Motivul speranţei noastre

Preşedintele Boyd K. Packer

preşedintele Cvorumului celor Doisprezece Apostoli

O mărturie despre speranţa mântuirii este ceva ce nu poate fi măsurat sau numărat. Isus Hristos este sursa acelei speranţe.

În urmă cu mai mulţi ani, sora Packer şi cu mine am vizitat Universitatea Oxford. Noi căutam înregistrările unui strămoş de-al meu care a trăit cu nouă generaţii în urmă. Decanul Facultăţii Christ din cadrul Universităţii Oxford, Dr. Poppelwell, a avut amabilitatea de a-l ruga pe arhivarul facultăţii să aducă înregistrările. Acolo, printre înregistrările din anul 1583, am găsit numele strămoşului meu, John Packer.

În anul următor, am revenit la Oxford pentru a dona bibliotecii Facultăţii Christ un frumos set legat al lucrărilor canonice. A fost puţin stânjenitor pentru Dr. Poppelwell. Poate credea că nu eram cu adevărat creştini. Aşa că a chemat capelanul facultăţii pentru a lua cărţile.

Înainte de a-i înmâna capelanului scripturile, am deschis Ghidul pentru scripturi şi i-am arătat un subiect: 18 pagini de scris foarte mic, cu un singur spaţiu între rânduri, în care erau trimiteri la subiectul intitulat „Isus Hristos”. Este una dintre cele mai cuprinzătoare compilaţii de referinţe scripturale avându-L ca subiect pe Salvator, care a fost vreodată realizată în istoria lumii – o mărturie din Vechiul şi Noul Testament, din Cartea lui Mormon, din Doctrină şi legăminte şi din Perla de mare preţ.

„Oricum aţi studia aceste referinţe”, i-am spus, „de la stânga la dreapta, de sus în jos, dintr-o carte în alta, subiect după subiect – veţi afla că sunt o mărturie consistentă şi armonioasă despre divinitatea misiunii Domnului Isus Hristos – naşterea Sa, viaţa Sa, învăţăturile Sale, răstignirea Sa, învierea Sa şi ispăşirea Sa”.

După ce i-am împărtăşit capelanului câteva dintre învăţăturile Salvatorului, atmosfera s-a schimbat şi ne-a prezentat proprietatea, inclusiv câteva excavaţii recente în urma cărora au fost descoperite picturi murale din vremea Imperiului Roman.

Printre referinţele enumerate în Ghidul pentru scripturi se află aceasta din Cartea lui Mormon – un alt testament al lui Isus Hristos: „Noi… predicăm despre Hristos, profeţim despre Hristos şi scriem după profeţiile noastre pentru ca să ştie copiii noştri la ce sursă să se uite pentru iertarea păcatelor lor” (2 Nefi 25:26).

Salvatorul a declarat cu propriile cuvinte: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6).

Şi, în Cartea lui Mormon, El declară: „Iată, Eu sunt Acela care am fost pregătit de la crearea lumii să mântuiesc poporul Meu. Iată, Eu sunt Isus Hristos… În Mine întreaga omenire va avea viaţă şi aceasta în vecii vecilor, şi anume aceia care vor crede în numele Meu; şi ei vor deveni fiii Mei şi fiicele Mele” (Eter 3:14).

Sunt multe, multe alte referinţe în lucrările canonice în care este proclamat rolul divin al lui Isus Hristos ca Mântuitor al tuturor celor care s-au născut şi se vor naşte vreodată în viaţa muritoare.

Prin ispăşirea lui Isus Hristos toţi suntem mântuiţi de la căderea omului, care a avut loc atunci când Adam şi Eva au mâncat din fructul oprit în Grădina Edenului, aşa cum se afirmă în Corinteni: „Şi, după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos” (1 Corinteni 15:22).

Cartea lui Mormon ne învaţă: „Căci este potrivit ca o ispăşire să aibă loc… sau altfel toată omenirea trebuie să dispară fără scăpare; da, toţi sunt împietriţi; da, toţi sunt căzuţi şi sunt pierduţi şi trebuie să piară, dacă nu va fi o ispăşire… o jertfă nesfârşită şi veşnică” (Alma 34:9–10).

Poate că nu trăim vieţi perfecte şi există pedepse pentru greşelile noastre, dar înainte să fi venit pe pământ, am fost de acord să ne supunem legilor Lui şi să acceptăm pedeapsa pentru încălcarea acestor legi.

„Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.

Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.” (Romani 3:23–24)

Salvatorul a înfăptuit ispăşirea, ceea ce ne oferă mijlocul prin care putem deveni curaţi. Isus Hristos este Hristosul înviat. Noi Îl preaslăvim şi Îi suntem recunoscători pentru durerea pe care a suferit-o pentru noi ca grup şi pentru durerea pe care a îndurat-o pentru fiecare dintre noi în parte, atât în Grădina Ghetsimani, cât şi pe cruce. El le-a îndurat pe toate cu multă umilinţă şi având o înţelegere eternă a rolului şi a scopului Său divin.

Cei care se vor pocăi şi se vor lepăda de păcat vor vedea că braţul Său milos este întins pentru a ne ajuta. Cei care aud şi iau în seamă cuvintele Sale şi pe cele ale slujitorilor Săi aleşi vor găsi pace şi înţelegere chiar şi în mijlocul marilor suferinţe şi întristări. Sacrificiul Său a dus la eliberarea noastră de efectele păcatului, astfel încât sentimentul de vinovăţie să dispară şi să avem speranţă.

