Mergi înainte în credinţă
Dintr-o cuvântare de devoțiune, „Nevertheless I Went Forth”, rostită la Universitatea Brigham Young în data de 4 februarie 2014. Pentru a vizualiza textul integral în limba engleză, accesaţi speeches.byu.edu.
Patru lecții despre luarea deciziilor inspirate de către Nefi vă pot diminua temerile şi mări încrederea de a merge înainte.
Dumneavoastră, tinerii adulți, trăiţi acum în ceea ce a fost numit „deceniul hotărârilor”. Dumneavoastră luaţi unele dintre cele mai importante decizii din viață, cum ar fi „a merge la templu, a sluji într-o misiune, a dobândi o educaţie, a opta pentru o ocupație, a alege un partener şi a fi pecetluit pentru timp şi pentru toată eternitatea în templul sfânt”1.
Mă adresez în mod deosebit celor care se confruntă cu una sau mai multe dintre aceste decizii importante – unii probabil că sunt aproape paralizaţi de frica de a lua o decizie greşită sau de a avea nevoie de întărire pentru a rămâne încrezători în decizia luată anterior.
Cele patru lecții despre luarea deciziilor inspirate de către Nefi, dacă sunt aplicate, pot diminua temerile şi mări încrederea de a merge înainte.
1. Supuneţi-vă poruncilor
Ultimul verset din cronica sacră a lui Nefi rezumă viaţa sa: „Căci aşa mi-a poruncit Domnul mie, iar eu trebuie să mă supun” (2 Nefi 33:15).
Credinţa şi dragostea lui Nefi pentru Salvator sunt exemplificate prin supunerea sa faţă de poruncile lui Dumnezeu. El s-a rugat (vezi 1 Nefi 2:16). El a citit scripturile (vezi 1 Nefi 22:1). El a căutat şi a urmat îndrumările unui profet în viaţă (vezi 1 Nefi 16:23-24). Asemenea supunere i-a permis Duhului Sfânt să îl însoţească cu putere pe Nefi de-a lungul vieţii sale şi a permis primirea revelaţiei personale continue.
Şi dumneavoastră trebuie să staţi aproape de Domnul prin ţinerea poruncilor lui Dumnezeu. Depun mărturie că supunerea constantă faţă de lucruri mărunte, cum ar fi citirea din scripturi, rugăciunea zilnică, participarea la adunările Bisericii, ascultarea sfaturilor profeţilor în viaţă şi slujirea altora vă vor califica pentru a avea Spiritul – şi revelaţiile care vin o dată cu acesta.
Perfecţiunea nu este o condiţie pentru a primi revelaţie personală. Condiţia este pocăinţa de zi cu zi (vezi Romani 3:23). Dacă pocăinţa dumneavoastră este sinceră şi completă (vezi D&L 58:42-43 ), puterea purificatoare a ispăşirii vă va aduce Spiritul pentru a vă ghida în deciziile grele ale vieţii.
2. Mergeţi înainte în credinţă
Puneţi-vă în locul lui Nefi. Tatăl dumneavoastră vă spune că Domnul a poruncit familiei să-şi părăsească averea şi să plece în pustiu. Nu aţi dori să aveţi informaţii despre călătoria şi despre destinaţia dumneavoastră?
Cred că Nefi ar fi fost foarte încântat dacă Domnul i-ar fi revelat clar viitorul. Dar Dumnezeu nu a lucrat aşa cu Nefi şi nu va lucra așa cu dumneavoastră.
În timp ce familia lui Nefi călătorea prin pustiu, ei au primit instrucțiuni „din când în când” (1 Nefi 16:29; 18:1). Vizualizarea cu certitudine a călătoriei vieţii sale dinainte nu ar fi asigurat experienţele de încercare a sufletului şi de formare a credinţei care l-au ajutat să devină un om mai asemănător lui Hristos.
Dacă aşteptaţi ca Dumnezeu să vă reveleze ce carieră academică să urmaţi, cu cine să vă căsătoriţi, ce slujbă să acceptaţi, unde să locuiţi, dacă să mergeţi sau nu la facultate sau câţi copii să aveţi, cu siguranţă nu veţi ieşi niciodată din casă. Depun mărturie că revelaţia personală va veni numai „din când în când”.
