Învățături ale președinților
Capitolul 44: Restaurarea tuturor lucrurilor: dispensaţia plenitudinii timpurilor


Capitolul 44

Restaurarea tuturor lucrurilor: dispensaţia plenitudinii timpurilor

„[Aceasta] este într-adevăr dispensaţia plenitudinii timpurilor, când toate lucrurile care sunt în Isus Hristos, fie în ceruri, fie pe pământ, se vor uni în El şi când toate lucrurile vor fi restaurate.”

Din viaţa lui Joseph Smith

Profetul Joseph Smith iubea Templul Nauvoo şi năzuia din tot sufletul să îl vadă terminat. Martha Coray, care locuia în Nauvoo, a fost prezentă la o cuvântare în timpul căreia l-a văzut pe profet întinzându-şi mâna către templu şi spunând pe un ton melancolic: „Dacă va fi… voinţa lui Dumnezeu să pot trăi să văd construcţia templului executată şi terminată de la fundaţie până la piatra de sus, voi spune, O, Doamne, îmi este de ajuns. Doamne, lasă-l pe slujitorul tău să plece în pace”1.

George Q. Cannon, care a devenit mai târziu consilier în Prima Preşedinţie, îşi amintea: „Înainte de moartea sa, profetul Joseph era foarte nerăbdător să vadă templul [Nauvoo] terminat, după cum majoritatea dintre dumneavoastră care era în Biserică în acele zile ştie prea bine. «Grăbiţi munca, fraţilor», obişnuia să spună – «să terminăm templul; Domnul are o mare înzestrare pregătită pentru voi şi eu sunt nerăbdător ca fraţii să aibă înzestrările lor şi să primească plenitudinea preoţiei». El îi îndemna pe fraţi să înainteze permanent, predicându-le importanţa terminării construcţiei, astfel încât, înăuntrul templului, rânduielile vieţii şi ale salvării să poată fi administrate tuturor oamenilor, dar în mod special cvorumurilor sfintei preoţii; «după aceea», spunea el, «împărăţia va fi stabilită şi nu îmi pasă ce se va întâmpla cu mine»”2.

Planurile pentru Templul Nauvoo prevedeau un edificiu care urma să fie mai mare şi chiar mai frumos decât templul Kirtland. Situat pe vârful unui deal abrupt de unde îmbrăţişai cu privirea fluviul Missisippi, Templul Nauvoo terminat avea să fie una dintre cele mai magnifice clădiri din Illinois. El era construit din piatră de calcar obţinută din cariera de piatră situată lângă Nauvoo şi din lemn de construcţie adus cu pluta pe râu de la plantaţiile de pini din Wisconsin. La terminare, urma să aibă 39 de metri lungime, 27 de m lăţime şi 50 de metri înălţime la vârful turlei. Partea exterioară era ornamentată cu detalii gravate în piatră reprezentând luna, soarele şi stele, în timp ce lumina soarelui care străbătea prin mulţimea de ferestre ilumina interiorul.

Joseph Smith nu a trăit să vadă Tmplul Nauvoo terminat dar, după moartea sa, mii de sfinţi au primit rânduielile sacre în templu sub îndrumarea lui Brigham Young. După ce sfinţii au fost obligaţi să părăsească Nauvoo, templul lor frumos a fost distrus. Interiorul templului a fost complet distrus de foc în anul 1848 iar, în anul 1850, o tornadă a distrus unele dintre ziduri, lăsând zidurile rămase atât de degradate, încât au trebuit să fie dărâmate. După aproape 150 de ani, au început lucrările de construire a noului Templu Nauvoo, clădit pe amplasamentul original. Templul reconstruit a fost dedicat la 27 iunie 2002, devenind unul dintre cele mai mult de o sută de temple din întreaga lume. Fiecare dintre aceste temple reprezintă simbolul restaurării plenitudinii binecuvântărilor lui Dumnezeu asupra copiilor Săi în această ultimă dispensaţie.

