„Lecția 18 Material pentru învățător: Femeile sfinte din zilele din urmă și Societatea de Alinare”, Bazele restaurării – material pentru învățător (2019)
„Lecția 18 Material pentru învățător”, Bazele restaurării – material pentru învățător
Lecția 18 Material pentru învățător
Femeile sfinte din zilele din urmă și Societatea de Alinare
Societatea de Alinare este una dintre cele mai vechi și, cu peste 7,1 milioane de membre, una dintre cele mai mari organizații de femei din lume. Societatea de Alinare este o parte integrantă a Bisericii restaurate a lui Isus Hristos. Această lecție îi va ajuta pe cursanți să poată împărtăși felul în care abilitățile și contribuțiile unice ale femeilor sfinte din zilele din urmă sunt esențiale muncii Domnului. Cursanții vor hotărî, de asemenea, modul în care se vor implica sau vor sprijini mai mult Societatea de Alinare pentru ca aceasta să-și îndeplinească scopurile.
Sugestii pentru predare
Femeile care țin legămintele aduc o contribuție unică și vitală la clădirea împărăției lui Dumnezeu.
Arătați o fotografie cu o femeie neprihănită din viața dumneavoastră sau descrieți-o. Împărtășiți pe scurt membrilor clasei ce o face să fie o femeie exemplară și cum a contribuit la clădirea împărăției lui Dumnezeu.
Invitați cursanții să-și împărtășească gândurile despre o femeie neprihănită pe care o cunosc și cum este aceasta o influență în bine în clădirea împărăției lui Dumnezeu. (Acesta a fost un lucru la care cursanții au fost invitați să se gândească în materialul pentru pregătire.)
Expuneți declarația de mai jos a președintelui Russell M. Nelson. Invitați un cursant să o citească, cu glas tare, și rugați membrii clasei să urmărească în exemplarele lor și să afle ce ne învață președintele Nelson despre femeile neprihănite din Biserică.
Dragile mele surori, dumneavoastră… sunteți partenerele noastre de nădejde în această ultimă dispensație… Virtutea, lumina, dragostea, cunoașterea, curajul, caracterul, credința și neprihănirea din viețile dumneavoastră vor atrage femei bune din lume, împreună cu familiile lor, către Biserică, într-un număr mai mare ca oricând!
Noi, frații dumneavoastră, avem nevoie de puterea, de convertirea, de convingerea dumneavoastră, de abilitatea dumneavoastră de a conduce, de înțelepciunea dumneavoastră și de glasurile dumneavoastră. Împărăția lui Dumnezeu nu este și nu poate fi completă fără femeile care fac și țin legăminte sacre, femei care pot vorbi cu puterea și autoritatea lui Dumnezeu! (Russell M. Nelson, „O rugăminte adresată surorilor mele”, Ensign sau Liahona, nov. 2015, p. 96)
-
Ce vă impresionează în această declarație?
-
Cum ați rezuma un adevăr pe care-l putem afla din învățăturile președintelui Nelson despre femeile Bisericii, care-și respectă legămintele? (Folosind cuvintele cursanților, scrieți, pe tablă, sau expuneți un adevăr asemănător următorului: Virtuțile, conducerea și glasurile femeilor de legământ sunt vitale pentru clădirea împărăției lui Dumnezeu.)
-
De ce credeți că împărăția lui Dumnezeu „nu este și nu poate fi completă” fără glasurile și contribuțiile femeilor care țin legăminte?
Explicați că, după cum este consemnat în Doctrină și legăminte 25, Domnul a chemat-o pe Emma Smith să-și folosească glasul, talentele și abilitățile pentru a ajuta la clădirea împărăției Sale. Invitați cursanții să parcurgă Doctrină și legăminte 25:5-7, 10-16, fragmente pe care le-au studiat în secțiunea 1 a materialului pentru pregătire, și rugați-i să identifice sfatul și responsabilitățile pe care Domnul le-a dat Emmei.
Rugați cursanții să împărtășească ce-i impresionează din aceste versete și de ce. Acordați cursanților un minut pentru a se gândi ce sfaturi ar vrea Domnul ca ei să accepte și să trăiască mai din plin.