Tatăl nostru Ceresc vrea ca noi să creştem, iar asta include dezvoltarea abilităţii noastre de a cântări fapte, de a judeca corect şi de a lua decizii. Dar El, de asemenea, ne-a invitat să îi împărtăşim toate deciziile noastre în rugăciune (vezi D&L 9:7-9). Vârstnicul Richard G. Scott, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învăţat că răspunsurile la întrebările noastre vin „în una din trei modalităţi”2.
O asigurare care confirmă
„În primul rând” a spus vârstnicul Scott, „ puteţi simţi pacea, alinarea şi asigurarea care confirmă că hotărârea dumneavoastră este dreaptă”3. Soţia mea, Christy, şi cu mine am constatat că asigurarea pentru deciziile critice, care afectează întreaga viaţă poate fi comunicată prin scripturi, de cele mai multe ori după preaslăvirea în templu.
De exemplu, după ce am meditat şi ne-am rugat mult, am decis să abandonăm casa noastră de vis din Texas, să acceptăm un transfer propus de la locul de muncă şi să ne mutăm cu şase copii mici în Beijing, China. Dar noi doream cu ardoare confirmarea Spiritului pentru o astfel de mutare importantă. Asigurarea divină a venit – în templu – în timp ce citeam aceste cuvinte din Doctrină şi legăminte: „Voinţa mea este ca tu să… nu rămâi multe zile în acest loc… [să] nu te [gândeşti] la bunurile tale. Mergi în ţinuturile din est” (D&L 66:5-7).
Glasul lui Isus Hristos din scripturi, împreună cu sentimentele puternice venite de la Duhul Sfânt, au confirmat că decizia noastră de a ne muta în China era una bună.
Sentimente deranjante
A doua modalitate prin care Tatăl Ceresc răspunde la rugăciuni este printr-un „sentiment deranjant, [prin] amorţirea gândurilor care vă indică faptul că alegerea dumneavoastră este greşită”4.
După misiunea mea în Taiwan, am crezut că dreptul internațional ar fi o alegere bună cu privire la carieră. În timp ce eu şi Christy ne gândeam la un posibil viitor, am înţeles că ne aşteptau încă cinci ani de educaţie costisitoare.
Economia din S.U.A. era într-o recesiune profundă iar veniturile noastre erau limitate, aşa că am considerat că a mă alătura Corpul de instruire a ofiţerilor de rezervă, din cadrul Forţelor aeriene, este o alegere înţeleaptă pentru a‑mi plăti educaţia. Dar, în timp ce dădeam testele cerute şi completam actele necesare, nu aveam sentimente plăcute în legătură cu acest angajament. Nu a apărut o amorţire a gândurilor sau sentimente întunecate – doar absenţa păcii.
Acea decizie financiară aparent lipsită de logică a fost inspirată, în parte, pentru că aş fi fost un avocat îngrozitor.
Încrederea divină
Dumnezeu răspunde la întrebări şi într-un al treilea mod: fără răspuns. „Când trăiţi demn şi alegerea dumneavoastră este compatibilă cu învăţăturile Salvatorului iar dumneavoastră trebuie să acţionaţi”, a spus vârstnicul Scott, „procedaţi cu încredere”5.
Ultima încercare a lui Nefi de a obţine plăcile de aramă ilustrează modul în care noi ar trebui să avem încredere în Dumnezeu. El a consemnat:
„Şi am fost condus de Spirit, neştiind dinainte lucrurile pe care trebuia să le fac.
Totuși, am mers înainte” (1 Nefi 4:6-7).
Vor fi momente în deceniul hotărârilor dumneavoastră când nu veţi mai putea amâna şi va trebui să acţionaţi. Am învăţat că, aşa cum a propovăduit vârstnicul Dallin H. Oaks, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, „noi vom primi îndemnuri ale Spiritului când vom face tot ce ne va sta în putinţă, când ne vom afla afară, în soare, lucrând şi nu atunci când vom sta în umbră şi ne vom ruga pentru a şti ce trebuie făcut mai întâi”6.