Profetul Joseph Smith a fost chemat de Dumnezeu să restaureze aceste mari binecuvântări pe pământ şi să fie conducătorul dispensaţiei plenitudinii timpurilor. În timpul slujirii profetului, au fost restaurate toate lucrurile care erau necesare pentru a pune bazele celei mai mari dispensaţii a tuturor timpurilor. Preoţia, cu cheile ei esenţiale, a fost restaurată; Cartea lui Mormon a fost tradusă; Biserica a fost organizată şi doctrinele, rânduielile şi legămintele au fost revelate, inclusiv rânduielile şi legămintele înzestrării şi ale pecetluirii căsătoriei. Domnul a declarat că El îi încredinţase lui Joseph Smith „cheile împărăţiei Mele şi o dispensaţie a Evangheliei pentru zilele din urmă; şi pentru plenitudinea timpurilor când Eu voi aduna toate lucrurile într-unul, atât cele care sunt în cer, cât şi cele de pe pământ” (D&L 27:13).

Învăţături ale lui Joseph Smith

În această ultimă dispensaţie, toată autoritatea, rânduielile şi cunoaşterea din primele dispensaţii au fost restaurate.

„Potrivit ordinii lucrurilor cereşti, Dumnezeu trimite întotdeauna o nouă dispensaţie în lume atunci când oamenii se abat de la adevăr şi pierd preoţia”3.

La 6 septembrie 1842, profetul Joseph Smith scria următoarele către sfinţi, învăţături consemnate mai târziu în Doctrină şi legăminte 128:18: „Este necesar ca în timpul inaugurării dispensaţiei plenitudinii timpurilor, care dispensaţie începe acum să fie inaugurată, ca o uniune întreagă, completă şi perfectă, şi o sudură a dispensaţiilor, a cheilor, a puterilor şi a slavei să se producă şi să fie revelate din timpurile lui Adam chiar până în zilele noastre. Şi nu numai acestea, dar şi acele lucruri care nu au fost niciodată revelate de la crearea lumii, ci au fost ţinute ascunse faţă de înţelepţi şi inteligenţi, vor fi revelate pruncilor şi sugarilor în această dispensaţie, care este dispensaţia plenitudinii timpurilor”4.

„Într-adevăr, este o zi lungă de care să-şi amintească sfinţii din ultimele zile – o zi în care Dumnezeul cerurilor a început să restaureze ordinul vechi al împărăţiei Sale pentru slujitorii şi oamenii Săi – o zi în care toate lucrurile conlucrează pentru a înfăptui completarea plenitudinii Evangheliei, o plenitudine a celei mai mari dintre toate dispensaţiile, chiar plenitudinea timpurilor; o zi în care Dumnezeu a început să dezvăluie şi să pună în ordine, în Biserica Sa, acele lucruri care au fost şi acele lucruri pe care profeţii din vechime şi oamenii înţelepţi doreau să le vadă, dar au murit fără a le vedea; o zi în care acele lucruri încep să fie făcute cunoscute, lucruri care au fost ţinute ascunse dinainte de întemeierea lumii şi pe care Iehova a promis că le va face cunoscute slujitorilor Săi la timpul stabilit de El, pentru a pregăti pământul pentru întoarcerea gloriei Sale, chiar o glorie celestială, şi o împărăţie de preoţi şi regi a lui Dumnezeu şi a Mielului, pentru totdeauna, pe muntele Sion.”5.

„Dispensaţia plenitudinii timpurilor va aduce la lumină lucrurile care au fost revelate în toate dispensaţiile anterioare; de asemenea, alte lucruri care nu au fost revelate înainte. El îl va trimite pe Ilie, profetul etc., şi va restaura toate lucrurile în Hristos.”6.

„«Căci a binevoit să ne descopere taina voinţei Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuşi: ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri, şi cele de pe pământ». [Efeseni 1:9–10.]

Acum, scopul pe care Dumnezeu l-a avut, în El Însuşi, în încheierea evenimentelor ultimei dispensaţii este ca toate lucrurile aparţinând acestei dispensaţii să fie conduse exact în concordanţă cu dispensaţiile precedente.

Şi, pentru a explica din nou, Dumnezeu, după planul pe care l-a alcătuit în Sine Însuşi, a prevăzut că nu va fi o plenitudine eternă până când fiecare dispensaţie nu va fi împlinită şi dispensaţiile nu vor fi unite într-una şi că toate lucrurile, oricare ar fi ele, care se vor uni într-unul în acele dispensaţii în aceeaşi plenitudine şi slavă eternă vor fi în Isus Hristos…

Toate rânduielile şi îndatoririle care au fost necesare vreodată preoţiei, sub îndrumarea şi poruncile Celui Atotputernic în orice dispensaţie, vor exista toate în ultima dispensaţie, de aceea toate lucrurile care au existat sub autoritatea preoţiei, în orice perioadă precedentă, vor exista din nou, aducând la îndeplinire restaurarea spusă prin gura tuturor profeţilor sfinţi.”7

Joseph Smith deţine cheile dispensaţiei plenitudinii timpurilor.