Domnul a organizat Societatea de Alinare prin profetul Joseph Smith.
Arătați magazinul de cărămidă roșie a lui Joseph Smith din Nauvoo, Illinois, și explicați că acolo a fost organizată Societatea de Alinare în luna martie a anului 1842.
Rugați cursanții să relateze, din secțiunea 2 a materialului pentru pregătire (sau invitați un cursant la începutul lecției să se pregătească să facă acest lucru), împrejurările care au dus la organizarea Societății de Alinare.
-
După ce tipar a spus Joseph Smith că este organizată Societatea de Alinare? (Societatea de Alinare este organizată după tiparul preoției.)
-
Ce înseamnă că Societatea de Alinare a fost organizată după tiparul preoției? De ce este important să știm acest lucru? (Dacă este nevoie, invitați cursanții să-și amintească ce au învățat din secțiunea 2 a materialului pentru pregătire.)
-
Cum ați rezuma scopurile Societății de Alinare? (Puteți invita cursanții să citească declarațiile surorilor Zina D. H. Young și Julie B. Beck din secțiunea 3 a materialului pentru pregătire pentru a-i ajuta să identifice un adevăr asemănător următorului: Societatea de Alinare a fost organizată pentru a oferi alinare celor săraci și a ajuta la salvarea sufletelor.)
-
În ce feluri ați văzut femei din cadrul Societății de Alinare îndeplinind aceste scopuri? (Puteți împărtăși, de asemenea, un exemplu plin de însemnătate sau o experiență personală.)
Acordați-le timp câtorva surori din clasă să-și împărtășească sentimentele despre binecuvântările Societății de Alinare.
Rugați câțiva cursanți să-și împărtășească răspunsurile la întrebarea de mai jos la care au fost invitați să se gândească în materialul pentru pregătire.
-
Ce pot face atât femeile, cât și bărbații pentru a înțelege viziunea Societății de Alinare și a conlucra pentru a ajuta la îndeplinirea scopurilor sale?
Expuneți întrebările de mai jos și invitați cursanții să se gândească la ele rugându-se, iar, apoi, să scrie un obiectiv în jurnalul sau caietul lor de studiu.
-
Surori, cum vă veți implica mai mult pentru a îndeplini scopurile Societății de Alinare prin abilitățile, credința, glasul și conducerea voastră?
-
Frați, ce veți face să sprijiniți, să încurajați și să lucrați mai bine alături de femei pentru a clădi împărăția lui Dumnezeu?
Dacă aveți suficient timp, puteți invita câțiva cursanți să împărtășească ce au scris.
Pentru a încheia lecția, puteți face unul sau mai multe dintre lucrurile de mai jos.
-
Întrebați cursanții cum ar răspunde unei persoane care pretinde că femeile au un loc și un rol redus în Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă.
-
Depuneți mărturie despre adevărurile identificate în timpul lecției.
-
Invitați un cursant să citească invitația de mai jos a președintelui Russell M. Nelson.
Viețile neprihănite ale femeilor convertite care țin legăminte… vor ieși în evidență într-o lume care continuă să decadă și care, prin urmare, vor fi privite ca fiind diferite și aparte, în moduri care să arate fericire…
Le rog pe surorile mele din Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă să [iasă în evidență]! Ocupați-vă locul de drept, necesar, în căminul dumneavoastră, în cadrul comunității din care faceți parte și în împărăția lui Dumnezeu – mai mult decât ați făcut aceasta oricând altcândva. (Russell M. Nelson, „O rugăciune adresată surorilor mele”, Ensign sau Liahona, nov. 2015, p. 97; caractere cursive în original)
Pentru data viitoare
Explicați cursanților că, data viitoare când se întâlnesc, se vor concentra pe un aspect al Evangheliei restaurate despre care Joseph Smith a spus că este una dintre cele mai mari responsabilități ale noastre (vedeți Învățături ale președinților Bisericii: Joseph Smith [2007], p. 502). Invitați cursanții să studieze cu atenție materialul pentru pregătire pentru lecția 19 și să vină pregătiți să discute promisiunile profetice minunate făcute celor care ajută la îndeplinirea muncii în templu pentru cei morți.