Institut
Introducere la Bazele restaurării – material pentru învățător (Religie 225)


„Introducere la Bazele restaurării – material pentru învățător (Religie 225)”, Bazele restaurării – material pentru învățător (2019)

„Introducere la Bazele restaurării – material pentru învățător (Religie 225)”, Bazele restaurării – material pentru învățător

Introducere la Bazele restaurării – material pentru învățător (Religie 225)

Introducere la Bazele restaurării – material pentru învățător (Religie 225)

Bun venit la Bazele restaurării! Vă mulțumim că ați acceptat ocazia de a vă ajuta cursanții să-și aprofundeze convertirea la Isus Hristos și la Evanghelia Sa restaurată.

În Obiectivul Seminarelor și Institutelor de Religie, se afirmă cele de mai jos.

Scopul nostru este de a ajuta tinerii și tinerii adulți să înțeleagă și să se bizuie pe învățăturile și pe ispășirea lui Isus Hristos, să fie demni de binecuvântările din templu, să se pregătească ei înșiși și să-i pregătească pe membrii familiei lor și pe alții pentru viața eternă alături de Tatăl din Cer. (Predarea și învățarea din Evanghelie – manual pentru învățătorii și conducătorii Seminarelor și Institutelor de Religie [2012], p. 1)

Care sunt obiectivele acestui curs?

Acest curs este menit să ajute cursanții:

  • să-și întărească mărturia despre Isus Hristos și Evanghelia Sa restaurată;

  • să aibă o dorință mai mare și să se străduie mai mult să trăiască potrivit principiilor și doctrinei Evangheliei și să devină mai asemănători Tatălui Ceresc și lui Isus Hristos;

  • să pună în practică principiile dobândirii cunoașterii spirituale și să dobândească experiență în evaluarea surselor de informații;

  • să identifice și să explice doctrina de bază, revelația și evenimentele istorice ale restaurării.

Cum este structurat acest manual?

Conținutul acestui manual este menit să ajute cursanții să trăiască experiențe semnificative, edificatoare, atât în afara clasei, cât și în clasă. Fiecare lecție cuprinde materialul pentru pregătire și materialul pentru învățător.

Materialul pentru pregătire

Materialul pentru pregătire este menit să fie studiat atât de dumneavoastră, cât și de cursanții dumneavoastră în vederea pregătirii pentru lecție. Acesta cuprinde contextul și imaginile istorice potrivite, învățături din scripturi și ale conducătorilor Bisericii și o secțiune „Dorești să afli mai multe?” care prezintă resurse suplimentare asociate lecției.

Materialul pentru pregătire cuprinde, de asemenea, întrebări și activități menite să ajute cursanții să aibă experiențe de învățare mai profunde în clasă. De exemplu, în materialul pentru pregătire al lecției 6, „Cartea lui Mormon – cheia de boltă a religiei noastre”, dumneavoastră și cursanților dumneavoastră vi se oferă ocazia de a studia învățăturile conducătorilor Bisericii cu privire la modul în care Cartea lui Mormon ne ajută să ne apropiem de Dumnezeu și ne binecuvântează viața în multe moduri.

Cum v-a ajutat să vă apropiați de Dumnezeu faptul că ați studiat învățăturile care se găsesc în Cartea lui Mormon și că trăiți potrivit acestora? Care sunt câteva dintre fragmentele scripturale din Cartea lui Mormon care v-au ajutat să deveniți mai asemănători Lui? Consemnați-vă răspunsurile la aceste întrebări în spațiul liber. Veniți pregătiți să împărtășiți în cadrul lecției gândurile voastre.

Vârstnicul Kim B. Clark, din Cei Șaptezeci, ne-a învățat despre pregătirea și sârguința sinceră care sunt necesare pentru a învăța temeinic.

