Să sune trâmbiţa
Vârstnicul Gregory A. Schwitzer
din Cei Şaptezeci
Lumea are nevoie de ucenici ai lui Hristos care pot comunica mesajul Evangheliei cu claritate şi din inimă.
În această vară, soţia mea şi cu mine am găzduit doi dintre tinerii noştri nepoţi, în timp ce părinţii lor participau la o activitate despre pionieri şi cărucioarele lor împreună cu membrii ţăruşului lor. Fiica noastră a dorit să se asigure că băieţii exersau la pian cât timp nu erau acasă. Ea ştia că ei vor uita repede să exerseze dacă vor petrece câteva zile la bunici. Într-o după amiază, am decis să stau alături de nepotul meu de treisprezece ani, Andrew, şi să-l ascult cum cântă.
Acest băiat este plin de energie şi îi place să stea afară. Putea să-şi petreacă cu uşurinţă tot timpul vânând şi pescuind. În timp ce exersa la pian, mi-am dat seama că mai degrabă ar prefera să pescuiască într-un râu din apropiere. Am ascultat cum apăsa cu tărie pe fiecare notă a unui cântec cunoscut. Fiecare notă pe care o cânta avea aceeaşi intensitate şi ritm, lucru ce făcea să fie dificil de identificat melodia. Am stat pe scaun lângă el şi i-am explicat importanţa faptului de a apăsa cu mai multă tărie pe notele melodiei şi cu mai puţină pe notele care acompaniează melodia. Am discutat despre faptul că pianul reprezintă mai mult decât un miracol al mecanicii. Poate fi o extensie a vocii şi sentimentelor sale şi să devină un minunat instrument de comunicare. Tot aşa cum o persoană vorbeşte şi trece lin de la un cuvânt la altul, tot aşa ar trebui să sune şi o melodie pe măsură ce trecem de la o notă la alta.
Am râs împreună în timp ce el încerca din nou şi din nou. Zâmbetul său cu gropiţe a deveni mai larg pe măsură ce melodia a început să se distingă din ceea ce înainte era un set de sunete nedesluşite. Mesajul a devenit clar: „Copil al Domnului, El m-a trimis aici”. L-am întrebat pe Andrew dacă putea simţi diferenţa din mesaj. El a răspuns: „Da, bunicule, o pot simţi!”.
Apostolul Pavel ne-a învăţat despre compararea comunicării cu instrumentele muzicale când le-a scris corintenilor:
„Chiar şi lucrurile neînsufleţite, care dau un sunet, fie un fluier sau o alăută: dacă nu dau sunete desluşite, cine va cunoaşte ce se cântă cu fluierul sau cu alăuta?
Şi dacă trâmbiţa dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă?”.
Dacă a fost vreodată un moment în care lumea are nevoie de ucenici ai lui Hristos care pot comunica mesajul Evangheliei cu claritate şi din inimă, acesta este acum. Avem nevoie de sunetul distinct al trâmbiţei.
Cu siguranţă, Hristos a fost cel mai bun exemplu al nostru. El întotdeauna a fost curajos în a apăra ce era drept. Mesajul Său a rămas acelaşi de-a lungul secolelor, pe măsură ce El ne invită să ne amintim să-L iubim pe Dumnezeu şi pe semenii noştri, să ţinem toate poruncile lui Dumnezeu şi să trăim fiind exemple pentru ceilalţi. Lui nu i-a fost teamă să vorbească împotriva puterilor pământene sau a conducătorilor din zilele Sale, chiar şi atunci când aceştia se opuneau misiunii pe care El o primise de la Tatăl Său Ceresc. Cuvintele Sale nu erau menite să deruteze, ci să mişte inimile oamenilor. El a dovedit că ştia voia Tatălui Său prin tot ceea ce a spus şi a făcut.
Îmi place, de asemenea, exemplul lui Petru, care a înfruntat pe oamenii lumii având curaj şi vorbind clar în ziua Cincizecimii. În acea zi, s-au adunat oameni din multe ţări şi îi criticau pe primii sfinţi deoarece i-au auzit vorbind în limbi diferite şi credeau că sunt beţi. Petru, fiind îndemnat de Spirit să acţioneze, a luat apărarea Bisericii şi membrilor. El a depus mărturie astfel: „Bărbaţi iudei şi voi toţi care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta şi ascultaţi cuvintele mele”.
Apoi, el a citat din scripturile care profeţeau despre Hristos şi şi-a depus această mărturie sinceră: „Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi”.
Mulţi au ascultat cuvintele sale şi au simţit Spiritul şi trei mii de suflete s-au alăturat Bisericii. Aceasta este o dovadă puternică a faptului că un bărbat sau o femeie, dacă sunt dispuşi să depună mărturie când lumea pare să se îndrepte în direcţia greşită, pot face ca lucrurile să se schimbe.
