Capitolul 20
O inimă plină de dragoste şi credinţă: scrisorile profetului adresate familiei sale
„Aminteşte-ţi că sunt pentru totdeauna un prieten fidel şi credincios al tău şi al copiilor. Inima mea este unită cu a ta pentru totdeauna. O, fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi.”
Din viaţa lui Joseph Smith
În chemarea sa profetică, Joseph Smith a fost nevoit să călătorească mult timp pentru a satisface nevoile unei organizaţii care se extindea rapid. După ce el a identificat, în vara anului 1831, Independence, Missouri, ca loc al clădirii Sionului, Biserica a crescut rapid acolo, la fel cum a continuat s-o facă şi în Kirtland, Ohio. Din 1831 până în 1838, Biserica avea două locuri unde avea mulţi membri, unul în Missouri şi celălalt în Kirtland, acolo unde locuia profetul. În această perioadă, profetul a făcut dificila călătorie de 1.448 de kilometri până în Missouri de cinci ori pentru a supraveghea dezvoltarea Bisericii acolo.
În 1833 şi din nou în 1837, Joseph Smith a vizitat Canada Superioară, unde a predicat Evanghelia şi a întărit ramurile. În 1834 şi 1835, el a călătorit la Michigan pentru a-i vizita pe membrii Bisericii. Vreme de câţiva ani, el a predicat Evanghelia şi a condus treburile Bisericii în Springfield, Illinois; Boston şi Salem, Massachusetts; Monmouth County, New Jersey; oraşul New York şi Albany, New York; Cincinnati, Ohio; Philadelphia, Pennsylvania; Washington, D.C. şi în diferite alte locuri.
Călătoriile profetului făceau ca el să fie în mod frecvent departe de casa şi familia sa, la fel cum au făcut şi persecuţiile cu care a avut de-a face în mod repetat. El a fost arestat şi întemniţat pe nedrept de multe ori; a fost victima a zeci de procese nefondate. De exemplu, la data de 27 iulie 1837, profetul şi alţi câţiva conducători ai Bisericii plecaseră din Kirtland pentru a-i vizita pe sfinţii din Canada. Când au ajuns în Painesville, Ohio, au fost „reţinuţi toată ziua din cauza proceselor rău intenţionate şi enervante”. Având în vedere că nu erau departe de Kirtland, ei au pornit spre casă pentru a se odihni şi a-şi începe apoi, din nou, călătoria în ziua următoare. „Pe la apus, m-am urcat în trăsura mea pentru a mă întoarce acasă, în Kirtland”, a scris profetul. „În acest moment, şeriful a sărit în trăsură, mi-a luat hăţurile şi mi-a înmânat o altă citaţie.”1
Numeroasele absenţe de-acasă ale profetului au constituit o încercare serioasă pentru el şi familia lui. Scrisorile sale către Emma dezvăluie singurătatea de care a avut parte şi dorul fierbinte pe care îl simţea pentru ea şi copiii lor. El a scris continuu despre marea sa dragoste pentru familia lui şi pentru credinţa lui în Dumnezeu. De asemenea, el a dat asigurări încurajatoare familiei, exprimându-şi optimismul în ceea ce privea viitorul, în ciuda suferinţelor de care aveau parte.
Pe 1 aprilie 1832, profetul a plecat de acasă în a doua sa călătorie către Missouri, la numai o săptămână după ce a fost uns cu smoală şi pene de o gloată şi la numai două zile după ce fiul său adoptiv murise. Cu siguranţă, inima lui era împovărată de tristeţe şi de îngrijorare pentru soţia lui, Emma, şi pentru singurul său copil în viaţă, Julia. Luna următoare, în timp ce se întorcea acasă nerăbdător să se alăture familiei lui, a fost reţinut timp de câteva săptămâni în Greenville, Indiana. Episcopul Newel K. Whitney, unul dintre tovarăşii de călătorie ai profetului, s-a rănit foarte grav la picior într-un accident de căruţă şi a trebuit să se refacă înainte de a putea călători. În acest timp, profetul a fost într-un fel otrăvit, lucru care l-a făcut să vomite atât de rău, încât şi-a dislocat maxilarul. S-a dus la episcopul Whitney care, deşi era încă la pat din cauza rănii, i-a dat lui Joseph o binecuvântare a preoţiei. Profetul s-a vindecat imediat.
