Să conducem în felul Domnului

„Îi învăţ principii corecte şi ei se conduc singuri.”

Din viaţa lui Joseph Smith

În timp ce sfinţii din Kirtland începuseră să lucreze şi să facă sacrificii pentru construirea templului în mijlocul lor, sfinţii din ţinutul Jackson, Missouri, înfruntau persecuţii foarte dure. Deoarece un număr tot mai mare de membri ai Bisericii se mutau în Missouri, tensiunile cu cei care se stabiliseră acolo înainte de membrii Bisericii s-au accentuat. Cei din Missouri se temeau că vor pierde puterea politică, erau suspicioşi în ceea ce privea crezurile religioase neobişnuite ale Bisericii şi nu le plăcea tendinţa sfinţilor de a face comerţ între ei. Gloatele deveneau din ce în ce mai violente în persecuţiile la care îi supuneau pe sfinţi şi, în noiembrie 1833, i-au alungat din casele lor. Lăsând în urmă cea mai mare parte a animalelor şi bunurilor lor, sfinţii au fugit spre nord, în principal în ţinutul Clay, Missouri, unde au găsit adăpost pentru un timp.

Profetul Joseph Smith, care locuia în Kirtland, era foarte îngrijorat din cauza suferinţelor sfinţilor din Missouri şi dorea foarte mult să-i ajute. În luna februarie a anului 1834, Domnul i-a revelat faptul că ar trebui să organizeze un grup de sfinţi care să mărşăluiască spre ţinutul Jackson. Acest grup, numit Tabăra Sionului, trebuia să ajute la recuperarea pământurilor şi proprietăţilor luate ilegal de la membrii Bisericii (vezi D&L 103:21–40). Grupul a fost organizat în mod oficial pe 6 mai 1834 şi, în cele din urmă, a cuprins 200 de persoane. Mărşăluitorii, care erau înarmaţi şi organizaţi ca un grup militar, au sosit aproape de ţinutul Jackson în mijlocul lunii iunie, după ce au parcurs peste 1.450 de kilometri.

Membrii grupului au parcurs în fiecare zi distanţe lungi, deseori mergând într-o căldură copleşitoare, supravieţuind doar cu puţină mâncare şi apă nepotabilă. Faptul că au trebuit să petreacă foarte mult timp împreună de-a lungul multelor săptămâni de călătorie, la care s-au adăugat şi oboseala şi înfometarea, a făcut ca unii dintre bărbaţi să se certe între ei şi să-l critice pe profet.

În ciuda tuturor problemelor apărute în timpul acestei călătorii periculoase şi grele, Joseph Smith i-a învăţat pe membrii grupului principii importante ale conducerii, în timp ce-i conducea în fiecare zi. Wilford Woodruff, membru al grupului Tabăra Sionului care, mai târziu, a devenit al patrulea preşedinte al Bisericii, a declarat: „Am dobândit o experienţă pe care nu am fi putut-o dobândi niciodată în vreun alt fel. Am avut privilegiul de a vedea chipul profetului, am avut privilegiul de a călători 1.600 de kilometri alături de el, de a vedea lucrările Spiritului lui Dumnezeu făcute prin El, revelaţiile lui Isus Hristos care i-au fost date şi împlinirea acelor revelaţii.”¹

După ce grupul a sosit în Missouri, au început negocierile cu reprezentanţii statului, însă aceste încercări de rezolvare paşnică au eşuat. Când conflictul armat părea inevitabil, profetul s-a rugat pentru îndrumare şi, la data de 22 iunie 1834, a primit revelaţia de a desfiinţa grupul şi de a declara că Sionul nu putea fi mântuit la acea vreme (vezi D&L 105). Referitor la membrii grupului, Domnul a spus: „Eu am auzit rugăciunile lor şi le voi accepta ofrandele; şi Mi se pare necesar ca ei să fie aduşi aici pentru a li se pune la încercare credinţa” (D&L 105:19).

