Despre regrete şi decizii
Cu cât ne dedicăm mai mult străduinţei de a atinge sfinţenia şi fericirea, cu atât mai puţin ne vom afla pe o cărare ce duce spre regrete.
Despre regrete
Preşedinte Monson, vă iubim. Vă mulţumim pentru anunţul inspirat şi istoric despre construirea de temple noi şi despre slujirea misionară. Datorită lor, sunt sigur că noi şi multe generaţii viitoare vom avea binecuvântări mari.
Dragii mei fraţi şi surori, dragi prieteni! Suntem cu toţii muritori. Sper ca acest lucru să nu-l ia prin surprindere pe niciunul dintre noi.
Niciunul dintre noi nu va fi pe pământ mult timp. Avem un anumit număr de ani preţioşi, care, din perspectivă eternă, abia dacă echivalează cu o clipire din ochi.
Şi apoi plecăm. Spiritele noastre „sunt luate acasă la acel Dumnezeu care [ne-a dat nouă] viaţă”1. Trupurile noastre sunt îngropate şi lăsăm în urmă lucrurile acestei lumi când înaintăm spre următorul loc al existenţei noastre.
Când suntem tineri, pare că vom trăi pentru totdeauna. Noi credem că sunt nelimitate răsărituri de soare care aşteaptă dincolo de orizont, iar viitorul ni se prezintă ca un drum fără oprelişti ce se întinde la infinit înaintea noastră.
Totuşi, cu cât înaintăm în vârstă, cu atât mai mult tindem să privim înapoi şi ne minunăm cât de scurt este, de fapt, acel drum. Ne întrebăm cum de au trecut anii aşa de repede. Şi începem să ne gândim la alegerile pe care le-am făcut şi la lucrurile pe care le-am realizat. În acest proces, ne amintim de multe momente dragi care ne-au încălzit sufletul şi ne-au bucurat inima. Însă, ne amintim şi de regrete – lucrurile pentru care am dori să ne întoarcem să le schimbăm.
O soră medicală care îngrijeşte de unii bolnavi aflaţi în ultimul stadiu, spune că a adresat adesea o întrebare simplă pacienţilor săi când erau pe cale să părăsească această viaţă.
„Aveţi vreun regret?”, întreba ea2.
Faptul de a fi atât de aproape de acea ultimă zi din viaţa muritoare oferă deseori claritate gândurilor şi asigură discernământ şi perspectivă. Astfel că, atunci când aceste persoane erau întrebate despre regretele lor, ele îşi deschideau inima. Reflectau la ceea ce ar schimba dacă ar putea da timpul înapoi.
Gândindu-mă la ce spuneau, m-a surprins modul în care principiile fundamentale ale Evangheliei lui Isus Hristos ne pot influenţa în bine viaţa, doar dacă le punem în practică.
Nu este niciun mister în privinţa principiilor Evangheliei. Le-am studiat în scripturi, le-am discutat la Şcoala de duminica şi le-am auzit rostite de la pupitru de multe ori. Aceste principii şi valori divine sunt drepte şi clare; sunt frumoase, profunde şi puternice; şi, cu siguranţă, ne pot ajuta să evităm să avem regrete pe viitor.
Îmi doresc să fi petrecut mai mult timp cu persoanele pe care le iubesc
Poate că regretul general exprimat de persoanele muribunde a fost că şi-ar fi dorit să fi petrecut mai mult timp cu persoanele pe care le iubesc.
Bărbaţii, în special, se plâng mereu; ei „regretă profund că au petrecut mare parte din viaţă concentrându-se [zilnic] asupra… carierei”3. Mulţi au pierdut şansa de a avea amintiri plăcute, care rezultă din petrecerea timpului cu familia şi prietenii. Ei au ratat şansa de a forma o legătură profundă cu cei care au însemnat cel mai mult pentru ei.
Nu este adevărat că adesea devenim extrem de ocupaţi? Şi este trist că noi considerăm că a fi ocupaţi este un lucru important, ca şi cum a fi ocupat este o împlinire sau un semn al unei vieţi superioare.
Aşa este?
Mă gândesc la Domnul şi Exemplul nostru perfect, Isus Hristos, şi la viaţa Sa scurtă printre oamenii din Galileea şi Ierusalim. Am încercat să mi-L imaginez grăbindu-se între adunări sau făcând multe lucruri deodată pentru a rezolva o listă cu lucruri urgente de făcut.
