„Ce Plăcut şi ce Dulce Este… Să Locuim Împreună”

„Să lucrăm împreună, într-un efort plin de forţă şi durabil.”

Din viaţa lui Joseph Smith

Pe 27 decembrie 1832, profetul Joseph Smith a primit o poruncă de la Domnul, aceea că sfinţii trebuiau să înceapă construirea unui templul în Kirtland (vezi D&L 88:119). Pe 1 iunie 1833, Domnul i-a dat mai multe instrucţiuni profetului: „Aici este înţelepciunea şi mintea Domnului – să nu fie construită casa după maniera lumii… să fie construită după maniera pe care Eu o voi arăta la trei dintre voi” (D&L 95:13–14).

După câteva zile, Domnul Şi-a îndeplinit promisiunea ofe-rindu-le lui Joseph Smith şi consilierilor săi din Prima Preşedinţie o viziune remarcabilă în care au văzut planurile detaliate ale templului. Frederick G. Williams, al doilea consilier în Prima Preşedinţie, a declarat ulterior: „Joseph [Smith] a primit cuvântul Domnului care i-a spus să-şi ia cei doi consilieri, pe [Frederick G.] Williams şi pe [Sidney] Rigdon, şi să vină în faţa Domnului, iar El le va arăta planul sau modelul casei care urma să fie construită. Am îngenuncheat, I-am cerut ajutorul Domnului, iar clădirea a apărut în aşa fel încât să poată fi văzută, eu fiind primul care a observat-o. Apoi, am văzut-o împreună. După ce am privit-o bine în exterior, clădirea părea să vină peste noi.”¹

Când Joseph Smith a explicat, în faţa unui consiliu al înalţilor preoţi, planul glorios care fusese dezvăluit Primei Preşedinţii, fraţii au fost încântaţi şi au ieşit cu toţii, împreună, pentru a alege un loc – un loc în lanul de grâu pe care-l semănaseră fraţii Smith toamna precedentă. Imediat, Hyrum Smith a fugit pentru a lua o coasă pentru a începe curăţirea locului în vederea construcţiei, exclamând: „Pregătim construirea casei Domnului şi eu sunt hotărât să fiu primul care începe să munceasc.ă”²

Acest spirit entuziast a devenit un sentiment unificator în timp ce sfinţii au lucrat şi au făcut sacrificii pentru a construi primul templu din această dispensaţie. Sub îndrumarea Emmei Smith, femeile făceau ciorapi, pantaloni şi jachete pentru cei care lucrau la templu. Femeile au făcut, de asemenea, perdelele şi covoarele pentru templu, munca pentru interiorul templului fiind condusă de Brigham Young. Fratele John Tanner şi-a vândut ferma de 890 de hectare din New York, ajungând în Kirtland tocmai la timp pentru a-i împrumuta profetului 2.000 de dolari pentru a achita ipoteca pe templu, care era aproape să fie luat de către creditor. Pentru a proteja templul împotriva gloatelor ameninţătoare, bărbaţii au păzit templul noaptea, dormind în aceleaşi haine pe care le purtau în timpul zilei atunci când lucrau ca muncitori constructori.

Profetul a afirmat: „S-au făcut mari pregătiri pentru începerea lucrărilor la casa Domnului; şi, deşi Biserica era săracă, unitatea noastră, armonia şi caritatea au abundat pentru a ne întări să îndeplinim poruncile lui Dumnezeu.”³