„Eu… deţin cheile ultimei împărăţii, în care este dispensaţia plenitudinii tuturor lucrurilor spuse prin gura tuturor profeţilor sfinţi de când a început lumea, sub puterea de pecetluire a Preoţiei lui Melhisedec.”8

„Fiecare bărbat care are chemarea de a sluji locuitorilor lumii a fost rânduit în acest scop în Marele Consiliu din cer înainte ca această lume să existe. Eu cred că am fost rânduit chiar în acest oficiu în acel Mare Consiliu din Cer. Mărturia mea este că sunt slujitorul lui Dumnezeu şi că acest popor este poporul Său. Profeţii din vechime au declarat că, în ultimele zile, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie care nu va fi nimicită niciodată, şi nici nu va trece sub stăpânirea unui alt popor…

Am intenţia să fiu unul dintre instrumentele ridicării împărăţiei lui Daniel prin cuvântul Domnului şi vreau să pun o temelie care va revoluţiona întreaga lume.”9

„Am întregul plan al împărăţiei înaintea mea şi nicio altă persoană nu îl are.”10

Lucy Mack Smith era prezentă când Joseph Smith a predicat în Kirtland, Ohio, în 1832. Ea şi-a amintit aceste cuvinte ale profetului: „Eu însumi deţin cheile acestei ultime dispensaţii şi le voi deţine întotdeauna, în timp şi în eternitate. Deci, înlăturaţi temerile din inimile voastre, deoarece totul este bine”11.

Această ultimă dispensaţie este de o importanţă aşa de mare încât ea necesită dedicarea completă, altruistă, a sfinţilor.

În luna septembrie 1840, Joseph Smith şi consilierii săi din Prima Preşedinţie au făcut următoarea declaraţie membrilor Bisericii: „Lucrarea Domnului, în aceste ultime zile, este o lucrare de mare importanţă şi aproape mai presus de înţelegerea muritorilor. Gloriile ei depăşesc orice descriere şi grandoarea ei este de neîntrecut. Ea este cauza care a impresionat sufletul profeţilor şi al oamenilor neprihăniţi de la crearea lumii de-a lungul fiecărei generaţii care a urmat până în timpul prezent; şi este într-adevăr dispensaţia plenitudinii timpurilor, când toate lucrurile care sunt în Isus Hristos, fie în ceruri, fie pe pământ, se vor uni în El şi când toate lucrurile vor fi restaurate, aşa cum a fost spus prin gura tuturor sfinţilor profeţi din vechime; pentru că în ea va avea loc glorioasa împlinire a promisiunilor făcute strămoşilor, în timp ce manifestarea puterii Celui Prea Înalt va fi măreaţă, glorioasă şi sublimă…

Noi suntem dispuşi să mergem înainte şi să ne unim energiile noastre pentru clădirea împărăţiei şi stabilirea preoţiei în plenitudinea şi gloria lor. Lucrarea care trebuie să fie împlinită în ultimele zile este una de mare importanţă şi va impune folosirea energiei, priceperii, talentului şi capacităţii sfinţilor, astfel ca ea să se rostogolească înainte cu acea glorie şi măreţie descrise de profet [vezi Daniel 2:34–35, 44–45]; şi, în consecinţă, va solicita concentrarea sfinţilor pentru realizarea lucrărilor de o asemenea măreţie şi grandoare.

Lucrarea de adunare a poporului lui Israel despre care se vorbeşte în scripturi va fi necesară pentru a se înfăptui gloriile ultimei dispensaţii…

Iubiţi fraţi, să avem dorinţa de a împlini planurile lui Dumnezeu, lucrare la care am fost chemaţi; şi să lucrăm împreună cu El în această ultimă dispensaţie; noi simţim necesitatea de a avea cooperarea din toată inima a sfinţilor din această ţară şi din insulele mării. Va fi necesar ca sfinţii să asculte de sfatul Bisericii şi să acorde atenţie Bisericii, locul de stabilire al împărăţiei, şi să lase deoparte orice principiu egoist, orice lucru urât şi mediocru; şi să apere cu îndrăzneală cauza adevărului şi să-i ajute din toate puterile lor pe cei cărora li s-au dat modelul şi planul împărăţiei lui Dumnezeu…

