2018
UnUUn răspuns pentru Lucia
January 2018


Un răspuns pentru Lucia

Autoarea articolului locuiește în California, S.U.A.

Lucia era confuză cu privire la ce spusese învățătoarea ei. Cine ar putea ajuta?

„Îmi place să citesc scriptura; de fiece dată, Spiritul îmi aduce-n inimă o mărturie adevărată.” (Cântece pentru copii, p. 66).

An Answer for Lucia

Lucia și-a șters o lacrimă. Nu voia ca ceilalți copii să vadă. Ea a plecat de la școală și s-a grăbit să ajungă acasă.

Lucia locuia pe o insulă mică, frumoasă. Ea era singurul membru al Bisericii din școală. Toți ceilalți mergeau la aceeași biserică. Ei râdeau de Lucia și nu se jucau cu ea pentru că era diferită.

Aceasta nu era singura problemă. Uneori, învățătoarea o ignora pe Lucia când aceasta ridica mâna.

„Dar aceasta a fost cea mai rea zi!”, și-a spus Lucia. Ea a dat cu piciorul într-o piatră de pe drum. În timpul clasei, învățătoarea a citit câteva versete din Biblie pe care Lucia nu le-a înțeles. Acestea păreau să exprime că Tatăl Ceresc, Isus și Duhul Sfânt sunt aceeași persoană. Apoi, învățătoarea a spus că sunt unele biserici care nu cred în ceea ce ne învață Biblia. Aceasta s-a uitat direct la Lucia. Toți din clasă au râs.

Lucia a fost confuză. Nu erau Tatăl Ceresc, Isus și Duhul Sfânt persoane separate? Ce se întâmpla?

Dintr-o dată, a avut un gând plăcut. Îi putea întreba pe misionari! Ei veneau în satul Luciei în fiecare zi. „Ei vor ști cum să ajute!”, s-a gândit ea.

Când Lucia s-a întors, ea le-a văzut pe sora Brown și pe sora Ruiz. Ele ajutau la pomparea apei într-un rezervor de pe acoperiș.

Lucia a adresat întrebarea imediat. „De ce se spune în Biblie că Tatăl Ceresc și Isus sunt aceeași persoană?”

Sora Brown a zâmbit. „Aceasta este o întrebare bună. Hai să căutăm după prânz câteva scripturi care să ne ajute.”

Lucia de-abia a gustat puțin din delicioasa tocană ropa vieja pe care mama o pregătise. Tot ce voia era răspunsul!

Într-un final, prânzul s-a sfârșit. Lucia și misionarele și-au deschis scripturile. Ele au citit despre viziunea lui Joseph Smith. Au citit despre botezul lui Isus. Ambele scripturi arătau că Tatăl Ceresc, Isus și Duhul Sfânt sunt persoane separate.

„Atunci de ce spun celelalte scripturi că sunt aceeași persoană?”, a întrebat Lucia.

Sora Brown a început să răsfoiască. „Hai să citim din Ioan 17. În acest capitol Isus Se roagă Tatălui Ceresc pentru apostolii Săi.”

Ele au citit pe rând. În scripturi, Isus Se roagă ca apostolii Săi „să fie una” așa cum și El și Tatăl Ceresc sunt una. Lucia și-a dat seama că El a spus aceasta de cel puțin trei ori.

„Apostolii nu puteau toți să fie o singură persoană”, a spus sora Ruiz. „Dar puteau fi una în ceea ce credeau și cum acționau. În acest sens sunt și Tatăl Ceresc, Isus și Duhul Sfânt una”.

Lucia a început să simtă căldură în inima ei. Știa că este Duhul Sfânt. Acesta îi spunea că ceea ce zisese sora Ruiz era adevărat.

Tatăl Ceresc și Isus nu erau aceeași persoană. Dar erau la fel în ceea ce spuneau și ceea ce făceau. Și Lucia știa că Amândoi o iubeau.