Cum vă ajută institutul să învățați Evanghelia
Încearcă aceste trei metode pentru obține mai mult de la cursurile institutului de religie.
„Lumea de azi este mai plină de provocări decât era… acum câțiva ani”, a spus vârstnicul M. Russell Ballard din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli. „Tinerii noștri băieți și tinerele noastre fete au mult mai multe lucruri care să-i distragă de la pregătirile lor pentru misiune, precum și pentru o viață fericită.” Acum mai mult ca niciodată trebuie să învățăm „cum să [ascultăm] și să [răspundem] la șoaptele Spiritului Sfânt”.1
Pentru a vă ajuta să fiți mai în armonie pe plan spiritual, Biserica a organizat institutele de religie. Institutul vă poate oferi, prin participare interactivă, „experiențe pline de învățăminte cu privire la cuvântul lui Dumnezeu”2.
Când participați la institut puteți alege dintre numeroasele clase existente. Învățătorii care înțeleg nevoile și întrebările tinerilor adulți vă vor ajuta să învățați din scripturi și să vă însușiți învățăturile profeților din zilele din urmă.
O schimbare recentă în cadrul institutului vă asigură acum ocazia de a utiliza (1) jurnale de studiu pentru curs, (2) întrebări pentru curs și (3) proiecte personale de învățare pentru perfecționarea sistemului de învățare și pentru a vă întări credința în Isus Hristos. Aceste trei opțiuni de studiu vă vor ajuta să vă personalizați studiul Evangheliei și să învățați într-un mod personal cum lucrează Spiritul în inima voastră.
Jurnale de studiu pentru curs
Vârstnicul Richard G. Scott (1928–2015), din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a recomandat să consemnăm inspirațiile spirituale pe care le primim: „Scrieți într-un loc special lucrurile importante pe care le învățați prin Spirit. Veți constata că, atunci când veți scrie impresii prețioase, adesea, altele vă vor veni în minte.”3
Cursanții folosesc un jurnal (fie pe hârtie, fie în aplicația Biblioteca Evangheliei) în clasă și acasă pentru a-și nota impresiile în timp ce studiază din scripturi. Jayme Dhennz, un cursant de la institut din Filipine, a văzut beneficiile ținerii unui jurnal de studiu: „Nu pot să nu notez fragmente și mesaje din scripturi sau din cuvântările profeților, deoarece ele îmi lărgesc modul de a învăța Evanghelia”.
Cursanților fratelui Seiichi Takahashi de la institutul din Nagoya, Japonia, le place să țină un jurnal deoarece acesta permite ca „procesul de învățare să se desfășoare în mod natural” și îi ajută pe cursanți să vină la clasă mai pregătiți să învețe și să participe.
Taisia Bartolomeo din sudul Italiei spune: „Notând ceea ce am învățat, sunt capabilă să îmi amintesc mai bine conceptele atunci când am nevoie de ele”. Colegul ei, Mariaterasa Santoro, adaugă: „Mă pot uita în jurnalul meu pentru a-mi aminti un concept spiritual special sau o revelație personală”.
Întrebări pentru curs
Întrebările adresate la începutul fiecărui curs oferă cursanților subiecte pentru a cugeta și a studia pe parcursul cursului. La sfârșit, cursanții își prezintă învățătorului răspunsurile îndrumate de către spirit.
Ilaria Bellomo, o cursantă din sudul Italiei explică: „Întrebările mă fac să mă gândesc la viața mea și la faptul că ceea ce studiez la institut mă ajută să Îl cunosc mai bine pe Isus Hristos”.
Jinseop Jeong, un cursant la institut din Coreea, spune: „Întrebările m-au ajutat să mă gândesc temeinic și să recapitulez ceea ce am învățat. A fost un timp important pentru a recapitula, a contempla și a asimila ceea ce am învățat”.
Faptul că acești cursanți cresc din punct de vedere spiritual devine evident din răspunsurile lor. Sora Seonsim Kang, o învățătoare de la institut la nivel de țăruș spune: „A fost o experiență minunată pentru mine să citesc și să cunosc mărturiile și gândurile cursanților”.
Proiecte personale de învățare
Mulți cursanți de la institut aleg, rugându-se, să facă un proiect semnificativ. În funcție de interesele lor, cursanții din toată lumea au creat obiecte de artă, muzică, videoclipuri și postări pe site-uri de socializare referitoare la Evanghelie. Aceste proiecte invită cursanții să acționeze potrivit lucrurilor pe care le-au învățat în clasă. De exemplu, un cursant a ales să picteze un portret al Salvatorului pentru a-l folosi la cursul „Isus Hristos și Evanghelia nepieritoare”.
Un cursant care participa la cursul „Familia eternă” a creat un proiect despre templu și istoria familiei, care „s-a încheiat cu o excursie la templu, împreună cu bunica mea și membrii apropiați ai familiei, unde am înfăptuit împreună peste 40 de pecetluiri pregătite pe tot parcursul semestrului. Acest lucru ne-a apropiat mai mult unul de celălalt, ca familie”.
După cum afirmă Cenia Avila Organis, cursant la institutul din Bicol, Filipine, lucrul la un proiect personal de învățare „asigură flexibilitate”, oferind cursanților libertatea de a învăța cuvântul lui Dumnezeu și de a simți Spiritul folosind-și propriile talente.
Rezultate perfecționate
Folosirea acestor metode de învățare vă poate îmbunătăți studiul Evangheliei și vă poate aprofunda mărturia. Studiind temeinic Evanghelia prin cursuri de institut, puteți înțelege mai bine cum să puneți în practică cuvântul lui Dumnezeu în propria voastră viață și cum să binecuvântați viața altora.