Magazinul de pantofi al lui abuelo
Autorul articolului locuiește în Utah, S.U.A.
„Știi, trebuie să fim mai mult ca acest pantof”, a spus abuelo.
„«Îmi pare rău», nu este ușor de spus mereu.” (Children’s Songbook, nr. 98).
Miguel a deschis ușa magazinului de pantofi al lui abuelo (al bunicului său). A simțit mirosul de piele pe care o folosea abuelo. Era unul dintre mirosurile sale preferate.
„Bună, abuelo!”
Abuelo stătea pe genunchi și lua măsura piciorului unui client pe o coală de hârtie. Nu s-a uitat la mine. Abuelo nu auzea prea bine.
Miguel s-a așezat la o masă de lucru. S-a uitat la grămada de piele tăiată. Și-a imaginat ce avea să facă abuelo cu fiecare, folosindu-și ciocanul și cleștele.
Uneltele i-au adus aminte lui Miguel de altceva ce iubea. Abuelo îi dădea mereu o bomboană de fiecare dată când Miguel îl ajuta la curățenie.
Dar lui Miguel îi era foame acum! Știa că nu avea voie să ia bomboane fără să ceară, dar părea că abuelo avea să fie ocupat un timp. „Poate că nu trebuie să aștept”, s-a gândit Miguel.
Miguel s-a întins sub tejghea să ia borcanul cu bomboane. Era plin cu bomboanele lui preferate – dulci-picante cu pudră de chili! În timp ce îl deschidea, Miguel s-a simțit un pic stânjenit. Dar bomboana arăta atât de gustoasă. S-a grăbit și a băgat-o în gură.
Curând după aceea, clientul a plecat. Abuelo a luat o bucată de piele și a înmuiat-o în apă. Acest lucru o păstra moale și ușor de folosit.
Miguel a înfulecat restul bomboanei cât de repede a putut. Apoi, a mers spre abuelo.
„Bună!”, i-a spus abuelo zâmbind. „Mă bucur că ai venit să mă vezi.”
Miguel l-a îmbrățișat pe abuelo. Spera ca el să nu-și dea seama că mâncase o bomboană. Miguel a încercat să se comporte de parcă nu avea nicio problemă.
„Se pare că ești ocupat azi”, a spus Miguel arătând spre grămada de piele. „Ai nevoie de ajutor?”
„Desigur. Îmi dai ața aceea?”
Miguel s-a întins după o bucată mare de ață. A strâns-o între mâini. Era mai tare decât părea.
„Uau, ce tare e!”
Abuelo a râs. „Trebuie să fie, ca să facă față uzurii vieții.” Abuelo a tras ața prin piele. Apoi, a avut acea privire pe care mama o numește uneori privirea de „abuelo înțelept”.
„Știi, trebuie să fim mai mult ca acest pantof”, a spus abuelo dând din cap.
Miguel s-a uitat cruciș la piele. „Ăăă. Da?”
„Chiar așa. Trebuie să rămânem puternici. Astfel, ispitele lui Satana nu ne vor face să ne destrămăm.”
Miguel s-a gândit la bomboana roșie. Știa că trebuia să-i spună lui abuelo despre ea.
Abuelo a luat un pantof vechi de pe raft. „Vezi gaura asta mare?”
Lui Miguel i-ar fi încăput mâna prin gaură. „Da.”
„Cândva, a fost o gaură mică care ar fi putut fi reparată cu ușurință. Dar ei au așteptat, iar acum va fi mult mai greu de reparat. Obiceiurile și alegerile greșite sunt ca acea gaură. Mai bine le repari devreme.”
Abuelo a dat din cap din nou și acea privire de abuelo înțelept a redevenit un zâmbet. În timp ce abuelo a lucrat, ei au continuat să povestească. În tot acest timp, Miguel s-a gândit la bomboana roșie.
Când abuelo a terminat, Miguel l-a ajutat la curățenie. Apoi, abuelo s-a întins să ia borcanul cu bomboane.
În cele din urmă, Miguel nu a mai rezistat. „Am luat o bomboană!”, a exclamat.
Bunicul a pus borcanul jos. „Poftim?”
Miguel i-a spus că luase bomboana fără să-i ceară voie. „Îmi pare foarte rău, abuelo! N-am să mai fac niciodată, promit!”
Abuelo i-a dat lui Miguel o îmbrățișare mare. Miguel s-a simțit mult mai bine.
„Îţi mulţumesc pentru că ai fost cinstit. Acest lucru este mai important pentru mine decât absolut orice altceva.”
Pe drum spre casă, Miguel s-a simțit ca o pereche nouă de pantofi a lui abuelo. Puternic și pregătit pentru viață!