Să simțim puterea preoției
Câteva femei care ajută la conducerea Bisericii au fost întrebate în ce mod le este influențată viața de puterea preoției. Iată câteva dintre gândurile pe care le-au împărtășit.
„Bărbații și femeile au responsabilități diferite, dar la fel de importante în cămin și în Biserică. Puterea preoției poate ajuta fiecare persoană să-și îndeplinească acele responsabilități în beneficiul tuturor.
Deoarece puterea preoției lui Dumnezeu este pe pământ astăzi, mari binecuvântări sunt disponibile tuturor membrilor demni ai Bisericii, fie că sunt în vârstă sau tineri, bărbați sau femei, necăsătoriți sau căsătoriți.”
– Președinta Joy D. Jones, președinta generală a Societății Primare
„Slujirea ne însuflețește mai mult, ne mărește perspectiva și ne permite să apelăm mai mult la puterea lui Dumnezeu. Domnul știe acest lucru și la fel și Satana. În încercarea sa vigilentă de a ne îndepărta de puterea lui Dumnezeu, dușmanul ne copleșește sau ne face să simțim că ceea ce avem de oferit nu este corespunzător…
Nu puneți niciodată la îndoială o faptă de bunătate.
Făcând, în mod deliberat, din slujirea altora o parte a vieții noastre, vom descoperi misterele lui Dumnezeu. Vom descoperi pace, vom găsi tărie și vom primi mai multă putere pe măsură ce Îi slujim Salvatorului nostru, Isus Hristos.”
– Președinta Bonnie H. Cordon, președinta generală a Tinerelor Fete
„Femeile se compară cu alții prea des. Dar niciuna dintre noi nu se simte bine când face aceasta. Fiecare femeie are un amestec unic de abilități și talente și toate acestea sunt daruri date de Dumnezeu. Doar pentru că dumneavoastră și cu mine nu suntem la fel – sau oricâte alte femei nu sunt la fel – nu ne face cu nimic inferioare sau superioare. Trebuie să ne descoperim darurile și să le dezvoltăm, aducându-ne aminte Cine ni le-a dat, iar, apoi, să le folosim pentru scopurile Lui. Pe măsură ce ne împărtășim darurile pentru a-i binecuvânta pe alții, avem parte de puterea preoției în viața noastră.”
– președinta Jean B. Bingham, președinta generală a Societății de Alinare
„Căutați, în mod frecvent, ocazii de a vă spori înțelegerea despre «doctrina preoției». Fiecare dintre noi va trebui să caute acea înțelegere pentru sine.
Studiul scripturilor și cuvintelor profeților din zilele noastre va oferi o temelie bogată pentru ca această cunoaștere să crească. La fel va face supunerea față de poruncile lui Dumnezeu și faptul de a fi fideli legămintelor pe care le-am făcut prin rânduielile preoției. Înțelegerea ne este oferită «rând după rând, precept după precept» (2 Nefi 28:30). Prin revelație personală, aceasta «va cădea» asupra sufletelor noastre «ca roua din cer» (Doctrină și legăminte 121:45).”
– Sora Lisa L. Harkness, prima consilieră în Președinția generală a Societății Primare
„Fiecare dintre noi este într-o călătorie… Noi călătorim prin încercări care privesc relațiile, finanțele și sănătatea mintală și fizică. Călătorim încercând să finalizăm însărcinările noastre copleșitoare și lista noastră zilnică cu lucruri de făcut. Unii dintre noi călătoresc prin suferințe sau chiar singurătate sau plictiseală. Încercările noastre sunt diferite, dar le avem cu toții.
Faptul de a ne ține legămintele nu înseamnă că aceste încercări vor fi înlăturate, ci că Domnul promite să fie alături de noi.”
– Sora Michelle D. Craig, prima consilieră în Președinția generală a Tinerelor Fete
„Îmi imaginez puterea preoției ca fiind un singur fir fin, neted, alb, care vine de la Dumnezeu înspre noi și dinspre noi, mergând în sus și în jos și părând să aibă propria direcție în viața noastră. Dar, cu timpul, este dezvăluit un tipar complex. Acel tipar cuprinde altarul lui Dumnezeu, cel mai sfânt loc, în care legăm pe pământ și legăm în cer…
Oricând văd o pânză de altar în templul sfânt, simt că este unul dintre cele mai puternice simboluri ale templului despre cum Domnul împrumută puterea Sa copiilor Săi credincioși, să adune și să lege împreună, într-un tipar complex, sfânt.”
– Sora Sharon Eubank, prima consilieră în Președinția generală a Societății de Alinare
„Prin experiențele din viața mea, știu că a ține poruncile Domnului, a avea credință și a ne încrede complet în El sunt moduri în care accesăm puterea preoției Sale…
Dacă rămânem credincioși, putem primi acele puteri și binecuvântări ale preoției în toate aspectele vieții noastre. Ne poate oferi protecție, alinare, putere, pace și promisiuni care se întind în eternități. Prin puterea preoției, Duhul Sfânt mă poate ajuta să-mi aduc aminte experiențe din viața mea, care continuă să-mi clădească mărturia și credința în Dumnezeu.”
– Sora Cristina B. Franco, a doua consilieră în Președinția generală a Societății Primare
„Au trecut ani de zile de când mi-am primit binecuvântarea patriarhală, dar îmi aduc aminte experiența clar…
Acea experiență a modelat multe hotărâri pe care le-am luat în viața mea. Am știut că, pentru a primi acele binecuvântări dorite, trebuia să îmi fac partea.
Acum văd că sunt mai multe binecuvântări pe care Tatăl nostru dorește să le primesc, chiar mai multe decât sunt menționate în binecuvântarea mea patriarhală.”
– Sora Becky Craven, a doua consilieră în Președinția generală a Tinerelor Fete
„M-am alăturat Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă la vârsta de 26 de ani. Deși aveam un sentiment liniștitor în inima mea pe măsură ce am urmat dorința de a fi binecuvântată de Dumnezeu făcând legăminte cu El, am știu că înțelegerea legământului era atunci asemenea unei mici semințe.
Pe măsură ce au trecut anii și pe măsură ce am făcut eforturi pentru a ține legământul făcut la botez și alte legăminte pe care le-am făcut cu Tatăl Ceresc, am simțit că El m-a binecuvântat cu o înțelegere mai profundă cu privire la El, la Salvatorul meu, și la rolul meu în calitate de fiică de legământ a unor Părinți Cerești.”
– Sora Reyna I. Aburto, a doua consilieră în Președinția generală a Societății de Alinare