Suntem aici pentru a sluji într-o cauză dreaptă
Carol F. McConkie
prima consilieră în Preşedinţia generală a Tinerelor Fete
Fie ca noi să alegem să slujim într-o cauză dreaptă în calitate de reprezentanţi curajoşi ai Domnului Isus Hristos.
Sunt recunoscătoare că putem să ne adunăm împreună cu femei credinciose, precum Lisa – sora care apare în prezentarea video – care au inima pură, care Îl iubesc şi slujesc pe Domnul, chiar în timpul propriilor încercări. Povestea Lisei îmi aminteşte faptul că trebuie să ne iubim unii pe alţii şi să vedem frumuseţea din sufletul fiecăruia. Salvatorul ne-a învăţat: „Amintiţi-vă că valoarea sufletelor este mare înaintea lui Dumnezeu”. Indiferent că avem 8 ani sau 108 ani, fiecare dintre noi are „preţ în ochii [Săi]”. El ne iubeşte. Noi suntem fiice ale lui Dumnezeu. Suntem surori în Sion. Avem o natură divină şi fiecare dintre noi are o lucrare glorioasă de îndeplinit.
În timpul verii, am făcut vizite împreună cu o minunată tânără mamă de fete. Ea mi-a împărtăşit sentimentele ei în legătură cu faptul că tinerele noastre femei au nevoie de o cauză, de ceva care să le ajute să se simte preţuite. Ea ştia că putem să ne descoperim valoarea individuală şi eternă acţionând în conformitate cu scopul nostru divin în viaţa muritoare. În această seară, acest cor minunat şi remarcabil a cântat un imn ale cărui cuvinte ne învaţă scopul nostru. În timpul testelor şi încercărilor, chiar şi atunci când simţim teamă şi disperare, avem inimi cutezătoare. Suntem hotărâte să ne facem partea. Suntem aici pentru a sluji într-o cauză dreaptă. Dragi surori, în această cauză fiecare dintre noi este preţuită. Este nevoie de noi toate.
Cauza dreaptă în care slujim este cauza lui Hristos. Este munca de salvare. Domnul ne-a învăţat: „Aceasta este lucrarea Mea şi slava Mea – să realizez nemurirea şi viaţa veşnică a omului”. Noi suntem motivul pentru care Isus Hristos a suferit, a sângerat din fiecare por şi, având o dragoste perfectă, şi-a dat viaţa. Cauza Sa este vestea cea bună, „vestea cea bună… că El a venit pe lume, chiar Isus, pentru a fi răstignit pentru lume şi pentru a purta păcatele lumii şi pentru a sfinţi lumea şi a o curăţa de toate nedreptăţile; pentru ca, prin intermediul Său, să poată fi salvaţi toţi”. Salvatorul nostru „drumul drept ne-a arătat şi ne-a călăuzit”. Depun mărturie că pe măsură ce Îi urmăm exemplul, Îl iubim pe Dumnezeu şi slujim unii altora cu bunătate şi compasiune, putem să stăm, fiind curaţi, „fără prihană înaintea lui Dumnezeu în ultima zi”. Alegem să-L slujim pe Domnul în cauza Sa dreaptă pentru a putea deveni una cu Tatăl şi Fiul.
Profetul Mormon a declarat cu tărie: „Căci noi avem de făcut o lucrare în timp ce locuim în acest tabernacol de lut pentru ca să învingem duşmanul a tot ce-i drept şi să ne odihnim sufletele în împărăţia lui Dumnezeu”. Conducătorii Bisericii şi pionierii din trecut au înaintat având curajul eroilor şi credinţă de nezdruncinat pentru a stabili Evanghelia restaurată şi a construi temple, în care rânduielile necesare exaltării puteau fi înfăptuite. Pionierii de astăzi, adică dumneavoastră şi cu mine, mergem înainte, de asemenea, cu credinţă, „să [muncim] în via [Domnului] pentru salvarea sufletelor oamenilor”. Şi, aşa cum preşedintele Gordon B. Hinckley ne-a învăţat: „Cât de măreţ va fi viitorul pe măsură ce Atotputernicul continuă să facă să progreseze lucrarea Sa glorioasă… prin intermediul [slujirii] altruiste a celor ale căror inimi sunt pline cu dragoste pentru Mântuitorul lumii”. Ne alăturăm surorilor credincioase din trecut, din prezent şi celor din generaţia care se ridică, în munca de salvare!
