Să nu muncim până târziu în noapte
Când a venit vremea să absolv colegiul, am constatat că principiile Evangheliei îmi binecuvântaseră viaţa laică precum şi pe cea spirituală.
Chiar şi atunci când eram o tânără fată, cele mai multe dintre chemările mele în Biserică au implicat predarea la clasele Societăţii Primare şi acest lucru mi-a influenţat hotărârea de a-mi obţine licenţa pentru învăţământul primar. Dar alegerea domeniului de studiu nu a fost singurul mod în care învăţăturile Bisericii mi-au influenţat educaţia. Acest lucru a devenit foarte limpede pe măsură ce mă pregăteam de absolvire.
Ultimul proiect pe care trebuia să-l pregătesc a fost o lucrare de diplomă pe care urma s-o susţin în cadrul unul examen oral în faţa a trei examinatori. Examinatorii erau unii dintre profesorii care îmi predaseră orele.
După ce am întocmit, cu multă grijă, lucrarea, am petrecut o parte a serii de dinaintea examenului oral cu familia prietenului meu. Când am pornit spre casă, mama lui mi-a spus că spera că totul avea să meargă bine şi, citez: „Dacă [eşti pregătită], nu [îţi] va fi teamă” (D&L 38:30).
Ziua următoare a venit. Zeci de amintiri mi-au venit în minte. Mi-am amintit cum am hotărât să părăsesc oraşul în care am crescut pentru a-mi continua educaţia; mi-am amintit toate sacrificiile pe care le-a făcut familia mea pentru a-mi finanţa studiile. Nu puteam să-i dezamăgesc. Examenul de absolvire trebuia să fie un succes.
Colegii mei aşteptau şi ei să-şi ia examenele. Toţi eram îngrijoraţi de întrebările pe care le-ar fi putut adresa examinatorii, dar eu mă simţeam în siguranţă pentru că mă rugasem pentru a primi ajutor şi pentru că ştiam că Dumnezeu cunoştea efortul pe care îl făcusem pentru a-mi organiza lucrarea, a face cercetări pentru ea şi a o scrie.
A venit rândul meu. După ce am explicat comisiei lucrarea mea, am început să răspund la întrebări. După ce a adresat mai multe întrebări despre tema de care mă ocupasem, unul dintre examinatori a întrebat: „Câtă muncă ai pus în această lucrare?”.
„Foarte multă”, am răspuns. „Am depus toate eforturile pentru că am vrut să fie novatoare.”
„Ai stat trează noaptea?”
„Nu, de obicei nu stau trează noaptea ca să-mi fac lecţiile pentru şcoală”, am spus. „Îmi organizez ziua astfel încât să-mi fac temele în timpul zilei.”
Pe feţele examinatorilor s-a citit surpriza. Acelaşi examinator a remarcat: „Este ciudat că ai recunoscut că nu ai stat să lucrezi noaptea. Noi ştim că ceilalţi elevi au stat, multe nopţi”.
Unul dintre examinatori a spus: „Dă-mi voie să spun ceva despre această elevă. Ea are timp pentru toate. Pot spune acest lucru pentru că o cunosc. Are timp pentru studiu, prieteni, familie şi chiar participă la adunările de la biserică”.
„Adevărat?”, a spus, din nou cu surprindere, celălalt examinator. „La ce biserică mergi?”
„Sunt membră a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă.”
„A, da, ştiu biserica aceasta”, a spus cineva.
„Şi noi suntem învăţaţi să mergem la culcare devreme pentru a fi fortificaţi a doua zi.”
M-am simţit calmă şi în siguranţă vorbind despre Evanghelie, deşi am fost mirată că am fost întrebată despre religie în timpul unui examen.
„Lucrarea ta a fost scrisă cu multă forţă şi convingere. Este excelentă. Presupun că aceasta este tot datorită obiceiurilor pe care ţi le-a format biserica ta.”
„Aşa este”, am spus. „Am fost învăţată la biserică felul în care să-i învăţ pe copii şi aceasta m-a ajutat mult la lucrarea mea de diplomă.”
„Te-ai simţit ca peştele în apă”, a glumit unul dintre examinatori. „Sperăm că nu vei înceta să mergi la biserică, pentru că îi datorezi multe dintre valorile pe care le-ai dobândit.”
În scurt timp, mi s-a permis să părăsesc sala pentru ca examinatorii să poată ajunge la o hotărâre. Două minute mai târziu, m-au rechemat.
„Nu ne-a fost greu să ajungem la o concluzie. Având în vedere comportamentul tău exemplar, notele excelente şi lucrarea pe care ai susţinut-o astăzi, am hotărât, în unanimitate, că vei absolvi cu menţiunea de absolvent emerit. Felicitări!”
Când am povestit membrilor familiei mele, ei au plâns de bucurie.
Eu depun mărturie că, atunci când Tatăl Ceresc ne-a poruncit „culcaţi-vă devreme pentru ca să nu fiţi obosiţi; sculaţi-vă devreme ca trupul şi mintea voastră să poată fi fortificate” (D&L 88:124), El a făcut acest lucru pentru a ne binecuvânta. Îi sunt recunoscătoare pentru că a permis ca Evanghelia să ne aducă fericire în toate aspectele vieţii noastre.
Ilustrare foto de Christina Smith