Nu pot vedea aşa ceva.
În schimb, Îl văd pe Fiul lui Dumnezeu, milos şi plin de grijă, trăind fiecare zi cu un scop. Când a interacţionat cu cei din jurul Lui, ei au simţit că sunt importanţi şi iubiţi. El a ştiut valoarea infinită a oamenilor pe care i-a întâlnit. El i-a binecuvântat, le-a slujit. I-a îmbărbătat, i-a vindecat. El le-a oferit în dar din timpul Său preţios.
În zilele noastre, este uşor doar să pretinzi că petreci timpul cu alţii. Cu un clic pe calculator putem să ne „conectăm” cu mii de „prieteni”, fără a fi nevoiţi să ne întâlnim cu vreunul dintre ei. Tehnologia poate fi un lucru bun, şi este foarte utilă când nu putem fi alături de cei dragi nouă. Soţia mea şi cu mine locuim departe de membrii dragi ai familiei; ştim cum este. Totuşi, nu cred că ne îndreptăm în direcţia bună, individual şi ca societate, când comunicăm cu familia sau prietenii prin postarea unor imagini amuzante pe Internet, trimiterea de lucruri neimportante sau trimiţând celor dragi link-uri spre alte site-uri. Bănuiesc că sunt situaţii în care astfel de activităţi sunt acceptabile, dar cât de mult timp suntem dispuşi să petrecem astfel? Dacă nu facem tot ce putem şi nu oferim tot timpul celor care sunt cu adevărat importanţi pentru noi, într-o zi vom regreta.
Să luăm hotărârea să-i preţuim pe cei pe care îi iubim fiind alături de ei, petrecând timpul cu ei, făcând lucruri împreună şi creând amintiri dragi.
Aş vrea să mă fi ridicat la nivelul potenţialului meu
Un alt regret pe care l-au exprimat persoanele este acela că nu au reuşit să devină persoana care au simţit că ar fi putut şi ar fi trebuit să fie. Când se uită înapoi la viaţa lor, realizează că nu s-au ridicat deloc la nivelul potenţialului lor, că multe lucruri au rămas nefăcute.
Nu mă refer aici la a urca pe scara succesului diferitelor noastre profesii. Acea scară, indiferent cât pare de importantă pe acest pământ, nu valorează mai nimic în marea călătorie eternă care ne aşteaptă.
În schimb, vorbesc despre faptul de a deveni persoana care Dumnezeu, Tatăl nostru Ceresc, a dorit să fim.
Aşa cum spune poetul, noi sosim în această lume „[purtaţi de] norii slavei”4 din sfera premuritoare.
Tatăl nostru Ceresc vede adevăratul nostru potenţial. El ştie lucruri despre noi pe care noi nu le ştim. El ne îndrumă în timpul vieţii să îndeplinim scopul creării noastre, să ducem o viaţă dreaptă şi să ne întoarcem în prezenţa Sa.
Atunci, de ce acordăm atât de mult timp şi energie pentru lucruri care sunt temporare, neimportante şi superficiale? Refuzăm să vedem absurditatea goanei după lucruri fără importanţă şi efemere?
N-ar fi mai înţelept să „[ne strângem noi înşine] comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina, şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură”5?
Cum putem face acest lucru? Urmând exemplul Salvatorului, trăindu-ne viaţa de zi cu zi în acord cu învăţăturile Sale şi iubind sincer pe Dumnezeu şi pe semenii noştri.
Cu siguranţă nu putem face acest lucru abordând calitatea de ucenic având îndoieli, fiind preocupaţi de cât de mult va dura şi fiind nemulţumiţi de ceea ce trebuie să facem.
Când vine vorba să trăim în acord cu Evanghelia, nu trebuie să fim ca băiatul care şi-a băgat picioarele în apă şi, apoi, a zis că a fost la scăldat. Ca fii şi fiice ale Tatălui nostru Ceresc, noi suntem capabili de mult mai mult de atât. Din acest motiv, nu sunt suficiente doar intenţiile bune. Trebuie să acţionăm. Chiar mai important, noi trebuie să devenim ceea ce Tatăl Ceresc doreşte să fim.
