Influenţa spirituală a femeilor

Starla Awerkamp Butler

Autoarea articolului locuieşte în Utah, U.S.A.

Cunoaştem capacitatea puterii noastre spirituale?

drawing of women with their arms around each other

Multe femei minunate şi umile din Biserică oferă slujire cu devotament fără a înţelege influenţa pe termen lung pe care vieţile lor o au – ca exemple de slujire în probleme temporale, dar şi ca moşteniri de putere spirituală. O asemenea femeie este bunica mea, Cherie Petersen. Ea a slujit toată viaţa ei, cu credinţă, în chemări simple. Dacă era întrebată, ea afirma că nu are multe talente de oferit lumii. Totuşi, pe măsură ce am început să aflu despre viaţa ei, am înţeles cât de mult mi-a modelat viaţa puterea ei spirituală.

Părinţii lui Cherie au încetat să mai vină la Biserică şi au divorţat când ea era foarte tânără, aşa că a crescut alături de mama ei, Florence, care muncea mereu. Florence a fost şi mai neglijată în copilăria ei, ea a fost crescută într-o şcoala cu internat, în timp ce mama ei, Georgia, trăia o viaţă lipsită de spiritualitate. În pofida încercărilor pe care le-a avut în copilărie, Cherie a rămas activă în Evanghelie, frecventând cu credinţă adunările Bisericii împreună cu familia străbunicii ei, Elizabeth, sau împreună cu prietenii. Ea a văzut în familiile lor ceea ce-şi dorea pentru propria familie. Ea nu ştia exact cum trebuie să fie o familie, dar ştia cum nu trebuie să fie şi era hotărâtă ca viitoarea ei familie să nu fie la fel.

Soţul lui Cherie – bunicul meu Dell – mi-a spus odată: „Pentru a avea o mărturie trebuie să-ţi doreşti acest lucru. Cherie şi-a dorit mereu aceasta”. Chiar dacă primii lor ani de căsnicie au fost plini de încercări, ei erau hotărâţi să rămână o familie puternică. Ei au fost mai puţin activi pe parcursul primului an al căsătoriei lor, din cauza orarului de muncă al lui Dell, dar Cherie a început să participe la adunări atunci când a primit chemarea să slujească la Societatea Primară, iar soţul ei a însoţit-o curând la Biserică, atunci când a primit chemarea de a fi consilier al Cvorumului diaconilor. De atunci, amândoi au fost activi şi puternici în Biserică. Bunăvoinţa pe care Cherie a dovedit-o în slujire şi hotărârea de a avea o familie puternică, au ajutat-o pe mama mea să devină femeia puternică de acum, iar exemplul mamei mele m-a ajutat să-mi definesc viaţa, mai ales acum, când îmi formez propria familie.

Ca femei, noi putem avea o influenţă spirituală profundă în vieţile celor din jurul nostru. Cu adevărat, Joseph Smith a afirmat că rolul nostru „nu este doar de a alina pe cei nevoiaşi, ci şi de a salva sufletele”¹. Isus Hristos a chemat femeile din Biserică să fie ucenicele Sale şi să fie puternice din punct de vedere spiritual. Influenţa şi tăria noastră spirituală sunt esenţiale pentru progresul lucrării de salvare şi trebuie să căutăm ocazii de a-i întări pe cei din jurul nostru. Pe măsură ce facem aceasta, influenţa credinţei şi neprihănirea noastră vor dăinui mai mult decât vom putea vedea.

Chemaţi să fim ucenici

Vârstnicul James E. Talmage (1862-1933), membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, a scris: „Cel mai mare campion al femeilor şi feminităţii este Isus Hristosul”². Gândiţi-vă, de exemplu, la ceea ce El le-a învăţat pe două dintre ucenicele Sale din Noul Testament, surorile Maria şi Marta. Cartea Daughters in My Kingdom (Fiice în împărăţia Mea) explică: „Luca 10 conţine o relatare despre vizita Lui Isus în casa Martei. Ea L-a slujit pe Domnul, având grijă de nevoile Sale temporale, iar Maria a stat la picioarele Învăţătorului şi Îl asculta cu mare atenţie.

„Într-o perioadă în care din partea femeilor se aştepta, în general, să asigure doar nevoile temporale, Salvatorul le-a învăţat pe Marta şi Maria că femeile pot participa şi la lucrurile spirituale în lucrarea Sa. El le-a invitat să devină ucenicele Sale şi să ia parte la salvare, «partea cea bună» care nu va fi niciodată luată de la ele.”³

Asemenea Martei, câteodată facem greşeala să credem că rolul principal al femeii este să ofere slujire din punct de vedere temporal, cum ar fi, să pregătească mâncarea, să coasă şi să facă curăţenie pentru alţii. Această slujire este un sacrificiu valoros şi apreciat; totuşi, chiar mai mult decât are nevoie de surori care pot să coasă şi să gătească, Domnul are nevoie de femei cu tărie spirituală, a căror credinţă, neprihănire şi caritate să strălucească în vieţile lor. El ştie că fiecare dintre noi avem aşa de mult de oferit. Isus Hristos ne cheamă pe fiecare dintre noi să ne dezvoltăm puterea spirituală şi abilitatea de a primi revelaţie şi de acţiona potrivit acesteia pentru a ajuta la înaintarea lucrării Sale. Linda K. Burton, preşedintă a Societăţii de Alinare, a spus surorilor: „Aţi fost trimise pe pământ în această dispensaţie a timpurilor pentru cine sunteţi şi ceea ce aţi fost pregătite să faceţi! Indiferent de ceea ce ar încerca Satana să ne convingă cu privire la cine suntem, adevărata noastră identitate este aceea de ucenic al lui Isus Hristos!”⁴.

