Capitolul 38
Scrisoarea Wentworth
Scrisoarea Wentworth este relatarea profetului Joseph Smith despre „creşterea, progresul, persecuţia şi credinţa sfinţilor din zilele din urmă”, inclusiv declaraţiile cunoscute ca Articolele de credinţă.
Din viaţa lui Joseph Smith
Pe lângă faptul că a fost preşedintele Bisericii, Joseph Smith a avut multe alte responsabilităţi în Nauvoo. În luna mai 1842, el a devenit primarul oraşului Nauvoo, ceea ce însemna că el era, de asemenea, judecătorul şef al Curţii Municipale din Nauvoo. El a fost locotenent general şi comandant al Legiunii Nauvoo. Şi, în februarie 1842, el şi-a asumat rolul de redactor la Times and Seasons, o publicaţie periodică a Bisericii care apărea de două ori pe lună. Times and Seasons asigura conducătorilor Bisericii o cale de comunicare cu sfinţii, publica revelaţii şi discursuri importante şi împărtăşea ştirile Bisericii. John Taylor, membru al Cvorumului celor Doisprezece, a fost numit responsabil cu aspectele multiple ale publicaţiei sub îndrumarea profetului.
În prima ediţie publicată în timp ce era redactor, profetul a scris că publicaţia periodică va asigura articole despre „evenimentele importante care se petrec zilnic în jurul nostru; progresul rapid al adevărului; multe comunicări pe care le primim zilnic de la vârstnicii din străinătate; atât din această ţară, din Anglia, din continentul Europa, cât şi din alte părţi ale lumii; situaţia agitată din diversele naţiuni, scrisorile şi învăţăturile Celor Doisprezece şi revelaţiile pe care le primim de la Cel Prea Înalt”1.
În perioada în care profetul a slujit ca redactor, Times and Seasons a publicat documente de o importanţă deosebită. Textul cărţii lui Avraam şi două dintre facsimile au fost publicate în luna martie 1842, iar al treilea facsimil a fost publicat în luna mai. De asemenea, în luna martie, profetul a început să publice „Istoria lui Joseph Smith”, relatare care a fost republicată ulterior sub numele History of the Church.
În Times and Seasons, din data de 1 martie 1842, profetul a publicat ceea ce urma să fie cunoscută drept Scrisoarea Wentworth. Descriind motivele sale pentru producerea acestui document, profetul a explicat: „La cererea domnului John Wentworth, redactor şi proprietar al publicaţiei Chicago Democrat, am făcut următoarea scurtă descriere despre creşterea, progresul, persecuţia şi credinţa sfinţilor din zilele din urmă, al căror fondator, sub îndrumarea lui Dumnezeu, am onoarea să fiu. Domnul Wentworth spune că doreşte să-i trimită acest document domnului [George] Barstow, un prieten de-al lui, care scrie istoria statului New Hampshire. Deoarece domnul Barstow a procedat corespunzător în vederea obţinerii informaţiilor corecte, tot ceea ce îi voi cere este să publice relatarea întreagă, fără să o modifice sau să o denatureze”2.
În cele din urmă, George Barstow nu a inclus relatarea profetului în istoria sa, deoarece el a decis să prezinte în cartea sa evenimentele petrecute doar până în anul 1819.3 Dar scrisoarea Wentworth are o valoare extraordinar de mare pentru sfinţii din zilele din urmă. Este o relatare originală a lui Joseph Smith despre chemarea lui sacră de la Dumnezeu, despre viziunile sale, despre slujirea şi învăţăturile lui. Ea prezintă apariţia şi creşterea Bisericii şi persecuţiile sfinţilor. Ea conţine o declaraţie profetică despre viitorul Bisericii pe pământ sub mâna protectoare a marelui Iehova. De asemenea, conţine câteva detalii importante care nu se găsesc altundeva în învăţăturile profetului, inclusiv o descriere a plăcilor de aur şi o scurtă descriere a conţinutului Cărţii lui Mormon. Semnificativ, este prima oară când Joseph Smith însuşi publică o relatare despre Prima sa Viziune.
Încheindu-se cu cele 13 declaraţii despre doctrina Bisericii, numite acum Articolele de credinţă, această relatare rămâne ca o mărturie puternică a divinei chemări a profetului Joseph Smith.
