

Noi trebuie să continuăm să evaluăm, cu grijă, activităţile noastre în calitate de părinţi. Cea mai importantă învăţătură pe care o va primi vreodată un copil va veni din partea unui tată şi a unei mame neprihăniţi care se interesează de el. Să analizăm mai întâi rolul mamei. Ascultaţi aceste cuvinte ale preşedintelui Gordon B. Hinckley:

„Femeile care transformă o casă într-un cămin au o contribuţie mai mare în societate decât cei care comandă armate mari sau cei care conduc corporaţii impresionante. Cine poate estima valoarea influenţei unei mame asupra copilului ei, a unei bunici asupra posterităţii ei, sau a mătuşilor şi surorilor asupra rudelor lor?

Nu putem măsura sau calcula influenţa femeilor care, în propriile moduri, clădesc vieţi de familie stabile şi educă în spiritul binelui nepieritor generaţiile viitorului. Deciziile femeilor din această generaţie vor fi eterne în ceea ce priveşte consecinţele. Permiteţi-mi să sugerez că mamele de azi nu au nicio altă oportunitate mai mare sau provocare mai serioasă decât aceea de a face tot ce le stă în putinţă pentru a-şi întări [căminele]” (Standing for Something: 10 Neglected Virtues That Will Heal Our Hearts and Homes [2000], p. 152).

Acum, să analizăm rolul unui tată în vieţile noastre:

Taţii dau binecuvântări şi înfăptuiesc rânduieli sacre pentru copiii lor. Acestea vor deveni momente spirituale importante în vieţile lor.

Taţii se implică personal în coordonarea rugăciunilor în familie, cititului zilnic din scripturi şi a serilor în familie săptămânale.

Taţii formează tradiţii de familie implicându-se în planificarea vacanţelor şi a altor excursii care îi vor include pe toţi membrii familiei. Amintirile acestor clipe speciale împreună nu vor fi uitate niciodată de copiii lor.

Taţii discută în mod regulat cu fiecare dintre copiii lor şi îi învaţă principii ale Evangheliei.

Taţii îi învaţă valoarea muncii pe fiii şi pe fiicele lor şi îi ajută să-şi stabilească obiective potrivite în vieţile lor.

Taţii oferă un exemplu de slujire cu credinţă în spiritul Evangheliei.

Dragi fraţi, vă rog să vă amintiţi de chemarea dumneavoastră sacră de tată în Israel – cea mai importantă chemare a dumneavoastră pentru timp şi eternitate – o chemare din care nu veţi fi niciodată eliberaţi.

Cu mulţi ani în urmă, în cadrul conferinţelor de ţăruş, prezentam un material video pentru a ilustra tema mesajului pe care-l împărtăşeam. De-a lungul acelui an, în timp ce am călătorit pentru diferitele conferinţe de ţăruş care ne-au fost desemnate în cadrul Bisericii, am devenit foarte familiarizaţi cu conţinutul acelui material video. Aproape că îl puteam spune pe de rost. Mesajul a rămas în mintea mea de-a lungul tuturor acestor ani. Materialul video îl avea ca narator pe preşedintele Harold B. Lee şi relata o întâmplare care avusese loc în casa fiicei lui. Sună în felul următor:

Într-o seară, mama familiei încerca din răsputeri să termine de băgat la borcan nişte fructe. În cele din urmă, copiii erau gata de culcare şi se liniştiseră. Acum era timpul de a se întoarce la fructe. După ce a început să cureţe fructele şi să le scoată sâmburii, doi băieţei au apărut în bucătărie spunând că sunt gata pentru rugăciunile lor de seară.

Nedorind să fie întreruptă, mama le-a spus repede: „Ce-ar fi să spuneţi rugăciunile singuri azi şi mama să lucreze în continuare la fructe?”.

Cel mai mare dintre cei doi fii a refuzat să plece şi a spus: „Care sunt mai importante, rugăciunile sau fructele?” (Vezi Teachings of Presidents of the Church: Harold B. Lee [2000], p. 143–144).

Câteodată ne aflăm în situaţii în care avem ocazia de a preda o lecţie unui copil, care va avea un efect de durată în viaţa lui tânără. Desigur, rugăciunile sunt mai importante decât fructele. Un părinte de succes nu ar trebui niciodată să fie prea ocupat să profite de un moment din viaţa unui copil pentru a-i preda o lecţie importantă.

Convingerea mea fermă este că nu a mai fost niciodată, în viaţa mea, o perioadă în care copiii Tatălui nostru Ceresc să fi avut o nevoie mai mare de influenţa îndrumătoare a părinţilor credincioşi şi devotaţi. Noi avem o moştenire măreaţă şi nobilă a părinţilor care au renunţat la aproape tot ce aveau pentru a găsi un loc în care să-şi poată creşte familiile cu credinţă şi curaj pentru ca următoarea generaţie să aibă oportunităţi mai mari decât ale lor. Trebuie să găsim în noi înşine acelaşi spirit de determinare şi să depăşim provocările pe care le avem cu acelaşi spirit de sacrificiu. Noi trebuie să insuflăm generaţiilor viitoare o încredere cât mai mare în învăţăturile Domnului şi Salvatorului nostru.

„Şi acum, fiii mei, aduceţi-vă aminte, aduceţi-vă aminte că pe stânca Mântuitorului nostru, care este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trebuie să vă clădiţi voi temelia voastră ca, atunci când diavolul îşi va trimite vânturile lui puternice, da, săgeţile lui în vârtejuri, da, atunci când ploaia lui cu pietre şi furtuna lui puternică vă va lovi, aceasta să nu aibă nicio putere asupra voastră ca să vă târască către adâncul nefericirii şi al suferinţei fără de sfârşit, datorită stâncii pe care voi sunteţi zidiţi, care este o temelie sigură, o temelie pe care dacă oamenii zidesc, ei nu pot să cadă.” (Helaman 5:12)

Evanghelia lui Isus Hristos este cea care ne oferă această temelie pe care putem găsi pacea de durată şi putem clădi familii eterne. Depun mărturie despre aceasta în numele Domnului şi Salvatorului nostru, chiar Isus Hristos, amin.