„Miracolele lui Dumnezeu continuă”, Liahona, iulie 2023.
Portrete de credință
Miracolele lui Dumnezeu continuă
Mi-am dat seama că crezurile sfinților din zilele din urmă erau mai în concordanță cu Biblia decât afirmația că Biblia a înlocuit profeții și revelația. Am simțit bucurie adevărată când mi-am dat seama că aș putea trăi în „vremurile biblice” din zilele noastre.
Fotografie obținută prin amabilitatea autorului
În data de 9 noiembrie 1989, un oficial guvernamental din Germania de Est a anunțat în mod greșit că, începând din acel moment, cetățenilor capitalei li se permitea să treacă dincolo de Zidul Berlinului. Câteva minute mai târziu, grănicerii, care erau de obicei plictisiți, nu au avut de ales decât să permită mulțimii mari și în creștere să părăsească teritoriul Republici Democrate Germania.
Cel mai bun prieten al meu, Jakub Górowski, și cu mine – pe atunci încă în adolescență – am văzut miracolul neașteptat desfășurându-se la televizor, din casa noastră din Polonia. Lumea trecea printr-o adevărată schimbare, dar nu una distructivă. Spiritul libertății și speranței a umplut inima a milioane de oameni.
Pentru Jakub și pentru mine, visul nostru era să ne mutăm, într-o zi, din Polonia spre vest – Danemarca, Suedia, Germania de Vest. Eram inspirați de filmele și emisiunile TV americane. Preferatul meu era The Wonder Years (Anii minunați). Îmi plăcea atmosfera vieții americane din suburbii.
Nu cred că cineva din oricare parte a Cortinei de Fier se aștepta ca Războiul Rece să se termine. Dar Tatăl Ceresc avea un plan diferit. În anul 1975, fără ca noi să știm, președintele Spencer W. Kimball (1895-1985) îi invitase pe sfinții din zilele din urmă să „se alăture unei cereri continue serioase către Domnul de a deschide porțile națiunilor și de a înmuia inima regilor și conducătorilor pentru ca misionarii să poată intra în toate țările și să propovăduiască Evanghelia”1.
Doi ani mai târziu, președintele Kimball a vizitat Varșovia, Polonia. Într-o dimineață, însoțit de un mic grup de colegi, inclusiv de vârstnicul Russell M. Nelson, președintele Kimball a plecat de la hotel, a mers pe lângă Mormântul soldatului necunoscut și a intrat în parcul Saski. Nu departe de o fântână mare care încă mai există astăzi, el a îngenuncheat și a rededicat Polonia pentru predicarea Evangheliei.
A urmat un deceniu de neliniște și proteste în masă. În timp ce adulții nu aveau încredere și se opuneau conducătorilor politici, mulți tineri puneau la îndoială unele dintre valorile, tradițiile și atitudinile părinților lor. Prietenul meu Jakub și cu mine ne-am simțit dezamăgiți de creștinism, așa cum îl înțelegeam. El și-a pierdut interesul față de religie în general, în timp ce eu mă simțeam atras de filosofiile care își au originea în Asia.
În luna aprilie a anului 1990, Jakub și cu mine am făcut autostopul spre Austria. În Viena, am întâlnit două femei drăguțe stând pe trotuarul unei străzi aglomerate. Una dintre ele ținea în mână Cartea lui Mormon în limba polonă. Ea ne-a spus despre vizita lui Isus făcută oamenilor de pe străvechile meleaguri americane și a promis să ne trimită cartea prin poștă acasă dacă îi dădeam adresele noastre. Am deschis, de asemenea, agendele noastre cu adrese și am copiat adresele multora dintre prietenii noștri. Ne-am gândit că va fi o surpriză plăcută pentru ei să primească un dar.
Câteva luni mai târziu, a fost întemeiată Misiunea Varșovia, Polonia, și patru misionari au sosit în orașul nostru. Mai târziu, am aflat că numărul mare de „recomandări” – adresele prietenilor noștri – a avut un rol cheie în hotărârea de a deschide orașul nostru pentru misionari. Spre surprinderea mea, câteva luni mai târziu, Jakub mi-a spus că doi misionari „mormoni” l-au vizitat și că el hotărâse să se alăture Bisericii lor.
Anunțul făcut de el m-a rănit. Încercasem ani de zile să-l fac interesat de religie, dar fără succes. Cum puteau străinii dintr-o altă țară să-l convertească dintr-o dată? Eram hotărât să-i înfrunt și să-i arăt lui Jakub că nu aveau nicio șansă într-o confruntare cu mine.
