Spiritul mi-a şoptit

Christina Albrecht Earhart, Washington, S.U.A

Ilustraţii de Bradley H. Clark

„Hei, tinerilor! Veniţi înapoi!”, a strigat un glas îngrijorat.

M-am întors pentru a vedea doi băieţi de aproximativ cinci şi şapte ani, care alergau prin parcarea magazinului cu lacrimi curgându-le şiroaie pe obraji. Vânzătorul părea îngrijorat în timp ce striga după ei.

În timp ce mă întorceam spre maşina mea, Spiritul mi-a şoptit, „Poţi fi de ajutor aici”. Şoapta a fost înceată, totuşi atât de clară, încât, un moment mai târziu, alergam prin parcare spre băieţi.

L-am găsit pe cel mai mare stând lângă o camionetă maro. M-am apropiat şi am îngenunchiat lângă el.

„Bună. Numele meu este Cristina. Eşti bine?”

Ca răspuns la întrebarea mea, el a început să plângă şi mai tare şi şi-a ascuns faţa în palme. Vânzătorul şi celălalt băiat ni s-au alăturat.

„Cred că ei vorbesc doar franceza”, mi-a spus vânzătorul. „I-am găsit alergând rătăciţi prin magazin.”

M-am prezentat din nou copiilor în limba franceză. Franceza era limba mea maternă, dar nu o mai vorbisem de copil, când fusesem adoptată de o familie vorbitoare de limbă engleză. În mod normal, franceza mea nu este grozavă. Dar atunci am putut să mă exprim fluent. În timp ce îi alinam pe băieţi, cuvintele erau clare atât în mintea mea, cât şi în glasul mea.

Printre suspine, băiatul mai mare mi-a explicat, vorbind repede, că el şi fratele lui nu au putut să-şi găsească părinţii nicăieri în magazin şi că alergaseră afară ca să îi caute. În timp ce ascultam, am început să realizez cât de uimitor era faptul că puteam nu doar să port cu uşurinţă o conversaţie în limba franceză, dar, că puteam de asemenea, să înţeleg uşor şi să consolez doi copii speriaţi.

„S-au rătăcit de părinţi şi doresc să îi aştepte aici la maşina lor”, i-am spus vânzătorului. Băiatul mai mic mi-a spus numele părinţilor, pe care le-am transmis vânzătorului pentru ca acesta să-i găsească cu ajutorul difuzoarelor magazinului. Câteva minute mai târziu, băiatul l-a zărit pe tatăl său care ieşea din magazin şi a alegat spre el.

În timp ce mă îndreptam spre băiat şi tatăl său, mi-am dat seama că nu mai eram în stare nici măcar să-mi iau la revedere în limba franceză. Am încercat în zadar să spun ceva ce băieţii ar putea să înţeleagă, dar nu am reuşit decât să rostesc câteva cuvinte la întâmplare. În cele din urmă am revenit la limba engleză ca să le spun băieţilor: „La revedere. Mi-a făcut plăcere să vă cunosc”.

În timp ce mă îndepărtam de băieţi şi părinţii lor, mă simţeam plină de recunoştinţă. Tatăl Ceresc lucrase prin mine pentru a-i alina pe doi dintre micuţii Săi. M-am simţit umilă deoarece Domnul a putut să mărească abilităţile mele limitate pentru a îndeplini scopurile Sale. Am fost recunoscătoare să fiu martoră la ce se poate întâmpla atunci când răspundem chemărilor Sale, chiar şi în cele mai neaşteptate împrejurări.