Întoarcerea acasă
Se împlineau patru ani de la botezul meu şi majoritatea timpului nu fusesem activă. Băusem, fumasem şi fusesem foarte deprimată. Soţul meu, Ian, se afla departe pe mare, lăsându-mă singură acasă cu doi copii mici. Iar acum submarinul lui avea defecţiuni importante şi era la reparat undeva în celălalt capăt al ţării. Timp de şase săptămâni, în fiecare seară suna telefonul şi Ian spunea: „Ar trebui să navigăm mâine“. Dar mâine părea că nu mai vine niciodată şi navigarea promisă era întârziată în mod repetat.
Singurii care-mi aduceau speranţă erau minunaţii mei învăţători de acasă şi învăţătoarele vizitatoare, care veneau regulat la uşa mea şi-mi dăruiau dragostea şi prietenia lor. Trebuie să recunosc că nu am fost politicoasă întotdeauna iar uneori am fost chiar foarte nepoliticoasă. Cu toate acestea, ştiam că aş fi putut ridica telefonul în orice moment şi ei ar fi fost dornici să mă ajute. Învăţătorii mei de acasă erau convinşi în credinţa lor că, dacă eu m-aş fi întors la Biserică, Ian s-ar fi botezat – dar eu trebuia să dau exemplul mai întâi. Totuşi n-am simţit niciodată dorinţa să pun la încercare credinţa lor. Din punct de vedere spiritual mă aflam foarte jos.
Într-o seară, după ce vorbisem cu Ian şi aflasem că submarinul fusese din nou incapabil să navigheze spre casă, am stat şi am plâns, simţindu-mă complet părăsită. Apoi am început să mă rog, ceea ce nu mai făcusem de mult timp.
Pe când mă pregăteam de culcare în acea seară, am fost conştientă de ceva ce nu observasem până atunci – un miros foarte puternic, totuşi nu neplăcut. Mi-a amintit de ceva de mult uitat. A trebuit să mă gândesc un timp înainte de-a recunoaşte că îmi amintea de capela unde fusesem botezată. Când am înţeles aceasta am simţit un sentiment cald, liniştitor şi o dorinţă îmbolditoare de a mă întoarce la Biserică.
I-am telefonat lui Tony, unul dintre învăţătorii mei de acasă. Curând după aceea, el şi soţia lui, Rosie, au venit la mine şi am vorbit cum nu mai vorbisem nicicând înainte. Toate grijiile mele dispăruseră. Mă întorsesem înapoi la Biserică.
De-abia am aşteptat următorul telefon al lui Ian. De data aceasta nu mai eram deprimată, ci chiar entuziasmată. Spre mirarea mea, reacţia lui la povestirea mea a fost să sugereze că, atunci când venea acasă, trebuia să mergem împreună la Biserică.
Următoarea duminică, Tony şi Rosie ne-au luat pe mine şi pe copii şi ne-au dus la Biserică. Am fost surprinsă să văd un misionar care fusese trimis înapoi în această zonă pentru a doua oară. El fusese înainte în casa noastră, dar, ca mulţi alţii, nu reuşise să ne convingă pe Ian sau pe mine să mergem la Biserică. M-a salutat acum cu căldură şi m-a anunţat că venise înapoi în zona noastră pentru a-l boteza pe Ian. Am fost sceptică şi am râs, dar în săptămâna următoare, Ian a venit, în sfârşit, acasă. Aşa cum promisese, a venit la Biserică duminica următoare. Elder Paskett s-a apropiat de el în această primă vizită şi a făcut aranjamente ca să vină cu colegul său, elder Brown şi să-i predea discuţiile lui Ian. După două săptămâni, Ian acceptase invitaţia de a fi botezat. Întregul proces a durat mai puţin de o lună şi, la scurt timp după aceea, misionarii au fost mutaţi din ramura noastră în altă zonă.
În timpul acelor săptămâni, revărsarea de dragoste prin Sfântul Spirit şi prin membrii ramurii noastre a fost copleşitoare. Am făcut un legământ atunci, să trăim Evanghelia cu adevărat. La scurt timp după botez, Ian a fost chemat să slujească drept preşedinte al Tinerilor Băieţi şi eu am fost chemată să slujesc la Societatea Primară. Viaţa noastră la Biserică a devenit plină şi emoţionantă. Cu trecerea anilor familia noastră a crescut de la doi la cinci copii frumoşi. Am fost pecetluiţi în templul din Londra, Anglia în anul 1982, iar Tony şi Rosie au fost prezenţi.
Evanghelia a cuprins de atunci fiecare parte a vieţilor noastre. Am avut timpurile noastre bune şi rele dar niciodată nu am regretat decizia pe care am luat-o de a-L sluji pe Domnul. Am găsit într-adevăr o casă în Biserica Sa.
Judith A. Deeney este membră a ramurii Lerwich, misiunea Edinburgh, Scoţia.