Prin credinţă toate lucrurile sunt împlinite
Credinţa ne va ajuta să urcăm în siguranţă pe cărarea Evangheliei, să biruim orice provocare a vieţii muritoare şi să ne întoarcem în prezenţa maiestuoasă a Tatălui nostru Ceresc.
Nu cu mult timp în urmă, câţiva dintre noi, membrii familiei Nash, am urcat pe vârful masivului Huayna Picchu, un vârf înalt care se învecinează cu străvechile ruine incaşe de la Machu Picchu, în munţii din Peru. Este un urcuş foarte abrupt cu privelişti care îţi taie răsuflarea şi cu pante prăpăstioase. Din nefericire, câţiva excursionişti şi-au pierdut vieţile căzând de pe acea cărare îngustă şi abruptă. Pentru a evita asemenea tragedii, începând de atunci, au fost fixate cabluri puternice pe stâncile masive, de-a lungul versantului Huayna Picchu. Ne-am ţinut de acele cabluri în timp ce urcam, iar ele ne-au înlesnit accesul în siguranţă până la vârf, unde priveliştea era superbă!
Precum cărarea de pe Huayna Picchu, viaţa noastră muritoare este un urcuş dificil şi abrupt, unul care necesită ajutorul Tatălui nostru Ceresc pentru a-l finaliza cu succes. Din acest motiv, El a stabilit principiile şi rânduielile Evangheliei pentru a ne duce către Salvator şi către puterea Sa salvatoare.1 Primul dintre acele principii, credinţa în Domnul Isus Hristos,2 este asemănătoare cablurilor de pe Huayna Picchu: dacă acestea sunt puternice şi fixate pe „stânca Mântuitorului nostru”3 credinţa ne va ajuta să urcăm în siguranţă pe cărarea Evangheliei, să biruim orice provocare a vieţii muritoare4 şi să ne întoarcem în prezenţa maiestuoasă a Tatălui nostru Ceresc. Prin credinţă toate lucrurile sunt împlinite.5
Credinţa este deopotrivă un principiu al acţiunii şi al puterii.6 Ea „nu este o cunoaştere perfectă despre lucruri; de aceea, dacă [noi avem] credinţă, [noi avem] speranţă în lucruri care nu se văd, care sunt adevărate” 7. Este o încredinţare a Spiritului8 câştigată prin intermediul studiului care ne determină să acţionăm9 şi să urmăm exemplul Salvatorului şi să ţinem poruncile Sale cu ajutorul rugăciunii, chiar şi atunci când trecem prin vremuri de sacrificiu şi încercare10. Credinţa ne conferă puterea Domnului, care − printre altele − se manifestă prin nădejdea în lucrurile bune care vor veni,11 miracole care atestă credinţa,12 şi prin protecţia divină în lucruri spirituale şi în lucruri temporale13.
Viaţa Annei Rowley, o pionieră din vremurile de început ale Bisericii, dovedeşte modul în care exercitarea credinţei ne influenţează vieţile în bine. Fiind o văduvă din Anglia, sora Rowley şi-a exercitat credinţa pentru a răspunde chemării profetului de a se aduna în Sion. Ea era membră a companiei de cărucioare a lui Willie care, în toamna anului 1856, a trebuit să înfrunte troienele de zăpadă adunate de-a lungul drumului pe care mergeau. Au ajuns la un moment în călătoria lor când cei şapte copii ai ei erau, pur şi simplu, lihniţi de foame. Ea a scris: „Am simţit o durere profundă când mi-am văzut copiii atât de înfometaţi… Noaptea era aproape şi nu aveam hrană pentru masa de seară. I-am cerut lui Dumnezeu să mă ajute, aşa cum făceam mereu. Am îngenuncheat, aducându-mi aminte de doi biscuiţi foarte uscaţi… care rămăseseră de când am traversat oceanul cu vaporul. Nu erau mari şi erau atât de tari că nu puteau fi rupţi. Cu siguranţă, nu erau suficienţi să hrănească 8 oameni, dar nici cinci pâini şi doi peşti nu ar fi fost suficienţi să hrănească 5.000 de oameni, dar printr-un miracol, Isus a reuşit acel lucru. Prin urmare, cu ajutorul Domnului, nimic nu este imposibil. Am găsit biscuiţii, i-am pus într-un ceaun şi i-am acoperit cu apă, apoi am cerut binecuvântarea lui Dumnezeu. Apoi, am pus capacul şi l-am aşezat pe cărbuni. Puţin mai târziu, când am îndepărtat capacul, am constatat că era plin cu mâncare. Am îngenuncheat împreună cu familia şi i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru bunătatea Sa. În aceea seară, familia mea a avut hrană suficientă”14.
Ann Rowley trăia conform Evangheliei cu preţul unor mari sacrificii personale. Ea a avut nevoie de ajutor şi l-a cerut prin intermediul rugăciunii. Datorită credinţei sale, ea a avut multă speranţă fiind binecuvântată în mod miraculos cu hrană pentru familia sa. Domnul a binecuvântat-o, de asemenea, cu abilitatea semnificativă şi eternă de a îndura „în credinţă până la sfârşit”15. În ciuda viitorului incert, ea nu a cerut să ştie cum avea să-şi hrănească propriii copii în următoarea zi; în schimb, „s-a încrezut, cu răbdare, în Domnul”16 şi a mers mai departe având speranţă − tot aşa cum ne spune şi frumosul imn:
Lumină blândă, condu-mă în beznă. Condu-mă Tu!
E-ntuneric, departe-s de casă. Condu-mă Tu!
Condu-mi pasul; nu cer mai mult Doamne.