Când noi, în calitate de membri, luăm decizia de a ne ridica şi a depune mărturie cu tărie despre doctrina lui Dumnezeu şi Biserica Sa, ceva se schimbă în interiorul nostru. Noi primim imaginea Lui în înfăţişarea noastră. Ne apropiem mai mult de Spiritul Său. Drept urmare, El va veni înaintea noastră şi va fi la „dreapta [noastră] şi la [stânga noastră] şi Spiritul [Său] va fi în inima [noastră] şi îngerii [Săi] în jurul [nostru] pentru a [ne] susţine”.
Adevăraţii ucenici ai lui Hristos nu încearcă să justifice doctrina atunci când nu coincide cu actualele concepte ale lumii. Pavel a fost un alt ucenic curajos care a proclamat cu tărie că lui nu îi este „ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede”. Adevăraţii ucenici Îl reprezintă pe Domnul atunci când acest lucru nu este uşor. Adevăraţii ucenici doresc să inspire inimile oamenilor, nu să le insufle lucruri.
Deseori, nu este uşor sau confortabil să ne ridicăm şi să-L apărăm pe Hristos. Sunt sigur că aşa a fost şi în cazul lui Pavel când el a fost chemat înaintea împăratului Agrippa şi i s-a cerut să se explice şi să-şi spună povestea. Pavel, fără să ezite, şi-a proclamat crezul cu atâta tărie, încât acest împărat impunător a admis că el a fost „[aproape]” convins să devină creştin.
Reacţia lui Pavel a fost o demonstraţie a dorinţei sale ca oamenii să înţeleagă cu adevărat ceea ce el avea de spus. El i-a spus împăratului Agrippa că nu dorea ca toţi care îl ascultau să fie „[aproape]” creştini, ci, „[cu toţii]” să devină ucenici ai lui Hristos. Cei care vorbesc clar pot face ca acest lucru să se întâmple.
De-a lungul anilor în care am studiat relatarea visului lui Lehi din Cartea lui Mormon, m-am gândit mereu la clădirea mare şi spaţioasă ca fiind un loc în care stau doar cei mai răzvrătiţi dintre oameni. Clădirea era plină de oameni care îi batjocoreau şi îi arătau cu degetul pe cei credincioşi care se ţineau de bara de fier, care reprezintă cuvântul lui Dumnezeu, şi îşi croiau drum către pomul vieţii, care reprezintă dragostea lui Dumnezeu. Unii nu au putut să îndure presiunea exercitată de cei care îi batjocoreau şi s-au rătăcit. Alţii s-au hotărât să se ducă în clădire pentru a li se alătura celor care îi batjocoreau. Oare ei nu au avut curajul de a vorbi cu tărie împotriva criticilor sau mesajelor lumeşti?
Pe măsură ce văd cum lumea de astăzi se îndepărtează de Dumnezeu, cred că această clădire devine tot mai mare. Mulţi merg astăzi în sălile clădirii mari şi spaţioase fără să îşi dea seama că ei, de fapt, devin o parte a culturii acesteia. Deseori, ei cedează ispitelor şi mesajelor. În cele din urmă, îi vedem cum îşi bat joc de alţii sau cum se alătură celor care critică sau îşi bat joc de alţii.
Timp de mulţi ani, am crezut că cei care îşi bat joc iau în derâdere modul în care cei credincioşi trăiesc, dar, astăzi, glasurile celor din clădire şi-au schimbat tonul şi abordarea. Deseori, cei care îşi bat joc încearcă să înăbuşe mesajul simplu al Evangheliei atacând unele aspecte ale istoriei Bisericii sau criticând în mod direct un profet sau un alt conducător. De asemenea, ei atacă chiar miezul doctrinei noastre şi al legilor lui Dumnezeu, date încă de la crearea acestui pământ. Noi, în calitate de ucenici ai lui Isus Hristos şi membri ai Bisericii Sale, niciodată nu trebuie să dăm drumul barei de fier. Trebuie să permitem trâmbiţei din sufletele noastre să sune.
Mesajul simplu este acela că Dumnezeu este Tatăl nostru Ceresc iubitor şi că Isus Hristos este Fiul Său. Evanghelia este restaurată în aceste zile din urmă prin intermediul profeţilor în viaţă şi dovada este Cartea lui Mormon. Calea către fericire este reprezentată de unitatea de bază, familia, aşa cum a fost organizată şi revelată la început de Tatăl nostru Ceresc. Aceasta este melodia cunoscută a mesajului pe care mulţi o pot recunoaşte, deoarece au ascultat-o în viaţa lor premuritoare.
În calitate de sfinţi ai zilelor din urmă, a sosit vremea să ne ridicăm şi să depunem mărturie. Este vremea ca notele cântecului Evangheliei să copleşească zgomotul lumii. Îmi adaug şi eu mărturia la mesajul Salvatorului şi Mântuitorului lumii. El trăieşte! Evanghelia Sa este restaurată şi binecuvântările fericirii şi păcii pot fi dobândite în această viaţă dacă trăim potrivit poruncilor sale şi mergem pe calea Sa. Aceasta este mărturia mea, în numele lui Isus Hristos, amin.