Ştiu acest adevăr. Trăiesc potrivit lui. Îl iubesc.
Noi suntem ucenici ai lui Hristos. Asemenea convertire şi încredere sunt rezultatul unui efort sârguincios şi deliberat. El este individual. Este un proces de-o viaţă.
Eu sunt inspirată de exemplele stabilite de membrii neprihăniţi ai Bisericii, inclusiv de tinerii nobili. Voi priviţi curajoşi către Salvator. Sunteţi credincioşi, supuşi şi puri. Binecuvântările pe care le primiţi datorită bunătăţii voastre influenţează nu doar viaţa voastră, ci, de asemenea, viaţa mea şi viaţa multor altora în mod profund, dar deseori pe căi necunoscute.
Cu câţiva ani în urmă, eram la rând pentru a face cumpărături la magazinul de alimente din zonă. În faţa mea, stătea o tânără care avea în jur de 15 ani. Părea sigură de ea şi fericită. Am observat tricoul ei şi nu m-am putut abţine să nu vorbesc cu ea. Am început: „Eşti din alt stat, nu-i aşa?”.
A fost surprinsă de întrebarea mea şi a răspuns: „Da, sunt. Sunt din Colorado. Cum v-aţi dat seama?”.
I-am explicat: „Datorită tricoului tău”. Am făcut supoziţia corectă după ce am citit cuvintele de pe tricoul ei: „Sunt mormonă. Tu eşti?”.
Am continuat: „Trebuie să-ţi spun că sunt impresionată de încrederea ta de a fi diferită şi de a purta un tricou cu o asemenea declaraţie îndrăzneaţă. Văd ceva diferit în tine şi aş dori ca fiecare tânără fată şi fiecare membră a Bisericii să aibă asemenea convingere şi încredere ca tine”. Ne-am făcut cumpărăturile, ne-am spus la revedere şi am plecat.
Totuşi, zile şi săptămâni după această întâmplare, am reflectat serios la această întâlnire. Mă miram cum a ajuns această tânără din Colorado să aibă o asemenea încredere în identitatea ei ca membră a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Nu mă puteam abţine să mă gândesc ce frază aş fi ales, la modul figurat, să fie imprimată pe tricoul meu pentru a reflecta credinţa şi mărturia mea. Gândindu-mă la acest lucru, am luat în considerare multe posibile expresii. În final, am ajuns la o declaraţie ideală pe care aş purta-o cu mândrie: „Sunt mormonă. Ştiu acest adevăr. Trăiesc potrivit lui. Îl iubesc”.
Astăzi, aş dori să-mi concentrez comentariul asupra acestei declaraţii îndrăzneţe, plină de speranţă.
Prima partea a afirmaţiei este o declaraţie care exprimă încredere în sine şi care nu prezintă scuze: „Sunt mormonă”. La fel cum tinerei fete pe care am întâlnit-o la magazinul de alimente nu-i era frică să facă cunoscut lumii că era membră a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, sper că nouă nu ne va fi, niciodată, teamă să recunoaştem: „Sunt mormonă”. Trebuie să fim încrezătoare, la fel ca apostolul Pavel când a declarat: „Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede”1. Ca membri, noi suntem cei care-L urmează pe Salvatorul nostru, Isus Hristos. Asemenea convertire şi încredere sunt rezultatul unui efort sârguincios şi deliberat. El este individual. Este un proces de-o viaţă.
Următoarea parte a declaraţiei afirmă: „Ştiu acest adevăr”. În lumea de astăzi, există o mulţime de activităţi, subiecte şi interese care sunt în competiţie pentru fiecare minut al atenţiei noastre. Cu atât de multe distrageri ale atenţiei, avem noi tăria, disciplina şi devotamentul să rămânem concentraţi asupra a ceea ce contează cel mai mult? Suntem noi tot atât de buni cunoscători ai adevărurilor Evangheliei cum suntem în studiile, carierele, obiceiurile, sporturile sau sms-urile şi mesajele pe Tweeter? Căutăm în mod activ să găsim răspunsuri la întrebările noastre ospătându-ne din scripturi şi din învăţăturile profeţilor? Căutăm noi confirmarea Spiritului?
Importanţa dobândirii cunoaşterii este un principiu etern. Profetul Joseph Smith „iubea cunoaşterea pentru puterea ei dreaptă”2. El a spus: „Cunoaşterea este necesară vieţii şi salvării… Ascultaţi, voi, toţi fraţii, această cheie măreaţă: cunoaşterea este puterea lui Dumnezeu pentru salvare”3.
Tot adevărul şi toată cunoaşterea sunt importante, dar în mijlocul a tot ceea ce ne distrage constant atenţia zilnic în viaţa noastră, noi trebuie să acordăm atenţie, în mod special, sporirii cunoştinţelor noastre despre Evanghelie, astfel încât să înţelegem cum să punem în practică principiile Evangheliei în viaţa noastră.4 Când cunoaşterea noastră despre Evanghelie creşte, vom începe să simţim încredere în mărturiile noastre şi vom putea declara: „Ştiu acest adevăr”.
Următoarea declaraţie este: „Trăiesc potrivit lui”. Scripturile ne învaţă că trebuie să fim „împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători”5. Noi trăim conform Evangheliei şi devenim „împlinitori ai Cuvântului” exercitând credinţă, fiind supuşi, slujind cu dragoste altora şi urmând exemplul Salvatorului nostru. Noi acţionăm cu integritate şi facem ceea ce ştim că este drept „în toate timpurile şi în toate lucrurile şi în toate locurile”6, indiferent dacă cineva ne priveşte sau nu.