Vârstnicul Kim B. Clark

Dacă vă doriți cu adevărat să învățați temeinic, dacă inima și mintea voastră sunt deschise spre învățare și dacă acționați potrivit acestei dorințe, Domnul vă va binecuvânta. Când vă faceți partea – vă rugați cu credință, vă pregătiți, studiați, vă implicați activ și faceți tot ce puteți – Duhul Sfânt vă va învăța, vă va mări capacitatea de a acționa în acord cu ceea ce învățați și vă va ajuta să deveniți ceea ce Domnul dorește să deveniți. („Learning for the Whole Soul”, Ensign sau Liahona, aug. 2017, p. 27)

Materialul pentru învățător

Materialul pentru învățător este menit să ajute învățătorii să invite cursanții să discute despre ceea ce au învățat pregătindu-se pentru lecție și să ajute cursanții să aibă o înțelegere și o mărturie mai profunde despre Domnul și Evanghelia Sa restaurată. În introducerea fiecărei lecții, veți găsi o descriere a rezultatelor care se intenționează să fie obținute prin parcurgerea lecției. Aceasta este urmată de idei de învățare sugerate care oferă structura lecției, conținutul, ajutor pentru a înlesni discuțiile și idei de punere în practică.

Mai jos este dat un exemplu, tot din lecția 6, despre modul în care materialul pentru învățător se bazează pe pregătirea cursanților.

Împărțiți cursanții în grupuri mici și invitați-i să împărtășească și să explice fragmente din Cartea lui Mormon care i-au ajutat să se apropie mai mult de Dumnezeu. (Cursanții care au studiat materialul pentru pregătire pot folosi ceea ce au scris la sfârșitul secțiunii 4.) Puteți, de asemenea, invita cursanții să discute în grupurile lor despre modul în care faptul că trăiesc potrivit învățăturilor consemnate în fragmentele pe care le-au ales îi ajută să devină mai asemănători lui Isus Hristos.

Pe măsură ce citiți lecțiile din acest manual, fiți atent la modul în care materialul pentru învățător se bazează cu regularitate pe pregătirea cursanților. Faptul că lecțiile se bazează în mod consecvent pe pregătirea cursanților îi va ajuta să simtă importanța pregătirii pentru fiecare lecție.

Materialul pentru învățător urmează, de asemenea, principiile de bază ale învățării și predării Evangheliei (vedeți Predarea și învățarea din Evanghelie, p. 10, 23-31, 38-41). Aceasta include faptul de a ajuta cursanții să identifice, să înțeleagă și să simtă adevărul și importanța doctrinei și principiilor Evangheliei lui Isus Hristos, precum și faptul de a-i invita să explice, să împărtășească și să depună mărturie.

icon indicând cugetare

Cugetați pentru a vă pregăti să predați acest curs

În timp ce vă pregătiți să predați, alocați-vă un minut pentru a trece în revistă o lecție sau două pentru a vă familiariza cu modul în care materialul pentru pregătire și cel pentru învățător sunt menite să fie folosite împreună. Care sunt unele modalități prin care puteți ajuta cursanții să se pregătească, astfel încât să poată trăi o experiență mai puternică în clasă?

Cum mă pot concentra asupra cursanților și cum îi pot ajuta să trăiască o experiență plină de însemnătate în cadrul acestui curs?

Vă veți binecuvânta cursanții așteptându-vă din partea lor și încurajându-i să-și îndeplinească rolul de cursanți atât în afara clasei, cât și în clasă. Unele moduri în care puteți face acest lucru constau în faptul de a vă bizui pe pregătirea cursanților, de a-i invita să adreseze întrebări despre materialul pentru pregătire sau subiectul lecției, oferindu-le ocazii de a explica doctrina și principiile cu propriile cuvinte și de a împărtăși experiențe și mărturii relevante și invitându-i să trăiască mai pe deplin potrivit adevărurilor Evangheliei restaurate.

Vârstnicul Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învățat cele de mai jos.