Ca şi în exemplul lui Nefi, Spiritul va confirma sau va preveni, la timpul potrivit, cu privire la calea aleasă de dumneavoastră.
3. Trăiţi în prezent
Dedicarea lui Nefi în călătoria sa spre pământul făgăduit este în contrast puternic cu atitudinea fraţilor săi Laman şi Lemuel. Ei au luat decizia de a pleca, dar inimile lor nu au părăsit niciodată Ierusalimul. Nefi îşi repara arcul stricat cu scopul de a vâna pentru hrană şi extrăgea minereuri pentru a construi o barcă în timp ce fraţii lui leneveau, se pare, într-un cort.
Astăzi, lumea are mulţi oameni ca Laman şi Lemuel. Dar Domnul are nevoie de bărbaţi şi femei dedicaţi ca Nefi. Veţi progresa mai mult în viaţă atunci când vă veţi dedica în totalitate deciziilor dumneavoastră şi vă veţi strădui să excelaţi în situaţiile curente, chiar şi atunci când faceţi planuri pentru viitor.
Nefi exemplifică sfatul înţelept al preşedintelui Thomas S. Monson: „A visa, cu ochii deschişi, la trecut şi a tânji după un viitor mai bun ne pot alina, dar nu pot înlocui viaţa din prezent. Aceasta este ziua şansei noastre şi noi trebuie să profităm de ea”7.
4. Folosiţi-vă de tăria altora
Chiar şi după ce am căutat Spiritul, am mers înainte cu decizia noastră şi suntem dedicaţi în totalitate acesteia, îndoielile încă mai pot apărea şi ne pot face să ne punem întrebări în legătură cu hotărârea noastră. În asemenea circumstanţe, un membru al familiei sau un prieten de încredere ne poate oferi sfaturi şi tărie să rămânem pe calea aleasă. Eu cred că, pe parcursul călătoriei sale, soţia lui Nefi a devenit ancora lui de încredere.
Am ajuns s-o apreciez pe soţia lui Nefi atunci când am vizitat Muzeul de Istorie a Bisericii. Am fost atras de o pictură cu Nefi legat de catargul corabiei, ud până la piele în mijlocul unei furtuni.8
Lângă Nefi stăteau soţia sa şi unul dintre copii. Ea îndura aceeaşi furtună şi aceleaşi încercări ca Nefi, dar ochii ei erau sfidători, iar braţele ei protectoare înconjurau umerii lui. În acel moment, am înţeles că şi eu eram binecuvântat cu o soţie loială, care mi-a oferit tărie în momentele mele de încercare. Am sperat că şi eu am fost un sprijin asemănător pentru ea.
Dragi frați, conservarea și sporirea tăriei spirituale pe care aţi dobândit-o (sau pe care o veţi dobândi) ca misionari sau în alte tipuri de slujire dreaptă, reprezintă cel mai bun mijloc prin care puteţi deveni un soț şi tată de dorit. Surori, sensibilitatea spirituală, credinţa şi curajul de a-L urma pe Isus Hristos sunt printre cele mai bune calităţi ca soție și mamă.
Vă îndemn să deveniţi genul de persoană de la care partenerul dumneavoastră actual sau viitor poate primi sfaturi înţelepte şi putere. Un bărbat virtuos şi o femeie demnă, pecetluiţi pentru timp şi toată eternitatea în templu, pot îndeplini lucruri dificile acţionând ca parteneri egali.
Vă promit că, dacă puneţi în aplicare lecţiile date de Nefi şi de profeţii moderni despre luarea deciziilor, veţi fi conduşi de revelaţie personală „din când în când”. În timp ce progresaţi, parcurgând deceniul hotărârilor, sper ca dumneavoastră, la fel ca Nefi, să aveți credinţa de a spune:
„Şi am fost condus de Spirit, neştiind dinainte lucrurile pe care trebuia să le fac.
Totuși, am mers înainte” (1 Nefi 4:6-7).