Să renunţ la şcoală pentru misiune?
Am absolvit liceul în anul 1992 şi imediat am trimis cererea de a sluji în misiune cu timp deplin. În momentul în care am primit chemare, tocmai fusesem admis la una dintre cele mai bune universităţi din Nigeria pentru a studia medicina.
În Nigeria, admiterea la o şcoală de medicină înseamnă o competiţie strânsă şi o ocazie ce nu trebuie pierdută. Când unii prieteni şi membri ai familiei au făcut presiuni asupra mea să renunţ la chemarea mea de a pleca în misiune, le-am explicat că aveam responsabilitatea de a sluji şi aşteptasem cu nerăbdare să fac acest lucru de când mă alăturasem Bisericii, cu şase ani în urmă. Eram sigur că aveam să fiu readmis la şcoala de medicină după misiune, dar mulţi considerau că aveam să-mi regret hotărârea.
Sunt recunoscător învăţătorilor de acasă, membrilor familiei şi prietenilor din Biserica mea care au sprijinit hotărârea mea de a sluji. Participarea la seminar, studiul scripturilor şi viaţa dusă potrivit Evangheliei m-au făcut capabil să-mi apăr convingerile.
Ca misionar, mi-am stabilit obiective personale şi am muncit din greu. După 24 de luni, am fost eliberat cu onoare. Domnul îi binecuvântează pe misionarii întorşi din misiune, dar El nu le promite că vor fi imuni la încercări. Pentru misionarul nigerian revenit din misiune, aceste încercări includ şomajul şi lipsa fondurilor pentru studii.
În timpul primilor trei ani de după misiunea mea, am dat şi am luat trei examene de admitere, dar nu am fost readmis la şcoala de medicină. În acei trei ani, nu am putut găsi o slujbă. Am fost tentat să cred că unii dintre prietenii mei şi membrii familiei mele au avut dreptate şi că a fost o greşeală că am renunţat la admiterea mea la şcoala de medicină.
În misiunea mea, am învăţat să încredinţez poverile mele Domnului, aşa încât L-am lăsat pe El să-mi îndrume viaţa potrivit voinţei Lui. De îndată ce am făcut acest lucru, lucrurile au început să se rezolve pentru mine—dar nu aşa cum plănuisem.
Într-o duminică de post, am hotărât să postesc şi să mă rog anume pentru a primi ajutorul Domnului. În acea seară, cineva a bătut la uşă. Când am deschis uşa, am fost uimit să văd un bărbat pe care îl cunoscusem în timpul unui curs de asigurare a protecţiei pe care îl urmasem cu şase luni în urmă. El mi-a spus că apăruse o funcţie de agent de pază la o firmă la care lucra fratele lui mai mare şi că firma voia să angajeze urgent pe cineva în acea funcţie. Eu am fost singura persoană care i-a venit în minte.
În ziua următoare, firma m-a angajat. Acea experienţă remarcabilă mi-a confirmat că Tatăl Ceresc nu mă abandonase şi că trebuie să mă încred în El. Acea slujbă s-a dovedit a fi o rampă de lansare către alte slujbe.
Binecuvântările divine nu se măsoară numai prin realizările temporale. M-am zbătut mulţi ani după misiunea mea să găsesc stabilitatea temporală, dar Domnul m-a binecuvântat spiritual. Binecuvântarea mea patriarhală m-a îndrumat să mă căsătoresc şi mi-a spus că prilejul de a dobândi educaţie superioară va veni. A venit.
Deşi nu am urmat niciodată şcoala de medicină, am obţinut licenţa în contabilitate şi matematică. Domnul m-a binecuvântat, în final, cu suficientă stabilitate materială şi am putut să mă căsătoresc.
Dacă slujim cu cinste în misiune, Domnul este obligat să ne binecuvânteze când, ulterior, căutăm ocazii de a ne desăvârşi educaţia. Nimic din viaţa unui tânăr băiat sau tânără fată nu poate întrece experienţele, învăţătura şi binecuvântările slujirii ca misionar cu timp deplin.