Opoziţie faţă de misiunea mea
Autorul locuieşte în Manaus, Brazilia.
După ce am fost intervievat pentru a sluji în misiune, preşedintele meu de ţăruş a spus: „Lucruri ciudate ţi se vor întâmpla în viaţă pentru a te determina să te răzgândeşti”.
Ilustraţie de Greg Newbold
M-am alăturat Bisericii când aveam 15 ani şi, acum, după patru ani, mi-am depus cererea pentru a merge în misiune. În cadrul interviului cu preşedintele meu de ţăruş, dânsul m-a felicitat pentru că am hotărât să-L slujesc pe Domnul în calitate de misionar cu timp deplin. Apoi, acest conducător inspirat a spus ceva care m-a impresionat profund: „Frate, de acum încolo, lucruri ciudate ţi se vor întâmpla în viaţă pentru a te determina să te răzgândeşti în legătură cu decizia ta de a-L sluji pe Domnul”.
Cât am aşteptat să-mi primesc chemarea în misiune, lucram ca stagiar la compania Xerox. Datorită acestui serviciu am putut să-mi procur câteva dintre lucrurile de care urma să am nevoie în câmpul misiunii şi am putut să o ajut pe mama cu cheltuielile casei. Lucrurile mergeau foarte bine.
Din nefericire, „lucruri ciudate” chiar au început să se întâmple. Mai întâi, mama a fost atacată şi a fost la un pas să moară din cauza rănilor, dar un Tată Ceresc bun i-a cruţat viaţa în mod miraculos.
La acea vreme, mama mea, două surori mai mici şi cu mine locuiam într-o casă închiriată. Trăiam din salariului meu şi dintr-o pensie mică pe care mama o primea ca urmare a decesului tatălui meu cu ani în urmă.
Câteva persoane, incluzând membri ai Bisericii, m-au întrebat: „Vei avea curajul să-ţi laşi mama într-o astfel de situaţie şi să pleci în misiune?”. Auzind această întrebare în repetate rânduri, în inima mea au început să apară îndoieli.
Într-o zi, preşedintele de ţăruş m-a sunat şi mi-a spus că îmi sosise chemarea în misiune şi m-a rugat să vin la biroul său în acea seară pentru a-mi da mult aşteptatul plic, sosit de la sediul central al Bisericii. Eram deopotrivă emoţionat şi fericit la auzirea veştii.
În aceeaşi zi, şeful meu m-a rugat să vin să vorbesc cu el înainte de prânz. Când am intrat în biroul lui, am fost întâmpinat într-un mod prietenos şi am vorbit timp de câteva minute despre instruirea mea şi despre ceea ce învăţasem în companie. Apoi, acel om important al organizaţiei a spus ceva ce era visul majorităţii oamenilor din oraş: „Ai făcut o treabă bună aici ca stagiar şi dorim să te angajăm şi să te păstrăm în echipă. Ce zici?”.
Aceasta a fost una dintre cele mai grele decizii pe care a trebuit să le iau în viaţa mea. Secundele păreau o eternitate. Parcă auzeam oamenii care mă întrebau dacă îmi voi lăsa mama fără ajutor financiar şi voi pleca în câmpul misiunii.
Cu toate acestea, mi-am adus aminte de lucrurile pe care le-am învăţat din scripturi şi de la conducătorii mei din cadrul Bisericii şi, simţind influenţa Spiritului, am ştiut cu o siguranţă de neclintit că Dumnezeu dorea ca eu să slujesc ca misionar cu timp deplin al Bisericii Sale. Am ştiut că El urma să aibă grijă de familia mea, că puteam să am încredere în El şi că totul avea să fie bine.
I-am explicat situaţia şefului meu, iar răspunsul său este încă viu în mintea mea: „Credeam că eşti un tânăr foarte matur, şi totuşi tu iroseşti şansa vieţii tale”.
I-am mulţumit din toată inima pentru oferta sa şi, după 28 de zile, m-am prezentat la Centrul de pregătire a misionarilor din São Paulo, Brazilia.
În timpul misiunii mele, Domnul S-a îngrijit de nevoile familiei mele prin intermediul prietenilor din Biserică şi în moduri miraculoase. Mama s-a însănătoşit şi ocazii de a se angaja s-au ivit atât pentru ea, cât şi pentru surorile mele.
Chiar se petrec „lucruri ciudate” atunci când hotărăşti să Îl slujeşti pe Domnul. În continuare, îmi voi depune mărturia, ca şi alte mii de persoane care s-au dedicat slujirii Domnului, că slujirea misionară mi-a schimbat viaţa în mod profund.