2005
Restaurarea: Adevărul restaurat
Aprilie 2005


Restaurarea: Adevărul restaurat

Evanghelia lui Isus Hristos a fost revelată popoarelor lumii de mai multe ori. Le-a fost dată lui Adam, lui Enoh, lui Noe, lui Avram şi altor profeţi, inclusiv profeţilor din Cartea lui Mormon – de fiecare dată într-o dispensaţie.1 Chiar Salvatorul a adus din nou Evanghelia în dispensaţia Sa. Evanghelia a trebuit să fie restaurată de mai multe ori deoarece a fost respinsă şi luată de pe pământ de multe ori datorită ticăloşiei oamenilor. În cele din urmă, în această dispensaţie a plenitudii timpurilor, Evanghelia a fost restaurată pentru ultima dată prin profetul Joseph Smith.

Aici sunt prezentate unele dintre evenimentele care au constituit noi începuturi în această ultimă dispensaţie, a noastră, care au făcut posibilă restaurarea Evangheliei şi a Bisericii (vezi D&L 66:2).

Prima Viziune

În Iacov 1:5 se promite: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată“.

După ce a citit acest verset în primăvara anului 1820, Joseph Smith, fiul, atunci în vârstă de doar 14 ani, a luat promisiunea lui Iacov în serios. S-a dus în pădurea din apropierea casei lui pentru ca „să ceară de la Dumnezeu“.

Vorbind despre dumbrava sfântă, unde Joseph a mers să se roage pentru a şti care biserică este adevărată, preşedintele Gordon B. Hinckley a spus: „Aici, exact în acest loc, lunga noapte a apostaziei s-a sfârşit şi au înflorit zilele glorioase ale unei noi epoci. Dumnezeu Însuşi a fost văzut şi auzit. Aici unde stăm, în liniştea acestor arbori, în acest sfânt loc, natura Dumnezeirii a fost restaurată.

Mintea eliberată de idei preconcepute a unui băiat a devenit un instrument al revelaţiei date aici şi a multor altora care aveau să urmeze. Fiind al 15-lea pe linia lui Joseph Smith şi purtând apostolica mantie care a venit asupra lui, declar solemn mărturia mea cu privire la veridicitatea relatării profetului Joseph despre aceste evenimente, declar că Tatăl a depus, aici, mărturie despre divinitatea Fiului Său, că Fiul l-a instruit pe băiatul profet şi că au urmat o serie de evenimente care au dus la organizarea ’singurei Biserici adevărate şi vii de pe toată suprafaţa pământului, de care‘, a declarat El, ’Eu, Domnul, sunt foarte mulţumit‘ (vezi D&L 1:30)“.2

Primul profet

Joseph Smith, fiul, s-a născut în Sharon, Vermont, la 23 decembrie 1805. Părinţii săi, Joseph Smith tatăl şi Lucy Mack Smith, ambii erau oameni religioşi şi şi-au îndrumat copiii să creadă în Dumnezeu şi să caute salvarea. Joseph tatăl şi Lucy au avut 11 copii. Joseph a fost al cincilea copil.

Joseph Smith s-a născut pentru a sluji ca un instrument în mâna Domnului, pentru a restaura Biserica lui Hristos pe pământ în această dispensaţie. Preşedintele Brigham Young (1801-1877) a spus despre Joseph: „S-a decretat în consiliul din eternitate, cu mult timp înaintea formării pământului, că el, Joseph Smith, trebuia să fie omul, din ultima dispensaţie a acestei lumi, care să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu oamenilor şi să primească totalitatea cheilor şi puterea preoţiei Fiului lui Dumnezeu… El a fost rânduit dinainte, în eternitate pentru a prezida peste această ultimă dispensaţie“.3

Primele rânduiri la preoţie

În 15 mai 1829, Domnul l-a trimis pe Ioan Botezătorul să confere cheile Preoţiei Aaronice lui Joseph Smith şi lui Oliver Cowdery pentru a dezvălui munca restaurării. Preşedintele Thomas S. Monson, primul consilier din Prima Preşedinţie, a spus: „Acolo, pe malul râului Susquehanna, lângă Harmony, Pennsylvania, John şi-a aşezat mâinile pe capetele lui Joseph Smith şi Oliver Cowdery şi i-a rânduit, spunându-le: ’Vouă, tovarăşilor mei în slujire, în numele lui Mesia eu vă confer Preoţia lui Aaron, care deţine cheile slujirii îngerilor, ale Evangheliei pocăinţei şi ale botezului prin scufundare pentru iertarea păcatelor‘. Mesagerul i-a anunţat că el acţionează sub îndrumarea lui Petru, Iacov şi Ioan, care deţineau cheile Preoţiei lui Melhisedec. Au urmat rânduirea şi botezul…