Aici, iubiţi fraţi, este o muncă în care trebuie să ne angajăm cu demnitate de arhangheli – o muncă ce va face ca lucrurile realizate mai înainte să pară acum, prin comparaţie, mai mici; o muncă pe care regi, profeţi şi oameni neprihăniţi din perioadele anterioare au căutat-o, au aşteptat-o şi au dorit sincer să o vadă, dar au murit fără a o vedea; şi va fi bine pentru cei care vor ajuta la înfăptuirea acţiunilor importante ale lui Iehova.”12

„Clădirea Sionului este o cauză care i-a preocupat pe oamenii lui Dumnezeu în fiecare epocă; este tema pe care profeţii, preoţii şi regii au abordat-o cu deosebită încântare; ei au aşteptat cu nerăbdare şi bucurie anticipată zilele în care trăim noi; şi, inspiraţi cu previziuni cereşti şi fericite, ei au cântat, au scris şi au profeţit despre aceste zile ale noastre; dar au murit fără să vadă; noi suntem oamenii privilegiaţi pe care Dumnezeu i-a ales să înfăptuiască slava zilelor din urmă; ne rămâne nouă să vedem, să participăm şi să contribuim la înaintarea slavei în zilele din urmă, «dispensaţia plenitudinii timpurilor, când Dumnezeu va uni toate lucrurile care sunt în ceruri şi toate lucrurile care sunt pe pământ, într-unul» [vezi Efeseni 1:10], când sfinţii lui Dumnezeu vor fi adunaţi din fiecare naţiune, neam, limbă şi popor, când iudeii se vor uni într-unul, când cei răi vor fi, de asemenea, adunaţi pentru a fi distruşi, cum au spus profeţii; Spiritul lui Dumnezeu va locui, de asemenea, împreună cu poporul Său şi va fi retras de la restul naţiunilor, şi toate lucrurile, fie cele din cer, fie cele de pe pământ vor fi într-unul, chiar în Hristos.

Preoţia cerească se va uni cu preoţia pământeană pentru a înfăptui acele planuri măreţe; şi, în timp ce suntem astfel uniţi într-o singură cauză comună, aceea de a face să înainteze împărăţia lui Dumnezeu, preoţia cerească nu este un spectator inutil, Spiritul lui Dumnezeu va fi revărsat de sus şi va locui în mijlocul nostru. Binecuvântările Celui Prea Înalt vor rămâne în tabernacolele noastre şi de numele noastre se va vorbi în perioadele următoare; copiii noştri se vor scula şi ne vor numi fericiţi; şi generaţiile care nu sunt încă născute vor studia cu o încântare specială locurile prin care am trecut noi, privaţiunile pe care le-am îndurat, zelul neobosit pe care l-am manifestat, toate greutăţile de neînvins pe care le-am biruit în stabilirea bazelor unei lucrări care a adus slava şi binecuvântările pe care le vor obţine ei; o lucrare pe care Dumnezeu şi îngerii au contemplat-o cu încântare timp de generaţii în trecut; care a inspirat sufletele patriarhilor şi ale profeţilor din vechime; o lucrare care este menită să ducă la distrugerea puterilor întunericului, la refacerea pământului, la gloria lui Dumnezeu şi la salvarea familiei umane.”13

Sugestii pentru studiu şi predare

Gândiţi-vă la aceste idei în timp ce studiaţi acest capitol sau când vă pregătiţi să predaţi. Pentru ajutor suplimentar, vedeţi paginile vii–xii.

  • Recapitulaţi paginile 535–538. De ce sunt templele foarte importante în realizarea lucrării Domnului?

  • De ce credeţi că profeţii din vechime şi oamenii inteligenţi aşteptau cu nerăbdare zilele noastre? (Pentru unele exemple, vezi paginile 538-539.) Meditaţi la privilegiul de a fi membru al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă în dispensaţia plenitudinii timpurilor.

  • Studiaţi paragraful care începe în josul paginii 539. În timp ce meditaţi asupra acestei declaraţii, ce gânduri şi sentimente aveţi despre chemările dumneavoastră de a sluji în Biserică?

  • Citiţi în întregime primele trei paragrafe de la pagina 540. Cum vă întăresc aceste declaraţii mărturia despre misiunea profetului Joseph Smith?

