Biserica în Ungaria
În 1887, maghiarul Mischa Markow a fost convertit lângă Constantinopole (Istambul), Turcia. În 1899, el a slujit ca misionar în ţara sa natală, dar a fost arestat şi alungat din Ungaria din cauza celor predicate. El a încercat să împărtăşească Evanghelia în ţările vecine dar, după ce a întâmpinat greutăţi acolo, vârstnicul Markow şi colegul lui au predicat în Temesvár, Ungaria, până când guvernul i-a obligat să plece. În ziua de dinaintea plecării, ei au botezat şi au confirmat 12 persoane şi au desemnat conducători pentru o congregaţie de 31 de membri.
Înainte de Primul Război Mondial, un total de 106 persoane s-au alăturat Bisericii în Ungaria. Restricţiile politice au limitat apoi munca misionară până în anii1980.
În luna iunie a anului 1988, Ungaria a recunoscut oficial Biserica. Un an mai târziu, preşedintele Thomas S. Monson a dedicat prima casă de întrunire din ţară. Misiunea Budapesta, Ungaria, a fost creată în luna iunie a anului 1990.
În cele ce urmează, sunt prezentate câteva date despre Biserica în Ungaria astăzi:
Membri |
4.253 |
Misiuni |
1 |
Episcopii şi ramuri |
19 |
Centre pentru istoria familiei |
5 |