La scurt timp după această experienţă, profetul i-a scris soţiei sale următoarele rânduri: „Fratele Martin [Harris] a sosit aici şi ne-a adus plăcutele veşti că familiile noastre erau bine atunci când el a plecat de acolo, lucru care ne-a bucurat inimile şi ne-a revigorat spiritele. Îi mulţumim Tatălui nostru Ceresc pentru bunătatea de care dă dovadă faţă de noi şi faţă de voi toţi… Situaţia mea este una foarte neplăcută, deşi mă voi strădui să fiu mulţumit, cu ajutorul Domnului… Mi-ar plăcea s-o văd pe micuţa Julia şi s-o ţin încă o dată pe genunchii mei şi să vorbesc cu tine… Semnez ca soţ al tău. Domnul să te binecuvânteze, pacea să fie cu tine, rămas bun până când mă voi întoarce.”2
Învăţături ale lui Joseph Smith
Membrii familiei se roagă unul pentru altul, se alină şi se întăresc reciproc.
Către Emma Smith, 13 octombrie 1832, din oraşul New York, New York: „Astăzi m-am plimbat prin cea mea frumoasă parte a oraşului New York. Clădirile sunt cu adevărat mari şi minunate şi îl uimesc pe orice privitor… După ce am văzut tot ceea ce mi-am dorit să văd, m-am întors în camera mea pentru a medita şi a-mi linişti mintea; şi iată, gândurile despre casă, despre Emma şi Julia, îmi năvălesc în minte ca un potop şi îmi doresc să fiu pentru o clipă cu ele. Pieptul îmi este plin cu toate sentimentele şi tandreţea unui părinte şi soţ şi, dacă aş putea fi cu voi, v-aş spune multe lucruri…
Simt că aş dori să-ţi spun ceva pentru a te alina în încercarea ta specială şi în suferinţa actuală [Emma era însărcinată la acea vreme]. Sper ca Dumnezeu să te întărească pentru a nu leşina. Mă rog lui Dumnezeu să înmoaie inimile celor din jurul tău ca ei să fie buni cu tine şi să ia, pe cât este posibil, povara de pe umerii tăi şi să nu-ţi provoace supărări. Sunt îngrijorat pentru tine, pentru că ştiu în ce stare eşti, iar ceilalţi nu, însă tu trebuie să te alini singură ştiind că Dumnezeu este prietenul tău din cer şi că ai un prieten adevărat şi viu pe pământ, soţul tău.”3
Către Emma Smith, 12 noiembrie 1838, din Richmond, Missouri, unde el era ţinut prizonier: „Am primit scrisoarea ta, pe care am citit-o de nenumărate ori; a fost un lucru deosebit pentru mine. O, Dumnezeule, permite-mi să am privilegiul de a-mi vedea încă o dată familia iubită şi să ne bucurăm de dulceaţa libertăţii şi vieţii sociale. Dacă i-aş strânge la piept şi le-aş săruta obrajii dragi, mi-ar face inima să fie plină de o recunoştinţă ce nu poate fi exprimată. Spune-le copiilor că sunt în viaţă şi că am încredere că voi veni şi îi voi vedea în curând. Alină-le inimile cât poţi şi încearcă să te alini şi pe tine atât cât poţi…
P.S. Scrie-mi cât de des poţi şi, dacă se poate, vizitează-mă şi adu şi copiii, dacă se poate. Acţionează conform propriilor tale sentimente şi celor mai bune judecăţi, străduieşte-te să fii alinată, dacă este posibil, şi am încredere că totul va fi pentru binele nostru.”4
Către Emma Smith, 4 aprilie 1839, din închisoarea Liberty, Missouri: „Draga mea Emma, mă gândesc continuu la tine şi la copii… Îmi doresc să-l văd pe micuţul Frederick, pe Joseph, Julia, pe Alexander şi pe Johanna [o orfană care stătea la familia Smith] şi pe bătrânul Major [câinele familiei]. Şi, în ceea ce te priveşte, dacă doreşti să ştii cât de mult vreau să te văd, examinează-ţi sentimentele, cât de mult doreşti să mă vezi şi judecă singură. Aş merge bucuros pe jos de aici până la tine, chiar şi desculţ şi dezbrăcat pe jumătate, pentru a te vedea, deoarece mi-ar face plăcere şi nu mă gândesc niciodată că ar fi prea greu… Suport cu tărie toate asupririle; şi la fel fac şi cei care sunt cu mine. Niciunul dintre noi nu şi-a pierdut curajul, încă.”5
Către Emma Smith, 20 ianuarie 1840, din ţinutul Chester, Pennsylvania: „Sunt foarte nerăbdător să vă văd încă o dată pe toţi în această lume. Simt că am fost despărţiţi de foarte mult timp însă, cu ajutorul Domnului, nu voi mai fi departe de voi pentru mult timp… Sunt foarte nerăbdător să vă văd şi voi fi aşa până când voi ajunge acasă. Mă rog lui Dumnezeu să aibă grijă de voi până când ajung acasă. Draga mea Emma, inima mea este unită cu a ta şi cu a celor mici. Vreau ca tu să-ţi aminteşte de mine. Spune-le copiilor că îi iubesc şi că voi veni acasă cât pot de repede. Cu dragoste, soţul tău.”6
Avem întotdeauna responsabilitatea de a ne învăţa copiii.
