2023
Să păstorim având caritate
Iulie 2023


„Să păstorim având caritate”, Liahona, iulie 2023.

Principii ale păstoririi

Să păstorim având caritate

Putem produce o schimbare profundă dând dovadă de dragoste în moduri firești.

placeholder altText

How Dorcas Helped the Poor (Cum i-a ajutat Dorca pe cei săraci), Colecția clasică de artă inspirată din Biblie / licență de la GoodSalt.com

Un exemplu de caritate

Tabita (cunoscută și sub numele de Dorca) a fost o ucenică a lui Isus Hristos, care a trăit în Iope. Ea era cunoscută drept o femeie care „făcea o mulțime de fapte bune și milostenii” (Faptele apostolilor 9:36). Era iubită pentru că făcea atât de multe pentru a-i iubi pe alții. Asemenea Salvatorului, ea și-a petrecut toată viața slujind. Avea îndemânări și talente pe care le folosea pentru a produce o schimbare.

Una dintre acele îndemânări a fost aceea de a face haine și veșminte, dintre care unele erau pentru văduvele aflate la nevoie. Pentru cei care au primit darurile ei, ea a fost o binecuvântare divină. Când Petru a venit s-o vadă după moartea ei, „toate văduvele l-au înconjurat plângând, și i-au arătat hainele și cămășile pe care le făcea Dorca, pe când era cu ele” (Faptele apostolilor 9:39). El a fost atât de mișcat, încât a înviat-o din morți, ceea ce i-a făcut pe mulți să creadă în Salvator (Faptele apostolilor 9:40-42).

Să păstorim având caritate

Caritatea este dragostea pe care Isus o are pentru noi și dragostea pe care El Se așteaptă să o avem unii pentru alții. Înseamnă să ne iubim aproapele ca pe noi înșine (vedeți Matei 22:37-39), să-l tratăm cu aceeași compasiune, răbdare și milă pe care le-am dori pentru noi înșine (vedeți Matei 7:12). Înseamnă să-i slujim, precum Tabita, folosind darurile și talentele care ne-au fost date.

Putem produce o schimbare profundă arătându-ne dragostea în moduri care sunt firești pentru noi – chiar dacă ceea ce facem este simplu. Dacă sunteți talentați la cusut, aceasta ar putea fi o modalitate de a sluji, dar poate că sunteți mai buni la mânuirea unei mașini de tuns iarba decât a lucra la o mașină de cusut. Sau poate că darul dumneavoastră este să știți cum să ascultați cu adevărat și să fiți acolo ca un prieten adevărat.

Să dezvoltăm caritatea

Cum putem dezvolta însușirea de a avea caritate asemănătoare celei a lui Hristos?

  • Caritatea este un dar pe care Tatăl Ceresc îl conferă tuturor acelora care Îl urmează cu adevărat pe Isus Hristos. „Rugați-vă la Tatăl cu toată puterea inimii, pentru ca voi să fiți plini de dragostea Lui.” (Moroni 7:48)

  • Mormon ne-a învățat ce este caritatea: „Iar caritatea suferă îndelung și este binevoitoare și nu invidiază și nu este îngâmfată și nu caută nimic pentru sine, nu este provocată cu ușurință, nu se gândește la rău și nu se bucură în nedreptate, ci se bucură în adevăr, suportă toate lucrurile, crede toate lucrurile, nădăjduiește toate lucrurile, rabdă toate lucrurile” (Moroni 7:45). Acestea nu sunt doar moduri de a spune când sunteți plini de dragoste; ele sunt, de asemenea, însușiri care vor contribui la o capacitate mai mare de a iubi pe măsură ce le dezvoltăm.

  • Compasiunea urmează empatiei.1 Pe măsură ce căutăm să-i înțelegem pe alții, avem o ocazie mai mare de a ne spori caritatea. Exersați adresarea întrebărilor într-un mod util și plin de dragoste și, apoi, ascultați cu răbdare și înțelegere.

  • Fiți caritabili. Acordați-vă timpul și alte resurse, inclusiv iertarea dumneavoastră, celor care au nevoie. Președintele Thomas S. Monson (1927-2018) ne-a învățat: „Iertarea trebuie să meargă mână în mână cu dragostea… Învinovățirea ține rănile deschise. Doar iertarea vindecă”2.