Este bine să ne declarăm mărturia despre Evanghelie, însă este mult mai bine să fim un exemplu viu al Evangheliei restaurate. Este bine să dorim să fim mai credincioşi faţă de legămintele noastre; de fapt, este mult mai bine să fim fideli legămintelor sacre – inclusiv de a avea vieţi virtuoase, de a ne plăti zeciuielile şi darurile de post, de a respecta Cuvântul de înţelepciune şi de a sluji celor care sunt la nevoie. Este bine să anunţăm că ne vom dedica mai mult timp rugăciunii în familie, studiului scripturilor şi activităţilor de recreere în familie; dar dacă, într-adevăr, vom face toate aceste lucruri, vom obţine, cu siguranţă, binecuvântări divine în viaţa noastră.
Ucenicia este străduinţa de a atinge sfinţenia şi fericirea. Este calea către o viaţă personală mai bună şi mai fericită.
Să hotărâm să-L urmăm pe Salvator şi să ne străduim cu sârguinţă să devenim persoana care am fost meniţi să devenim! Să dăm ascultare şi să ne supunem îndemnurilor Duhului Sfânt! Când facem astfel, Tatăl Ceresc ne va dezvălui lucruri pe care nu le-am ştiut despre noi înşine. El va lumina calea dinaintea noastră şi ne va deschide ochii să vedem neştiutele şi poate inimaginabilele noastre talente.
Cu cât ne dedicăm mai mult străduinţei de a atinge sfinţenia şi fericirea, cu atât mai puţin ne vom afla pe o cărare ce duce spre regrete. Cu cât ne bazăm mai mult pe harul Salvatorului, cu atât mai mult vom simţi că suntem pe calea ce ne-a hărăzit-o Tatăl nostru din Cer.
Îmi doresc să fi fost mai fericit
Un alt regret al celor care ştiau că se află pe moarte poate fi oarecum surprinzător. Îşi doreau să fi fost mai fericiţi.
Mult prea adesea ne lăsăm prinşi în iluzia că, pentru a avea fericire, trebuie să obţinem un lucru imposibil pentru noi – o situaţie familială mai bună, o situaţie financiară mai bună sau încheierea unei încercări pline de provocare.
Cu cât înaintăm în vârstă, cu atât mai mult ne gândim la trecut şi înţelegem că circumstanţele din exterior nu contează atât de mult şi nici nu ne determină fericirea.
Noi suntem cei care contăm. Noi ne determinăm fericirea.
Dumneavoastră şi cu mine suntem, în ultimă instanţă, responsabili pentru fericirea noastră.
Soţiei mele, Harriet, şi mie ne place să mergem cu bicicleta. Este minunat să ieşim afară şi să ne bucurăm de frumuseţile naturii. Avem anumite rute stabilite pe care mergem cu bicicleta, însă nu dăm prea multă atenţie cât de mult ne depărtăm ori cât de repede mergem în comparaţie cu alţi biciclişti.
Totuşi, din când în când cred că ar trebui să fim un pic mai competitivi. Eu chiar cred că am putea obţine un timp mai bun sau am putea merge cu viteză mai mare dacă ne-am strădui puţin mai mult. Şi apoi, uneori, fac chiar greşeala de a menţiona această idee minunatei mele soţii.
Reacţia sa normală la sugestiile de acest fel este mereu foarte blândă, clară şi directă. Ea zâmbeşte şi spune: „Dieter, nu este o cursă; este o călătorie. Bucură-te de clipă!”.
Câtă dreptate are!
Uneori în viaţă, devenim prea concentraţi asupra liniei de sosire, încât nu reuşim să găsim bucurie de-a lungul călătoriei. Eu nu fac ciclism cu soţia deoarece sunt dornic să ajung la sosire. Fac ciclism deoarece experienţa de a fi cu ea este dragă şi plăcută.
Nu este ridicol să nu ne bucurăm de experienţe dragi şi plăcute din cauză că ne gândim mereu la momentul în care ele se vor termina?
Ascultăm muzică frumoasă aşteptând să se audă nota finală înainte de a ne permite să o savurăm cu adevărat? Nu. Ascultăm şi ne conectăm la variaţiunile melodiei, ritmului şi armoniei pe tot parcursul compoziţiei.
Spunem rugăciunile având în minte doar să spunem „amin” sau finalul? Desigur că nu! Ne rugăm să fim aproape de Tatăl nostru Ceresc, să primim Spiritul Său şi să simţim dragostea Sa.