Învăţături ale lui Joseph Smith
Dumnezeu Tatăl şi Isus Hristos i-au apărut lui Joseph Smith ca răspuns la rugăciunea sa.
„M-am născut în oraşul Sharon, ţinutul Windsor, Vermont, la 23 decembrie anul Domnului 1805. Când [aveam] zece ani, părinţii mei s-au mutat la Palmyra, New York, unde am locuit aproape patru ani şi de acolo ne-am mutat în oraşul Manchester. Tatăl meu era fermier şi m-a învăţat arta agriculturii. Când aveam aproape paisprezece ani, am început să mă gândesc la importanţa de a fi pregătit pentru o stare viitoare şi, după ce mi-am pus întrebări [despre] planul salvării, am constatat că existau mari diferenţe în opiniile religioase; dacă mergeam la o grupare religioasă, aceasta se referea la un plan, iar altă grupare la alt plan; fiecare demonstrând că propriul crez era summum bonum al perfecţiunii. Considerând că nu totul putea fi adevărat şi că Dumnezeu nu putea fi autorul aşa multor confuzii, m-am hotărât să cercetez subiectul mai în profunzime crezând că, dacă Dumnezeu avea o Biserică, ea nu ar fi împărţită în grupuri şi că, dacă El învăţa o societate să preaslăvească într-un fel şi să administreze anumite rânduieli, El nu ar învăţa altă societate, principii care sunt diametral opuse.
Crezând cuvântul lui Dumnezeu, am avut încredere în declaraţia lui Iacov – «Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată» [Iacov 1:5.] M-am retras într-un loc secret dintr-o dumbravă şi am început să-L chem pe Domnul; în timp ce eram absorbit fervent în rugăciune, mintea mea era îndepărtată de obiectele care mă înconjurau şi am fost învăluit într-o viziune cerească şi am văzut două personaje glorioase, care semănau exact unul cu celălalt în trăsături şi înfăţişare, înconjurate de o lumină strălucitoare care eclipsa soarele de la amiază. Personajele mi-au spus că toate confesiunile credeau în doctrine greşite şi că niciuna dintre ele nu era recunoscută de Dumnezeu ca Biserica şi împărăţia Sa: şi mi s-a poruncit în mod expres «să nu [le] urmez», în acelaşi timp primind promisiunea că plenitudinea Evangheliei mi se va face cunoscută în viitor.
Cartea lui Mormon a fost scrisă în vechime pe plăci de aur care au fost predate lui Joseph Smith printr-un mesager trimis de Dumnezeu.
În seara zilei de 21 septembrie 1823, d.H., în timp ce mă rugam lui Dumnezeu şi mă străduiam să-mi manifest credinţa în promisiunile preţioase ale scripturii, deodată, o lumină ca aceea a zilei, dar de un aspect mai pur şi de o strălucire mai glorioasă, a apărut în camera mea; într-adevăr, la prima vedere era ca şi când casa era cuprinsă de un foc mistuitor; apariţia mi-a produs un şoc care mi-a afectat întreg trupul; într-un moment, un personaj stând înaintea mea m-a înconjurat cu o glorie şi mai mare decât aceea cu care eram deja înconjurat. Acest mesager a proclamat, el însuşi, că era un înger al lui Dumnezeu trimis să aducă vestea bună că legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu Israel din vechime era pe cale de a se împlini, că lucrarea pentru pregătirea celei de a Doua Veniri a lui Mesia avea să înceapă în scurt timp, că se apropia vremea ca Evanghelia, în plenitudinea ei, să fie predicată cu putere tuturor naţiunilor pentru ca un popor să poată fi pregătit pentru domnia Milenară. Am fost informat că am fost ales să fiu un instrument în mâinile lui Dumnezeu pentru a face să se înfăptuiască unele dintre scopurile Sale în această dispensaţie glorioasă.