La timpul potrivit, Petru, Iacov şi Ioan au fost trimişi pentru a acorda binecuvântările Preoţiei lui Melhisedec. Apostolii trimişi de Domnul i-au rânduit şi confirmat pe Joseph şi pe Oliver pentru a fi apostoli şi martori speciali ai numelui Său…

Ca rezultat al acestui fapt, fiecare dintre noi poartă răspunderea – chiar oportunitatea binecuvântată şi datoria solemnă – de a fi devotaţi adevărului pe care l-am primit“.4

Primii martori

După patru ani de la prima vizită a lui Moroni, Joseph Smith a primit plăcile de aur de la îngerul Moroni pe dealul Cumora şi a început să le traducă. La început, nimănui nu i-a fost permis să le vadă dar, mai târziu, Domnul a revelat că vor fi alese trei persoane care să depună mărturie despre Cartea lui Mormon şi despre plăcile de aur (vezi D&L 5:11-13).

Elder Dallin H. Oaks din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli a spus despre aceşti martori: „Cei trei bărbaţi aleşi ca martori ai Cărţii lui Mormon au fost Oliver Cowdery, David Whitmer şi Martin Harris. ’Mărturia a trei martori‘ dată în scris a fost inclusă în toate… exemplarele Cărţii lui Mormon, pe care Biserica le-a publicat începând din 1830. Aceşti martori declară solemn că ei ’au văzut plăcile care conţin această cronică‘ şi ’inscripţiile care sunt pe plăci‘. Ei mărturisesc că aceste scrieri au fost ’traduse prin harul şi puterea lui Dumnezeu, căci glasul Lui ne-a spus-o nouă‘. Ei mărturisesc: ’Şi noi declarăm în cuvinte chibzuite că un înger al lui Dumnezeu a coborât din cer şi a adus şi a pus în faţa ochilor noştri, astfel că noi ne-am uitat şi am văzut plăcile şi inscripţiile de pe ele; şi noi ştim că, prin harul lui Dumnezeu Tatăl şi al Domnului nostru Isus Hristos, noi am văzut şi depunem mărturie că aceste lucruri sunt adevărate‘.

În continuare, ’glasul Domnului ne-a poruncit să depunem mărturie despre aceasta; de aceea, ca să ne supunem poruncii lui Dumnezeu, noi depunem mărturie despre toate aceste lucruri‘.“5

Profetului i s-a permis, de asemenea, să arate plăcile altor opt martori. Mărturia lor este şi ea consemnată în Cartea lui Mormon.

Prima întrunire a Bisericii

Organizarea Bisericii a avut loc într-o cabană mică de lemn din Fayette, New York. Pentru a se supune cerinţelor legii de organizare a unei societăţi religioase, Joseph a ales cinci bărbaţi care să-l ajute. Congregaţia formată din aproape 60 de persoane i-a susţinut pe Joseph Smith şi pe Oliver Cowdery ca vârstnici în Biserică. Împărtăşania a fost binecuvântată, sfinţii au cântat şi s-au rugat împreună şi s-au făcut botezuri şi confirmări.

„6 aprilie 1830 este o dată importantă pentru sfinţii din zilele din urmă“, a spus elder L. Tom Perry din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli. „Este ziua când a fost organizată Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Traducerea şi tipărirea Cărţii lui Mormon fusese terminată, preoţia fusese restaurată şi acum Domnul hotărâse că Biserica Sa trebuia organizată din nou aici, pe pământ“.6

Ultima dispensaţie

Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă continuă să fie condusă spre noi începuturi prin revelaţii profetice. În multe ţări, apar acum primii convertiţi sau primele temple şi misionarii din toată lumea continuă să răspândească Evanghelia, ducând-o celor care o aud pentru prima dată.

Şi dumneavoastră aveţi un rol de jucat. Vorbind despre pionierii care au clădit Biserica timpurie, preşedintele Hinckley a spus: „Lucruri la fel de măreţe cum s-au aşteptat de la ei se aşteaptă acum de la noi. Să observăm ce au făcut cu ceea ce au avut. Noi avem mult mai multe şi ne aşteaptă provocarea covârşitoare de a continua şi de a construi împărăţia lui Dumnezeu“.7

În măsura în care împărtăşiţi Evanghelia şi sunteţi credincioşi, veţi ajuta la clădirea împărăţiei lui Dumnezeu şi o veţi duce spre „noi începuturi“ în această ultimă dispensaţie.

