Să vedem miracolele Salvatorului în viața noastră

vârstnicul Carlos A. Godoy

din Cei Șaptezeci

Patru învățături pe care le putem desprinde din vindecarea orbilor de către Salvator.

Există momente în viața noastră în care sperăm să avem parte de miracole și ne rugăm în legătură cu ele. Poate fi pentru o persoană dragă sau spre folosul nostru. Speranța noastră este să ni se răspundă la implorare, să ni se rezolve situația dificilă, sufletul amar să se îmbuneze și Domnul miracolelor să dea soluția pe care o dorim. Când rezultatul nu este ceea ce ne-am așteptat sau la momentul în care ne-am rugat să fie, de obicei, ne întrebăm de ce.

Moroni ne învață: „Și eu aș vrea să vă sfătuiesc pe voi, frații mei preaiubiți, să vă aduceți aminte că El este același ieri, astăzi și în vecii vecilor, și că toate aceste daruri despre care eu am vorbit, care sunt spirituale, nu vor înceta niciodată atât timp cât lumea va fi, decât în măsura necredinței copiilor oamenilor” (Moroni 10:19).

Sunt acele daruri și miracole consemnate în scripturi încă disponibile în zilele noastre? Cum putem să fim pregătiți pentru acele binecuvântări? Știe Salvatorul ce se întâmplă în viața noastră și este dornic să ne salveze de încercările noastre?

Aș dori să folosesc miracolul redării vederii orbilor, înfăptuit de Salvator, ca bază pentru a răspunde la aceste întrebări. (Ca exemple, vedeți Matei 9:27-31; 12:22-23; Marcu 8:22-26; 10:46-52; Ioan 9:1-11.)

Ce putem învăța despre misiunea Salvatorului din miracolele înfăptuite de El?

Pentru a înțelege impactul unui miracol asupra noastră și a vieții noastre, să începem prin a defini ce este un miracol. Miracolele „erau menite să fie o dovadă pentru iudei că Isus este Hristosul… Multe dintre ele erau, de asemenea, simbolice, propovăduind… adevăruri divine… Miracolele au fost și sunt un răspuns la credință și încurajarea ei cea mai bună. Ele nu au fost înfăptuite niciodată fără rugăciune, fără să fie nevoie și fără credință”¹.

Vârstnicul Ronald A. Rasband, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a spus, simplu și frumos:

„Miracolele sunt acte divine, manifestări și expresii ale puterii fără limite a lui Dumnezeu și o confirmare că El este «același ieri, astăzi și în vecii vecilor» [Moroni 10:19]…

Miracolele sunt extensii ale planului etern al lui Dumnezeu; miracolele sunt o linie a vieții de la cer la pământ”².

Astfel, un mod profitabil de a studia miracolele Salvatorului și de a învăța din ele este de a ne aminti că fiecare miracol indică ceva mai important decât evenimentul în sine și de a căuta adevăruri concrete despre Dumnezeu și lucrarea Sa.

Haideți să discutăm câteva dintre adevărurile pe care le putem învăța din miracolele Salvatorului de a le reda orbilor vederea. Acestea pot fi împărțite în patru învățături după cum urmează.

1. Restaurarea vederii a fost un semn al lui Mesia

Profeții din vechime care au depus mărturie despre venirea lui Mesia au vorbit despre miracolele pe care El avea să le înfăptuiască, inclusiv faptul de a le reda orbilor vederea.

Regelui Beniamin, un înger sfânt i-a spus că Salvatorul avea să „[meargă] printre oameni, făcând miracole puternice, cum ar fi să-i vindece pe cei bolnavi, să-i învie pe cei morți, să-i facă pe cei schilozi să meargă, iar pe orbi să-și capete vederea” (Mosia 3:5; vedeți, de asemenea, Isaia 35:4-5).³

Astfel, miracolele redării vederii orbilor confirmă acele profeții despre venirea Salvatorului și slujirea Sa printre copiii lui Dumnezeu.

2. Isus este Lumina lumii

Acest adevăr a fost exprimat clar când Isus a întâlnit un om care era orb din naștere (vedeți Ioan 9:1-11). Când ucenicii au întrebat dacă omul se născuse orb din cauza păcatului, Isus a spus nu, ci „ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu” (versetul 3). Apoi, înainte de a-i reda vederea omului, Salvatorul a declarat: „Cât sunt în lume, sunt Lumina lumii” (versetul 5).

Vârstnicul Bruce R. McConkie (1915-1985), din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a explicat: „Înainte de a deschide ochii orbilor fizic, Isus le-a amintit ascultătorilor Săi declarația Sa anterioară, «Eu sunt Lumina lumii», ca și cum ar fi propovăduit: «Ori de câte ori vă amintiți că Eu am deschis ochii orbilor fizic, amintiți-vă, de asemenea, că am venit să aduc lumină ochilor din punct de vedere spiritual»”⁴.

