Credinţa nu este o întâmplare, ci o alegere
Vârstnicul Neil L. Andersen
din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli
Credinţa în Isus Hristos este un dar din cer pe care îl dobândim pe măsură ce alegem să îl exercităm, să îl căutăm şi să îl protejăm.
Salvatorul a recunoscut cât de puternică sau de slabă era credinţa celor din jurul Său. Unei femei i-a spus aprobator: „Mare este credinţa ta”. Altora le-a spus cu tristeţe: „Puţin credincioşilor”. Pe alţii i-a întrebat: „Unde vă este credinţa?”, iar pe un altul, Isus l-a remarcat: „Nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare”.
Mă întreb: „Ce crede Salvatorul despre credinţa mea?” Şi, în această seară, vă întreb: „Ce crede Salvatorul despre credinţa dumneavoastră?”.
Credinţa în Domnul Isus Hristos nu este un lucru abstract care pluteşte liber în aer. Credinţa nu o dobândim din întâmplare şi nici ca un drept al primului născut. Este, aşa cum spun scripturile, „încredere… o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd”. Credinţa emite o lumină spirituală, iar acea lumină se poate discerne. Credinţa în Isus Hristos este un dar din cer pe care îl dobândim pe măsură ce alegem să îl exercităm, să îl căutăm şi să îl protejăm. Credinţa dumneavoastră fie devine mai puternică, fie slăbeşte. Credinţa este un principiu al puterii, important nu doar pentru această viaţă, ci şi pentru progresul nostru dincolo de văl. Datorită harului lui Hristos, într-o zi vom fi salvaţi prin credinţă în numele Său. Felul în care va evolua credinţa dumneavoastră nu este o întâmplare, ci o alegere.
Credinţa unui tânăr brazilian
Acum o lună, în Brazilia, l-am întâlnit pe Aroldo Cavalcante. La 21 de ani, a fost primul din familia sa care a devenit membru al Bisericii. Credinţa sa era foarte puternică şi a început imediat să se pregătească pentru a sluji în misiune. Din nefericire, mama lui Aroldo a fost diagnosticată cu cancer. Trei luni mai târziu, cu câteva zile înainte să moară, i-a împărtăşit lui Aroldo grija ei cea mai mare: nu existau rude care să ajute. Aroldo trebuia să-şi asume singur responsabilitatea de a se îngriji de cele două surori şi de fratele său, care erau mai tineri decât el. A făcut acea promisiune solemnă mamei sale muribunde.
Ziua lucra într-o bancă, iar seara mergea la universitate. A continuat să-şi respecte legămintele făcute la botez, dar speranţele cu privire la o misiune cu timp deplin se năruiseră. Misiunea lui era de a purta de grijă familiei sale.
Luni mai târziu, în timp ce pregătea o cuvântare pentru adunarea de împărtăşanie, Aroldo a studiat cuvintele pe care Samuel i le-a spus cu reproş regelui Saul: „Ascultarea”, a citit el, „face mai mult decât jertfele”. Aroldo a simţit un îndemn aproape de necrezut că trebuia să se supună chemării profetului de a sluji în misiune. Nedescurajat de obstacolele dinaintea sa, el a mers înainte cu credinţă imensă.
Aroldo a economisit fiecare bănuţ pe care-l avea. La vârsta de 23 de ani, el şi-a primit chemarea în misiune. I-a spus fratelui său cât să scoată în fiecare lună din contul său pentru familie. Aroldo tot nu avea suficienţi bani pentru misiunea sa şi pentru a avea grijă de fratele şi de surorile sale, dar, plin de credinţă, a intrat la CPM (Centrul de pregătire a misionarilor). O săptămână mai târziu, el a primit una dintre multele sale binecuvântări. Pe neaşteptate, banca la care lucrase vârstnicul Cavalcante a dublat suma pe care urma să o primească după încheierea contractul de muncă. Acest miracol, pe lângă altele, a asigurat venitul necesar pentru misiunea sa şi familia sa în timpul cât el urma să lipsească.
Acum, după douăzeci de ani, fratele Cavalcante slujeşte ca preşedinte al Ţăruşului Boa Viagem din Recife, Brazilia. Privind în urmă, el a spus despre acele zile: „În timp ce încercam să trăiesc în dreptate, am simţit dragostea şi îndrumarea Salvatorului. Credinţa mea s-a dezvoltat, ajutându-mă să fac faţă multelor mele provocări”. Credinţa lui Aroldo n-a fost o întâmplare, ci o alegere.
Există mulţi oameni creştini cu credinţă puternică în Domnul Isus Hristos, iar noi îi cinstim şi respectăm.
