Fiţi curajoşi, puternici şi energici
[Pregătiţi-vă], asemenea celor 2.000 de soldaţi tineri, fiind curajoşi în calitatea voastră de deţinători demni ai preoţiei.
În această seară, mă simt foarte binecuvântat pentru că am ocazia să mă adresez, în calitate de episcop, tinerilor băieţi deţinători ai Preoţiei aaronice, adunaţi în întreaga lume pentru această adunare generală a preoţiei. Vă împărtăşesc o povestire din Cartea lui Mormon în care sunt descrişi Helaman şi cei 2.000 de soldaţi tineri ai săi. Această povestire ne va ajuta să înţelegem caracterul acelor tineri din zilele străvechi − şi vă va inspira pe voi, tineri băieţi din zilele din urmă. Citez un verset preferat: „Şi erau cu toţii oameni tineri şi erau nespus de viteji şi curajoşi; şi, de asemenea, puternici şi energici; dar iată, aceasta nu era totul − ei erau oameni adevăraţi oricând”1. Curaj, putere, energie şi sinceritate − trăsături de caracter admirabile!
Doresc să subliniez prima trăsătură care-i caracterizează: „curajoşi”. Aceasta îmi descrie fermitatea acestor tineri de a face cu mult curaj ceea ce este drept sau, cum Alma descrie, „să [fie] martorii lui Dumnezeu în toate timpurile… şi în toate locurile”2. Cei 2.000 de soldaţi tineri au avut nenumărate ocazii de a-şi demonstra curajul. Fiecare dintre voi va avea, de asemenea, în viaţă momente de cotitură când va trebui să daţi dovadă de curaj. Un prieten de-al meu, John, mi-a împărtăşit unul dintre aceste momente din viaţa lui.
Cu mulţi ani în urmă, John fusese acceptat la o universitate prestigioasă din Japonia. El avea să facă parte dintr-un program internaţional pentru studenţi, alături de mulţi alţi studenţi eminenţi din întreaga lume. Unii se înscriseseră sperând să-şi aprofundeze cunoştinţele despre cultura şi limba ţării respective, alţii au privit acea ocazia ca fiind un pas înainte către o eventuală carieră şi un loc de muncă în Japonia, însă toţi plecaseră de acasă pentru a studia într-o ţară străină.
La scurt timp după sosirea lui John, circula vorba printre studenţii străini că urma să aibă loc o petrecere pe terasa de pe acoperişul unei case particulare. În acea seară, John împreună cu doi prieteni s-au dus la adresa anunţată.
După ce au urcat cu liftul la ultimul etaj al clădirii, John şi prietenii săi au urcat scările înguste care duceau pe acoperiş şi au început să socializeze cu ceilalţi. Când noaptea şi-a intrat pe deplin în drepturi, atmosfera s-a schimbat. Zgomotul, volumul muzicii şi consumul de alcool au crescut, tot la fel cum s-a întâmplat şi cu disconfortul lui John. Apoi, dintr-o dată, cineva a început să-i aranjeze pe studenţi într-un cerc mare cu intenţia de a fuma marijuana. John şi-a manifestat dezacordul printr-o grimasă şi i-a informat rapid pe cei doi prieteni ai săi că era momentul să plece. Aproape în batjocură, unul dintre ei i-a răspuns: „John, este simplu − stăm pur şi simplu în cerc şi, când ne vine rândul, vom da ţigara mai departe fără să fumăm din ea. Astfel, nu ne vom face de râs în faţa tuturor prin faptul că plecăm”. John ar fi putut face cu uşurinţă acest lucru, însă el ştia că nu era bine. Ştia că trebuia să-şi anunţe intenţiile şi să acţioneze conform acestora. Imediat şi-a făcut curaj şi le-a spus că ei puteau să facă ce doreau, însă el avea să plece chiar atunci. Unul dintre prieteni s-a hotărât să rămână şi s-a alăturat celor din cerc; celălalt l-a urmat pe John, fără prea mare tragere de inimă, jos, pe scări, pentru a se urca în lift. Spre marea lor uimire, când uşile liftului s-au deschis, din acesta au coborât poliţişti japonezi care s-au dus în grabă spre scările care duceau pe acoperiş. John şi prietenul lui s-au urcat în lift şi au plecat.
