Glasul Păstorului cel Bun
Fiind fermieră în Montana cea mai mare parte din cei 70 de ani ai mei, preţuiesc pilda Păstorului cel Bun, găsită în Ioan 10:1–18, căci am pus-o în practică. Forţa următoarelor experienţe a avut o contribuţie deosebită la aducerea la viaţă a acestei pilde.
În vremurile biblice, fiecare păstor îşi chema oile pe nume, dintre multele turme adunate în staul (vezi v. 3–4). În mod asemănător, de fiecare dată când îmi mut oile, doar le chem şi ele mă urmează.
Cu ani în urmă, sprintena mea vecină în vârstă de 96 de ani, Alice, care, de asemenea, creştea oi, s-a îmbolnăvit în timpul perioadei în care erau fătaţi mieii, aşa că m-am oferit să ajut, noaptea, în locul ei. Când am intrat în staulul ei în prima mea noapte de „serviciu”, cele aproximativ 100 de oi ale lui Alice stăteau liniştite, pregătite pentru noapte. Când mi-am făcut apariţia, au simţit imediat prezenţa unei persoane străine în mijlocul lor. Îngrozite, au căutat instantaneu protecţie îngrămădindu-se toate într-un colţ îndepărtat (vezi v. 5).
Acest lucru a continuat să se întâmple timp de câteva nopţi. Indiferent de cât de în linişte intram, oile se speriau şi fugeau. Le-am vorbit cu blândeţe mieilor tocmai fătaţi şi oilor pe măsură ce-i vegheam. În cea de-a cincea noapte, ele nu se mai agitau atunci când lucram printre ele. Ajunseseră să-mi recunoască glasul şi să aibă încredere în mine.
La un moment dat, mai târziu, i-am spus lui Alice că îi voi hrăni eu cu biberonul cei aproximativ 12 miei oropsiţi. (Un miel oropsit este un miel a cărui mamă a murit sau nu poate da suficient lapte.) Imitând-o pe Alice, i-am chemat mieii astfel: „Vino, Bee Bee! Vino, Bee Bee!”. Mă aşteptam ca mieii să se repeadă înfometaţi spre mine, aşa cum făcuseră cu ea. Dar nici măcar un singur miel nu s-a uitat spre mine. Atunci, Alice a ieşit din bucătărie şi i-a chemat. Auzind glasul ei, aceştia s-au repezit nerăbdători spre ea, cerându-şi laptele în mod gălăgios.
Curioase, Alice şi cu mine am făcut un experiment. Aflându-se în staulul meu, Alice a imitat chemarea mea: „Vino, mieluşelule, mieluşelule! Vino, mieluşelule, mieluşelule!”, şi nu a primit niciun fel de răspuns. Dar când eu i-am chemat cu exact aceleaşi cuvinte, oile mele m-au înconjurat rapid. Deşi cuvintele pe care le-am folosit pentru a chema oile fuseseră identice, glasurile noastre necunoscute au fost ignorate. Oile ascultau cu loialitate numai de adevăratul lor păstor (vezi v. 4).
Ioan 10 face diferenţa dintre un păstor adevărat şi un păstor angajat. Un păstor adevărat, ale cărui oi sunt proprietate personală, se ocupă cu dragoste de protecţia lor. În schimb, un păstor angajat este doar „plătit” şi „nu-i pasă” (v. 13). Pilda ne învaţă, de asemenea, că în timp ce păstorul angajat fuge şi îşi părăseşte oile (vezi v. 12), păstorul adevărat îşi dă viaţa de bunăvoie pentru oile sale (vezi v. 11). Acest lucru este, cu siguranţă, adevărat despre Păstorul nostru cel Bun—Salvatorul nostru, Isus Hristos—care Şi-a dat cu dragoste viaţa pentru noi (vezi v. 15, 17–18).
Pentru mine, aceste întâmplări au confirmat unul dintre mesajele importante ale pildei: străduinţa de a-L cunoaşte personal pe Păstorul nostru cel Bun şi de a recunoaşte, cu promptitudine, glasul Său ne va opri să urmăm, din greşeală, un păstor angajat. Dacă dăm ascultare cu credinţă glasului Păstorului nostru cel Bun—şi niciunei alte persoane—vom fi îndrumaţi către protecţia veşnică.
Domnul este Păstorul meu, de Simon Dewey, prin amabilitatea Altus Fine Art, American Fork, Utah