Tabăra Sionului nu şi-a îndeplinit obiectivele politice, dar a avut rezultate spirituale de durată. În februarie 1835, când profetul a organizat Cvorumul celor Doisprezece Apostoli şi Cvorumul celor Şaptezeci, nouă dintre cei Doisprezece Apostoli şi toţi membrii din Cei Şaptezeci făcuseră parte din Tabăra Sionului. După cum îşi amintea Joseph Young, unul dintre primii membri din Cei Şaptezeci, profetul a explicat unui grup dintre aceşti fraţi: „Dumnezeu nu a vrut ca voi să luptaţi. El nu-Şi putea organiza împărăţia cu doisprezece bărbaţi care să deschidă poarta Evangheliei pentru popoarele pământului şi cu şaptezeci de bărbaţi care să se afle sub îndrumarea celor doisprezece şi să îi urmeze, decât dacă îi alegea dintr-un grup de bărbaţi care şi-au oferit viaţa şi care au făcut o jertfă la fel de mare cum a făcut Avraam.”²

Tabăra Sionului a fost mediul în care Brigham Young, Heber C. Kimball, Wilford Woodruff şi alţii au fost instruiţi practic, lucru care le-a permis să poată conduce sfinţii din Missouri către Illinois în anul 1839 şi, mai târziu, în valea Salt Lake. Din experienţa trăită alături de profet, aceşti fraţi au învăţat să conducă în felul Domnului.

Învăţături ale lui Joseph Smith

Conducătorii predau principii corecte şi îi ajută pe cei pe care-i conduc să se conducă singuri.

John Taylor, al treilea preşedinte al Bisericii, a declarat: „Cu câţiva ani în urmă, în Nauvoo, un domn, membru al legislativului, l-a întrebat pe Joseph Smith, în prezenţa mea, cum era posibil ca el să conducă atât de mulţi oameni şi să menţină o ordine atât de perfectă, spunându-i în acelaşi timp că era imposibil pentru ei să facă acest lucru în oricare alt loc. Domnul Smith i-a spus că era foarte uşor să facă acest lucru. «Cum?», a întrebat domnul; «pentru noi este foarte greu». Domnul Smith i-a răspuns: «Îi învăţ principii corecte şi ei se conduc singuri».”³

Brigham Young, al doilea preşedinte al Bisericii, a declarat: „Întrebarea «Ce faci de-ţi poţi controla oamenii atât de uşor? Se pare că ei nu fac nimic altceva decât ceea ce le spui; cum este posibil să-i conduci atât de uşor» i-a fost adresată lui Joseph Smith de foarte multe ori de către domni care au venit să-l vadă pe el şi pe oamenii lui. El a spus: «Eu nu-i conduc deloc. Domnul a revelat anumite principii din cer conform cărora noi trebuie să trăim în aceste zile din urmă. Se apropie ziua când Domnul îşi va aduna oamenii luându-i dintre cei ticăloşi şi El îşi va împlini repede lucrarea în dreptate, iar principiile pe care El le-a revelat, eu le-am predat oamenilor şi ei încearcă să trăiască în acord cu ele, iar ei se autocontroleaz.ă»”⁴

Ca răspuns la o acuzaţie că ar căuta să obţină putere, Joseph Smith a spus: „Referitor la puterea pe care o am asupra minţilor oamenilor, spun: Aceasta este consecinţa puterii adevărului doctrinelor pentru care eu am fost o unealtă în mâinile lui Dumnezeu pentru a le face cunoscute lor, şi nu a vreunei forţări din partea mea… Eu întreb: Am forţat eu vreodată vreun om să facă ceva? Nu i-am acordat eu libertatea de a nu crede orice doctrină pe care am predicat-o, dacă aşa a considerat de cuviinţă? De ce nu atacă duşmanii mei doctrina? Ei nu o pot face: pentru că este adevărată, iar eu nu voi ţine cont de nimeni pentru a îndrepta doctrina.”⁵

„Un frate care lucrează în redacţia St. Louis Gazette… a dorit să ştie prin ce principiu am obţinut atâta putere… I-am spus că am obţinut putere prin principiile adevărului şi virtuţii, putere care va dăinui atunci când eu voi fi mort şi nu voi mai fi aici.”⁶

Conducătorii primesc înţelepciunea de care au nevoie de la Spirit şi recunosc binecuvântările pe care le primesc de la Domnul.

„Omul lui Dumnezeu trebuie să fie înzestrat cu înţelepciune, cunoaştere şi înţelegere, pentru a putea preda şi conduce poporul lui Dumnezeu.”⁷

Joseph Smith le-a scris membrilor Cvorumului celor Doisprezece şi celorlalţi conducători ai preoţiei care slujeau în misiuni în Marea Britanie: „Pot să spun că, atât cât cunosc acţiunile voastre, sunt perfect mulţumit de faptul că au fost făcute cu înţelepciune; şi nu am nicio îndoială că Spiritul Domnului v-a îndrumat; iar acest lucru îi dovedeşte minţii mele că aţi fost umili şi că dorinţele voastre au fost îndreptate către salvarea aproapelui vostru şi nu către propriile interese egoiste de creştere. Atâta timp cât sfinţii manifestă o asemenea înclinaţie, sfaturile lor vor fi ascultate şi eforturile lor vor fi încununate de succes.