Am simțit ceva special
Când i-am văzut pe cei doi misionari tineri, zâmbitori, stând în fața ușii apartamentului părinților mei, am uitat de obiectivul meu de a le dovedi că greșesc. Erau fericiți și amuzanți. Mi-au adresat multe întrebări despre mine și despre crezurile mele. Mi-au respectat convingerile. Mai târziu, mi-au spus că, în timpul acelei prime întâlniri cu tipul arogant cu părul lung și blugi rupți care fuma, le-a fost greu să-și imagineze că aveam să fiu vreodată interesat să devin ucenic al lui Isus Hristos. Dar am simțit ceva special în prezența lor și m-a intrigat faptul că Biserica lor era singura confesiune creștină despre care știam că credea într-o existență premuritoare.
Am fost, de asemenea, impresionat de mărturiile și convingerile puternice ale lui Jakub și Robert Żelewski, noul său prieten din Biserică. Robert era psiholog, un om inteligent, dar cu picioarele pe pământ, ale cărui înțelegeri profunde și experiențe mi-au întărit interesul față de religia sfinților din zilele din urmă.
Tot ce mi-au spus vârstnicii, Jakub și Robert a fost fascinant, în special doctrina privind planul salvării, începând cu viața premuritoare și încheind cu cele trei grade de glorie. Dar nu am văzut niciun rost în a mă alătura Bisericii până când nu am putut să înțeleg mai bine crezurile lor unice. Înțelegerea mea despre creștinism era că, în vechime, Dumnezeu a înfăptuit miracole, a trimis îngeri și a chemat profeți, dar că toate acele lucruri aparțineau vremurilor biblice. Odată ce Biblia a fost finalizată, omenirea nu mai avea nevoie de miracole și revelații, deoarece scriptura conține tot ce trebuie să știm.
O descoperire a apărut în timpul discuției noastre despre marea apostazie și restaurarea plenitudinii Evangheliei prin profetul Joseph Smith. Mi-am dat seama că crezurile lor erau mai în concordanță cu Biblia decât afirmația că Biblia a înlocuit profeții și revelația. Am simțit bucurie adevărată când mi-am dat seama că aș putea trăi în „vremurile biblice” din zilele noastre.
Eram pregătit să-I cer lui Dumnezeu cu sinceritate revelație personală, dar nu am primit un răspuns. În cele din urmă, am spus: „Tată Ceresc, dacă Tu l-ai chemat pe Joseph Smith ca profet al Tău, mă voi supune fiecărei porunci pe care ai revelat-o prin el”. Apoi, răspunsul a venit ca o certitudine în inima și mintea mea și am știut că Dumnezeu a restaurat plenitudinea Evangheliei și că aceasta se găsește în Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă.
Jakub a fost botezat în data de 3 noiembrie 1990 și a rămas credincios până când a murit într-un tragic accident din timpul unei drumeții, care a avut loc două decenii mai târziu. M-am alăturat Bisericii în data de 11 ianuarie 1991, hotărât să slujesc în misiune. Robert a fost chemat să fie primul președinte local al ramurii noastre și m-a dus cu mașina până în Freiberg, Germania, pentru a-mi putea primi înzestrarea în templu. În timpul ultimului meu interviu cu el, am promis să mă întorc în Polonia după slujirea mea în Misiunea Chicago, Illinois, pentru a-mi folosi experiența misionară întărind Biserica în țara noastră.
Doi ani mai târziu, președintele meu de misiune m-a convins că trebuia să-mi completez educația în America, la Universitatea Brigham Young. Dar nu am uitat niciodată promisiunea făcută lui Robert.
După ce m-am căsătorit în anul 2000, m-am mutat înapoi în Polonia împreună cu soția mea, care, în anul 1988, fusese figurantă în cel de-al șaselea episod din The Wonder Years. Participăm la adunările Bisericii din Cracovia, creștem doi băieți și ținem o legătura strânsă cu cei doi copii mai mari ai noștri. Fiul nostru mai mare a anunțat recent că a hotărât să slujească în misiune cu timp deplin.
În vara anului 2021, mi-am dus familia la Berlin, unde le-am arătat locul pe care s-a aflat zidul. Acesta nu-i mai oprește pe slujitorii lui Dumnezeu să împărtășească oamenilor din Europa de Est mesajul restaurării. Miracolele lui Dumnezeu continuă în zilele noastre.