Către Emma Smith, 12 noiembrie 1838, din Richmond, Missouri, unde el era ţinut prizonier: „Spune-i micuţului Joseph că trebuie să fie cuminte; tata îl iubeşte cu o dragoste perfectă. El este cel mai mare şi nu trebuie să-i rănească pe cei mai mici decât el, ci să-i aline. Spune-i micuţului Frederick că tata îl iubeşte din toată inima; el este un băiat minunat. Julia este o fetiţă minunată. Şi pe ea o iubesc. Este un copil care promite. Spune-i că tatăl ei doreşte ca ea să-şi aducă aminte de el şi să fie cuminte. Spune-le celorlalţi că mă gândesc la ei şi mă rog pentru ei… Micuţul Alexander este continuu în mintea mea. O, draga mea Emma, doresc să-ţi aminteşti că sunt pentru totdeauna un prieten fidel şi credincios al tău şi al copiilor. Inima mea este unită cu a ta pentru totdeauna. O, fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi, amin. Sunt soţul tău, sunt încătuşat şi sufăr.”7
Către Emma Smith, 4 aprilie 1839, din închisoarea Liberty, Missouri: „Doresc ca tu să nu-i laşi pe cei mici să mă uite. Spune-le că tata îi iubeşte cu o dragoste perfectă şi că face tot ce poate să scape de gloată şi să vină la ei. Învaţă-i [pe copii] tot ce poţi, ca ei să aibă o minte sănătoasă. Fii tandră şi bună cu ei; nu fi arţăgoasă cu ei, ascultă ce vor. Transmite-le că tata spune că trebuie să fie cuminţi şi s-o asculte pe mama lor. Draga mea Emma, ai marea responsabilitate de a-ţi păstra onoarea şi calmul în faţa lor, precum şi de a-i învăţa ce-i drept, pentru a le educa mintea tânără şi fragilă, care începe să se dezvolte cu ceea ce este drept şi pentru a nu fi contaminată de tânără de vederea unor exemple neadecvate.”8
Către Emma Smith, 9 noiembrie 1839, din Springfield, Illinois: „Îmi voi face griji pentru tine şi copii până când voi primi veşti de la tine şi, în mod special, despre micuţul Frederick. A fost atât de dureros să plec lăsându-l bolnav. Sper că vei avea grijă de aceşti copii plăpânzi cum numai o mamă şi o sfântă poate avea şi că vei încerca să le educi mintea şi [să-i înveţi] să citească şi să fie calmi. Nu-i lăsa să stea în frig, pentru a nu răci şi încearcă să te odihneşti cât poţi. Timpul în care voi lipsi de lângă tine va fi unul lung, în care mă voi simţi singur… Ai răbdare până vin şi fă tot ce poţi. Nu pot să scriu ce aş dori însă, crede-mă, sentimentele mele pentru tine sunt dintre cele mai frumoase.”9
Dumnezeu este prietenul nostru şi putem să avem încredere în El în timpul încercărilor.