Sunt multe lucruri foarte importante despre care cereţi sfaturi, dar eu cred că veţi putea foarte bine să decideţi singuri, căci voi sunteţi mult mai familiarizaţi decât mine cu acele situaţii speciale; şi eu am mare încredere în înţelepciunea voastră comună. …

Iubiţi fraţi, trebuie să cunoaşteţi într-o oarecare măsură sentimentele pe care le am atunci când mă gândesc la măreaţa lucrare care are loc acum şi la legătura pe care o am cu aceasta, în timp ce lucrarea se extinde în ţări îndepărtate şi mii de oameni o acceptă. Înţeleg într-o oarecare măsură responsabilitatea pe care o am şi nevoia de ajutor de sus pe care o am, şi de înţelepciune din înalturi, pentru a-i putea învăţa pe aceşti oameni, care au devenit acum foarte numeroşi, principiile neprihănirii şi pentru a-i conduce conform voinţei Cerului; pentru ca ei să fie desăvârşiţi şi pregătiţi să-L întâlnească pe Domnul Isus Hristos atunci când El va veni în mare slavă. Mă pot bizui pe rugăciunile voastre pentru mine către Tatăl nostru Ceresc şi pe toate rugăciunile tuturor fraţilor şi surorilor mele din Anglia (pe care nu i-am văzut, dar îi iubesc), pentru a putea scăpa de orice stratagemă a lui Satana, birui fiecare obstacol şi face ca acest popor să se bucure de acele binecuvântări care sunt rezervate celor neprihăniţi? Vă cer aceasta în numele Domnului Isus Hristos.”⁸

În anul 1833, profetul şi alţi conducători ai Bisericii le-au scris membrilor din Thompson, Ohio, anunţându-i că fratele Salmon Gee fusese desemnat să prezideze asupra lor: „Iubitul nostru frate Salmon… a fost rânduit de noi… să vă conducă şi să vă înveţe lucrurile evlavioase, frate în care noi avem mare încredere, aşa cum sperăm să aveţi şi voi. Prin urmare, vă spunem, nu doar noi, ci şi Domnul, primiţi-l ca atare, ştiind că Domnul l-a desemnat în acest oficiu pentru binele vostru, susţinându-l prin rugăciunile voastre, rugându—vă continuu pentru el ca să poată fi înzestrat cu înţelepciune şi înţelegere în învăţătura Domnului, ca prin el voi să fiţi feriţi de spiritele rele, de toate certurile şi neînţelegerile şi să creşteţi în har şi în învăţătura Domnului şi Salvatorului nostru, Isus Hristos…

În încheiere, dragi fraţi, rugaţi—vă pentru noi, ca noi să putem face lucrarea pentru care am fost chemaţi, pentru ca voi să vă bucuraţi de tainele lui Dumnezeu, chiar de toate.”⁹

Profetul a oferit sfatul următor unui grup de conducători ai preoţiei pentru a-i îndruma în discuţiile lor: „Fiecare trebuie să vorbească atunci când îi vine rândul şi acolo unde trebuie, la momentul potrivit, pentru a putea exista o ordine perfectă în toate lucrurile; şi… fiecare om… trebuie să fie sigur că poate lămuri subiectul şi că nu va aduce mai multă confuzie… lucru care poate fi făcut de către oameni prin studiul amănunţit al minţii şi voinţei Domnului, al Cărui Spirit arată şi demonstrează întotdeauna adevărul pentru a fi înţeles de toţi aceia care au Spiritul.”¹⁰

„Când cei Doisprezece sau oricare alţi martori stau în faţa congregaţiilor pământului şi predică prin puterea şi mărturia Spiritului lui Dumnezeu, iar oamenii sunt uimiţi şi confuzi din cauza doctrinei respective şi spun: «Acel om a rostit un discurs puternic, a rostit o predică deosebită», atunci, acel om sau acei oameni să se asigure că nu-şi atribuie gloria, ci să se asigure că sunt umili şi atribuie slava şi gloria lui Dumnezeu şi Mielului; căci prin puterea Sfintei Preoţii şi a Duhului Sfânt au puterea de a vorbi astfel. Ce eşti tu, omule, în afară de ţărână? Şi de la cine îţi primeşti puterea şi binecuvântările, dacă nu de la Dumnezeu?.”¹¹

Conducătorii din împărăţia Domnului îi iubesc pe cei cărora le slujesc.

