Să căutăm plenitudinea lui Hristos
Vârstnicul Jeffrey R. Holland
din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli
Dintr-o cuvântare adresată în cadrul unei adunări de devoțiune pentru tineri adulți din mai multe regiuni, „The Measure of the Stature of the Fulness of Christ (Măsura staturii plenitudinii lui Hristos)”, desfășurată la Stanford, California, S.U.A., în data de 9 februarie 2020.
În această perioadă a Paștelui, croiți-vă drum către Isus Hristos și căutați glasul Său de pace și siguranță.
Nu te teme, de Michael Malm
Permiteți-mi să împărtășesc câteva gânduri despre călătoria pe care o va face fiecare dintre voi în căutarea „plenitudinii” staturii lui Hristos (vedeți Efeseni 4:13). Sper că vă vor fi de folos în această perioadă de formare din viața voastră și în circumstanțele în care vă aflați.
Unii dintre voi sunteți unde vă doriți să fiți sau cel puțin știți ce vreți să faceți cu viața voastră. Unii dintre voi par să aibă multe binecuvântări și alegeri minunate înaintea lor. Alții dintre voi se simt, pentru o perioadă și dintr-un motiv anume, mai puțin norocoși și cu mai puține căi atractive înaintea lor.
Dar, oriunde ați merge și oricum ați birui încercările pe care le aveți pentru a ajunge acolo, vă rog să veniți la Salvatorul Isus Hristos, acesta fiind primul pas obligatoriu pentru a ajunge la destinația voastră personală, pentru a vă găsi fericirea și tăria personale și pentru a avea destinul și succesul vostru suprem (vedeți 1 Nefi 10:18; 2 Nefi 26:33; Omni 1:26; Doctrină și legăminte 18:11).
Toate acestea pot fi ale voastre dacă răspunsul la întrebarea: „Unde te duci?” (Moise 4:15) este „Oriunde ești Tu, Doamne”.
Viața poate fi plină de încercări. Avem parte de durere și regrete și probleme reale pe care să le rezolvăm. Avem parte de suferință și durere, tot felul de momente bune și momente grele. Dar Domnul și profeții au oferit suficiente cuvinte de încurajare despre cum să biruim aceste probleme, încât putem să umplem un jurnal de proporții cosmice.
„Vă las pacea”
Rugăciunea de încheiere a Salvatorului pentru ucenicii Săi chiar când urma să îndure durerea și agonia din Ghetsimani și de pe Căpățâna conține cele mai înduioșătoare dintre aceste cuvinte. În acea seară, în seara celei mai mari suferințe care a avut loc vreodată în lume sau care va avea loc vreodată, Salvatorul a spus: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea… Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (Ioan 14:27).
Ce perspectivă superbă asupra vieții în cele mai grele clipe! Cum a putut să spună aceasta, înfruntând ceea ce știa că înfruntă? El a putut spune aceasta deoarece Biserica Sa este cea a Evangheliei și a finalurilor fericite! Pentru noi, victoria este deja câștigată. El are o perspectivă pe termen lung; El împărtășește imaginea de ansamblu.
Totuși, cred că unii dintre noi încă mai cred în acele stereotipuri, care sunt rămășițe ale concepțiilor puritane potrivit cărora nu este bine să fim alinați sau ajutați, că trebuie să ne simțim tot timpul îngrozitor cu privire la un lucru. Afirm că a fi bucuros în încercarea de a ajunge la „înălțimea staturii plinătății lui Hristos” (Efeseni 4:13) este posibil să fie porunca aproape în mod universal încălcată în inima sfinților din zilele din urmă care sunt, de altfel, credincioși; și, totuși, cu siguranță, nimic nu este mai dureros pentru inima plină de milă a Domnului.
Oricât de îngrijorat aș fi dacă, într-un moment al vieții lor, copiii mei ar avea necazuri mari sau ar fi nefericiți sau nesupuși, aș fi mult mai devastat dacă aș simți că, într-un asemenea moment, acel copil nu ar putea avea încredere în mine să-l ajut ori ar crede că interesul său nu este important pentru mine sau că nu ar fi în siguranță în grija mea.
Cu aceeași atitudine, sunt convins că niciunul dintre noi nu înțelege cât de profund este rănită inima plină de dragoste a lui Dumnezeu Tatăl sau a Fiului Său, Salvatorul lumii, când Ei află că oamenii nu au încredere în grija Lor sau nu se simt în siguranță în mâinile Lor ori nu au încredere în poruncile Lor. Dragii mei prieteni, doar din acel motiv, avem datoria de a fi fericiți!
„Harul [Său]… este de ajuns”
Un alt sfat despre a-L căuta pe Hristos și înălțimea plenitudinii Sale a fost dezvăluit după ce Isus a înfăptuit miracolul hrănirii a 5.000 de oameni cu cinci pâini și doi pești (vedeți Matei 14:13-21). [Apropo, nu vă faceți griji că Hristos va rămâne fără miracole care să vă ajute. „Harul [Său]… este de ajuns” (2 Corinteni 12:9). Aceea este o lecție spirituală eternă cu privire la acel miracol. El are suficiente binecuvântări pentru a le da tuturor și are mai multe coșuri pline rămase! Credeți și bucurați-vă de oferta Sa referitoare la „pâinea vieții”! (Ioan 6:35).]
