Să biruim grijile lumii
Vârstnicul Hans T. Boom
din Cei Șaptezeci
Grijile lumii nu trebuie să-mi distragă atenția de la a mă supune cuvântului lui Dumnezeu.
Mi-am petrecut întreaga după-amiază pe bicicletă, mergând de la o companie la alta, căutând un loc de muncă.
Ilustrații de Liam O’Farrell
Chiar și atunci când ne sunt promise mari binecuvântări, dacă ne îngrijorăm cu privire la grijile lumii, în loc să facem voia Domnului, vom pierde acele binecuvântări. Acest lucru este dovedit clar de experiența unui bărbat de la începuturile restaurării.
James Covel fusese un predicator de altă credință timp de 40 de ani, dar, după ce a auzit Evanghelia restaurată, el „a făcut legământ cu Domnul că se va supune oricărei porunci pe care Domnul i-o va da prin Joseph, profetul” (Doctrină și legăminte 39, introducerea secțiunii). Prin Joseph, Domnul i-a spus lui Covel, „[Ascultă] glasul Meu, care îți spune: Ridică-te și botează-te și spală-te de păcatele tale, chemând numele Meu și vei primi Spiritul Meu și o binecuvântare așa de mare, cum n-ai cunoscut niciodată” (Doctrină și legăminte 39:10).
Totuși, în curând, Covel, „a respins cuvântul Domnului și s-a reîntors la principiile sale anterioare și la oamenii lui din trecut” (Doctrină și legăminte 40, introducerea secțiunii). Vorbind despre Covel, Domnul a spus: „El a primit cuvântul cu bucurie, dar Satana l-a ispitit imediat; și teama de persecuție și grijile lumii l-au determinat să respingă cuvântul” (Doctrină și legăminte 40:2). Din cauza îngrijorării sale pentru grijile lumii, Covel a pierdut binecuvântarea pe care i-o promisese Domnul.
Ar trebui să rămân sau să plec?
În viața mea, am învățat că nu trebuie să lăsăm grijile lumii să ne distragă de la supunerea față de Domnul. Am crescut într-un cămin minunat și plin de iubire, în care părinții mei ne-au învățat bine Evanghelia și dragostea lor pentru noi a reflectat dragostea Tatălui Ceresc pentru copiii Săi.
La vârsta de 16 ani, am fost invitat să lucrez la o fermă din Statele Unite, având posibilitatea de a-mi construi propria casă acolo într-o zi. Am fost atras de aceasta, din moment ce țara mea natală, Olanda, este doar o țară mică, aglomerată.
De fapt, toți strămoșii mei din partea tatălui au avut o dorință similară de a locui în alt loc. S-au mutat în Indonezia, care a fost o colonie olandeză. Am putut înțelege de ce. În Indonezia, vremea este bună, peisajele sunt frumoase și este mult spațiu. Și în genele mele era aceeași dorință de călătorie care i-a inspirat pe strămoșii mei. Ar trebui să plec și eu din țara mea natală să caut succes și aventură?
În acea perioadă în care trebuia să iau o hotărâre, tatăl meu mi-a dat o scrisoare adresată lui și surorii lui cu mulți ani în urmă de președintele lor de misiune, Donovan van Dam. Președintele van Dam i-a rugat să rămână în Olanda și să clădească Biserica acolo. Tatăl meu mi-a spus că se hotărâse să facă aceasta. Și, din moment ce numele de familie Boom era inclus în scrisoare, era acum rândul meu să aflu ce să fac.
În anii de după cel de-al Doilea Război Mondial, mulți membri ai Bisericii emigraseră în America și Canada. Acest lucru continua să se întâmple și în anii 1970, în pofida încurajării conducătorilor Bisericii ca membrii să rămână în țările lor și să întărească Biserica în locurile în care trăiesc. Cu ajutorul rugăciunii, am luat și eu hotărârea de a rămâne în Olanda și a clădi Biserica acolo, neînțelegând complet ce avea să însemne aceasta în viitor.
Decizii, decizii
Când am terminat liceul la sfârșitul anilor 1970, economia olandeză era nesigură. Procentul șomajului era mare. Per ansamblu, lucrurile păreau să meargă foarte prost. Era greu ca absolvenții să hotărască ce să facă mai departe.
Tatăl meu slujea în calitate de președinte de ramură. Din când în când a discutat cu mine despre posibilitatea de a sluji în misiune cu timp deplin. Desigur, acesta era un lucru minunat de făcut. Îmi dorisem să fac aceasta toată viața.
Dar nu înțelegeam cum faptul de a sluji în misiune avea să mă ajute să-mi întrețin viitoarea familie. Din copilărie, am avut o dorință puternică de a-mi găsi, într-o zi, dragostea vieții și a clădi împreună o familie.
Avem 17 ani atunci și, neștiind ce să fac mai departe, am început următorul nivel educațional. Dar, după câteva săptămâni, am simțit că acel domeniu nu avea să mă facă fericit. Mă îndoiam că avea să îmi ofere un loc de muncă stabil. M-am gândit să renunț la școală.
