Spațiul nostru
Mi-am arătat credința prin fapte
Ilustrații de David Malan
Meciul meu de tenis de masă cu prietenul meu Erfrey a fost întrerupt de trei bătăi la ușa sa de la intrare. Am auzit un glas care nu-mi era cunoscut și care vorbea hiligynon, dialectul nostru nativ, cu un accent ciudat.
Erfrey s-a grăbit către ușă, aparent așteptându-i să sosească. „Vino!”, mi-a spus. „Vreau să-i cunoști pe prietenii mei!”
Aceștia purtau cămăși albe și cravate și veniseră să-i propovăduiască fratelui mai mic al lui Erfrey pentru a-l pregăti să fie botezat. Le-am vorbit în engleză și au fost suficient de impresionați încât să mă roage să interpretez pentru ei în timpul discuției lor cu fratele lui Erfrey.
Am crezut ca voi juca rolul interpretului pasiv. Dar am devenit un participant activ pe măsură ce cuvintele lor au prins rădăcini în inima mea. Am avut un sentiment inexplicabil și persistent de fericire pe care nu-l simțisem niciodată înainte.
După acea experiență, i-am rugat pe misionari să le predice membrilor familiei mele. Dar atunci când au venit, părinții mei au hotărât ferm că nu va exista niciodată un loc pentru un mormon în familia noastră.
Am dorit să fiu botezat, așa că am început să-mi arăt credința prin fapte. Am postit și m-am rugat. M-am străduit să fiu un exemplu pentru ei.
Doi ani mai târziu, prin credința mea simplă și sprijinul plin de iubire al Tatălui Ceresc, inima tatălui meu a fost, în sfârșit, înduioșată și a semnat formularul prin care consimțea să fiu botezat. Mă bucur să spun că mărturia mea despre Evanghelia restaurată este cel mai valoros lucru pe care îl am.
Arnel M., Negros Occidental, Filipine
De la Societatea Primară la Tinerele Fete
Mi-a fost întotdeauna greu să mă acomodez cu situațiile noi. De aceea mi-a fost teamă să plec de la Societatea Primară și să merg la Tinerele Fete. La început, programul mi s-a părut ciudat. Tinerele Fete reprezentau un mediu atât de diferit – nu mai aveam timp de intonat cântece, nu mai aveam timpul petrecut împreună. De asemenea, aveam activități comune ale Tinerilor Băieți și Tinerelor Fete în timpul săptămânii.
Voiam doar să mă integrez și să mă simt confortabil așa că i-am acordat noului meu program o șansă. M-am rugat mult și am început să mă adaptez noului program și să mă împrietenesc cu celelalte tinere fete.
Odată cu trecerea săptămânilor, am început să înțeleg de ce făceam parte din programul Tinerelor Fete. Învățam mai multe despre Evanghelie, aveam mai multe ocazii să fac ceva bun în fiecare săptămână, puteam merge la templu și puteam simți Spiritul Domnului în casa Sa.
Acum sunt foarte recunoscătoare pentru Tinerele Fete. Sunt bucuroasă că am acordat o șansă acestei schimbări și că Tatăl Ceresc m-a ajutat să fac acest lucru.
Bethany W., Florida, SUA
Un spirit curat: mai important decât o competiție
În clasa a VIII-a făceam parte dintr-un club de carte. În fiecare lună ne întâlneam pentru a discuta despre o carte și, la sfârșitul anului, aveam o competiție pentru a vedea care dintre echipe știa cele mai multe lucruri despre fiecare carte. Una dintre regulile pe care o urmam mereu era aceea de a citi doar cărți curate din punct de vedere moral.
Într-o lună, când am început să citesc următoarea carte, am simțit că nu este curată. Dar trebuia s-o citesc dacă voiam ca echipa mea să câștige competiția. Nu îi puteam dezamăgi. După câteva capitole, cartea s-a înrăutățit. Într-un final, am pus-o deoparte. Știam că nu o puteam citi – curățenia mea spirituală era mai importantă decât câștigarea unei competiții.
Dar mi-era atât de teamă să le spun aceasta coechipierilor mei. Cu o noapte înainte de întâlnirea de la club, m-am rugat Tatălui Ceresc să-mi dea curajul să îi înfrunt.
Ziua următoare am fost foarte îngrijorată. M-am așezat lângă echipa mea. Când a început adunarea, eram pe punctul de a le explica tuturor că nu putusem citi cartea. Dar, înainte de a face aceasta, conducătoarea s-a ridicat și și-a cerut scuze. Ea a explicat că nu citise cartea înainte de a o include în lista noastră cu cărți și nu și-a dat seama ce conținea. Ea a spus că o va scoate din listă. Când am ajuns acasă, I-am mulțumit Tatălui Ceresc.
Știu că, atunci când trăim cu fermitate potrivit standardelor noastre, Domnul ne veghează. El nu are întotdeauna grijă de situație cum a făcut în cazul meu, dar El ne va oferi întotdeauna curajul de a lua decizii bune.
Ashleigh A., Utah, SUA