Am fost informat, de asemenea, despre locuitorii din vechime ai acestei ţări, cine au fost ei şi de unde au venit; o scurtă descriere despre originea lor, progresul, civilizaţia, legile şi guvernele lor, despre neprihănirea şi nedreptăţile lor şi despre binecuvântările lui Dumnezeu care au fost în cele din urmă retrase de la ei ca popor, mi-au fost făcute cunoscute; mi s-a spus unde erau depozitate unele plăci pe care era gravată o prescurtare a cronicilor profeţilor din vechime, care au existat pe acest continent. Îngerul mi-a apărut de trei ori în aceeaşi noapte şi mia dezvăluit aceleaşi lucruri. După primirea mai multor vizite ale îngerilor lui Dumnezeu, care dezvăluiau măreţia şi slava evenimentelor ce trebuiau să se întâmple în ultimele zile, în dimineaţa zilei de 22 septembrie 1827 d.H., îngerul Domnului mi-a dat cronicile în mâinile mele.
Aceste cronici erau gravate pe plăci care păreau a fi din aur; fiecare placă avea 15 centimetri lăţime şi 20 centimetri lungime şi nu chiar atât de groasă ca tabla obişnuită. Ele erau pline cu gravuri în caractere egiptene şi legate împreună într-un volum ca foile unei cărţi, cu ajutorul a trei inele ce treceau prin orificii. Volumul avea o grosime de aproximativ 15 centimetri, o parte a lui fiind pecetluită. Caracterele de pe partea nepecetluită erau mici şi frumos gravate. Întreaga carte prezenta multe semne de vechime în aspectul ei şi multă măiestrie în arta gravării. Împreună cu cronicile, se afla un instrument curios, pe care cei din vechime îl numeau «Urim şi Tumim», care consta din două pietre transparente montate într-un arc ataşat unei platoşe. Cu ajutorul Urimului şi Tumimului am tradus cronica prin harul şi puterea lui Dumnezeu…
Această carte… ne relatează că Salvatorul nostru Şi-a făcut apariţia pe acest continent după învierea Sa; că El a stabilit Evanghelia aici în toată plenitudinea şi bogăţia şi puterea ei, precum şi cu toate binecuvântările ei; că locuitorii acestui continent au avut apostoli, profeţi, pastori, învăţători şi evanghelişti; aceeaşi ordine, aceeaşi preoţie, aceleaşi rânduieli, daruri, puteri şi binecuvântări de care se bucurau cei de pe continentul din est; că oamenii au fost alungaţi ca o consecinţă a încălcărilor lor; că ultimului dintre profeţii lor, care au existat printre ei, i s-a poruncit să scrie o prescurtare a profeţiilor, istoriei etc. lor şi s-o ascundă în pământ şi că ea avea să fie scoasă la lumină şi unită cu Biblia pentru împlinirea scopurilor lui Dumnezeu în ultimele zile. Pentru o relatare mai exactă mă voi referi la Cartea lui Mormon, care poate fi procurată în Nauvoo sau de la oricare dintre vârstnicii care călătoresc.
Imediat ce veştile despre această descoperire au fost făcute cunoscute, relatări false, denaturări şi calomnii erau repetate pretutindeni ca şi cum erau răspândite de vânt, în orice direcţie; casa era frecvent înconjurată de gloate şi persoane rele, intrigante. De câteva ori s-a tras asupra mea şi, cu mare greutate, am scăpat şi orice stratagemă a fost folosită pentru a fi luate plăcile de la mine; dar puterea şi binecuvântarea lui Dumnezeu m-au însoţit şi câţiva au început să creadă mărturia mea.
Cu toate că persecuţia se dezlănţuie împotriva Bisericii, nimic nu poate opri progresul adevărului.