  • Profetul Joseph Smith a spus. „Lucrarea Domnului din aceste ultime zile este una de mare importanţă” (pagina 540). Studiaţi paginile 540–542, meditând asupra responsabilităţii noastre de a realiza lucrarea Domnului în ultima dispensaţie. De ce trebuie să „ne unim energiile noastre” dacă vrem să realizăm această lucrare? De ce trebuie „să lăsăm la o parte orice principiu egoist?”. Gândiţi-vă cum vă puteţi folosi „energia, priceperea, talentul şi capacitatea” pentru a contribui la lucrarea Domnului.

Scripturi suplimentare:D&L 27:12–13; 90:2–3; 112:30–32; 124:40–41

Note

  1. 1. Citat de Martha Jane Knowlton Coray, relatând despre un discurs rostit de Joseph Smith în Nauvoo, Illinois; Martha Jane Knowlton Coray, Note-book, Arhivele Bisericii, Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, Salt Lake City, Utah; acest discurs este datat 19 iulie 1840 în caietul surorii Coray, dar discursul a fost probabil rostit la o dată ulterioară.

  2. George Q. Cannon, Deseret News: Semi-Weekly, 14 decembrie 1869, p.2.

  3. History of the Church, 6:478–479; dintr-un discurs rostit de Joseph Smith în ziua de 16 iunie 1844, în Nauvoo, Illinois; consemnat de Thomas Bullock; vezi, de asemenea, anexa, p. 593, punctul 3.

  4. Doctrină şi legăminte 128:18; scrisoare de la Joseph Smith către sfinţi, 6 septembrie 1842, Nauvoo, Illinois.

  5. History of the Church, 4:492–493; dintr-o consemnare din jurnalul lui Joseph Smith, 6 ianuarie 1842, Nauvoo, Illinois.

  6. History of the Church, 4:426; din procesul verbal al unei conferinţe a Bisericii desfăşurată în ziua de 3 octombrie 1841, în Nauvoo, Illinois, publicat în Times and Seasons, 15 octombrie 1841, p. 578.

  7. History of the Church, 4:208, 210–211; dintr-un discurs pregătit de Joseph Smith şi citit la conferinţa Bisericii desfăşurată la 5 octombrie 1840, în Nauvoo, Illinois.

  8. History of the Church, 6:78; ortografie modernizată; dintr-o scrisoare de la Joseph Smith către James Arlington Bennet, 13 noiembrie 1843, Nauvoo, Illinois; numele de familie al lui James Bennet este incorect scris „Bennett” în History of the Church.

  9. History of the Church, 6:364–365; dintr-un discurs rostit de Joseph Smith în ziua de 12 mai 1844 în Nauvoo, Illinois; consemnat de Thomas Bullock.

  10. History of the Church, 5:139; dintr-un discurs rostit de Joseph Smith în ziua de 29 august 1842 în Nauvoo, Illinois; consemnat de William Clayton.

  11. Citat de Lucy Mack Smith, relatând despre un discurs rostit de Joseph Smith la începutul anului 1832 în Kirtland, Ohio; Lucy Mack Smith, „The History of Lucy Smith, Mother of the Prophet”, 1844–1845 manuscris, vol. 13, p. 5, Arhivele Bisericii.

  12. History of the Church, 4:185–187; punctuaţie modernizată; dintr-o scrisoare a lui Joseph Smith şi a consilierilor săi din prima Preşedinţie adresată sfinţilor, septembrie în Nauvoo, Illinois, publicată în Times and Seasons, octombrie 1840, p. 178–179.

  13. History of the Church, 4:609–610; punctuaţie modernizată; împărţirea paragrafelor a fost modificată; din „The Temple”, editorial publicat în Times and Seasons, 2 mai 1842, p. 776; Joseph Smith era redactorul publicaţiei periodice.

Nauvoo Temple construction

Profetul Joseph Smith năzuia din tot sufletul să vadă Templul Nauvoo terminat. „Grăbiţi munca, fraţilor”, obişnuia să spună – „să terminăm templul; Domnul are o mare înzestrare pregătită pentru voi.”

missionaries at MTC

Misionari cu timp deplin la Centrul de pregătire a misionarilor din Provo, Utah. Joseph Smith a declarat că, în ultima dispensaţie, „va fi necesar ca sfinţii să asculte sfatul şi… să apere cu îndrăzneală cauza adevărului”.