Părinților mei nu le plăcea această idee. Mi-au spus că pot renunța la școală doar dacă am un loc de muncă. Probabil că au crezut că nu voi găsi niciodată unul din cauza crizei financiare. Mi-am petrecut întreaga după-amiază pe bicicletă, mergând de la o companie la alta. În cele din urmă, o firmă m-a angajat să lucrez în depozitul lor.
Planul meu
Deși am acceptat acest loc de muncă temporar, aveam un plan. Voiam să fiu polițist. Faptul de a lucra pentru guvern avea să fie o modalitate stabilă de a-mi întreține viitoarea familie și totul avea să funcționeze.
Îmi aduc aminte de ziua în care am mers să dau examenul pentru a intra la academia de poliție. Am mers cu trenul dimineața, devreme, și am petrecut toată ziua dând diferite examene. La sfârșitul zilei, am fost chemat în birou. Mi-au spus că am trecut toate examenele și că le-ar plăcea mult să mă aibă ca elev, dar, pentru că aveam 17 ani, eram prea tânăr. Mi-au spus să încerc din nou anul următor.
Lumea mea era distrusă și, toată ziua, în drum spre casă, m-am gândit: „Ce urmează?”. Acasă, tatăl meu mi-a ascultat nemulțumirea și s-a oferit să-mi dea o binecuvântare. Mă așteptam ca Domnul să-mi spună că totul avea să funcționeze și că aveam să fiu admis la academia de poliție în mod miraculos. În schimb, Domnul mi-a spus că, dacă voi alege să Îl pun pe El pe primul loc, voi avea mereu pâine pe masă și mijloace pentru a avea grijă de viitoarea mea familie.
Un plan mai bun
La rugăciunile mele, am primit răspunsul că, pentru mine, a-L pune pe Domnul pe primul loc înseamnă a sluji în misiune cu timp deplin. Am intenționat mereu să fac aceasta, dar nu am observat cum un pas avea să ducă la următorul. Știam acum că a sluji în misiune era ceea ce voi face și voiam să fac aceasta cât mai curând posibil.
Atunci, o misiune costa 10.000 de guldeni în vechea monedă olandeză sau salariul pe aproximativ un an. Am continuat să lucrez la depozit și, până în vara anului 1981, aveam cei 10.000 de guldeni. Împlinisem, de asemenea, 18 ani. Tatăl meu, președintele de ramură, mi-a spus că sunt prea tânăr pentru a merge în misiune, așa cum au spus și președintele de țăruș și președintele de misiune. Atunci trebuia să ai 19 ani. Dar, când am împlinit 18 ani, am mers la medic și la stomatolog singur și aceștia au completat părțile lor din cererea mea pentru misiune.
Cumva, am reușit să îi conving pe conducătorii mei să aibă interviurile cu mine și mi-am trimis cererea. Apoi, am așteptat. Nu am știut că tatăl meu, în calitate de președinte de ramură, primise o scrisoare. Cererea îi fusese înapoiată cu înștiințarea că eram prea tânăr. Dar nu dorea încă să îmi împărtășească acest lucru, așa că a ținut acestea în buzunarul costumului său săptămâni întregi fără să îmi spună. Din fericire, între timp, am primit o altă înștiințare. În aceasta se spunea că, în anumite situații, Prima Președinție și Cvorumul celor Doisprezece Apostoli erau dornici să lase tinerii băieți să plece mai repede dacă erau bine pregătiți. În curând, am fost chemat să slujesc și am fost desemnat Misiunii Est, Londra, Anglia. Misiunea mea a devenit una dintre cele mai mari binecuvântări din viața mea.
Binecuvântări din partea Domnului
La trei luni după ce m-am întors din misiune, am întâlnit-o pe femeia vieții mele. Un an mai târziu, eram căsătoriți și pecetluiți în Templul Londra, Anglia. Economia încă nu mergea bine, dar am avut întotdeauna un loc de muncă și am putut să-mi întrețin familia. Am avut întotdeauna pâine pe masă și un acoperiș deasupra capului.
Ca misionar, aceasta a devenit una dintre scripturile mele preferate: „În măsura în care vei ține poruncile lui Dumnezeu, tu vei prospera în țară” (Alma 36:1). Având aceasta ca îndrumar, am hotărât să fac ce a făcut și tatăl meu – să stau în Olanda și să clădesc Biserica în țara mea natală.
Familia vârstnicului și surorii Boom în anul 2019. De atunci, li s-a născut o altă nepoată.
Astăzi, mica ramură în care am crescut este o episcopie minunată în care nepoții noștri se bucură de compania multor prieteni, adunați într-o clasă mare a Societății Primare. Fiii noștri au profesii bune și sunt binecuvântați să aibă pâine pe masă. Văd că hotărârile mele au avut un impact asupra generației viitoare, care a ales, de asemenea, să-L pună pe Domnul pe primul loc în viața ei.
Sunt recunoscător că am învățat de tânăr că hotărârea corectă este să birui grijile lumii și să-L pun pe Tatăl Ceresc pe primul loc. El mi-a oferit binecuvântări pe care, altfel, nu le-aș fi avut niciodată.