La 6 aprilie 1830, «Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă» a fost prima dată organizată în oraşul Fayette, ţinutul Seneca, statul New York. Câţiva au fost chemaţi şi rânduiţi prin Spiritul revelaţiei şi al profeţiei şi au început să predice în timp ce Spiritul le-a dat talentul de exprimare şi, deşi slabi în credinţă, totuşi au fost întăriţi prin puterea lui Dumnezeu şi mulţi au fost aduşi la pocăinţă, au fost scufundaţi în apă şi au fost plini de Duhul Sfânt prin aşezarea mâinilor. Ei au avut viziuni şi au profeţit, diavolii au fost alungaţi şi cei bolnavi au fost tămăduiţi prin aşezarea mâinilor. Din acel timp, lucrarea a progresat cu o rapiditate uimitoare şi, curând, biserici au fost formate în statele New York, Pennsylvania, Ohio, Indiana, Illinois şi Missouri; în ultimul stat menţionat, o aşezare considerabilă a fost creată în ţinutul Jackson: mulţi oameni s-au alăturat Bisericii şi noi creşteam rapid; am cumpărat suprafeţe mari de teren, fermele noastre produceau din plin, în casele, în familiile noastre şi peste tot în împrejurimi ne bucuram de pace şi de fericire; dar, cum nu ne puteam asocia cu vecinii noştri (care erau, mulţi dintre ei, dintre cei mai imorali oameni care fugiseră din societatea civilizată spre frontiera ţinutului pentru a scăpa de mâna justiţiei) în petrecerile lor zgomotoase de la miezul nopţii, cu zilele lor de sabat neliniştite, curse şi jocuri de cai, ei au început, întâi, să ne ridiculizeze, apoi, să ne persecute şi, în final, o gloată organizată s-a adunat şi a dat foc caselor noastre, au acoperit cu smoală şi pene şi au biciuit pe mulţi dintre fraţii noştri şi, la urmă, contrar legii, justiţiei şi umanităţii, i-au gonit din locuinţele lor; aceştia, fără case şi cămine, au fost siliţi să pribegească prin preeriile reci şi întunecate până când copiii au lăsat urmele sângelui lor în preerie. Aceste lucruri au avut loc în luna noiembrie şi ei nu au avut alt acoperiş decât bolta cerului în acest sezon furtunos al anului; această procedură a fost ignorată de guvern şi, cu toate că aveam documente de garanţie pentru pământul nostru şi nu încălcasem nicio lege, nu am putut obţine nicio îndreptare a situaţiei.
Au fost mulţi oameni bolnavi, care au fost goniţi în felul acesta inuman din casele lor şi au trebuit să îndure tot acest abuz şi să caute case acolo unde nu puteau fi găsite. Din această cauză, mulţi dintre ei, fiind lipsiţi de bunurile ce asigură confortul vieţii şi de asistenţa necesară, au murit; mulţi copii au rămas orfani, soţiile [au rămas] văduve şi soţii, văduvi; fermele noastre au intrat în stăpânirea gloatelor, multe mii de vite, oi, cai şi porci ne-au fost luate şi toate bunurile noastre gospodăreşti, magazi-nele şi maşina de tipărit şi de dactilografiat au fost sparte, luate sau distruse într-alt fel.
Mulţi dintre fraţii noştri s-au mutat în ţinutul Clay, unde au locuit trei ani, până în anul 1836; acolo nu se comiteau acte de violenţă împotriva sfinţilor, dar existau ameninţări cu violenţa. Dar, în vara anului 1836, aceste ameninţări au început să ia o formă mai serioasă, de la ameninţări s-a trecut la convocarea de adunări publice, adoptarea de rezoluţii, ameninţări cu răzbunări şi distrugeri şi problemele au început, din nou, să devină înfricoşătoare; ţinutul Jackson era un precedent suficient şi, la fel cum oficialităţile din Jackson nu au intervenit, oficialităţile din Clay se mândreau cu faptul că nu vor interveni; am descoperit că acest lucru era foarte adevărat când ne-am adresat autorităţilor cerând protecţie şi, după multe distrugeri şi pierderi ale proprietăţilor, am fost din nou goniţi din casele noastre.
După aceea, ne-am instalat în ţinuturile Caldwell şi Daviess, unde am întemeiat aşezări mari şi întinse, gândindu-ne să ne eliberăm de puterea opresiunii stabilindu-ne în noi ţinuturi care aveau foarte puţini locuitori; dar aici, nu ni s-a permis să trăim în pace, iar în 1838 am fost din nou atacaţi de gloate, un ordin de exterminare a fost emis de guvernatorul Boggs şi, cu aprobarea legii, bandiţi organizaţi au cutreierat regiunea, ne-au furat vitele, oile, porcii etc., mulţi oameni au fost omorâţi cu sânge rece, castitatea femeilor a fost violată şi noi am fost forţaţi să ne cedăm proprietăţile noastre semnând documente oficiale sub ameninţarea cu sabia; şi, după îndurarea fiecărei mârşăvii comise asupra noastră de bandele inumane de jefuitori păcătoşi, lipsiţi de credinţă, doisprezece până la cincisprezece suflete, bărbaţi, femei şi copii, au fost gonite de la gura sobei şi de pe pământurile pentru care aveau acte de garanţie, fără prieteni şi fără adăpost (în toiul iernii) pentru a pribegi pe pământ ca exilaţi sau pentru a căuta un azil într-o climă mai blândă şi printre oameni mai puţin barbari. Mulţi s-au îmbolnăvit şi au murit din cauza frigului şi greutăţilor pe care au trebuit să le îndure; multe soţii au rămas văduve şi copiii au rămas orfani şi săraci. Mi-ar lua mai mult timp decât îmi este permis aici pentru a descrie nedreptatea, răutăţile, crimele, vărsările de sânge, hoţia, mizeria şi nenorocirile care au fost cauzate de procedurile barbare, inumane şi fără de lege ale statului Missouri.