Când poliţiştii au ajuns în capătul de sus al scărilor, studenţii au aruncat repede drogurile de pe acoperiş pentru a nu fi prinşi. Cu toate acestea, după ce au pus oameni care să păzească scările, poliţiştii i-au aliniat pe toţi pe acoperiş şi au cerut fiecărui student să-şi întindă mâinile. Apoi, poliţiştii au mers pe la fiecare student şi le-au mirosit cu atenţie degetele mari şi degetele arătătoare. Toţi cei care ţinuseră în mână marijuana, indiferent dacă o fumaseră sau nu, au fost consideraţi vinovaţi şi au suportat consecinţe grave. Aproape toţi studenţii care rămăseseră pe terasa de pe acoperiş au fost exmatriculaţi din universităţile unde studiau, iar aceia care au fost găsiţi vinovaţi au fost expulzaţi din Japonia. Visuri de a dobândi o educaţie, ani de pregătire şi posibilitatea unui viitor loc de muncă în Japonia, toate au fost spulberate într-o clipă.
Acum, permiteţi-mi să vă spun ce s-a întâmplat cu cei trei prieteni. Prietenul care a rămas pe acoperiş a fost exmatriculat din universitatea din Japonia pentru care muncise atât de mult să fie acceptat ca student şi i s-a cerut să se întoarcă acasă. Prietenul care a plecat de la petrecerea din acea seară alături de John şi-a terminat studiile în Japonia şi a mers mai departe, absolvind două dintre facultăţile cele mai bune din Statele Unite. Cariera l-a dus înapoi în Asia, loc în care a avut un imens succes profesional. El este şi astăzi recunoscător pentru exemplul curajos al lui John. În ceea ce-l priveşte pe John, consecinţele din viaţa lui au fost nenumărate. Acel an petrecut în Japonia a dus la o căsătorie fericită şi, ulterior, la naşterea a doi fii. El a avut mult succes ca om de afaceri şi, recent, a devenit profesor la o universitate din Japonia. Imaginaţi-vă cât de diferită ar fi fost viaţa sa dacă nu ar fi avut curajul să plece de la acea petrecere în acea seară specială din Japonia.3
Dragi tineri băieţi, vor exista momente când, asemenea lui John, va trebui să vă demonstraţi curajul neprihănit în faţa colegilor, ceea ce ar putea avea ca rezultat ridiculizarea şi batjocorirea voastră. Mai mult, în lumea de astăzi, lupta cu duşmanul se va desfăşura şi pe un câmp de luptă izolat, fără zgomot, în faţa unui monitor. Tehnologia, pe lângă avantajele substanţiale, aduce cu sine şi provocări de care nu au avut parte generaţiile de dinaintea voastră. Un sondaj naţional recent a arătat că adolescenţii din ziua de astăzi sunt ispitiţi zilnic la un nivel alarmant nu doar în şcoli, ci şi în spaţiul virtual. A arătat că adolescenţii care au privit imagini care ilustrau consumul de alcool sau de droguri pe paginile reţelelor de socializare erau de trei până la patru ori mai predispuşi să consume alcool şi droguri. Vorbind despre acest sondaj, un fost secretar al Cabinetului Statelor Unite a declarat: „Sondajul din acest an ne arată un nou gen de presiune puternică asupra prietenilor − presiunea digitală asupra prietenilor. Presiunea digitală asupra prietenilor îi afectează nu doar pe prietenii acelui copil şi pe copiii cu care el socializează. Invadează casa şi camera copilului prin intermediul Internetului”4. Demonstrarea curajului neprihănit va fi, adesea, tot atât de subtilă precum sunetul mouse-ului când îi este apăsat butonul. Prin intermediul ghidului Predicaţi Evanghelia Mea, misionarii sunt învăţaţi: „Ceea ce alegeţi să gândiţi şi să faceţi când sunteţi singuri şi credeţi că nimeni nu vă priveşte este o măsură puternică a virtuţii dumneavoastră”5. Fiţi curajoşi! Fiţi puternici! „Staţi în locuri sfinte şi nu vă clintiţi.”6
Dragi tineri băieţi, vă promit că Domnul vă va împuternici. „Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere”7. El vă va răsplăti pentru curajul şi comportamentul vostru neprihănit − cu fericire şi bucurie. Un astfel de curaj va fi rezultatul credinţei voastre în Isus Hristos şi în ispăşirea Sa, al rugăciunilor voastre şi al supunerii voastre faţă de porunci.