Nu trebuie să aşteptăm să fim fericiţi abia când ajungem la un anumit punct în viitor şi, apoi, să descoperim că fericirea era disponibilă – în tot acest timp! Viaţa nu este menită să fie apreciată doar din retrospectivă. „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul…”, a scris psalmistul. „Să ne bucurăm şi să ne veselim în ea.”6
Stimaţi fraţi şi surori, indiferent de situaţia noastră, indiferent de provocările sau încercările noastre, există în fiecare zi ceva de care să ne bucurăm deplin şi care să fie preţuit. Există ceva în fiecare zi care poate aduce recunoştinţă şi bucurie, dacă doar vom vedea şi vom aprecia.
Probabil că ar trebui să privim mai puţin cu ochii şi mai mult cu inimile. Îmi place citatul: „Nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul este invizibil pentru ochi”7.
Ni se porunceşte „să [dăm] mulţumiri în toate cele”8. Aşadar, nu este mai bine să vedem cu ochii şi inimile chiar şi lucrurile mici pentru care putem fi recunoscători, în loc să ne concentrăm asupra stării noastre actuale?
Domnul a promis: „Şi acela care primeşte toate lucrurile cu recunoştinţă va fi slăvit; şi lucrurile acestui pământ vor fi date lui în plus, chiar de o sută de ori, da, mai mult”9.
Stimaţi fraţi şi surori, având belşug de binecuvântări din partea Tatălui nostru Ceresc, planul generos al salvării întocmit de El, adevărurile divine ale Evangheliei restaurate şi multe frumuseţi din această călătorie în viaţa muritoare, „nu avem noi motiv să ne bucurăm”10?
Să decidem să fim fericiţi, indiferent de circumstanţe!
Despre decizii
Într-o zi, vom face inevitabilul pas şi vom trece din această sferă muritoare în următoarea stare. Într-o zi, ne vom uita la viaţa noastră şi ne vom întreba dacă am fi putut fi mai buni, dacă am fi putut lua decizii mai bune sau ne-am fi putut folosi timpul în mod mai înţelept.
Pentru a evita unele dintre cele mai profunde regrete ale vieţii, ar fi înţelept să luăm unele decizii astăzi. Astfel:
-
să decidem să petrecem mai mult timp cu cei pe care îi iubim;
-
să decidem să ne străduim mai sincer să devenim persoana care Dumnezeu vrea să fim;
-
să hotărâm să găsim fericirea, indiferent de circumstanţe.
Este mărturia mea că multe dintre cele mai profunde regrete ale zilei de mâine pot fi prevenite dacă Îl urmăm azi pe Salvator. Dacă am păcătuit sau am făcut greşeli – dacă am făcut alegeri pe care acum le regretăm – avem darul preţios al ispăşirii lui Hristos prin care putem fi iertaţi. Nu ne putem întoarce în timp să schimbăm trecutul, dar ne putem pocăi. Salvatorul ne poate şterge lacrimile pline de regrete11 şi va lua de la noi povara păcatelor noastre12. Ispăşirea Sa ne permite să lăsăm trecutul în urmă şi să mergem înainte având mâinile curate, o inimă pură13 şi hotărârea de a face mai bine şi, mai ales, de a deveni mai buni.
Da, această viaţă trece iute; zilele noastre par să se sfârşească rapid, iar uneori moartea pare înfricoşătoare. Totuşi, spiritul nostru va continua să trăiască şi, într-o zi, va fi reunit cu trupul nostru înviat pentru a primi slava nemuririi. Depun mărturie în mod solemn că datorită milostivului Hristos, noi, toţi, vom trăi din nou pentru totdeauna. Datorită Salvatorului şi Mântuitorului nostru noi vom înţelege într-o bună zi că „muşcătura morţii este înghiţită în Hristos”14 şi ne vom bucura de însemnătatea acestor cuvinte.
Calea către îndeplinirea destinului nostru divin ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu este una eternă. Dragi fraţi şi surori, trebuie să începem azi să mergem pe acea cale; nu putem irosi nicio zi. Mă rog să nu aşteptăm până când suntem pe patul de moarte pentru a învăţa să trăim cu adevărat. În numele sacru al lui Isus Hristos, amin.