În situaţia amintită mai sus, am ajuns în statul Illinois în anul 1839, unde am găsit oameni ospitalieri şi o casă prietenoasă: oameni care erau doritori să fie guvernaţi de principiile legii şi ale umanităţii. Am început să construim un oraş numit «Nauvoo» în ţinutul Hancock. Suntem cam şase până la opt mii aici, pe lângă numărul mare existent în ţinut şi în aproape fiecare ţinut din stat. Avem o cartă a oraşului acordată nouă şi o cartă pentru o Legiune înarmată ale cărei trupe numără acum 1.500 de oameni. Avem, de asemenea, o cartă pentru o universitate, pentru o Societate de agricultură şi manufactură, avem propriile legi şi administratori şi deţinem toate privilegiile de care se bucură alţi cetăţeni liberi şi educaţi.
Persecuţia nu a oprit progresul adevărului, ci doar a ajutat la dezvoltarea lui; el s-a răspândit cu repeziciune crescândă. Mândri de cauza pe care au îmbrăţişat-o şi conştienţi de nevinovăţia noastră şi de adevărul sistemului lor religios, în mijlocul calomniei şi învinuirii, vârstnicii acestei Biserici au mers înainte şi au stabilit Evanghelia aproape în fiecare stat din Statele Unite; ea a pătruns în oraşele noastre, s-a răspândit în satele noastre şi a făcut ca mii de cetăţeni patrioţi, inteligenţi şi nobili să se supună mandatului ei divin şi să fie guvernaţi de sacrele ei adevăruri. Ea s-a răspândit, de asemenea, în Anglia, Irlanda, Scoţia şi Ţara Galilor, unde, în anul 1840, câţiva dintre misionarii noştri au fost trimişi şi mai mult de cinci mii s-au alăturat Drapelului adevărului; mulţi oameni se alătură acum în fiecare ţară.
Misionarii noştri merg în diferite ţări, şi în Germania, Palestina, Noua Olandă (Australia), Indiile de Est şi alte locuri, Drapelul adevărului a fost ridicat; nicio mână nesfinţită nu poate să oprească lucrarea din progres; persecuţiile se pot dezlănţui, gloatele se pot uni, armatele se pot aduna, calomnia poate să defăimeze, dar adevărul lui Dumnezeu va merge înainte fără teamă, nobil şi liber, până când va pătrunde pe fiecare continent, va vizita fiecare regiune, va trece peste fiecare ţară şi va răsuna în fie-care ureche, până când scopurile lui Dumnezeu vor fi realizate şi Marele Iehova va spune că lucrarea este terminată.
Articolele de credinţă descriu doctrinele şi principiile fundamentale ale religiei noastre.
Noi credem în Dumnezeu, Tatăl Veşnic, şi în Fiul Său, Isus Hristos, şi în Duhul Sfânt.
Noi credem că oamenii vor fi pedepsiţi pentru propriile lor păcate şi nu pentru greşeala lui Adam.
Noi credem că, prin ispăşirea lui Hristos, toţi oamenii pot fi salvaţi supunându-se legilor şi rânduielilor Evangheliei.
Noi credem că primele principii şi rânduieli ale Evangheliei sunt: primul, credinţa în Domnul Isus Hristos; al doilea, pocăinţa; al treilea, botezul prin scufundare pentru iertarea păcatelor; al patrulea, aşezarea mâinilor pentru darul Duhului Sfânt.
Noi credem că un om trebuie să fie numit de Dumnezeu, prin profeţie şi prin aşezarea mâinilor de către aceia care deţin autoritatea de a predica Evanghelia şi de a administra rânduielile acesteia.