Heber C. Kimball, care a devenit membru al Cvorumului celor Doisprezece cu un an înainte de dedicarea templului, a descris acest efort deosebit: „Întreaga Biserică s-a unit pentru această sarcină şi fiecare om a dat o mână de ajutor. Cei care nu aveau animale de tracţiune s-au dus să lucreze la cariera de piatră şi au pregătit pietrele pentru a fi transportate către templu.”⁴ Vârstnicul Kimball, de asemenea, a afirmat: „Joseph a spus: «Haideţi, fraţilor, să mergem la cariera de piatră şi să lucrăm pentru Domnul». Şi însuşi profetul a mers, îmbrăcat în redingota şi pantalonii lui [îmbrăcăminte de lucru] din in şi a lucrat în cariera de piatră ca noi, toţi ceilalţi. Apoi, în fiecare sâmbătă, aduceam toate animalele de tracţiune pentru a căra pietrele la templu, procedând aşa până când casa a fost terminată; iar soţiile noastre croşetau, torceau şi coseau tot timpul… făcând tot felul de lucruri.”⁵

Eforturile sfinţilor din Kirtland erau caracteristice unităţii, sacrificiului şi devotamentului care făceau posibil ca scopurile Domnului să poată fi realizate în anii care urmau. Aceasta a fost una dintre multele ocazii în care sfinţii au lucrat împreună, urmând sfatul profetului Joseph Smith: „Să lucrăm împreună într-un efort plin de forţă şi durabil.”⁶

Învăţături ale lui Joseph Smith

Când lucrăm în unitate, putem îndeplini mai bine scopurile lui Dumnezeu.

„[Noi] suntem bucuroşi să ne întâlnim cu sfinţii în cadrul unei alte conferinţe generale [octombrie 1840]… Sfinţii sunt atât de zeloşi, de neobosiţi şi de energici cum nu au mai fost vreodată în măreaţa lucrare din zilele din urmă; şi [aceasta] ne bucură şi ne consolează, ne încurajează foarte mult în timp ce înfruntăm greutăţile pe care trebuie să le avem în viaţă.

Fie ca fraţii să dea întotdeauna dovadă de un asemenea spirit şi să ne sprijine, iar noi trebuie să înaintăm şi cu siguranţă o vom face; lucrarea Domnului va progresa, templul Domnului va fi ridicat, vârstnicii Israelului vor fi încurajaţi, Sionul va fi clădit şi va deveni mândria, bucuria şi slava întregului pământ; şi imnul de slavă, laudă, cinste şi stăpânire pentru Cel care stă pe scaunul de domnie şi pentru Miel în vecii vecilor va fi auzit din deal în deal, din munte în munte, din insulă în insulă, de pe continent pe continent şi împărăţiile acestei lumi vor deveni împărăţia Dumnezeului nostru şi a Hristosului Său [vezi Apocalipsa 11:15].

Suntem cu adevărat bucuroşi că există un asemenea spirit de unitate între ramurile Bisericii, acasă şi în străinătate, pe acest continent, precum şi pe insulele mării; căci, prin acest principiu şi printr-o unitate în fapte, vom putea să ducem la îndeplinire scopurile Dumnezeului nostru.”⁷

„Construcţia [Templului din Nauvoo] progresează foarte rapid; sunt făcute eforturi intense în fiecare aspect pentru a se facilita ridicarea sa, iar toate tipurile de materiale se află într-o stare avansată, şi până la toamnă ne aşteptăm să vedem clădirea finalizată… În timpul iernii, la carieră au muncit deseori cincizeci de oameni iar, în acelaşi timp, mulţi alţii au ajutat la cărat şi la alte munci…

În timp ce mulţimile de oameni ocupaţi erau astfel angajaţi în ocupaţiile lor făcându-şi munca zilnică şi oferind o zecime din timpul lor, alţii nu au fost mai puţini dornici să-şi aducă zeciuie-lile şi donaţiile pentru acelaşi scop măreţ. Niciodată de când a fost stabilită temelia acestei Biserici nu am văzut manifestată o dorinţă mai mare de a se conforma [cerinţelor] lui Iehova, o dorinţă mai puternică de a se face voia lui Dumnezeu, depunerea de eforturi mai mari sau sacrificii mai mari decât au fost făcute de când Domnul a spus: «Să fie [construit templul] din zeciuiala poporului Meu» [vezi D&L 97:10–11]. Se pare că spiritul acţiunii, filantropiei şi supunerii s-a coborât atât asupra celor în vârstă, cât şi a celor tineri; şi fraţii şi surorile, băieţii şi fetele, chiar şi străinii care nu erau membri ai Bisericii s-au unit cu o generozitate fără precedent în realizarea acestei lucrări măreţe; în multe cazuri, nici măcar văduva nu putea fi oprită, deşi săracă, să-şi arunce bănuţii.

