Cartea

Vârstnicul Allan F. Packer

din Cei Şaptezeci

Munca de întocmire a istoriei familiei şi cea din templu trebuie să fie activităţi regulate ale preaslăvirii personale.

La vârsta de 12 ani, când eram cercetaş, am primit în dar un lucru pentru echipamentul meu de cercetaş pe care mi-l doream foarte mult. Era o toporişcă cu o husă de piele groasă! În următoarea excursie cu cortul, am ajuns la tabără noaptea, fiind uzi şi înfriguraţi din cauza zăpezii de pe drum. Nu mă puteam gândi decât la aprinderea unui foc mare de tabără. M-am apucat imediat de treabă şi am tăiat în bucăţi cu noua mea toporişcă un copac căzut la pământ. În timp ce tăiam, am fost nemulţumit deoarece toporişca nu tăia bine. În nemulţumirea mea, am tăiat mai tare. Dezamăgit, m-am întors în tabără cu doar câteva lemne. La lumina focului pornit de altcineva, am descoperit care era problema. Nu dădusem la o parte husa din piele a toporiştii. Pot spune, totuşi, că husa din piele groasă era făcută bucăţi. Lecţia învăţată: Am fost distras de alte lucruri.

Când lucrăm pentru a obţine exaltarea, trebuie să lucrăm asupra tuturor cerinţelor şi nu să ne concentrăm doar asupra uneia sau a două cerinţe sau asupra altor lucruri neimportante. A căuta împărăţia lui Dumnezeu aduce bucurie şi fericire.¹ Trebuie să fim dispuşi să ne schimbăm dacă este nevoie. Schimbările mici şi dese sunt mai puţin dureroase şi perturbatoare decât schimbările mari.

Nu cu mult timp în urmă, sora Packer şi cu mine am călătorit în câteva ţări străine. Ne-am pregătit paşapoartele şi alte documente. Am făcut toate vaccinurile, examinările medicale şi am obţinut toate vizele şi ştampilele. Când am sosit, documentele noastre au fost verificate şi, când am îndeplinit toate cerinţele, ni s-a permis să intrăm.

A fi demn pentru exaltare este ca şi cum te-ai pregăti să intri într-o altă ţară. Fiecare dintre noi trebuie să aibă propriul paşaport spiritual. Nu noi stabilim cerinţele, dar, în mod individual, trebuie să le îndeplinim pe toate. Planul salvării conţine toate doctrinele, legile, poruncile şi rânduielile necesare pentru ca noi toţi să fim demni pentru exaltare.² Apoi, „prin ispăşirea lui [Isus] Hristos, toţi oamenii pot fi salvaţi”³. Biserica ne ajută, dar nu poate face aceasta în locul nostru. A fi demn pentru exaltare este scopul vieţii noastre.

Hristos şi-a organizat Biserica pentru a ne ajuta. El a chemat 15 bărbaţi pe care noi îi susţinem ca profeţi, văzători şi revelatori pentru a conduce Biserica şi a-i învăţa pe oameni. Prima Preşedinţie⁴ şi Cvorumul celor Doisprezece Apostoli⁵ au aceeaşi putere şi autoritate⁶ ca şi apostolul ales pentru a fi preşedintele Bisericii. Cei Şaptezeci sunt chemaţi să ajute.⁷ Nu conducătorii au stabilit cerinţele pentru exaltare. Dumnezeu a făcut-o. Aceşti conducători sunt chemaţi să propovăduiască, să explice, să îndemne şi chiar să avertizeze pentru ca noi să nu ne abatem de la drum.⁸

În manualul Bisericii se explică: „Pentru a-şi îndeplini scopul de a ajuta indivizi şi familii să fie demni de exaltare, Biserica se concentrează asupra responsabilităţilor desemnate de divinitate. Acestea includ ajutarea membrilor să trăiască în acord cu Evanghelia lui Isus Hristos, adunarea lui Israel prin intermediul muncii misionare, îngrijirea celor săraci şi nevoiaşi şi posibilitatea salvării celor decedaţi prin construirea de temple şi înfăptuirea rânduielilor în numele lor”⁹. Aceste patru puncte centrale şi celelalte legi, porunci şi rânduieli sunt obligatorii, nu opţionale. Prin intermediul ispăşirii lui Isus Hristos şi făcând toate aceste lucruri, noi obţinem toate ştampilele necesare pentru ca paşapoartele noastre spirituale să fie complete.

În timpul acestei conferinţe, suntem învăţaţi despre schimbările care ne vor ajuta să fim mai bine pregătiţi.

Familia are un rol central în planul salvării şi probabil de aceea este numit şi „marele plan al fericirii”¹⁰. Preşedintele Boyd K. Packer a spus: „Scopul tuturor activităţilor din cadrul Bisericii este ca soţul şi soţia împreună cu copiii lor să poată fi fericiţi în căminul lor”¹¹.

Preşedintele Spencer W. Kimball a spus: „Succesul nostru, individual şi ca Biserică, va fi în mare parte determinat de credinţa cu care ne străduim, noi şi familia noastră, să trăim potrivit Evangheliei”¹². Munca în templu şi de întocmire a istoriei familiei fac parte din a trăi conform Evangheliei împreună cu familia. Acestea trebuie să fie mai mult activităţi ale familiei decât ale Bisericii.

Prima Preşedinţie şi Cvorumul celor Doisprezece ne-au adus din nou în atenţie importanţa muncii în templu şi de întocmire a istoriei familiei.¹³ Răspunsul dumneavoastră la această atenţionare vă va mări bucuria şi fericirea personală şi ca familie.

