Că ei îşi amintesc totdeauna de El
Vârstnicul Claudio R. M. Costa
din Cei Şaptezeci
Îmi place să studiez şi să cuget asupra vieţii Celui care a dat totul pentru mine şi pentru noi toţi.
Îmi place imnul de la Societatea Primară:
Cred că faptul de a începe o tradiţie de a spune povestiri despre Isus copiilor noştri şi familiilor noastre este o modalitate foarte specială de a ţine ziua de sabat sfântă în căminele noastre.
Acest lucru va aduce, cu siguranţă, un spirit special în căminele noastre şi va oferi familiei noastre exemple de la Salvatorul Însuşi.
Îmi place să studiez şi să cuget asupra vieţii Celui care a dat totul pentru mine şi pentru noi toţi.
Îmi place să citesc fragmente din scripturi despre viaţa Sa fără de păcat şi, după ce citesc fragmente din scripturi care relatează evenimentele pe care le-a trăit, închid ochii şi încerc să vizualizez aceste momente sacre din care învăţ şi care mă întăresc spiritual.
Astfel de momente sunt:
-
cel în care a scuipat pe pământ şi, făcând tină cu acel scuipat, a uns ochii orbului şi i-a zis: „Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului”. Şi bărbatul s-a supus şi „s-a spălat şi s-a întors văzând”;
-
cel în care a vindecat o femeie care avea o scurgere de sânge şi a atins marginea hainei Lui, crezând că prin simpla atingere avea să fie vindecată;
-
cel în care a mers cu ucenicii Săi pe drumul spre Emaus şi i-a ajutat să înţeleagă scripturile;
-
cel în care S-a arătat oamenilor pe continentul american şi le-a spus să vină la El şi să pună mâna în coasta Sa şi să simtă urmele cuielor în mâinile şi picioarele Sale pentru a şti că El era „Dumnezeul lui Israel şi Dumnezeul întregului pământ; şi că [fusese] ucis pentru păcatele lumii”.
Mă bucur să ştiu că există părinţi care le spun copiilor lor povestiri despre Hristos. Observ acest lucru atunci când îi văd pe copiii din Biserică în timpul programelor Societăţii Primare sau cu alte ocazii.
Le sunt recunoscător părinţilor mei pentru că m-au învăţat despre Hristos. Continui să văd cum ne ajută exemplul Salvatorului pe soţia mea şi pe mine să îi învăţăm pe copiii noştri.
Inima mea este plină de bucurie când îi văd pe copiii mei spunând povestiri despre Hristos nepoţilor mei. Îmi aminteşte de unul dintre versetele mele preferate care se găseşte în 3 Ioan, capitolul 1, versetul 4 şi care spune: „Eu n-am bucurie mai mare decât să aud despre copiii mei că umblă în adevăr”. Şi de ce nu chiar şi nepoţii noştri?
Sunt recunoscător pentru conducătorii noştri care ne învaţă în mod constant despre Hristos, despre ţinerea zilei de sabat sfântă şi despre luarea din împărtăşanie, în fiecare duminică, în onoarea Salvatorului.
Sabatul şi împărtăşania devin experienţe mult mai plăcute când studiem povestiri despre Hristos. Astfel, creăm tradiţii care ne clădesc credinţa şi mărturia şi care ne protejează familia.
Acum câteva săptămâni, când studiam din nou mesajul preşedintelui Russell M. Nelson, oferit la ultima conferinţă generală, şi, în timp ce cugetam asupra zilei de sabat, am simţit o recunoştinţă profundă pentru binecuvântarea şi privilegiul de a putea lua din împărtăşanie. Pentru mine, acest moment este foarte solemn, sacru şi spiritual. Îmi plac foarte mult adunările de împărtăşanie.
În timp ce cugetam, am studiat cu grijă binecuvântările privind pâinea şi apa. Am citit şi am meditat profund asupra rugăciunilor şi a rânduielii împărtăşaniei. Am început să parcurg în mintea şi în inima mea evenimentele care au legătură cu ea.
În timp ce cugetam, m-am gândit la acea zi, prima zi a sărbătorii azimelor, când, la întrebarea ucenicilor Săi despre locul în care să se pregătească pentru Paşte, Isus le-a răspuns: „Duceţi-vă în cetate la cutare om şi spuneţi-i: «Învăţătorul zice: „Vremea Mea este aproape; voi face Paştile cu ucenicii Mei în casa ta”»”.
Am încercat să mi-i imaginez pe ucenici cumpărând mâncare şi pregătind cu grijă masa pentru a mânca împreună cu El în acea zi specială: o masă pentru 13 persoane, El şi cei doisprezece ucenici ai Săi, pe care îi iubea.
Am plâns în timp ce mi-am imaginat cum Hristos mânca cu ei şi cum a declarat: „Adevărat vă spun că unul din voi Mă va vinde”.
M-am gândit la ucenicii întristaţi care L-au întrebat: „Nu cumva sunt eu, Doamne?”.
Şi, când Iuda I-a pus aceeaşi întrebare, El a răspuns calm: „Da… tu eşti!”.