Simţim, acum, să le transmitem tuturor, bătrânilor şi tinerilor, indiferent dacă sunt sau nu membri ai Bisericii, recunoştinţa noastră sinceră pentru generozitatea lor fără precedent, pentru bunătatea, sârguinţa şi supunerea de care au dat dovadă într-un moment atât de potrivit referitor la această ocazie. Nu că noi, personal sau individual, am fi beneficiat de vreun avantaj financiar, însă atunci când fraţii, cum a fost această situaţie, dau dovadă de unitate în scop şi plan, şi cu toţii pun umărul la treabă, grijile noastre, munca noastră, truda şi neliniştile noastre sunt substanţial diminuate sau jugul nostru este bun şi sarcina noastră este uşoară [vezi Matei 11:30].”⁸

„Acum, permiteţi-mi să spun o dată pentru toţi, asemenea psalmistului din vechime: «Ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună!». O asemenea unitate «este ca untdelemnul de preţ, care, turnat pe capul lui, se pogoară pe barbă, pe barba lui Aaron, se pogoară pe marginea veşmintelor lui. Este ca roua Hermonului, care se pogoară pe munţii Sionului, căci acolo dă Domnul binecuvântarea, viaţa, pentru veşnicie». Unitatea înseamnă putere [vezi Psalmii 133:1–3].”⁹

Creştem în unitate pe măsură ce ne străduim să ne supunem legilor lui Dumnezeu şi ne învingem sentimentele şi prejudecăţile egoiste.

În luna decembrie a anului 1840, profetul le-a scris membrilor Cvorumului celor Doisprezece şi celorlalţi conducători ai preoţiei care slujeau în misiuni în Marea Britanie: „Este atât de plăcut pentru mintea mea că a existat o înţelegere atât de bună între voi şi că sfinţii au ascultat sfatul cu atât de multă bucurie şi au [făcut] mari eforturi unul cu altul în această lucrare a dragostei şi în promovarea adevărului şi neprihănirii. Acest lucru este ceea ce trebuie să se întâmple în Biserica lui Isus Hristos; unitatea înseamnă tărie. «Ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună!» [Psalmii 133:1]. Fie ca sfinţii Celui Preaînalt să cultive mereu acest principiu, iar cele mai glorioase binecuvântări să poată veni, nu numai la ei personal, ci şi la întreaga Biserică – ordinea împărăţiei va fi păstrată, oficianţii ei vor fi respectaţi, iar cerinţele ei vor fi respectate cu promptitudine şi cu bucurie…

Fie ca sfinţii să-şi amintească faptul că lucruri măreţe depind de eforturile lor personale şi că sunt chemaţi să conlucreze cu noi şi cu Spiritul Sfânt pentru realizarea lucrării măreţe din zilele din urmă, precum şi pentru binecuvântările şi slava aceleiaşi lucrări; fie ca toate sentimentele egoiste nu numai să fie îngropate, ci şi distruse; fie ca dragostea pentru Dumnezeu şi pentru oameni să predomine şi să domnească triumfătoare în fiecare minte, ca inima lor să devină ca a lui Enoh din vechime şi să înţeleagă toate lucrurile, din prezent, din trecut şi din viitor, şi să nu ducă lipsă de niciun fel de dar, în aşteptarea venirii Domnului Isus Hristos [vezi 1 Corinteni 1:7].