Noi credem în aceeaşi organizare care exista în Biserica din vechime, şi anume: apostoli, profeţi, preoţi, învăţători, evanghelişti şi aşa mai departe.
Noi credem în darul de a vorbi în alte limbi, de a profeţi, de a avea revelaţii, de a avea viziuni, de a tămădui, de a interpreta limbile şi aşa mai departe.
Noi credem că Biblia este cuvântul lui Dumnezeu, în măsura în care este tradusă corect; noi credem, de asemenea, că şi Cartea lui Mormon este cuvântul lui Dumnezeu.
Noi credem în tot ceea ce a revelat Dumnezeu, tot ceea ce revelează El în zilele noastre şi credem că El va revela încă multe lucruri măreţe şi importante referitoare la împărăţia lui Dumnezeu.
Noi credem în adunarea adevărată a lui Israel şi în restaurarea celor zece triburi; că Sionul va fi clădit pe acest continent [american]; că Hristos va domni în persoană pe pământ; şi că pământul va fi înnoit şi va primi gloria sa de paradis.
Noi afirmăm că avem dreptul de a-L preaslăvi pe Dumnezeu Cel Atotputernic, aşa cum ne îndeamnă propria conştiinţă şi recunoaştem tuturor oamenilor acelaşi drept de a preaslăvi cum doresc, unde doresc sau ceea ce doresc.
Noi credem că trebuie să ne supunem regilor, preşedinţilor, conducătorilor şi magistraţilor şi să ne supunem, să onorăm şi să susţinem legea.
Noi credem că trebuie să fim cinstiţi, fideli, puri, binevoitori, virtuoşi şi că trebuie să facem bine tuturor oamenilor; într-adevăr, putem spune că urmăm îndemnul lui Pavel: Credem toate lucrurile, sperăm toate lucrurile, noi am îndurat multe lucruri şi sperăm să putem îndura toate lucrurile. Dacă este ceva care este virtuos, vrednic de iubit, care are bună reputaţie sau este demn de laudă, noi căutăm aceste lucruri. [Vezi Articolele de credinţă 1:1–13.]
Cu respect,
JOSEPH SMITH.”4
Sugestii pentru studiu şi predare
Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile vii–xii.
-
Joseph Smith a scris Scrisoarea Wentworth ca răspuns la cererea lui John Wentworth şi a lui George Barstow (pagina 462). Când v-au întrebat oamenii despre istoria sau credinţele Bisericii? Când studiaţi sau discutaţi acest capitol, gândiţi-vă la cum aţi putea răspunde la asemenea întrebări în viitor. Ce putem învăţa din cuvintele lui Joseph Smith din Scrisoarea Wentworth despre felul în care să răspundem la asemenea întrebări?
-
Citiţi ceea ce a spus profetul despre Prima sa Viziune (pagina 463). Data viitoare când veţi spune cuiva despre Prima Viziune, cum aţi putea ajuta acea persoană să înţeleagă Prima Viziune şi ce înseamnă aceasta pentru dumneavoastră?
-
Citiţi descrierea făcută de profet despre apariţia Cărţii lui Mormon (paginile 464–466). Ce schimbare a adus Cartea lui Mormon în viaţa dumneavoastră? Care sunt unele moduri în care putem împărtăşi mărturiile noastre despre Cartea lui Mormon?
-
La paginile 466–469, Joseph Smith prezintă o scurtă istorie a începuturilor Bisericii şi, apoi, mărturiseşte despre destinul Bisericii. Care sunt sentimentele dumneavoastră în timp ce studiaţi, în întregime, al doilea paragraf de la pagina 469? De ce credeţi că persecuţia nu poate opri progresul Bisericii? Menţionaţi unele exemple de oameni care au progresat în ciuda opoziţiei. (Gândiţi-vă la exemple din scripturi, din istoria Bisericii şi din propria dumneavoastră viaţă.)
-
Recapitulaţi Articolele de credinţă (paginile 470–471). În ce fel v-au ajutat Articolele de credinţă? De ce credeţi că le cerem copiilor de la Societatea Primară să le memoreze? Aveţi în vedere întocmirea unui plan, astfel încât să puteţi studia sau memora Articolele de credinţă.
Scripturi suplimentare: Joseph Smith – Istorie 1:1–75