Împărtăşania – o reînnoire a sufletului
Cheryl A. Esplin
a doua consilieră în Preşedinţia generală a Societăţii Primare
Spiritul vindecă şi reînnoieşte sufletele noastre. Binecuvântarea promisă a împărtăşaniei este că noi vom „avea întotdeauna Spiritul Său cu [noi]”.
Un grup de tinere m-au întrebat odată: „Ce aţi dori să fi ştiut atunci când eraţi de vârsta noastră?” Dacă ar fi să răspund la acea întrebare acum, aş include acest gând: „Aş fi dorit ca, atunci când eram de vârsta voastră, să fi înţeles semnificaţia împărtăşaniei mai bine decât o făceam. Aş fi dorit să înţeleg împărtăşania în felul în care vârstnicul Jeffrey R. Holland a descris-o. Dânsul a spus: «Una dintre invitaţiile care sunt incluse în rânduiala de împărtăşanie este ca ea să fie o adevărată experienţă spirituală, o comuniune sfântă, o reînnoire a sufletului»1”.
Cum poate împărtăşania „să fie o adevărată experienţă spirituală, o comuniune sfântă, o reînnoire a sufletului” în fiecare săptămână?
Împărtăşania devine o experienţă spirituală care ne întăreşte, atunci când ascultăm rugăciunile de împărtăşanie şi ne reînnoim legămintele. Pentru a face acest lucru, trebuie să dorim să luăm asupra noastră numele lui Isus Hristos.2 Referindu-se la această promisiune, preşedintele Henry B. Eyring ne-a învăţat: „Aceasta înseamnă că trebuie să ne considerăm ca fiind ai Lui. Îl vom pune pe El pe primul loc în viaţa noastră. Vom dori ceea ce doreşte El, nu ceea ce dorim noi sau ceea ce lumea ne învaţă să dorim”3.
Când luăm din împărtăşanie, de asemenea, facem legământ să „[ne amintim] întotdeauna”4 de Isus Hristos. În noaptea de dinaintea răstignirii Sale, Isus i-a adunat pe apostoli în jurul Său şi a instituit modul de administrare al împărtăşaniei. El a rupt pâinea, a binecuvântat-o şi a spus: „Luaţi, mâncaţi; aceasta este în amintirea trupului Meu, pe care Îl dau ca răscumpărare pentru voi”5. Apoi a luat o cupă cu vin, a adus mulţumiri, a dat-o apostolilor Săi ca să bea şi a spus: „Aceasta este în amintirea sângelui Meu… , care este vărsat pentru toţi aceia care vor crede în numele Meu”6.
Printre nefiţi şi, din nou, la restaurarea Bisericii Sale în zilele din urmă, El a repetat că trebuie să luăm din împărtăşanie în amintirea Lui.7
Atunci când luăm din împărtăşanie, depunem mărturie lui Dumnezeu că ne vom aminti de Fiul Său întotdeauna, nu numai în timpul scurtei rânduieli de împărtăşanie. Aceasta înseamnă că mereu vom privi la exemplul Salvatorului şi la învăţăturile Sale, pentru a ne călăuzi gândurile, alegerile şi faptele.8
Rugăciunea de împărtăşanie ne aminteşte, de asemenea, că trebuie „[să ţinem] poruncile pe care El [ni] le-a dat”9.
Isus a spus: „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele”10. Împărtăşania ne oferă o ocazie de introspecţie şi o ocazie de a ne îndrepta inimile şi voinţa către Dumnezeu. Supunerea faţă de porunci aduce puterea Evangheliei în vieţile noastre, precum şi o mai mare pace şi spiritualitate.
Împărtăşania asigură un răgaz de adevărată experienţă spirituală, în timp ce medităm la puterea mântuitoare şi care ne întăreşte, pe care ne-a transmis-o Salvatorul prin ispăşirea Sa. Recent, o conducătoare a Tinerelor Fete a învăţat despre tăria pe care o primim atunci când ne străduim să luăm cu consideraţie din împărtăşanie. Lucrând ca să încheie o cerinţă pentru Progresul personal, ea şi-a stabilit ca obiectiv să se concentreze asupra cuvintelor imnurilor şi rugăciunilor de împărtăşanie.
În fiecare săptămână, ea şi-a făcut o autoevaluare în timpul împărtăşaniei. Şi-a amintit de greşeli pe care le făcuse, luându-şi angajamentul să fie mai evlavioasă săptămâna următoare. Ea era recunoscătoare pentru că putea să-şi corecteze felul de a fi şi să devină curată. Amintindu-şi despre această experienţă, ea a spus: „Puneam în practică procesul de pocăinţă din ispăşire”.
Într-o duminică, după ce şi-a încheiat autoevaluarea, a început să se simtă abătută şi pesimistă. Îşi dădea seama că făcea aceleaşi greşeli iar şi iar, în fiecare săptămână. Dar după aceea a avut impresia clară că neglija o parte importantă a ispăşirii – puterea care întăreşte, a lui Hristos. Ea uita de toate ocaziile în care Salvatorul o ajutase să fie persoana care avea nevoie să fie şi să slujească mai mult decât era capacitatea ei.