Atât doar vreau, un pas îmi ajunge.17
Şi noi putem exercita o astfel de credinţă în Domnul crezând şi având încredere în faptul că Dumnezeul18 nostru bun şi neschimbător ne va binecuvânta cu puterea Sa miraculoasă adaptată împrejurărilor noastre la timpul stabilit de El. Când facem acest lucru, vom vedea şi noi mâna lui Dumnezeu manifestându-se în vieţile noastre.
Domnul ne porunceşte să luăm „scutul credinţei cu care [vom] putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău”19. Satana va folosi lucruri precum îndoiala, teama sau păcatul pentru a ne ispiti să renunţăm la credinţă şi să pierdem protecţia pe care aceasta ne-o oferă. În schimb, vă invit să cercetăm pe scurt fiecare dintre aceste încercări ale credinţei, astfel încât să recunoaştem şi să ignorăm ispitele adversarului.20
Prima, lipsa de credinţă în Domnul sau în Evanghelia Sa ne va face să ne împotrivim Spiritului lui Dumnezeu21. Antidotul Domnului pentru îndoială este simplu. Regele Beniamin a declarat: „Credeţi în Dumnezeu; credeţi că El este şi că El a creat toate lucrurile, atât în cer, cât şi pe pământ; credeţi că El are toată înţelepciunea şi toată puterea, atât în cer, cât şi pe pământ; credeţi că omul nu înţelege toate lucrurile pe care Domnul le poate înţelege”22.
În situaţia în care, datorită necredinţei sau îndoielii, credinţa dumneavoastră se clatină, amintiţi-vă faptul că până şi apostolii din vechime L-au implorat pe Domnul: „Măreşte-ne credinţa!”23. Amintindu-vă că raţiunea şi credinţa nu pot exista una fără cealaltă, gândiţi-vă la următoarea analogie: credinţa şi raţiunea sunt asemenea celor două aripi ale unui avion. Ambele sunt esenţiale pentru a menţine avionul în zbor. În cazul în care, din perspectiva dumneavoastră, raţiunea ar contrazice credinţa, opriţi-vă o clipă şi amintiţi-vă faptul că perspectiva noastră este extrem de limitată în comparaţie cu cea a Domnului24. Nu puteţi să renunţaţi la credinţă la fel cum nu puteţi detaşa o aripă de un avion în timpul zborului. În schimb, hrăniţi o fărâmă din credinţă şi permiteţi speranţei să fie o ancoră pentru sufletul dumneavoastră − şi pentru raţiunea dumneavoastră25. Acesta este motivul pentru care ni se porunceşte să „[căutăm] să [învăţăm]… prin studiu, şi, de asemenea, prin credinţă”.26 Aduceţi-vă aminte, credinţa precede şi generează miracole pentru care nu avem o explicaţie directă care să rezulte din experienţa noastră, la fel cum un ceaun plin cu mâncare după ce în el fuseseră puşi doar doi biscuiţi sau, pur şi simplu, de a îndura cu credinţă în pofida tuturor încercărilor27.
A doua, teama ne distrage atenţia de la Salvator şi ne slăbeşte credinţa în Salvator. Într-o noapte furtunoasă, apostolul Petru a privit către Domnul şi a mers pe apă − până când şi-a întors privirea de la Domnul şi „a văzut că vântul era tare [şi] s-a temut” apoi a început să se afunde în marea agitată28. Ar fi putut continua să meargă dacă nu i-ar fi fost teamă! În loc să ne concentrăm atenţia asupra vântului puternic şi a valurilor din viaţa noastră şi să ne fie teamă de acestea, Domnul ne invită să ne „[întoarcem] către [El] în fiecare gând; [să] nu ne îndoim, [să] nu [ne temem]”29.
A treia, păcatul diminuează prezenţa Spiritului în vieţile noastre şi, fără Duhul Sfânt, ne lipseşte rezistenţa de a ne păstra credinţa şi de a o exercita. Este cel mai bine să ne exercităm credinţa pentru a „nu [atinge] niciun dar rău şi niciun lucru necurat”30 şi să fim „sârguincioşi în ţinerea tuturor poruncilor [Sale], ca nu cumva… să [ne pierdem] credinţa şi duşmanii [noştri] să triumfe asupra [noastră]”31. Dacă păcatul şi-a pus amprenta pe viaţa dumneavoastră, vă implor să exercitaţi „credinţă prin pocăinţă”32, iar Salvatorul, prin intermediul ispăşirii, vă va purifica şi vă va vindeca viaţa.
Fraţi şi surori, în acord cu credinţa noastră, Domnul îşi va îndeplini promisiunile şi ne va ajuta să trecem peste toate încercările33. El a făcut aceasta cu Ann Rowley şi a făcut la fel cu oamenii Săi din toate popoarele, în toate timpurile şi în toate generaţiile. Ca urmare a faptului că El este un „Dumnezeu al minunilor” şi că „nu S-a schimbat”, El ne va binecuvânta şi pe noi cu speranţă, protecţie şi putere în acord cu credinţa noastră în El34. Credinţa neclintită în Domnul Isus Hristos − asemenea cablurilor montate de-a lungul cărării de la Huayna Picchu − „vă va ancora pe dumneavoastră şi pe cei dragi ai dumneavoastră de „stânca Mântuitorului nostru”35 şi de puterea Lui salvatoare fără asemănare.
Preşedintele Thomas S. Monson a declarat: „Viitorul este la fel de strălucitor ca şi credinţa dumneavoastră”36. Depun mărturie despre acel adevăr sublim şi plin de speranţă, şi invit pe fiecare dintre noi să înainteze cu fermitate şi credinţă în Domnul „fără să se îndoiască deloc”37. Eu ştiu că Salvatorul trăieşte şi că este „Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei [noastre]”38, şi că îi „răsplăteşte pe cei ce-L caută”39. Astfel depun mărturie în numele lui Isus Hristos, amin.