Înainte de a ne naşte, am acceptat planul Tatălui Ceresc „prin care copiii Lui puteau obţine un trup fizic ca să câştige experienţă pământească pentru a progresa către perfecţiune şi, în final, pentru a împlini destinul lor divin ca moştenitori ai vieţii eterne”. Despre acest legământ din viaţa premuritoare, vârstnicul John A. Widtsoe a explicat: „Am fost de acord imediat să fim salvatori, nu doar pentru noi înşine, ci… şi pentru întreaga familie umană. Am intrat într-un parteneriat cu Domnul. Îndeplinerea acelui plan a devenit atunci nu doar lucrarea Tatălui şi a Fiului, dar şi a noastră. Cel mai neînsemnat dintre noi, cel mai umil, se află într-un parteneriat cu Cel Atotputernic în vederea realizării scopului planului etern al salvării”.
Aici, în viaţa muritoare, am făcut legământ, din nou, să-L slujim pe Salvator în munca de salvare. Prin participarea la rânduielile sacre ale preoţiei, ne luăm angajamentul că Îl vom sluji pe Dumnezeu cu inima, sufletul, cugetul şi tăria noastră. Primim Duhul Sfânt şi căutăm îndemnurile Sale pentru a ne îndruma. Dreptatea se răspândeşte în lume atunci când înţelegem şi facem ceea ce Dumnezeu vrea ca noi să facem.
Cunosc un copil de la Societatea Primară care i-a spus unui prieten, în timp ce stătea în staţia de autobuz: „Trebuie să vii cu mine la biserică şi să înveţi despre Isus!”.
Am văzut fetele dintr-o clasă de la Tinerele Fete ţinându-se de mâini şi luându-şi angajamentul să-şi slujească una alteia şi, apoi, planificând un mod potrivit de a ajuta o tânără fată care se lupta cu o dependenţă.
Am văzut tinere mame dăruindu-şi tot timpul, talentele şi energia pentru a preda şi a fi exemple ale principiilor Evangheliei, pentru ca, asemenea fiilor lui Helaman, copiii lor să întâmpine încercările, ispitele şi adversitatea cu credinţă şi curaj.
Însă, probabil că experienţa care m-a făcut să mă simt cea mai umilă a fost să aud o soră adultă necăsătorită cum declară cu entuziasmul care vine dintr-o mărturie sigură că cea mai importantă muncă pe care o putem face este să ne pregătim pentru căsătorie şi pentru a avea o familie. Cu toate că nu a avut parte de această experienţă, ea ştie faptul că familia reprezintă cea mai importantă parte a muncii de salvare. „Planul divin al fericirii face posibil ca relaţiile de familie să continue şi după moarte.” Onorăm planul Tatălui şi Îl slăvim pe Dumnezeu atunci când întărim şi promovăm acele relaţii în cadrul noului şi nepieritorului legământ al căsătoriei. Alegem să trăim vieţi virtuoase şi pure pentru ca, atunci când ocazia vine, să fim pregătite să facem legăminte sacre în casa Domnului şi să le ţinem pentru totodeauna.
Cu toţii avem parte de experienţe diferite în vieţile noastre. Însă, indiferent dacă suntem la şcoală, la muncă, în cadrul comunităţii sau, în mod deosebit în cadrul căminului, noi suntem reprezentaţii Domnului şi suntem agajaţi în lucrarea Sa.