Vârstnicul Jeffrey R. Holland

Putem fi învățători mai puternici decât suntem uneori. Când abordați o astfel de sarcină dificilă, vă rog… aduceți-vă aminte că un cursant nu este un recipient care trebuie umplut; un cursant este un foc care trebuie aprins. (Jeffrey R. Holland, „Angels and Astonishment” [transmisiune a adunării de instruire organizate de Sistemul Educațional al Bisericii, 12 iunie 2019], ChurchofJesusChrist.org/broadcasts/article/article/2019/06/14holland)

Structura lecției sugerată în materialul pentru învățător trebuie să vă ajute să alocați suficient timp în cadrul lecției, astfel încât cursanții să recunoască și să urmeze îndemnurile spirituale. Materialele trebuie să vă ajute, de asemenea, să invitați cursanții să pună în practică ceea ce învață și să devină mai asemănători Tatălui nostru Ceresc și lui Isus Hristos. Gândiți-vă la exemplul de mai jos din lecția 19, „Mântuirea celor morți”.

Puteți invita cursanții să se gândească la cineva pe care l-ar putea ruga să-i îndrume în întocmirea istoriei familiei. Dacă unii cursanți știu deja să facă istoria familiei, invitați-i să îndrume pe altcineva din clasă. Dacă timpul vă permite, puteți, de asemenea, să arătați cursanților site-ul privind istoria familiei pe ChurchofJesusChrist.org/family-history și să-i îndemnați să exploreze acest site pentru idei suplimentare despre cum să se implice mai mult în istoria familiei.

Împărtășiți declarația de mai jos a președintelui Russell M. Nelson.

Președintele Russell M. Nelson

Vă invit să cugetați, cu ajutorul rugăciunii, la ce fel de sacrificiu – preferabil un sacrificiu de timp – puteți să faceți pentru a realiza în acest an mai multă muncă de întocmire a istoriei familiei și muncă în templu. (Russell M. Nelson, RootsTech Family Discovery Day – Opening Session 2017, ChurchofJesusChrist.org)

Încheiați invitând cursanții să cugete, cu ajutorul rugăciunii, și, apoi, să noteze ce sacrificii sau pași concreți vor face pentru a fi implicați mai mult în istoria familiei și în slujirea în templu.

Acest curs este conceput pentru a fi ținut pe durata unui semestru, având 28 de lecții care au fost scrise pentru a fi predate pe parcursul a câte 50 de minute. Dacă vă întâlniți cu membrii clasei numai o dată pe săptămână timp de 90-100 de minute, combinați și predați două lecții de fiecare dată. În loc să vă preocupați să parcurgeți întregul conținut al materialului pentru învățător, concentrați-vă să ajutați cursanții să înțeleagă mai bine doctrina sau principiile care sunt relevante în mod deosebit pentru ei și să trăiască mai pe deplin potrivit acestor adevăruri.

icon indicând cugetare

Cugetați pentru a vă pregăti să predați acest curs

Care sunt unele modalități prin care puteți încuraja cursanții să împărtășească în cadrul lecției ce au învățat din materialul pentru pregătire? Ce puteți face pentru a include cursanții care nu au studiat materialul pentru pregătire?

Cum mă pot pregăti în mod eficient să predau?

Tatăl Ceresc vă va ajuta în timp ce vă pregătiți și predați copiilor Săi. Sârguința dumneavoastră de a trăi potrivit Evangheliei vă va ajuta să fiți demn să aveți Spiritul când vă pregătiți să predați.

În timp ce vă pregătiți, gândiți-vă la modalitățile prin care puteți adapta în mod corespunzător materialul pentru învățător la nevoile și situația cursanților dumneavoastră. Urmați sfatul de mai jos al președintelui Dallin H. Oaks, din Prima Președinție, despre adaptări.