Nu mai suntem pe teren neutru
Dar, dragi fraţi, nouă ni s-a dat ceva mai mult. Preoţia lui Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu restaurată pe pământ de îngeri sfinţi. Acest lucru vă face diferiţi. Nu mai sunteţi pe teren neutru. Dezvoltarea credinţei dumneavoastră nu va fi o întâmplare, ci o alegere.
Felul în care ne trăim vieţile ne va dezvolta sau ne va slăbi credinţa. Rugăciunea, supunerea, cinstea, puritatea gândurilor şi a faptelor şi altruismul dezvoltă credinţa. Fără acestea, credinţa va slăbi. De ce i-a spus Salvatorul lui Petru: „Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta”? Pentru ca există un duşman care găseşte plăcere în a ne distruge credinţa! Trebuie să fiţi neobosiţi în a v-o proteja.
Întrebări sincere
Rezolvarea întrebărilor sincere constituie o parte importantă în dezvoltarea credinţei, iar pentru aceasta ne folosim atât de intelect, cât şi de sentimente. Domnul a spus: „Eu îţi voi spune ţie, în inima şi în mintea ta”. Nu toate întrebările vor primi răspuns imediat, dar majoritatea pot fi rezolvate prin studiu sincer şi prin rugăciune adresată lui Dumnezeu. Dacă ne vom folosi doar de mintea noastră şi nu şi de inimă, nu vom primi răspunsuri spirituale. „Nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de [cel care are] Duhul lui Dumnezeu”. Şi, pentru a ne ajuta, Isus ne-a promis „un alt Mângâietor” şi L-a numit „Duhul adevărului”.
Credinţa nu solicită răspunsuri la fiecare întrebare, ci caută încredinţarea şi curajul de a merge înainte, chiar dacă vom recunoaşte uneori că: „Deşi nu ştiu totul, ştiu suficient să continui pe cărarea uceniciei”.
Dacă ne vom lăsa conduşi în mod constant de îndoială, încurajată de răspunsurile celor necredincioşi şi infideli, credinţa noastră în Isus Hristos şi în restaurare va slăbi. „Omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie.”
De exemplu, întrebările despre profetul Joseph Smith nu sunt noi. Ele au fost adresate cu asprime de către criticii săi de când a început această lucrare. Permiteţi-mi să împărtăşesc un sfat prietenesc tuturor oamenilor de credinţă care, privind prin prisma secolului 21, pun în mod sincer la îndoială evenimentele sau declaraţiile profetului Joseph de acum aproape 200 de ani: Deocamdată, daţi-i pace fratelui Joseph! În viitor, veţi avea de 100 de ori mai multe informaţii decât există azi pe toate motoarele de căutare, iar acestea vor veni de la atotştiutorul nostru Tată din Cer. Gândiţi-vă la întreaga viaţă a lui Joseph – născut în sărăcie şi având parte de puţină educaţie – el a tradus totuşi Cartea lui Mormon în mai puţin de 90 de zile. Zeci de mii de oameni cinstiţi şi devotaţi s-au alăturat cauzei restaurării. La vârsta de 38 de ani, Joseph a pecetluit mărturia sa cu sângele său. Depun mărturie că Joseph Smith a fost profet al lui Dumnezeu. Acceptaţi acest lucru în mintea dumneavoastră şi mergeţi mai departe!
Daruri care ne vor dezvolta credinţa
Atât Biblia, cât şi Cartea lui Mormon ne oferă încredinţarea minunată că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu. Ţin în mână un exemplar al primei ediţii a Cărţii lui Mormon în limba franceză, publicată de John Taylor când a început lucrarea în Franţa în anul 1852. Acum, Cartea lui Mormon este tradusă parţial sau în întregime în 110 limbi din întreaga lume. Ea este o dovadă spirituală şi tangibilă a adevărului restaurării. Când aţi citit ultima oară Cartea lui Mormon în întregime? Citiţi-o din nou. Vă va dezvolta credinţa.
Un alt dar de la Dumnezeu care ne dezvoltă credinţa este îndrumarea oferită de Prima Preşedinţie şi Cvorumul celor Doisprezece. Azi am susţinut trei membri noi în Cvorumul celor Doisprezece şi le urez bun venit vârstnicului Rasband, vârstnicului Stevenson şi vârstnicului Renlund în cercul sacru al Cvorumului celor Doisprezece. Pavel a spus:
„El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci…
pentru desăvârşirea sfinţilor…
până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu…
ca să nu mai… [plutim] încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire”.
Îndrumarea oferită de Prima Preşedinţie şi de Cei Doisprezece ne ajută să ne protejăm credinţa.