Dacă El nu ar fi realizat ispăşirea, nu ar exista mântuirea. Ar fi o lume în care ar fi greu de trăit dacă nu am putea fi iertaţi niciodată pentru greşelile noastre, dacă nu am putea niciodată să ne purificăm şi să mergem mai departe.

Mila şi harul lui Isus Hristos nu se aplică doar celor care păcătuiesc prin comitere sau prin neglijenţă, ci cuprind promisiunea păcii nepieritoare făcută tuturor celor care-L acceptă şi-L urmează şi care acceptă şi urmează învăţăturile Sale. Mila Sa este puternicul leac care-i vindecă chiar şi pe răniţii nevinovaţi.

De curând, am primit o scrisoare de la o femeie care a afirmat că a îndurat multă suferinţă de-a lungul vieţii ei. O mare greşeală pe care nu a numit-o, dar la care a făcut aluzie, fusese comisă împotriva ei. Ea a recunoscut că s-a luptat cu sentimente profunde de amărăciune. În mânia ei, şi-a spus cu înverşunare: „Cineva trebuie să plătească pentru această greşeală îngrozitoare”. Ea a scris că, în acel moment teribil plin de durere şi întrebări, în inima ei a primit un răspuns imediat: „Cineva a plătit deja”.

Dacă nu ştim ce poate face sacrificiul Salvatorului pentru noi, putem trăi având regrete că am făcut ceva greşit sau că am jignit pe cineva. Sentimentul de vinovăţie care însoţeşte greşelile poate fi înlăturat. Dacă încercăm să înţelegem ispăşirea Sa, vom avea mai multă pioşenie faţă de Domnul Isus Hristos, faţă de slujirea Sa pe pământ şi faţă de misiunea Sa divină ca Salvator al nostru.

Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă a fost restaurată pentru a răspândi în lumea întreagă cunoaşterea despre viaţa şi învăţăturile Salvatorului. Această conferinţă minunată este transmisă prin satelit în 94 de limbi, în 102 ţări, dar este disponibilă, de asemenea, pe Internet fiecărei naţiuni în care există Biserica. Avem peste 3.000 de ţăruşi. Numărul misionarilor noştri cu timp deplin depăşeşte 88.000, iar cel al membrilor Bisericii a trecut de 15 milioane. Aceste numere sunt o dovadă a faptului că „piatra care se desprinde din munte, fără ajutorul vreunei mâini” continuă să se rostogolească şi, într-un final, va umple „tot pământul” (D&L 65:2).

Dar, indiferent cât de mult se răspândeşte Biserica sau câte milioane de membri ni se alătură, indiferent în câte continente şi ţări pătrund misionarii noştri sau câte limbi diferite vorbim, adevăratul succes al Evangheliei lui Isus Hristos se va măsura în funcţie de tăria spirituală a fiecărui membru în parte. Avem nevoie de tăria convingerii care se găseşte în inima fiecărui ucenic fidel al lui Hristos.

O mărturie despre speranţa mântuirii este ceva ce nu poate fi măsurat sau numărat. Isus Hristos este sursa acelei speranţe.

Noi căutăm să întărim mărturiile celor tineri şi pe ale celor în vârstă, pe ale celor căsătoriţi şi pe ale celor singuri. Noi trebuie să propovăduim Evanghelia lui Isus Hristos bărbaţilor, femeilor şi copiilor din fiecare rasă şi naţionalitate, celor bogaţi şi celor săraci. Avem nevoie de noii convertiţi şi de aceia dintre noi care sunt urmaşi ai pionierilor. Trebuie să-i căutăm pe cei care s-au îndepărtat şi să-i ajutăm să se întoarcă la turmă. Avem nevoie de înţelepciunea, cunoaşterea şi tăria spirituală a fiecăruia. Fiecare membru al acestei Biserici, ca individ, este o parte importantă a trupului Bisericii.

„Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos.

Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup…

Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe.” (1 Corinteni 12:12–14)

Fiecare membru este o mărturie despre viaţa şi învăţăturile lui Isus Hristos. Suntem în război cu forţele duşmanului şi avem nevoie de fiecare dintre noi pentru a avea succes în lucrarea pe care Salvatorul o are pentru noi.

V-aţi putea gândi: „Ce pot eu să fac? Sunt o singură persoană”.

Cu siguranţă, Joseph Smith s-a simţit câteodată foarte singur. El s-a ridicat la înălţime, dar a început pe când era un băiat de 14 ani care avea o întrebare: „Cărei biserici ar trebui să mă alătur?” (vezi Joseph Smith – Istorie 1:10). Credinţa lui Joseph şi mărturia lui despre Salvator au crescut aşa cum trebuie să crească şi ale noastre, „rând după rând, precept după precept, aici puţin şi acolo puţin” (2 Nefi 28:30; vezi, de asemenea, D&L 128:21). Joseph a îngenuncheat pentru a se ruga şi ce lucruri minunate s-au întâmplat datorită acelei rugăciuni şi a Primei Viziuni!

În calitatea mea de unul dintre cei doisprezece apostoli, depun mărturie despre Domnul Isus Hristos. El trăieşte. El este Mântuitorul şi Salvatorul nostru. „Prin ispăşirea lui Hristos, toţi oamenii pot fi salvaţi.” (Articolele de credinţă 1:3) El prezidează asupra acestei Biserici. El nu este un străin pentru slujitorii Săi. Pe măsură ce înaintăm cu încredere liniştită, Spiritul Său va fi cu noi. Puterea Sa de a binecuvânta şi de a îndruma vieţile celor care caută adevărul şi neprihănirea nu are sfârşit. Depun mărturie despre El în numele lui Isus Hristos, amin.