Puteam vizualiza mâinile Sale care au vindecat, alinat, edificat şi binecuvântat, rupând pâinea în timp ce spunea: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu”.
Apoi, a luat un pahar plin cu vin, a oferit mulţumiri şi le-a dat paharul spunând: „Beţi toţi din el; căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor”.
În mintea mea, m-am uitat la ucenici unul câte unul şi am văzut în ochii lor îngrijorarea cu privire la Învăţător, pe care Îl iubeau foarte mult. Era ca şi cum aş fi stat acolo, cu ei, privind totul. Am simţit o durere profundă în inima mea, plină de amărăciune şi întristare din cauza a ceea ce avea să trăiască pentru mine.
Sufletul meu a fost plin de o dorinţă copleşitoare de a fi o persoană mai bună. Prin pocăinţă şi întristare, am avut o dorinţă arzătoare de a putea împiedica să curgă măcar câteva dintre picăturile din sângele Său vărsate în Ghetsimani.
Apoi, am cugetat asupra împărtăşaniei pe care o luăm în fiecare săptămână în amintirea Sa. În timp ce făceam acest lucru, am meditat asupra fiecărui cuvânt al binecuvântărilor pentru pâine şi apă. Am cugetat profund asupra cuvintelor „să-şi amintească totdeauna de El” din binecuvântarea pâinii şi „că ei îşi amintesc totdeauna de El” din binecuvântarea apei.
Am cugetat asupra ceea ce înseamnă să ne amintim mereu de El.
Pentru mine, acest lucru înseamnă:
-
să-mi amintesc de viaţa Sa premuritoare, când a creat această frumoasă planetă;
-
să-mi amintesc naşterea Sa umilă într-o iesle în Betleemul din Iudea;
-
să-mi amintesc că, atunci când avea 12 ani, El i-a învăţat şi le-a predicat învăţătorilor în templu;
-
să-mi amintesc momentul în care S-a retras singur în pustiu cu scopul de a Se pregăti pentru slujirea Sa în viaţa muritoare;
-
să-mi amintesc momentul în care a fost transfigurat în faţa ucenicilor Săi;
-
să-mi amintesc momentul în care a instituit împărtăşania cu ei, în timpul Cinei celei de taină;
-
să-mi amintesc momentul în care a mers în Grădina Ghetsimani şi a suferit atât de intens pentru păcatele, durerile, dezamăgirile şi bolile noastre încât a sângerat din fiecare por;
-
să-mi amintesc momentul în care, după atâta suferinţă şi durere severă, încă fiind în Ghetsimani, a fost trădat cu un sărut de unul dintre ucenicii pe care îi numea prieteni;
-
să-mi amintesc momentul în care a fost dus la Pilat şi la Irod pentru a fi judecat;
-
să-mi amintesc momentul în care a fost umilit, lovit, scuipat şi biciuit cu un bici care I-a sfâşiat pielea;
-
să-mi amintesc momentul în care I-a fost pusă, în mod brutal, o coroană de spini pe cap;
-
să-mi amintesc că a trebuit să-Şi care crucea până pe Golgota şi că, acolo, a fost răstignit pe cruce cu ajutorul cuielor, suferind fiecare durere fizică şi spirituală;
-
să-mi amintesc că, atunci când era pe cruce, cu inima plină de caritate, S-a uitat la cei care L-au răstignit şi a ridicat ochii spre cer, implorând: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!”;
-
să-mi amintesc momentul în care El, ştiind că Şi-a îndeplinit misiunea de a salva întreaga omenire, Şi-a lăsat spiritul în mâinile Tatălui Său, Tatăl nostru;
-
să-mi amintesc învierea Sa care asigură propria noastră înviere şi posibilitatea de a trăi alături de El pentru toată eternitatea, în funcţie de alegerile noastre.
Mai mult, faptul de a medita asupra rugăciunilor de la împărtăşanie şi a cuvintelor speciale şi pline de însemnătate ale acestora, îmi aminteşte cât de minunat este să primim promisiunea, în timpul binecuvântării împărtăşaniei, că, dacă ne amintim mereu de El, vom avea mereu Spiritul Său cu noi!
Cred că Domnul ne dă revelaţii la timpul ales de El. Am înţeles acest lucru foarte bine când studiam Ecleziastul 3:1, 6, care spune:
„Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui …
căutarea îşi are vremea ei, şi pierderea îşi are vremea ei; păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei”.
Împărtăşania este, de asemenea, un moment în care Tatăl Ceresc ne învaţă despre ispăşirea Fiului Său Preaiubit – Salvatorul nostru, Isus Hristos – şi în care să primim revelaţii cu privire la aceasta. Există un moment pentru a „[bate], şi [a ţi] se… deschide”, a cere şi a primi această cunoaştere. Există un moment în care să-I cerem lui Dumnezeu cu pioşenie cunoaşterea Sa. Şi, dacă facem aceasta, nu am nicio îndoială că vom primi această cunoaştere, care ne va binecuvânta vieţile peste măsură.
Iubesc sabatul, împărtăşania şi însemnătatea lor. Îl iubesc pe Salvator cu tot sufletul meu. În numele lui Isus Hristos, amin.