În starea noastră muritoare, nimeni nu este perfect. Chiar şi în eforturile noastre cele mai sârguincioase de a trăi potrivit Evangheliei, noi toţi vom face greşeli şi noi toţi vom păcătui. Ce siguranţă mângâietoare avem ştiind că prin sacrificiul mântuitor al Salvatorului nostru, noi putem fi iertaţi şi purificaţi din nou. Acest proces al pocăinţei adevărate şi al iertării întăreşte mărturia noastră şi hotărârea noastră de a ne supune poruncilor Domnului şi de a ne trăi viaţa potrivit standardelor Evangheliei.
Când mă gândesc la expresia: „Trăiesc potrivit lui”, îmi amintesc de o tânără fată pe care am întâlnit-o, pe care o cheamă Karigan. Ea a scris: „Sunt membră a Bisericii de mai puţin de jumătate de an… Pentru mine, ca simpatizantă, un semn că această Biserică este adevărată a fost faptul că am simţit că am găsit, în sfârşit, o Biserică unde se predă despre decenţă şi standarde. Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă cu oamenii care desconsideră poruncile şi aleg calea greşită. M-am hotărât cu mult timp în urmă să trăiesc conform standardelor morale înalte… Mă simt foarte binecuvântată, deoarece am găsit adevărul şi am fost botezată. Sunt foarte fericită”7.
Ultima expresie din declaraţia mea este: „Îl iubesc”. Obţinerea unei cunoaşteri despre Evanghelia lui Isus Hristos şi trăirea cu sârguinţă, zilnic, conform principiilor Evangheliei îi face pe mulţi membri ai Bisericii să exclame cu entuziasm: „Iubesc Evanghelia!”.
Acest sentiment vine când simţim cum ne mărturiseşte Duhul Sfânt că suntem copiii Tatălui nostru Ceresc, că El este atent la noi şi că suntem pe cărarea cea dreaptă. Dragostea noastră pentru Evanghelie creşte pe măsură ce simţim dragostea Tatălui nostru din Cer şi pacea promisă de Salvator când Îi arătăm că suntem dornici să ne supunem Lui şi să-L urmăm.
În diferite momente ale vieţii noastre, fie că suntem nou convertiţi în Biserică sau membri de-o viaţă, s-ar putea să descoperim că acest entuziasm vibrant a scăzut. Uneori, aceasta se întâmplă în perioadele în care avem provocări şi trebuie să dăm dovadă de răbdare. Uneori, se întâmplă în vârful prosperităţii şi abundenţei noastre. Oricând am acest sentiment, ştiu că trebuie să-mi reconcentrez eforturile pe sporirea cunoştinţelor despre Evanghelie şi trăirea mai deplin conform principiilor Evangheliei.
Unul dintre cele mai eficiente principii ale Evangheliei dar, uneori, cel mai dificil de pus în practică, este umilinţa şi supunerea faţă de voinţa lui Dumnezeu. În rugăciunea lui Hristos din grădina Ghetsimani, El s-a adresat Tatălui: „Facă-se nu voia Mea, ci a Ta”8. Deseori, în aceste momente liniştite de rugăciune, simţim că suntem înconjuraţi de dragostea Tatălui Ceresc şi că acele sentimente drăgăstoase şi de bucurie sunt restaurate.
La o adunare a conducătoarelor Tinerelor Fete în Eugene, Oregon, am avut privilegiul de a mă întâlni şi vorbi cu sora Cammy Wilberger. Povestea pe care sora Wilberger mi-a împărtăşit-o a fost o mărturie despre puterea şi binecuvântarea unei tinere fete care cunoştea, iubea Evanghelia şi trăia conform ei.
Fiica surorii Wilberger, Brooke, în vârstă de 19 ani, a fost omorâtă tragic cu câţiva ani în urmă într-o vacanţă de vară după primul ei an la universitate. Sora Wilberger îşi amintea: „A fost o perioadă grea şi întunecată pentru familia noastră. Totuşi, Brooke ne-a făcut un dar mare. Nu ne-am dat seama de aceasta în timp ce creştea dar, în fiecare an şi în fiecare moment din viaţa ei scurtă, Brooke ne-a făcut cel mai mare dar pe care o fiică poate să-l facă părinţilor ei. Brooke a fost o fiică neprihănită a lui Dumnezeu… Datorită acestui dar şi puterii sporite a ispăşirii, am avut tărie, mângâiere şi pacea promisă de Salvator. Nu mă îndoiesc de locul unde este Brooke acum şi că ea aşteaptă cu nerăbdare reuniunea noastră drăgăstoasă”9.
Am o mărturie despre marele plan al fericirii eterne întocmit de Tatăl nostru Ceresc. Eu ştiu că El ne cunoaşte şi ne iubeşte. Eu ştiu că El a pregătit un profet, pe preşedintele Thomas S. Monson, să ne încurajeze şi să ne ajute să ne îndrume înapoi la El. Mă rog ca fiecare dintre noi să facă efortul de a putea declara cu încredere: „Eu sunt mormonă. Ştiu acest adevăr. Trăiesc potrivit lui. Îl iubesc”. Spun aceste lucruri, cu umilinţă, în numele lui Isus Hristos, amin.