Președintele Dallin H. Oaks

Președintele [Boyd K.] Packer [a spus] că, mai întâi, trebuie să adoptăm și apoi să adaptăm. Dacă sunteți complet familiarizați cu lecția stabilită pentru a fi predată, atunci puteți urma Spiritul pentru a o adapta. Dar, atunci când vorbim despre această posibilitate, există o ispită, aceea de a începe prin a adapta și nu a adopta. Este un echilibru. Este o provocare continuă. Dar, abordarea de a adopta întâi și, apoi, a adapta este o modalitate bună de a rămâne pe pământ sigur. (Dallin H. Oaks, „A Panel Discussion with Elder Dallin H. Oaks” [Seminare și Institute de Religie, transmisiune prin satelit, 7 aug. 2012], broadcasts.ChurchofJesusChrist.org)

Poate fi util să vă adresați întrebările de mai jos ca parte a pregătirii dumneavoastră de a preda.

  • M-am rugat pentru a primi îndrumarea Duhului Sfânt?

  • Am studiat materialul pentru pregătire?

  • Sunt suficient de familiarizat cu materialul pentru învățător? Există ceva ce trebuie să adaptez pentru a împlini nevoile cursanților mei?

  • Cum putem învăța în mod eficient din scripturi în timpul lecției?

  • Cum pot ajuta cursanții să se concentreze asupra Salvatorului și să învețe de la Duhul Sfânt în timpul acestei lecții?

  • Cum pot să-mi ajut cursanții în modul cel mai eficient să învețe, să înțeleagă și să-și dezvolte mărturia despre principiile care se referă la aceste aspecte ale Evangheliei?

  • Ce pot face pentru a integra în mod semnificativ ceea ce au învățat cursanții din pregătirea pentru lecție și experiența lor de viață?

  • Cum îl pot ajuta pe fiecare dintre cursanții mei să participe mai activ la lecție?

  • Cum pot diversifica activitățile de învățare și abordările pe care le folosesc în fiecare lecție?

  • Cum putem crea o atmosferă de învățare care invită Spiritul și în care cursanții să aibă privilegiul și responsabilitatea de a preda și de a învăța unul de la celălalt? (Vedeți Doctrină și legăminte 88:78122.)

Cum pot să adaptez lecțiile pentru cei cu dizabilități?

În timp ce vă pregătiți să predați, gândiți-vă la cursanții care au nevoi speciale. Adaptați activitățile și așteptările pentru a-i include și a-i ajuta să aibă succes (vedeți pagina Disability Resources [Resurse pentru persoanele cu dizabilități] pe disabilities.ChurchofJesusChrist.org).

icon indicând consemnare

Consemnați-vă gândurile

Gândiți-vă ce fel de experiență sperați să aibă cursanții dumneavoastră la acest curs. Enumerați câteva dintre gândurile dumneavoastră despre cum intenționați să-i ajutați să aibă o experiență de învățare plină de însemnătate.

Ce se așteaptă de la cursanți pentru a obține credite?

Pentru a obține credite în vederea absolvirii institutului, cursanții trebuie să îndeplinească cele menționate mai jos.

  1. Să studieze materialul pentru pregătire pentru cel puțin 75% din lecții.

  2. Să participe la 75% din clasele desfășurate.

  3. Să finalizeze una dintre cele trei experiențe de învățare: să țină un jurnal de studiu, să scrie răspunsuri la trei întrebări de tip eseu sau să întocmească și să încheie propriul proiect de învățare (cu aprobarea învățătorului), care are legătură cu conținutul cursului. Găsiți mai multe detalii aici: ChurchofJesusChrist.org/si/institute/learning-experiences.

În cazul în care cursanții consemnează răspunsuri la toate întrebările și activitățile din materialul pentru pregătire, acest lucru va îndeplini, de asemenea, cerințele experienței de învățare. Cursanții nu trebuie să vă înmâneze răspunsurile. La sfârșitul semestrului, trebuie doar să vă arate ce au finalizat.