2021
„Vreau să merg în paradis”
martie 2021


„Vreau să merg în paradis”

Când m-am rugat și L-am întrebat pe Dumnezeu despre această nouă cale, am fost mai convins de adevărul pe care îl găsisem.

sun breaking through clouds

Fotografie de la Getty Images, a pozat un model

Am fost membru dedicat al unei alte biserici, dar, apoi, am început să studiez învățăturile sale despre purgatoriu. Această idee presupune că, după moartea fizică, sufletul ajunge într-un loc similar unei închisori, în care trebuie purificat înainte de a ajunge în paradis.

Gândindu-mă la sufletele în suferință din purgatoriu, am reflectat la viitorul meu spiritual și la relația mea cu Isus Hristos. Am început să mă rog: „Ce să fac să evit purgatoriul? Vreau să merg în paradis”.

Primul lucru care mi-a venit în minte a fost să respect cele zece porunci. Simțeam că, făcând acest lucru, harul Domnului avea să-mi permită să evit purgatoriul. Mi-am luat angajamentul de a ține poruncile și am început o perioadă intensă de post, rugăciune, studiu din scripturi și meditare.

În acea perioadă, m-am simțit inspirat să adresez o întrebare neobișnuită unui doctor din clinica în care lucram în calitate de contabil șef.

„Domnule doctor Thibaut”, am spus, „Domnul Isus Hristos Se află în Biserica dumneavoastră?”.

Dânsul a spus că este membru al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Din acel moment, Spiritul ne-a îndrumat discuția. L-am întrebat despre diferențele dintre biserica sa și a mea. Mi-a spus despre Cartea lui Mormon. În timp ce am continuat să discutăm, inima mi s-a umplut de bucurie. Am simțit că primeam răspunsuri la rugăciunile mele.

Două zile mai târziu, misionarii mi-au dat un exemplar al Cărții lui Mormon, pe care l-am citit și studiat cu ei. Mi s-a părut minunat să învăț lucruri noi din scripturi. Am început să mă supun Cuvântului de înțelepciune.

Când mi-am dat seama că mi-am pierdut interesul față de biserica mea, în care fusesem atât de implicat, m-am întrebat ce s-a întâmplat. M-am rugat și L-am întrebat pe Dumnezeu despre această nouă cale. Când am făcut aceasta, am fost mai convins de adevărul pe care îl găsisem. Am hotărât să mă alătur Bisericii, deși știam că voi avea parte de persecuție.

Lucru care s-a și întâmplat, dar Domnul m-a întărit. Știu că Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă a fost răspunsul la rugăciunea mea sinceră: „Vreau să merg în paradis”. Știu că pot merge acolo după ce mor, dacă rămân credincios poruncilor lui Dumnezeu.