Către Emma Smith, 6 iunie 1832, din Greenville, Indiana: „M-am dus aproape zilnic într-o dumbravă care este chiar la ieşirea din oraş, unde pot să fiu singur şi unde pot, în cugetare şi în rugăciune, să spun tot ce am pe inimă. Mi-am amintit de toate momentele din trecut, am jelit şi am vărsat lacrimi de tristeţe din cauza nebuniei mele de a-i fi permis în trecut duşmanului sufletului meu să aibă atâta puterea asupra mea. Dar Dumnezeu este milos şi mi-a iertat păcatele, iar eu mă bucur că a trimis Mângâietorul pentru toţi cei care cred şi se umilesc în faţa Sa…
Voi încerca să fiu mulţumit cu soarta mea, ştiind că Dumnezeu este prietenul meu. În El voi găsi alinare. Mi-am încredinţat viaţa în mâinile Sale. Sunt pregătit să răspund chemării Sale. Îmi doresc să fiu alături de Hristos. Viaţa mea nu are valoare [decât] pentru a face voia Sa.”10
Către Emma Smith, 4 iunie 1834, trimisă de pe malurile râului Mississippi din vestul statului Illinois; profetul Joseph călătorea alături de grupul numit Tabăra Sionului: „Din când în când, ne gândim cu foarte mult dor la soţiile şi copiii noştri – rudele noastre după trup care sunt unite cu inimile noastre – precum şi la fraţii şi prietenii noştri… Spune-le tatălui Smith şi tuturor membrilor familiei, precum şi fratelui Oliver [Cowdery] să fie liniştiţi şi să aştepte ziua când încercările şi greutăţile acestei vieţi vor lua sfârşit, iar noi ne [vom] bucura de roadele muncii noastre, dacă vom îndura cu credinţă până la sfârşit, lucru pentru care mă rog să fie soarta noastră fericită, a tuturor.”11
Către Emma Smith, 4 noiembrie 1838, din Independence, Missouri, unde el era ţinut prizonier: „Draga şi iubita mea parteneră în suferinţă şi încercări, doresc să te anunţ că sunt bine şi că noi toţi suntem optimişti în ceea ce priveşte soarta noastră… Sunt foarte îngrijorat pentru tine şi copiii mei dragi. Inima mea jeleşte şi este plină de compătimire pentru fraţi şi surori şi din cauza uciderii oamenilor lui Dumnezeu… Nu ştiu ce va face Dumnezeu pentru noi, dar întotdeauna sper pentru ce este cel mai bun în toate situaţiile. Chiar dacă voi fi omorât, mă voi încrede în Dumnezeu. Nu ştiu ce fapte de cruzime ar putea fi făcute de către gloată, dar mă aştept să fie împiedicaţi foarte puţin în faptele lor. O, fie ca Dumnezeu să aibă milă de noi… Dumnezeu ne-a salvat viaţa multora dintre noi până acum; probabil că El încă îşi va arăta mila către noi într-o oarecare măsură…
Cu siguranţă nu pot să învăţ prea multe în situaţia în care mă aflu, pot doar să mă rog să fiu eliberat până când va sosi timpul şi să accept totul aşa cum este, cu răbdare şi curaj. Sper că tu vei fi credincioasă şi fidelă în toate lucrurile. Nu pot să scriu mult în situaţia în care mă aflu. Rezolvă toate lucrurile aşa cum o cer situaţia şi nevoile tale. Fie ca Dumnezeu să-ţi dea înţelepciune, prudenţă şi calm, lucruri pe care am toate motivele să cred că le vei [avea].
Mă gândesc tot timpul la copilaşi. Spune-le că tata este încă în viaţă. Sper ca Dumnezeu să-mi permită să-i văd din nou. O Emma… nu mă părăsi şi nu părăsi nici adevărul, ci adu-ţi aminte de mine; dacă nu te voi întâlni din nou în această viaţă, fie ca Dumnezeu să ne permită se ne întâlnim în cer. Nu-mi pot exprima sentimentele; inima mea este copleşită. Rămas bun, buna şi draga mea Emma. Sunt al tău pentru totdeauna, soţul şi prietenul tău fidel.”12
Către Emma Smith, 21 martie 1839, din închisoarea Liberty, Missouri: „Draga mea Emma, cunosc foarte bine încercările tale şi sunt alături de tine. Dacă Dumnezeu îmi va cruţa încă o dată viaţa pentru a avea privilegiul să am grijă de tine, te-aş ajuta cu grijile şi străduinţele tale pentru a-ţi alina inima. Doresc să ai grijă de familie cât poţi de bine. Eu cred că vei face tot ce poţi. Mi-a părut rău să aud că Frederick era bolnav, dar am încredere că el este din nou sănătos, precum şi că voi toţi sunteţi sănătoşi. Doresc ca tu să-ţi faci timp şi să-mi scrii o scrisoare lungă în care să-mi spui tot ce poţi, chiar şi dacă bătrânul Major mai trăieşte, precum şi ce spun cei mici atunci când se ţin de tine… Spune-le că eu sunt în închisoare pentru ca viaţa lor să poată fi salvată…