Deşi, la început, credinţa dumneavoastră poate fi mică, alegerile drepte vă întăresc încrederea în Dumnezeu, iar credinţa dumneavoastră creşte. Dificultăţile din viaţa muritoare sunt potrivnice şi răul pândeşte în întuneric în speranţa de a vă distruge credinţa. Dar, pe măsură ce continuaţi să faceţi alegeri drepte, să vă încredeţi în Dumnezeu şi să-L urmaţi pe Fiul Său, Domnul vă oferă mai multă lumină şi cunoaştere, iar credinţa dumneavoastră devine fermă şi de neclintit. Preşedintele Thomas S. Monson a spus: „Fiţi bucuroşi. Viitorul este la fel de strălucitor ca şi credinţa dumneavoastră”.
Porter, Zane şi Max Openshaw
Credinţa tinerilor băieţi din această Biserică este remarcabilă!
Anul acesta, pe 12 iunie, am primit un e-mail în care am fost înştiinţat că un episcop din Utah, soţia sa şi doi dintre copiii lor decedaseră în urma unui accident de avion. Episcopul Mark Openshaw pilota avionul care decolase de pe un mic aerodrom, când, dintr-o dată, a intrat în picaj şi s-a prăbuşit. Episcopul Openshaw, soţia sa, Amy, şi copiii lor, Tanner şi Ellie, au murit în accident. În mod miraculos, fiul lor de cinci ani, Max, catapultat din avion cu tot cu scaun, a scăpat cu doar câteva oase rupte.
Am aflat că fiul lor, vârstnicul Porter Openshaw, slujea în Misiunea Majuro din Insulele Marshall şi că fiul lor de 17 ani, Zane, era într-un schimb de experienţă cultural în Germania.
L-am sunat pe vârstnicul Openshaw, care se afla pe Insula Christmas. Deşi a fost devastat de moartea neaşteptată a mamei, a tatălui, a fratelui şi a surorii sale, vârstnicul Openshaw a devenit imediat preocupat de cei doi fraţi mai tineri ai săi.
În cele din urmă, vârstnicul Openshaw şi fratele său, Zane, au decis că alţii pot ajuta acasă şi că Porter trebuie să rămână în misiune. Au ştiut că era ceea ce şi-ar fi dorit părinţii lor.
În timp ce vorbeam cu vârstnicul Openshaw, am simţit tristeţea sa, dar şi focul de nestins al credinţei sale. „Sunt încrezător”, mi-a spus, „şi ştiu fără nicio urmă de îndoială că îmi voi vedea din nou familia … În încercările noastre, tăria se găseşte mereu în Domnul nostru, Isus Hristos … Este evident că Atotputernicul Dumnezeu ne-a ajutat [pe mine] şi pe fraţii mei în [această] încercare foarte dificilă.”
Prima oară când l-am întâlnit pe Zane a fost la înmormântare. În timp ce priveam cele patru sicrie care se aflau în faţa noastră în capelă, m-am minunat de credinţa acestui băiat de 17 ani în timp ce vorbea congregaţiei. „Azi”, a spus el, „ne-am adunat, cu inimile grele şi pline de umilinţă, pentru a ne aminti de viaţa mamei mele, a tatălui meu, a lui Tanner şi a lui Ellie … Am vorbit împreună, am plâns împreună, am depănat amintiri împreună şi am simţit mâna lui Dumnezeu împreună …
La o zi după ce am aflat de accident, am găsit în rucsac o scrisoare de la mama mea. În ea scrisese: «Zane, aminteşte-ţi cine eşti şi de unde vii. Ne vom ruga pentru tine şi ne vei lipsi»”. Zane a continuat: „Nu puteau fi cuvinte de bun rămas mai potrivite de la mama mea decât acestea. Ştiu că ea, împreună cu Tanner, Ellie şi tatăl meu… se roagă pentru [fraţii mei şi] pentru mine. Ştiu că… ei se roagă ca eu să-mi amintesc cine sunt… pentru că, asemenea dumneavoastră, sunt un copil al lui Dumnezeu şi El m-a trimis aici. Depun mărturie [că]… indiferent cât de singuri ne simţim, Dumnezeu nu ne va uita”.
Dragii mei prieteni, credinţa dumneavoastră nu a început odată cu naşterea şi nu se va încheia odată cu moartea. Credinţa este o alegere. Întăriţi-vă credinţa şi trăiţi astfel încât să meritaţi să auziţi cuvintele Salvatorului: „Mare este credinţa ta”. Vă promit că, pe măsură ce faceţi acest lucru, credinţa dumneavoastră, prin harul lui Isus Hristos, va face posibil ca, într-o zi, să staţi curaţi şi puri, împreună cu cei pe care îi iubiţi, în prezenţa lui Dumnezeu, în numele lui Isus Hristos, amin.