Lucrarea în care suntem angajaţi împreună nu este una obişnuită. Duşmanii cu care trebuie să ne confruntăm sunt subtili şi foarte pricepuţi în manipulare; este bine ca noi să fim în alertă şi să ne concentrăm energia şi cele mai bune sentimente să existe în mijlocul nostru; şi apoi, cu ajutorul Celui Atotputernic, vom merge din victorie în victorie, din izbândă în izbândă; pasiunile noastre rele vor fi înfrânate, prejudecăţile noastre vor dispărea; ura nu va mai avea loc în piepturile noastre; viciul îşi va ascunde capul deformat, iar nouă ni se va permite să stăm în faţa cerului şi să fim recunoscuţi ca fii ai lui Dumnezeu.

Să înţelegem că noi nu trebuie să trăim pentru noi înşine, ci pentru Dumnezeu; făcând astfel, cele mai mari binecuvântări vor fi revărsate asupra noastră atât în timp, cât şi în eternitate.”¹⁰

„Dorim să le spunem sfinţilor care vin aici [în Nauvoo], că am stabilit temelia pentru adunarea poporului lui Dumnezeu în acest loc şi că [ne] aşteptăm ca, atunci când sfinţii vor veni, ei să se supună sfatului pe care Dumnezeul l-a dat… Noi încercăm aici să ne încingem coapsele şi să-i îndepărtăm pe toţi lucrătorii fărădelegii; şi sperăm că, atunci când fraţii noştri vor sosi din străinătate, ei ne vor ajuta să continuăm această lucrare bună şi să îndeplinim acest plan măreţ, ca «Sionul să poată fi clădit în neprihănire; şi toate popoarele să se adune sub steagul lui»; pentru ca noi, ca popor al lui Dumnezeu, sub îndrumarea Sa şi supunându-ne legii Sale, să putem creşte în neprihănire şi adevăr; pentru ca, atunci când scopurile Sale vor fi realizate, noi să putem primi o moştenire alături de cei care sunt sfinţiţi.”¹¹

„Noi, toţi, avem prieteni, cunoştinţe, familii şi colegi; şi înţelegem că legăturile prieteniei… şi ale frăţiei ne-au unit ferm cu o sută de colegi afectuoşi; am acceptat singura credinţă comună, chiar aceea «care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna» [Iuda 1:3]. Am fost privilegiaţi să auzim Evanghelia nepieritoare care ne-a fost transmisă prin spiritul profeţiei, prin deschiderea cerurilor, prin darul Duhului Sfânt, prin slujirea îngerilor şi prin puterea lui Dumnezeu… O iubire de neam circulă prin tot trupul, chiar trupul lui Hristos, care, conform afirmaţiei lui Pavel, este Biserica Sa; şi niciun mădular al trupului nu poate fi rănit fără ca celelalte să nu simtă durerea, căci, spune Pavel, dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă cu el; şi dacă un mădular este preţuit, toate mădularele se bucură împreună cu el [vezi 1 Corinteni 12:12–27].”¹²

Cele mai mari binecuvântări temporale şi spirituale vin întotdeauna ca rezultat al eforturilor unite.

În luna ianuarie a anului 1841, profetul Joseph Smith şi consilierii săi din Prima Preşedinţie le-au dat îndrumări sfinţilor care veneau la Nauvoo din diferite părţi ale lumii: „Putem realiza măreaţa lucrare din zilele din urmă numai printr-o acţiune comună şi prin eforturi unite… timp în care interesele noastre, atât temporale, cât şi spirituale, vor fi intensificate foarte mult, iar binecuvântările cerului se vor revărsa neîntrerupt asupra noastră; noi nu avem nicio îndoială asupra acestui lucru.