Luând în considerare acest lucru, ea a meditat din nou asupra săptămânii precedente. Ea a spus: „Un sentiment de bucurie mi-a risipit melancolia atunci când mi-am dat seama că El îmi oferise multe ocazii favorabile şi multe abilităţi. Am simţit recunoştinţă atunci când mi-am dat seama de abilitatea pe care am avut-o să fiu receptivă la nevoile copiilor mei, atunci când acestea nu erau evidente. Mi-am dat seama că într-o zi, când simţeam că nu mai pot să duc nimic la bun sfârşit, am putut să-i spun cuvinte de încurajare unei prietene. Dădusem dovadă de răbdare într-o situaţie în care, de obicei, reacţionam în mod contrar”.
Ea a concluzionat: „Când I-am mulţumit lui Dumnezeu pentru puterea care mă întăreşte oferită de Salvator, m-am simţit mult mai optimistă faţă de procesul de pocăinţă la care lucram şi am privit spre săptămâna următoare cu speranţă reînnoită”.
Vârstnicul Melvin J. Ballard ne-a învăţat despre modul în care împărtăşania poate fi o experienţă vindecătoare şi purificatoare. Dânsul a spus:
„Este cineva printre noi, care nu-şi răneşte spiritul prin cuvânt, gând sau faptă, în intervalul de timp dintre sabaturi? Facem lucruri pe care le regretăm şi dorim să fim iertaţi… Mijlocul de a obţine iertare este… de a ne pocăi de păcatele noastre, de a merge la cei împotriva cărora am păcătuit sau pe care i-am rănit şi de a obţine iertarea lor şi apoi să ne întoarcem la masa de împărtăşanie unde, dacă ne-am pocăit sincer şi suntem într-o stare de spirit potrivită, vom fi iertaţi şi suflete noastre vor avea parte de vindecare spirituală …
„Eu mărturisesc”, a spus vârstnicul Ballard, „că se simte prezenţa unui spirit atunci când se administrează împărtăşania, care te încălzeşte din cap până în picioare; simţi cum se vindecă rănile sufleteşti şi povara este uşurată. Mângâierea şi fericirea vin în sufletul care este demn şi cu adevărat dornic să primească din aceasta hrană spirituală”11.
Sufletele noastre rănite pot fi vindecate şi reînnoite nu numai datorită faptului că pâinea şi apa ne amintesc de sacrificarea trupului şi sângelui Salvatorului, dar şi datorită faptului că simbolurile ne amintesc, de asemenea, că El va fi întotdeauna, pentru noi, „pâinea vieţii”12 şi „apă vie”13.
După administrarea împărtăşaniei către nefiţi, Isus a spus:
„Cel care va mânca din pâinea aceasta va mânca din trupul Meu pentru sufletul său; iar sufletul lui nu va flămânzi şi nu va înseta niciodată, ci va fi sătul.
Acum, când mulţimea a mâncat şi a băut, iată, ei au fost umpluţi de Spirit”14.
Cu aceste cuvinte, Hristos ne învaţă că Spiritul vindecă şi reînnoieşte sufletele noastre. Binecuvântarea promisă a împărtăşaniei este că noi vom „avea totdeauna Spiritul Său cu [noi]”15.
Atunci când iau din împărtăşanie, uneori îmi imaginez un tablou care Îl înfăţişează pe Salvatorul Înviat, cu braţele întinse înainte, ca şi cum este gata să ne îmbrăţişeze cu dragoste. Iubesc acest tablou. Când mă gândesc la el, în timpul administrării împărtăşaniei, sufletul meu este înălţat spiritual pentru că aproape aud cuvintele Salvatorului: „Iată, braţul milei Mele este întins către voi şi oricine va veni, pe acela Eu îl voi primi; şi binecuvântaţi sunt aceia care vin la Mine”16.
Deţinătorii Preoţiei aaronice Îl reprezintă pe Salvator atunci când pregătesc, binecuvântează şi distribuie împărtăşania. Atunci când un deţinător al preoţiei îşi întinde braţul pentru a ne oferi simbolurile sacre, este ca şi când Salvatorul Însuşi Îşi întinde braţul milosteniei, invitându-ne pe fiecare dintre noi să ne împărtăşim din darurile preţioase ale iubirii care a devenit disponibilă prin sacrificiul Său ispăşitor – daruri de pocăinţă, iertare, alinare şi speranţă.17
Cu cât medităm mai mult la însemnătatea împărtăşaniei, cu atât aceasta devine mai sacră şi mai plină de semnificaţie pentru noi. Iată cum s-a exprimat un tată în vârstă de 96 de ani, când fiul său l-a întrebat: „Tată, de ce mergi la Biserică? Nu poţi să vezi, nu poţi să auzi, îţi este greu să te deplasezi. De ce mergi la Biserică?” Tatăl a replicat: „Pentru împărtăşanie. Merg pentru a lua din împărtăşanie”.
Fie ca fiecare dintre noi să vină la adunarea de împărtăşanie pregătit să aibă „o adevărată experienţă spirituală, o comuniune sfântă, o reînnoire a sufletului”18.
Eu ştiu că Tatăl nostru Ceresc şi Salvatorul nostru trăiesc. Sunt recunoscătoare pentru prilejul oferit de împărtăşanie de a simţi dragostea Lor şi de a ne împărtăşi din Spirit. În numele lui Isus Hristos, amin.