Dumnezeu conduce toate lucrurile în acord cu propria-I voinţă. Eu mă încred în El. Salvarea sufletului meu este cel mai important lucru pentru mine, deoarece ştiu cu certitudine despre lucrurile veşnice. Pentru mine nu contează dacă Domnul mai aşteaptă până să intervină. Trebuie să am grijă de sufletul meu, lucru pe care intenţionez să-l fac. Doresc să faci şi tu acelaşi lucru. Al tău pentru totdeauna.”13
Către Emma Smith, 16 august 1842, în apropiere de Nauvoo, Illinois; profetul Joseph se ascunde de duşmanii săi: „Îmi permit să-ţi transmit mulţumirile mele sincere pentru cele două vizite interesante şi consolatoare pe care mi le-ai făcut atunci când am fost aproape exilat. Cuvintele nu pot exprima recunoştinţa inimii mele pentru căldura şi prietenia sinceră de care ai dat dovadă faţă de mine în această perioadă. De când ai plecat şi până acum, timpul a trecut în mod plăcut; mintea mea fiind perfect împăcată cu soarta mea, indiferent de ceea ce urmează să se întâmple…
Spune-le copiilor că tatăl lor este încă bine; şi că el continuă să se roage cu ardoare Dumnezeului Atotputernic pentru propria siguranţă, pentru tine şi pentru ei. Spune-i mamei Smith că totul va fi bine cu fiul ei, indiferent dacă este vorba de viaţă sau moarte; căci aşa a spus Domnul Dumnezeu. Spune-i că mă gândesc tot timpul la ea, la fel cum mă gândesc şi la Lucy [sora lui Joseph] şi la toţi ceilalţi. Ei trebuie să fie liniştiţi… Al tău care îţi scrie în grabă, afectuosul tău soţ până la moarte şi în toată eternitatea, pentru totdeauna.”14
Sugestii pentru studiu şi predare
Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile vii–xii.
-
Recapitulaţi pe scurt acest capitol, remarcând sentimentele lui Joseph Smith faţă de Emma şi copiii lor. Ce ne învaţă acest exemplu despre modul în care ar trebui să vorbim şi să acţionăm în familiile noastre? Ce putem învăţa din eforturile lui Joseph şi ale Emmei de a-şi scrie unul altuia şi de a se vedea unul pe celălalt? Care sunt unele dintre lucrurile pe care le-aţi făcut pentru a le arăta membrilor familiei dumneavoastră că îi iubiţi?
-
Profetul Joseph i-a spus Emmei că el era „un prieten fidel şi credincios al [ei] şi al copiilor pentru totdeauna” şi i-a mulţumit pentru „căldura şi prietenia [ei] sinceră” (paginile 255, 258). Ce pot face soţii şi soţiile pentru a-şi îngriji şi proteja prietenia?
-
În scrisorile sale, Joseph Smith a arătat că avea încredere în Emma, exprimându-şi încrederea că ea urma să ia deciziile corecte şi că putea să aibă grijă de familie (pagina 258). Cum ar putea astfel de expresii de încredere să influenţeze relaţia dintre soţ şi soţie?
-
Citiţi mesajul profetului Joseph adresat copiilor săi, care se găseşte în ultimul paragraf de la pagina 258. Cum i-ar fi putut ajuta pe copiii săi primirea acestei veşti? Ce pot face părinţii, în timpul încercărilor, pentru a le arăta copiilor lor că ei au credinţă în Dumnezeu?
-
Recapitulaţi expresiile prin care Joseph Smith spune că îşi pune încrederea în Dumnezeu, găsite la paginile 255–258. Identificaţi câteva dintre aceste expresii care vă impresionează în mod deosebit. Cum puteţi să puneţi în practică în viaţa dumneavoastră aceste adevăruri?
Scripturi suplimentare: Genesa 2:24; 1 Corinteni 11:11; Efeseni 5:25; Mosia 4:14–15; D&L 25:5, 9, 14; 68:25–28
Multele responsabilităţi ale profetului, precum şi persecuţiile de care a avut parte, l-au ţinut deseori departe de familia sa. În timp ce el şi fratele său, Hyrum, erau închişi în închisoarea Liberty, soţia profetului, Emma, şi fiul lor, Joseph, au venit să-l viziteze.
Un fragment din scrisoarea profetului Joseph Smith scrisă Emmei Smith din închisoarea Liberty în data de 21 martie 1839.