„Pe măsură ce îmbătrânesc, inima mea devine mai tandră faţă de voi. Doresc întotdeauna să renunţ la tot ceea ce este greşit, deoarece vreau ca aceşti oameni să aibă un conducător virtuos. V-am eliberat mintea învăţându-vă lucrurile lui Hristos Isus… În inimă nu am decât sentimente bune.”¹²

„Preoţii sectanţi vorbesc despre mine şi întreabă: «De ce câştigă acest palavragiu atât de mulţi ucenici şi îi şi păstrează?». Răspund: Deoarece deţin principiul dragostei. Tot ceea ce pot să ofer lumii este o inimă bună şi o mână bun.ă”¹³

Cu câteva zile înainte de a merge în închisoarea Carthage, profetul şi-a exprimat dragostea pentru sfinţi: „Dumnezeu v-a pus la încercare. Sunteţi oameni buni; prin urmare, vă iubesc din toată inima. Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi [vezi Ioan 15:13]. Aţi fost alături de mine în timpul încercărilor, iar eu sunt dornic să-mi sacrific viaţa pentru a vă apăra.”¹⁴

Conducătorii din împărăţia Domnului propovăduiesc prin slujirea şi exemplul lor.

În timp ce membrii Taberei Sionului au mărşăluit din Kirtland, Ohio, către Missouri, ei au învăţat multe principii de conducere din întovărăşirea lor cu Joseph Smith. George A. Smith, membru al Taberei Sionului, a declarat: „Profetul Joseph a avut parte din plin de greutăţi pe toată durata călătoriei. În plus faţă de grija de a procura cele necesare pentru grup şi de a prezida asupra lui, a mers pe jos aproape tot timpul şi a avut porţia lui de picioare pline de bătături, însângerate, care dor, lucru care era consecinţa firească a mersului pe jos între 40 şi 65 de kilometri zilnic, pe timpul verii. Dar, pe toată durata călătoriei, el nu a cârtit şi nu s-a plâns niciodată, în timp ce majoritatea bărbaţilor din grup i s-au plâns din cauza durerilor degetelor de la picioare, bătăturilor, marşurilor lungi, proviziilor insuficiente, calităţii proaste a pâinii, a pâinii de porumb proaste, a untului râncezit [stricat], mierii zaharisite, slăninii şi brânzei mucegăite etc. Nici măcar un câine nu putea să latre la unii dintre bărbaţi fără ca aceştia să i se plângă lui Joseph. Dacă trebuiau să campeze având apă nepotabilă, acest lucru aproape că ducea la revoltă. Totuşi făceam parte din Tabăra Sionului, iar mulţi dintre noi nu se rugau, erau nepăsători, neatenţi, neînţelepţi sau răi, lucru pe care nu-l ştiusem. Joseph a trebuit să aibă răbdare cu noi şi să ne înveţe ca pe nişte copii. Totuşi, în grup au fost mulţi care nu au cârtit niciodată şi care au fost întotdeauna pregătiţi şi dornici să facă ceea ce a dorit conducătorul nostru.”¹⁵

Mai jos sunt fragmente din jurnalul profetului din luna mai a anului 1834: „În fiecare noapte, înainte de a merge la culcare, la sunetul trâmbiţei, am îngenuncheat în faţa Domnului, în mai multe corturi, şi ne-am exprimat recunoştinţa prin rugăciune şi implorare; şi la sunetul trâmbiţei de dimineaţă, în jurul orei patru, fiecare bărbat îngenunchea din nou înaintea Domnului, implorând ca El să binecuvânteze ziua respectiv.ă”¹⁶

27 mai 1834: „Deşi duşmanii noştri ne-au ameninţat continuu, noi nu ne-am temut şi nici nu am ezitat să ne continuăm călătoria, căci Dumnezeu era cu noi şi îngerii Săi au mers în faţa noastră, iar credinţa micului nostru grup a fost neclintită. Noi ştim că îngerii au fost tovarăşii noştri, pentru că i-am văzut.”¹⁷

29 mai 1834: „Am descoperit că unei părţi din grupul meu i s-a dat pâine acră, în timp ce mie mi s-a dat pâine bună, dulce de către acelaşi bucătar. L-am certat pe fratele Zebedee Coltrin pentru acest favor, căci am vrut ca fraţii mei s-o ducă la fel de bine cum o duceam eu.”¹⁸

John M. Chidester, membru al Taberei Sionului, a declarat: „Tabăra Sionului, trecând prin statul Indiana, a trebuit să traverseze nişte mlaştini foarte periculoase; prin urmare, a trebuit să legăm căruţele cu frânghii pentru a le putea trece prin mlaştini, iar profetul a fost primul care trăgea de frânghie în picioarele goale. Acest lucru l-a caracterizat în toate momentele dificile.

