El te iubeşte!

Alice Victoria Weston-Sherwood, Arkansas, SUA.

În timpul dedicării Templului Memphis, Tennesse, eu stăteam într-un colţ al camerei celestiale, lângă orgă. Preşedintele James E. Faust (1920–2007), membru al Primei Preşedinţii în perioada 1995–2007, venise să dedice templul. El şi ceilalţi conducători erau aşezaţi în spatele microfonului. Un cor local al Bisericii stătea în spatele lor.

O tânără pe care am vizitat-o în calitate de învăţătoare vizitatoare făcea parte din cor. În timpul întregii adunări, m-am rugat ca ea să primească lucrul pentru care venise. Mi se confesase că, în acea zi, venise la sesiunea de dedicare a templului pentru a afla care era situaţia ei în faţa Domnului. Comisese păcate grave în trecut şi, deşi se pocăise, încă se chinuia să aibă o părere bună despre ea însăşi şi chiar despre faptul de a cânta în cor.

M-am uitat fix la preşedintele Faust, considerând că dânsul, în calitate de reprezentant al Domnului în Prima Preşedinţie, trebuia să poată face ceva. Dar cum puteam să-i spun şi ce putea face? După adunare, urma să iasă din încăpere aşa cum intrase, fără prezentări, fără strângeri de mână şi fără să se adreseze cuiva. Am înţeles că era ocupat şi avea planuri de călătorie, dar am continuat să mă rog.

Preşedintele Faust, îngândurat, s-a uitat la mine câteva momente şi şi-a încruntat fruntea. Când adunarea a luat sfârşit, a zâmbit şi chipul dânsului s-a umplut de lumină.

S-a uitat din nou la mine şi, apoi, s-a ridicat brusc, s-a întors şi şi-a întins braţul înainte. A arătat direct spre prietena mea. Apoi, a spus cu fermitate şi cu glas tare: „Domnul te iubeşte!”.

Gestul preşedintelui Faust a fost mic şi simplu şi totuşi atât de puternic, încât nu putea veni decât de la Duhul Sfânt, care îi comunica ceea ce eu nu puteam să-i comunic. Acele câteva cuvinte au binecuvântat-o pe prietena mea şi continuă să vină în sprijinul credinţei mele că Domnul este atent la detaliile vieţii noastre şi că „prin lucruri mici şi simple lucruri mari sunt înfăptuite” (Alma 37:6).