Trebuie să ne amintim cât de des este considerat păcatul în scripturi ca fiind o orbire morală și eliberarea de păcat ca fiind vindecarea de această orbire. El, Cel care este „Lumina lumii”, a folosit acest eveniment pentru a simboliza lucrarea mai mare pe care a venit pe lume s-o îndeplinească.

3. Credința precede miracolele

În timp ce Isus trecea pe străzile din Capernaum, doi bărbați orbi L-au urmat, strigând: „Ai milă de noi, Fiul lui David”. Apoi, El le-a vorbit, întrebând: „Credeți că pot face lucrul acesta?”. Și ei au răspuns: „Da, Doamne”.

Dovada credinței lor că Domnul îi putea ajuta a fost în stăruința lor de a-L urma și de a mărturisi cu sinceritate acea credință când au fost întrebați. Salvatorul le-a atins ochii spunând: „Facă-vi-se după credința voastră!”. Efectul a fost imediat: „Li s-au deschis ochii” (Matei 9:27-31).

Vârstnicul McConkie a spus: „Deseori, când a deschis ochii orbilor, Isus, ca și aici, a asociat porunca Sa rostită cu un act fizic. Cu această ocazie și cu alte ocazii, el a atins ochii nevăzătorilor”.

De ce a făcut Salvatorul aceasta? „Niciunul dintre aceste fapte… neobișnuite nu sunt esențiale pentru exercitarea puterii de vindecare”, a explicat vârstnicul McConkie. Dar știm că tocmai credința precedă miracolele și, astfel, „scopul aparent al Învățătorului a fost să întărească credința celui orb sau a celui surd”⁵.

4. Uneori, miracolele vin rând după rând

În Betsaida, oamenii au adus un orb la Isus. După ce l-a scos pe bărbat afară din oraș, Isus „i-a pus scuipat pe ochi, [și] Și-a pus mâinile peste el”. Vederea bărbatului a fost restaurată doar parțial în acest moment și, astfel, Salvatorul „i-a pus mâinile din nou pe ochi”, înfăptuind o restaurare completă. (Vedeți Marcu 8:22-26.)

Vârstnicul McConkie a subliniat adevăruri pe care le putem învăța din acest eveniment.

„Se pare că situațiile succesive de contact fizic cu Isus au avut efectul de a crește speranța, încrederea și credința celui orb…

Oamenii trebuie să caute harul vindecător al Domnului cu toată tăria și credința lor, deși acestea sunt suficiente doar pentru o vindecare parțială… Apoi, ei pot dobândi mai multă siguranță și credință pentru a fi făcuți întregi și sănătoși în întregime. De asemenea, deseori oamenii sunt vindecați de bolile spirituale treptat, pas cu pas, pe măsură ce viața lor se pune în armonie cu planurile și scopurile Divinității”⁶.

Făcând acest miracol în doi pași diferiți, Domnul l-a ajutat pe bărbatul orb să se pregătească să primească întreaga binecuvântare. Putem vedea acest tipar și în propria căutare a miracolelor – ceva ce trebuie să facem sau să nu facem înainte de a fi pregătiți pentru o intervenție mai mare?

Credința de a nu fi vindecat

Deși putem vedea importanța credinței pentru a înfăptui miracole, este important să observăm că, uneori, chiar și celor mai credincioși sfinți nu li se vor îndeplini dorințele și implorările.

Vârstnicul David A. Bednar, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învățat următoarele:

„Neprihănirea și credința sunt, cu siguranță, indispensabile pentru a muta munți − dacă a muta munți îndeplinește scopurile lui Dumnezeu și este în acord cu voia Sa. Neprihănirea și credința sunt, cu siguranță, indispensabile pentru a vindeca bolnavii, surzii sau șchiopii − dacă o astfel de vindecare îndeplinește scopurile lui Dumnezeu și este în acord cu voia Sa. Prin urmare, chiar și cu credință puternică, mulți munți nu vor fi mutați. Și nu toți bolnavii și infirmii vor fi vindecați. Dacă toate încercările ar fi limitate, dacă toate bolile ar fi înlăturate, atunci principalele scopuri ale planului Tatălui ar fi zădărnicite.

Multe dintre învățăturile pe care trebuie să ni le însușim în viața muritoare pot fi primite numai prin lucrurile pe care le trăim și, uneori, le suferim. Și Dumnezeu Se așteaptă și are încredere ca noi să înfruntăm adversitatea temporară din viața muritoare cu ajutorul Său, astfel încât să putem învăța ceea ce trebuie să învățăm și, în cele din urmă, să devenim ceea ce trebuie să devenim în eternitate”⁷.

Doresc să-mi adaug mărturia la mărturiile profeților din vechime și din zilele noastre. Miracole încă au loc în mijlocul nostru. Salvatorul Isus Hristos este sursa întregii puteri, lumini și alinări. Depun mărturie că, prin credința noastră în El, putem fi vindecați și, în cazul în care nu suntem vindecați, putem găsi, totuși, pace prin Prințul Păcii, Lumina lumii și Tămăduitorul tămăduitorilor.