În cadrul muncii de salvare nu este loc pentru comparaţii, critică sau condamnare. Munca de salvare nu are nimic de-a face cu vârsta, experienţa sau slava lumii. Această lucrare sacră are de-a face cu dobândirea unei inimi frânte, a unui spirit smerit şi a unei dorinţe de a ne folosi darurile divine şi talentele unice pentru a înfăptui munca Domnului în felul Său. Are de-a face cu faptul de a avea smerenia să îngenunchem şi să spunem: „Tată… nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu”.
Prin puterea Domnului „[putem să facem] toate lucrurile”. Căutăm îndrumarea Sa în mod continuu prin rugăciune, în scripturi şi în şoaptele Duhului Sfânt. O soră care avea o însărcinare foarte dificilă a scris: „Câteodată mă întreb dacă surorile din perioada de început a Bisericii, asemenea nouă, puneau capul pe pernă noaptea şi se rugau: «Orice mi-ar rezerva ziua de mâine, vrei, Te rog, să mă ajuţi să o închei cu bine?». Apoi, ea a scris: „Una dintre binecuvântări este [că] ne avem una pe cealaltă şi că ne susţinem reciproc”. Indiferent care sunt circumstanţele în care ne aflăm, oriunde am fi pe cărarea către salvare, suntem unite în angajamentul nostru faţă de Salvator. Ne susţinem una pe cealaltă în a sluji Domnului.
Recent, poate că aţi citit despre sora Ella Hoskins, care la vârsta de 100 de ani a fost chemată să ajute tinerele fete din episcopia dânsei cu Progresul personal. După aproximativ doi ani, la vârsta de 102 ani, sora Hoskins a câştigat medalia care atestă Recunoaşterea calităţii sale de tânără fată. Tinerele fete, preşedinţiile Tinerelor Fete şi Societăţii de Alinare la nivel de episcopie şi ţăruş, împreună cu membri ai familiei s-au adunat pentru a sărbători realizarea dânsei. Limitele impuse de vârstă, organizaţie şi stare civilă nu au mai fost importante în cadrul acestei slujiri devotate. Tinerele fete şi-au exprimat recunoştinţa pentru sora Hoskins, pentru învăţăturile dânsei şi pentru exemplul dânsei neprihănit. Ele doresc să fie ca dânsa. După aceea, am întrebat-o pe sora Hoskins: „Cum aţi reuşit?”.
Ea a răspuns cu hotărâre: „Mă pocăiesc în fiecare zi”.
O femeie blândă, atât de plină de Spiritul Domnului, încât strălucea ca o lumină pură, mi-a amintit faptul că, pentru a străluci de frumuseţe şi sfinţenie, pentru a sta alături de Salvator şi pentru a-i binecuvânta pe alţii, trebuie să fim curaţi. Curăţenia este posibilă prin intermediul harului lui Hristos, pe măsură ce ne lepădăm de necredinţă şi alegem să-L iubim pe Dumnezeu cu puterea, mintea şi tăria noastră. Apostolul Pavel ne-a învăţat: „Fugi de poftele tinereţii … urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată”. Niciunul dintre noi nu este perfect. Cu toţii am făcut greşeli. Însă ne pocăim pentru a fi mai buni şi a „[păstra] numele [lui Hristos] scris pentru totdeauna în inimile [noastre]”. Când slujim în numele Domnului, având inima curată, exprimăm dragostea Salvatorului şi le oferim altora o idee despre cum va fi în Cer.
Fie ca noi să alegem să slujim într-o cauză dreaptă în calitate de reprezentanţi curajoşi ai Domnului Isus Hristos. Să stăm împreună şi, „având un cântec în [inimile noastre], să înaintăm trăind potrivit Evangheliei, iubindu-L pe Domnul şi clădind împărăţia [Sa]”. Depun mărturie că, în această lucrare glorioasă, putem simţi dragostea pură a lui Dumnezeu. Putem obţine bucurie adevărată şi toate gloriile eternităţii. În numele sacru al lui Isus Hristos, amin.