În Doctrină şi legăminte citim: „Iată, ziua măreaţă a Domnului este aproape… De aceea, noi, ca Biserică şi ca oameni, şi ca sfinţi din zilele din urmă, să-I oferim Domnului o ofrandă în dreptate; şi să prezentăm în templul Său sfânt… o carte conţinând înregistrările pentru morţi, care vor fi în întregime demne de acceptare”¹⁴.

Această „carte” va fi realizată folosind înregistrările din baza de date a site-ului Bisericii FamilyTree.

Eu verific şi adaug înregistrări la această bază de date deoarece vreau ca numele tuturor celor pe care îi iubesc să fie în această carte. Dumneavoastră nu?

În secţiunea 128 din Doctrină şi legăminte citim: „Pentru că, fără [strămoşii noştri] nu putem deveni desăvârşiţi; nici ei şi nici noi nu putem deveni perfecţi”¹⁵.

Istoria familiei înseamnă mai mult decât genealogie, reguli, nume, date şi locuri. Înseamnă mai mult decât concentrarea atenţiei asupra trecutului. Istoria familiei include, de asemenea, prezentul, pe măsură ce ne creăm propria istorie. Include viitorul, pe măsură ce îl modelăm prin intermediul descendenţilor noştri. De exemplu, o tânără mamă, care împărtăşeşte povestirile şi fotografiile ei de familie copiilor ei, face munca de întocmire a istoriei familiei.

Asemenea luării din împărtăşanie, participării la adunări, citirii din scripturi şi rostirii rugăciunilor personale, munca de întocmire a istoriei familiei şi cea din templu trebuie să fie activităţi regulate ale preaslăvirii personale. Răspunsul tinerilor noştri şi al altora la invitaţiile profeţilor a fost plin de inspiraţie şi dovedeşte că această muncă poate şi trebuie să fie făcută de toţi membrii de toate vârstele.

Aşa cum a explicat vârstnicul Quentin L. Cook: „Avem [acum] doctrina, templele şi tehnica”¹⁶. Munca este mult mai uşor de făcut acum şi este limitată doar de numărul de membri care fac din aceasta o prioritate. Munca încă necesită timp şi sacrificiu, dar cu toţii o putem face, chiar relativ uşor faţă de acum câţiva ani.

Pentru a ajuta membrii, Biserica a adunat înregistrări şi a oferit instrumente pentru ca mare parte din muncă să poată fi făcută din propriile locuinţe sau din clădirile propriilor episcopii şi din templu. Majoritatea obstacolelor au fost îndepărtate. Indiferent de ceea ce credeaţi în trecut despre munca de întocmire a istoriei familiei, lucrurile sunt diferite acum!

Totuşi, există un obstacol pe care Biserica nu îl poate îndepărta. Este ezitarea persoanelor de a face această muncă. Este nevoie doar de o decizie şi un pic de efort. Nu necesită mult timp. Doar un pic de timp alocat în mod constant vă va face să simţiţi bucurie atunci când faceţi această muncă. Luaţi decizia de a face un pas, de a învăţa şi de a-i ruga pe alţii să vă ajute. Vă vor ajuta! Numele pe care le găsiţi şi le duceţi la templu vor deveni înregistrări ale „[cărţii]”¹⁷.

Deşi participarea membrilor a crescut mult, constatăm că relativ puţini membri ai Bisericii sunt implicaţi în mod constant în a găsi şi a face rânduielile în templu pentru familia lor.¹⁸ Această situaţie cere o schimbare a priorităţilor noastre. Nu vă opuneţi schimbării, îmbrăţişaţi-o! Schimbarea este o parte a marelui plan al fericirii.

Această muncă trebuie să fie făcută, nu pentru beneficiul Bisericii, ci pentru cel al morţilor noştri şi al nostru. Noi şi strămoşii noştri decedaţi avem nevoie de ştampilele din paşaportul nostru spiritual.

„[Legătura] sudată”¹⁹ a familiilor noastre din mai multe generaţii se poate face doar în temple prin intermediul rânduielilor de pecetluire. Paşii sunt simpli. Găsiţi un nume şi duceţi-l la templu. În timp, veţi putea să-i ajutaţi pe alţii să facă la fel.

Cu câteva excepţii, toată lumea – chiar toată lumea – poate face aceasta.

Această muncă este însoţită de binecuvântări concrete. Mulţi părinţi şi conducători sunt îngrijoraţi de condiţiile existente în lume şi de impactul pe care îl au asupra familiilor şi tinerilor.

Vârstnicul David A. Bednar ne-a promis: „Îi invit pe tinerii Bisericii să înveţe şi să trăiască experienţa oferită de spiritul lui Ilie… Vă promit că veţi fi protejaţi împotriva influenţei tot mai intense a duşmanului. Pe măsură ce participaţi la această lucrare sfântă şi o îndrăgiţi, veţi fi protejaţi în tinereţea voastră şi pe tot parcursul vieţii voastre”²⁰.

Dragi fraţi şi surori, a sosit timpul pentru a scoate husele de pe toporiştile noastre şi de a ne apuca de treabă. Nu trebuie să ne sacrificăm exaltarea sau pe cea a familiilor noastre din cauza unor lucruri mai puţin importante.

Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu care trebuie să fie făcută atât de membri, cât şi de cei care nu sunt membri, de tineri şi bătrâni, de bărbaţi şi femei.

Închei, citând prima strofă a imnului numărul 324, schimbând doar un cuvânt:

Înălţaţi-vă [sfinţi] ai lui Dumnezeu!
Victorioşi aţi fost mereu!
Cu toată inima şi sufletul veniţi
Pe Regele Regilor să-l slujiţi.21

Isus Hristos este Regele! Depun mărturie despre El, în numele lui Isus Hristos, amin.