După ce a hrănit mulțimea, Isus a dat drumul norodului și a mers cu ucenicii Săi pe o corabie pentru a ajunge pe cealaltă parte a Mării Galileii. Apoi, El „S-a suit pe munte să Se roage” (Matei 14:23).
Când ucenicii și-au reluat călătoria, era spre seară și era furtună. Probabil că vânturile fuseseră de la început cumplite. Din cauza vânturilor, acești oameni nici măcar nu au ridicat pânzele, ci doar au vâslit – și ce muncă probabil că era aceasta!
Știm aceasta deoarece, „când se îngâna ziua cu noaptea” (Matei 14:25) – undeva între 3:00 și 6:00 dimineața – parcurseseră doar câțiva kilometri (vedeți Ioan 6:19). Atunci, corabia era prinsă într-o furtună foarte violentă.
Dar, ca de obicei, Hristos veghea asupra lor. Văzând dificultățile lor, Salvatorul a urmat, pur și simplu, cea mai directă cale către corabia lor, pășind peste valuri pentru a ajunge la ei.
Desăvârșirea credinței, de J. Alan Barrett
„Nu vă temeți!”
În cel mai întunecat moment al lor, ucenicii s-au uitat și au văzut, în întuneric, această minune îmbrăcată cu o robă care flutura, care venea spre ei pășind pe apă. Ei au țipat îngroziți văzând aceasta, gândindu-se că era o fantomă pe apă. Apoi, prin furtună și întuneric – când marea părea atât de mare și corabia lor atât de mică – atunci a apărut glasul suprem și plin de pace și asigurare al Învățătorului: „Eu sunt; nu vă temeți” (Matei 14:27).
Această relatare scripturală ne aduce aminte că, atunci când venim la Hristos căutând plenitudinea Sa sau când El vine la noi să ne aducă acea plenitudine, primul pas ne poate umple cu o groază pură. Nu ar trebui, dar, uneori, se întâmplă. Una dintre cele mai mari ironii ale Evangheliei este că însăși sursa ajutorului și siguranței care ne este oferită este lucrul de care noi, uneori, fugim din cauza lipsei noastre de perspectivă, tipică muritorilor.
Dintr-un motiv anume, am văzut simpatizanți fugind de botez. Am văzut vârstnici fugind de chemarea în misiune. Am văzut persoane care se iubeau fugind de căsătorie. Am văzut membri fugind de chemări mai dificile. Și am văzut oameni fugind de calitatea lor de membri ai Bisericii.
De prea multe ori fugim de lucrul care ne va salva și ne va da alinare. De prea multe ori vedem angajamentele Evangheliei ca fiind ceva de care trebuie să ne temem și pe care, apoi, să le abandonăm.
Vârstnicul James E. Talmage (1862-1933) a spus: „Fiecare persoană adultă va avea în viață experiențe precum bătălia călătorilor răscoliți de furtună, cu vânturi din sens opus și mări amenințătoare; uneori trec multe ore în noaptea dificultăților și a pericolului până când apare ajutorul; și, atunci, de prea multe ori, ajutorul salvator este confundat, provocând o groază mare. [Dar,] așa cum s-a întâmplat cu [acești ucenici] în mijlocul apelor tulburi, așa se va întâmpla cu toți care trudesc în credință, glasul Izbăvitorului va spune: «Eu sunt; nu vă temeți»”1.
Veniți la El
Lucrul minunat cu privire la această invitație de a-L primi pe Salvator, de a veni la El și a căuta plenitudinea staturii Sale, este că oricine poate face aceasta. Aceasta nu înseamnă că toți cei pe care îi cunoașteți doresc să țină poruncile sau că orice persoană pe care o întâlniți va ține poruncile. Ci înseamnă că este posibil să ții poruncile fără vreun dar sau vreo moștenire specială pentru a face aceasta.
Implor, cu drag, credință care este „strălucitoare, și luminoasă, și pură, și puternică”, astfel încât Hristos „să fie adus în fiecare parte a culturii [noastre]”2 și ca noi să dobândim statura lui Hristos din plin în viața noastră (vedeți Efeseni 4:13).
În viață, veți avea parte de încercări. Veți avea dificultăți. Vi se va frânge inima. Cei dragi vor muri. Așadar, oriunde ați merge, făceți-vă drum, mai întâi, către Isus Hristos. Aduceți-vă aminte că suferința și învierea Sa fac posibilă victoria noastră înaintea dificultăților și morții. Faceți legăminte cu El și țineți-le pe măsură ce vă continuați călătoria.
Cu toată slăbiciunea mea, pe care o recunosc cu promptitudine, îmi doresc mult ca noi să dobândim „înălțimea staturii plinătății lui Hristos”. Vreau să vin la El. Vreau ca El, dacă este posibil, să vină la mine. Și îmi doresc, cu adevărat, ca toți să aveți acea binecuvântare.