Domnul ne cunoaşte pe noi şi situaţia noastră şi are o lucrare pe care fiecare dintre noi o are de îndeplinit aici pe pământ. Nu există nicio soră care să ştie prea puţin sau care să aibă prea puţine talente pentru a fi o forţă spirituală a binelui şi a-i aduce pe alţii la Hristos. Cu acest potenţial divin avem responsabilitatea să devenim conducători spirituali în familiile şi comunităţile din care facem parte. Vârstnicul M. Russell Ballard, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învăţat că: „Fiecare soră din această Biserică, după ce a făcut legămintele cu Domnul, are un mandat divin de a ajuta la salvarea sufletelor, de a conduce femeile lumii, de a întări căminele Sionului şi de a clădi împărăţia lui Dumnezeu”⁵.

Nu trebuie să deţinem poziţii înalte sau să facem lucruri neobişnuite pentru a-i putea ajuta pe cei din jurul nostru să ia decizii care îi vor aduce mai aproape de Isus Hristos – ceea ce reprezintă cea mai importantă îndatorire a noastră. Atât lucrurile mari, cât şi cele mici pe care le facem pentru una sau două persoane, chiar şi numai în cadrul familiei noastre, pot avea o influenţă mare.

Femei în lucrarea de salvare

Un imn îndrăgit declară: „Însărcinarea îngerilor este dată femeilor; Şi acesta este un dar ce, ca surori, îl cerem”⁶. Avem multe de oferit în vieţile celor pe care îi iubim. Vârstnicul Richard G. Scott, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a împărtăşit povestiri despre modul în care tăria spirituală a două femei i-au marcat viaţa:

„Când eram copil, tatăl meu nu era membru al Bisericii şi mama mea devenise mai puţin activă… La câteva luni după ce am împlinit opt ani, bunica Whittle a venit să ne viziteze. Bunica era îngrijorată deoarece nici eu, nici fratele meu mai mare nu fusesem botezaţi. Nu ştiu ce anume le-a spus părinţilor mei cu privire la acest lucru, dar ştiu că într-o dimineaţă ne-a luat pe mine şi pe fratele meu în parc şi ne-a împărtăşit sentimentele ei despre importanţa de a fi botezat şi de a participa cu regularitate la adunările Bisericii. Nu-mi amintesc exact ceea ce a spus ea, dar cuvintele ei m-au emoţionat profund şi, curând, fratele meu şi cu mine am fost botezaţi …

Bunica, cu respect şi curaj, l-a ajutat pe tatăl nostru să înţeleagă cât de important era ca el să ne ducă personal cu maşina la Biserică pentru a participa la adunări. Ea ne-a ajutat, în multe feluri, să simţim nevoia de a avea Evanghelia în viaţa noastră”⁷.

A doua sursă de tărie spirituală a fost soţia sa, Jeanene. Atunci când ieşeau la întâlniri, au început să vorbească despre viitor. Jeanene crescuse într-un cămin unde munca misionară era preţuită, de aceea şi-a exprimat dorinţa de a se mărita în templu cu un tânăr care s-a întors dintr-o misiune. Vârstnicul Scott, care până atunci nu se gândise prea mult să slujească într-o misiune, a fost puternic marcat. „M-am dus acasă şi n-am putut să mă gândesc la nimic altceva. Am stat treaz toată noaptea… După multe rugăciuni, am luat decizia de a mă întâlni cu episcopul meu şi de a începe completarea cererii de a sluji în misiune.”⁸ Chiar dacă Jeanene i-a oferit îndrumarea şi îndemnul de care avea nevoie, vârstnicul Scott a spus: „Jeanene nu mi-a cerut niciodată să slujesc o misiune de dragul ei. Mă iubea suficient de mult pentru a-mi vorbi despre convingerile ei şi a-mi da apoi ocazia să-mi aleg singur calea în viaţă. Amândoi am slujit în misiuni şi, mai târziu, am fost pecetluiţi în templu. Curajul şi angajamentul lui Jeanene de a trăi potrivit convingerilor sale religioase au influenţat în bine viaţa noastră. Sunt convins că n-am fi găsit fericirea de care ne bucurăm fără credinţa sa puternică în principiul de a-L sluji în primul rând pe Domnul. Ea este un minunat exemplu de neprihănire!”⁹.