ATUNCI ŞI ACUM

1830: Şase membri au organizat oficial Biserica

Acum: Peste 12 milioane de membri

1830: Mai puţin de 20 de misionari

Acum: Mai mult de 50.000 de misionari

1830: Au fost tipărite 5.000 de exemplare ale Cărţii lui Mormon

Acum: Sunt tipărite mai mult de 100 de milioane de exemplare ale Cărţii lui Mormon

1830: Un templu

Acum: 119 temple

PRIMA DATĂ CÂND S-A TIPĂRIT CARTEA LUI MORMON

Deoarece a lucrat sub inspiraţie divină, lui Joseph Smith i-au trebuit în jur de 65 de zile lucrătoare, de la începutul lui aprilie până sfârşitul lui iunie 1829, pentru a traduce toată Cartea lui Mormon.8 Profetul lucra rapid, rareori întorcându-se să revizuiască munca făcută. El n-a studiat scrieri vechi niciodată şi nu s-a referit la nici o altă sursă, în afară de plăcile de aur, când a făcut traducerea.9

Oliver Cowdery, care a fost unul dintre copiştii lui Joseph, a spus: „Aceste zile au fost de neuitat – faptul că am stat ascultând sunetul unui glas vorbind prin inspiraţia cerului a trezit în această inimă recunoştinţa cea mai profundă! Zi după zi, continuam, fără întrerupere, să scriu aşa cum ieşeau cuvintele din gura lui, în timp ce traducea cu Urimul şi Tumimul“.10

Când cartea a fost tradusă, Joseph şi Martin Harris au dus-o la E. B. Grandin pentru a fi publicată. Cinci mii de exemplare au fost tipărite şi cartea era gata pentru a fi vândută în primăvara lui 1830.

PRIMUL TEMPLU

Biserica a fost organizată din nou pe pământ. „Dar lucrarea restaurării nu era terminată“, explică elder Robert D. Hales, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli. „Ca şi în timpurile străvechi, membrii Bisericii au fost învăţaţi să construiască un templu, care a fost dedicat în Kirtland, Ohio, la 27 martie 1836. O săptămână mai târziu, la 3 aprilie, acolo s-a ţinut o adunare. După o rugăciune solemnă şi liniştită, Joseph şi Oliver L-au văzut pe Domnul Isus Hristos stând în faţa lor… Moise, Ilie şi Ilie profetul au apărut, de asemenea, acolo şi i-au încredinţat lui Joseph cheile împărăţiei şi rânduielile salvării“.11

La numai şapte ani după dedicarea templului şi restaurarea cheilor sacre încredinţate profetului, sfinţii au fost forţaţi să părăsească Kirtland şi primul lor templu, datorită sărăciei, persecuţiei şi apostaziei.

NOTE

  1. „O dispensaţie a Evangheliei este o perioadă de timp în care Domnul are cel puţin un slujitor autorizat pe pământ, care deţine cheile sfintei preoţii“ (Ghid pentru scripturi, „Dispensaţie“, pag. 52; vezi, de asemenea, Bible Dictionary, „Dispensations“, pag. 657).

  2. „Martori speciali ai lui Hristos“, Liahona, apr. 2001, pag. 24.

  3. Teachings of Presidents of the Church: Brigham Young (1997), pag. 96.

  4. „All That the Father Has“, Tambuli, mai 1990, pag. 4.

  5. „The Witness: Martin Harris“, Liahona, iul. 1999, pag. 41.

  6. „Heed the Prophet’s Voice“, Ensign, nov. 1994, pag. 17.

  7. „True to the Faith“, Ensign, mai 1997, pag. 66-67.

  8. Vezi John W. Welch, „How Long Did It Take Joseph Smith to Translate the Book of Mormon?“, Tambuli, sept. 1989, pag. 14-15.

  9. Vezi Neal A. Maxwell, „By the Gift and Power of God“, Ensign, ian. 1997, pag. 39-40.

  10. Vezi Joseph Smith – Istorie 1:71, note de sfârşit.

  11. „Să primim o mărturie despre Evanghelia restaurată a lui Isus Hristos“, Liahona, nov. 2003, pag. 30; vezi D&L 110.