Ne-am continuat călătoria până când am ajuns la râul [Wakenda], călătorind patruzeci de kilometri fără să ne odihnim sau să mâncăm. Am fost constrânşi să traversăm acest râu cu feribotul; pe malul celălalt, am găsit locul ideal de campare, lucru care a fost o sursă de mulţumire pentru bărbaţii obosiţi şi înfometaţi. Ajungând în acest loc, profetul a spus grupului că a simţit îndemnul de a continua călătoria; luând iniţiativa, i-a rugat pe fraţi să-l urmeze.

Acest lucru a cauzat o scindare a grupului. Lyman Wight şi alţii au refuzat, la început, să-l urmeze pe profet, dar în cele din urmă au făcut-o. Evenimentele ulterioare au demonstrat că profetul a fost inspirat să mai meargă încă aproximativ unsprezece kilometri. Ni s-a spus după aceea că, la aproximativ 13 kilometri în aval de locul unde noi am traversat râul, a fost organizat un grup de oameni care urma să ne atace în acea noapte.”¹⁹

În timpul marşului Taberei Sionului, unii dintre participanţi au cârtit şi s-au plâns. Profetul i-a mustrat pe cei implicaţi şi i-a avertizat că dezastrul avea să lovească dacă nu se pocăiau. Unii au ţinut cont de sfatul lui, iar alţii nu. La scurt timp, a izbucnit epidemia de holeră, iar unii dintre membrii grupului au murit. Orson Hyde, care mai târziu a slujit în Cvorumul celor Doisprezece, a declarat: „A încetat profetul să se preocupe de bunăstarea grupului? A avut el sentimente de înstrăinare de prietenii lui în ceasul lor de mustrare şi suferinţă? A devenit el duşmanul lor pentru că le-a spus lucruri aspre? Nu! Inima lui se topea de compătimire, pieptul său radia de dragoste, compasiune şi bunătate; şi, cu ardoarea şi fidelitatea care corespundeau unui prieten devotat în timpuri de încercare, el, personal, le-a slujit celor bolnavi şi muribunzi; şi a ajutat la înmormântarea morţilor. Fiecare faptă a lui din timpul acelei grele încercări i-a asigurat, încă o dată, pe membrii grupului că, în ciuda greşelilor lor, el încă îi iubea.”²⁰

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile vii–xii.

Citiţi primul paragraf de la pagina 300. Ce puncte forte vedeţi în modul în care profetul Joseph Smith aborda conducerea? Cum credeţi că reacţionează majoritatea oamenilor la o asemenea conducere?
Recapitulaţi învăţăturile profetului despre necesitatea ca liderii să primească înţelepciune de la Spirit (paginile 301–303). Ce îi poate ajuta pe conducători să primească înţelepciunea de care au nevoie?
Recapitulaţi al treilea paragraf de la pagina 301. De ce sunt umilinţa şi altruismul trăsături esenţiale ale conducătorilor? Ce alte trăsături credeţi că ar trebui să aibă conducătorii?
Joseph Smith a vorbit deschis despre dragostea şi sentimentele lui tandre pentru sfinţi (pagina 303). Cum ştiţi că un conducător vă iubeşte cu adevărat? Când aţi fost binecuvântat prin intermediul dragostei unui conducător?
Studiaţi consemnările despre Tabăra Sionului de la paginile 297–300 şi 303–306. Ce calităţi de conducător a dovedit profetul?
Gândiţi-vă la responsabilităţile legate de conducere din familia dumneavoastră, din Biserică, asociate profesiei dumneavoastră, de la şcoală, din comunitate sau de altundeva. Gândiţi-vă la ceea ce puteţi face pentru a urma exemplul lui Joseph Smith.

Scripturi suplimentare: Exodul 18:13–26; Proverbele 29:2; Matei 20:25–28; Alma 1:26; D&L 107:99–100

council meeting — Conducătorii din împărăţia Domnului „trebuie să fie înzestraţi cu înţelepciune, cunoaştere şi înţelegere, pentru a putea preda şi conduce poporul lui Dumnezeu.”

men pulling wagon — „Profetul a fost primul care a tras de frânghie în picioarele goale”, a declarat un membru al Taberei Sionului. „Acest lucru l-a caracterizat în toate momentele dificile.”