Influenţa spirituală a acestor femei îngeri din viaţa sa l-au ajutat pe un tânăr băiat – vârstnicul Scott – să ia cele mai importante decizii din viaţa sa: să fie botezat, să slujească în misiune şi să se căsătorească în templu.

Putem să îi ajutăm pe alţii să dorească să ia decizii bune, prin exemplul nostru, faptele noastre, cuvintele pe care le rostim şi propria neprihănire. Sora Carole M. Stephens, prima consilieră din preşedinţia Societăţii de Alinare, a spus: „Suntem fiice de legământ în împărăţia Domnului şi avem ocazia de a fi instrumente în mâinile Sale… [Noi participăm] la lucrarea de salvare, în fiecare zi, în moduri simple şi umile – veghind, întărind şi învăţându-ne una pe alta”¹⁰. Pe măsură ce ne bizuim pe Spirit şi ne străduim cu eforturi sincere şi umile să-i ajutăm pe cei din jur să vină la Hristos, noi vom fi îndrumate în legătură cu ce putem să facem şi vom primi puterea de a îndeplini aceste lucruri şi vom simţi bucuria de a-i aduce pe copiii Domnului la El.

Să devenim o influenţă spirituală

Ştiind care este responsabilitatea noastră, am putea să ne întrebăm asemenea ucenicilor din vechime: „Ce să facem” (Faptele Apostolilor 2:37) pentru a avea o influenţă spirituală? În cadrul unei conferinţe generale care a avut loc recent, sora Burton le-a invitat pe surori să-şi imagineze „câteva posibile anunţuri spirituale cu titlul «Se caută» legate de lucrarea de salvare:

se caută: părinţi care să-şi crească copiii în lumină şi adevăr;
se caută: fiice şi fii, surori şi fraţi, mătuşi şi unchi, verişori şi bunici şi prieteni adevăraţi pe post de mentori, care să ofere ajutor de-a lungul cărării legămintelor;
se caută: persoane care ascultă îndemnurile Duhului Sfânt şi acţionează în acord cu acestea;
se caută: persoane care trăiesc în acord cu Evanghelia zi de zi în moduri mici şi simple;
se caută: lucrători pentru istoria familiei şi lucrători în templu care să unească familiile pentru eternitate;
se caută: misionari şi membri pentru a răspândi «vestea cea bună» − Evanghelia lui Isus Hristos;
se caută: salvatori pentru a-i găsi pe cei pierduţi;
se caută: oameni care să-şi respecte legămintele şi să apere adevărul şi dreptatea;
se caută: adevăraţi ucenici ai Domnului Isus Hristos”¹¹.

Acestea nu sunt lucruri noi, dar atunci când căutăm ocazii să luăm parte la lucrarea de salvare, ne vom îmbunătăţi abilităţile necesare pentru a-i ajuta pe cei din jurul nostru. Vârstnicul Ballard a spus: „Nu există nimic atât de personal, în această lume, precum grija de mamă, sau ceva care să schimbe viaţa atât de mult ca influenţa unei femei neprihănite”¹². Pe măsură ce ne dezvoltăm tăria spirituală prin intermediul rugăciunii personale şi studiului scripturilor, supunerii neclintite şi prin ţinerea cu credinţă a legămintelor noastre, vom deveni acea influenţă.

Dincolo de ceea ce putem vedea

Preşedintele Brigham Young (1801-1877) a spus: „Puteţi să spuneţi cât de mult bine sunt capabile să facă mamele şi fiicele Israelului? Nu, nu este posibil. Iar binele pe care îl fac le va urma pentru toată eternitatea”¹³.

Deciziile neprihănite pe care bunica mea le-a luat au avut o influenţă asupra familiei sale cu mult peste ceea ce şi-a putut ea da seama atunci când era o tânără femeie. Totuşi, influenţa spirituală a femeilor din familia mea a început chiar mai înainte de bunica mea. Cherie a câştigat mult din tăria ei spirituală acordând atenţie deosebită străbunicii ei (stră-stră-străbunica mea) Elizabeth. Exemplul de credinţă şi mărturie al lui Elizabeth s-a întins de-a lungul a două generaţii de membrii inactivi, pentru a o ajuta pe strănepoata ei, Cherie, să schimbe o tendinţă de a forma familii destrămate şi să revină la Biserică.

Pe măsură ce devenim o forţă spirituală pentru cei din jurul nostru, vom exercita o influenţă mult mai mare decât putem să înţelegem acum. Preşedintele Gordon B. Hinckley (1910-2008) a spus: „Facem apel la femeile din Biserică să fie unite pentru neprihănire. Ele trebuie sa înceapă cu propriile cămine. Ele pot să predea acest lucru în clasele lor. Ele pot vorbi despre aceasta în comunităţile lor …

Văd aceasta ca pe o speranţă care străluceşte puternic într-o lume care se îndreaptă către autodistrugere”¹⁴.

Pe măsură ce îndeplinim această poruncă, lucrarea Domnului va fi grăbită, atât în lumea din jurul nostru, cât şi, cel mai important, în familiile şi vieţile celor pe care îi iubim.