Preşedintele N. Eldon Tanner a afirmat: „Un tânăr poate să aibă, la şcoală, o mare influenţă în bine. Un tânăr care se află printre coechipierii săi sau printre colegii elevi ori printre colegii de la muncă poate, trăind conform Evangheliei, cinstindu-şi preoţia şi apărând ceea ce este drept, să facă mult bine. Adesea, veţi fi foarte criticaţi şi ridiculizaţi chiar şi de cei care cred la fel ca voi, deşi este posibil ca ei să vă respecte pentru că faceţi ceea ce este drept. Dar amintiţi-vă că Salvatorul Însuşi a fost chinuit, ridiculizat, scuipat şi, în cele din urmă, răstignit pentru că nu şovăia în tăria Sa morală. V-aţi gândit vreodată la ce s-ar fi întâmplat dacă El ar fi cedat şi ar fi spus: «Oh, pentru ce?», iar apoi să-Şi fi abandonat misiunea? Vrem să fim oameni care renunţă uşor sau vrem să fim slujitori curajoşi în pofida tuturor opoziţiilor şi relelor din lume? Fie ca noi să avem curajul de a lua atitudine şi de a fi socotiţi ucenici adevăraţi şi devotaţi ai lui Hristos”8.
Vă invit să vă pregătiţi, asemenea celor 2.000 de soldaţi tineri, fiind curajoşi în calitatea voastră de deţinători demni ai preoţiei. Amintiţi-vă, ceea ce faceţi, unde veţi merge şi ceea ce vedeţi va determina persoana care veţi deveni. Ce vreţi să deveniţi? Deveniţi un diacon demn, un învăţător demn, un preot demn. Stabiliţi-vă obiectivul de a fi demni să intraţi acum în templu şi de a fi demni să vă primiţi următoarea rânduială, la vârsta potrivită şi, în cele din urmă, să primiţi Preoţia lui Melhisedec. Aceasta este o cale a neprihănirii care înlesneşte îndrumarea divină. Domnul a declarat: „Puterea divinităţii se manifestă în rânduielile ei.”9
Părinţii, conducătorii preoţiei şi priorităţile profetice din broşurile voastre Datoria faţă de Dumnezeu şi Pentru întărirea tineretului vă vor îndruma de-a lungul căii.
Preşedintele Thomas S. Monson ne-a sfătuit de curând:
„Pentru a lua [decizii] cu înţelepciune, avem nevoie de curaj − curajul de a spune nu, curajul de a spune da…
Eu vă rog să luaţi chiar aici şi chiar acum hotărârea de a nu devia de la calea ce duce spre ţelul nostru: viaţa veşnică alături de Tatăl nostru din Cer”10 .
Aşa cum au răspuns cei 2.000 de soldaţi la strigătul de luptă al conducătorului lor, Helaman, şi şi-au dovedit curajul, tot aşa puteţi să faceţi şi voi urmându-l pe profetul vostru conducător, preşedintele Thomas S. Monson.
Tinerii mei deţinători ai Preoţiei aaronice, în încheiere îmi depun mărturia despre Dumnezeu Tatăl şi despre Isus Hristos şi vă împărtăşesc cuvintele lui Joseph Smith: „Fraţilor, să nu perseverăm noi într-o cauză aşa măreaţă? Mergeţi înainte şi nu înapoi. Curaj, fraţilor; şi înainte, înainte, spre victorie!”11. În numele lui Isus Hristos, amin.