Cele mai mari binecuvântări temporale şi spirituale, care rezultă întotdeauna datorită credinţei şi a eforturilor unite, nu vor veni niciodată ca rezultat al eforturilor sau acţiunilor individuale. Istoria tuturor perioadelor din trecut confirmă din abundenţă acest lucru…

Noi dorim ca sfinţii să înţeleagă că, atunci când vin aici, nu trebuie să se aştepte la perfecţiune sau că vor avea parte numai de armonie, pace şi dragoste; dacă ei acceptă aceste idei, se vor înşela cu siguranţă, căci aici sunt oameni nu numai din state diferite, ci şi din diferite ţări, oameni care, deşi se simt foarte atraşi de cauza adevărului, au încă prejudecăţile lor şi, astfel, este nevoie de ceva timp până când aceste lucruri vor putea fi biruite. Din nou, s-au strecurat mulţi printre noi care încearcă să creeze discordii, certuri şi animozităţi printre noi şi, făcând astfel, aduc răul asupra sfinţilor… De aceea, fie ca cei care vin în acest loc să fie hotărâţi să ţină poruncile lui Dumnezeu şi să nu fie descurajaţi de lucrurile pe care le-am enumerat şi, apoi, ei vor prospera – inteligenţa cerului le va fi arătată, iar ei, în cele din urmă, vor vedea cu ochii lor şi se vor bucura pe deplin de acea slavă care le este rezervată celor neprihăniţi.

Pentru a putea ridica templul Domnului, vor fi cerute mari eforturi din partea sfinţilor, pentru ca ei să poată construi o casă care să fie acceptată de către Cel Atotputernic şi în care puterea şi slava Sa să fie manifestate. De aceea, fie ca cei care-şi pot sacrifica de bunăvoie timpul, talentele şi avuţiile pentru prosperitatea împărăţiei şi pentru dragostea pe care o au pentru cauza adevărului… să ni se alăture în măreaţa lucrare a zilelor din urmă şi să sufere alături de noi, pentru ca, în cele din urmă, să avem parte de slavă şi de triumf.”¹³

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile vii–xii.

Gândiţi-vă la afirmaţia profetului Joseph Smith: „Să lucrăm împreună într-un efort plin de forţă şi durabil” (pagina 289). Ce se întâmplă dacă un efort nu este suficient de îndelungat sau suficient de puternic? Ce se întâmplă când oamenii trag în direcţii diferite? Cum putem pune în practică în căminele noastre afirmaţia profetului? Dar în chemările noastre din Biserică?
Citiţi al doilea paragraf de la pagina 290. De ce devin sarcinile noastre mai uşoare atunci când lucrăm împreună? (Pentru câteva exemple, vedeţi paginile 287–290.) Ce principii v-au ajutat să fiţi mai unit cu alţii în muncă?
Recapitulaţi al doilea paragraf întreg de la pagina 291. Care sunt câteva dintre pericolele prezentate de egoism? Ce putem face pentru a anihila sentimentele de egoism din noi? Cum vă simţiţi când lăsaţi „dragostea pentru Dumnezeu şi pentru oameni să predomine” în inima dumneavoastră?
Recapitulaţi primul paragraf de la pagina 293. În ce moduri aţi beneficiat de „legăturile prieteniei” şi de „colegi afectuoşi” în episcopia sau ramura dumneavoastră? Ce au de câştigat episcopiile şi ramurile atunci când „o iubire de neam circulă prin tot trupul”?
Studiaţi paragraful care începe în josul paginii 293. De ce credeţi că nu este un lucru înţelept să ne aşteptăm la perfecţiune din partea membrilor din episcopiile şi ramurile noastre? Când aţi văzut un grup imperfect de oameni care îşi foloseau diferitele lor talente şi aptitudini pentru o cauză comună? Care au fost rezultatele acestor eforturi unite?

Scripturi suplimentare: Matei 18:19–20; Ioan 17:6–26; Mosia 18:21; 3 Nefi 11:29–30; D&L 38:24–27; Moise 7:18

După ce Joseph Smith a explicat planul templului din Kirtland, aşa cum fusese revelat de Domnul, Hyrum Smith a fugit pentru a lua o coasă, exclamând: „Pregătim construirea casei Domnului şi eu sunt hotărât să fiu primul care începe să muncească”.

men — „Unitatea înseamnă tărie. «Ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună!» Fie ca sfinţii Celui Preaînalt să cultive mereu acest principiu.”