Grădina cu trandafiri
„Planul divin al fericirii face posibil ca relaţiile de familie să continue şi după moarte“ („Familia – o declaraţie oficială către lume“, Liahona, oct. 2004, pag. 49).
Pe baza unei experienţe din viaţa autoarei
„Mike“, a strigat tata. „E timpul de mers la şcoală.“ Coborând încet scările, Mike l-a găsit pe tata aşteptându-l la capătul lor.
„Trebuie să merg?“, a întrebat Mike. „Nu pot să aştept până mâine?“
Tata a dat negativ din cap. „Au trecut prea multe zile de mâine. Înţeleg cum te simţi, dar trebuie să-i prinzi din urmă.“
„D-na Peters a trimis acasă o parte din lucrările mele“, a spus Mike.
Tata a oftat şi i-a dat lui Mike pulovărul. „Astăzi mă întorc la muncă – şi tu te întorci la şcoală“.
Mike a simţit cum îi dau lacrimile. Desigur, n-o să plângă din nou! „E aşa de greu fără mama“.
Tata a îngenuncheat şi l-a strâns în braţe pe Mike. „Ştiu“. Mike putea să vadă durerea în ochii tatălui său.
În timp ce a ieşit pe uşă, s-a uitat la frumoasa grădină de trandafiri a mamei. Dar nu mai era frumoasă. Buruienile apăreau de peste tot. A oftat. O să mai fie oare vreodată la fel ca înainte?
Şcoala era aceeaşi – copii gălăgioşi alergau şi vorbeau. Mike s-a târât până la clasa a treia.
Sam, prietenul lui cel mai bun, i-a făcut semn cu mâna. Mike a încercat să zâmbească, dar zâmbetul nu-i ieşea. Încerca mereu să tragă adânc aer în piept şi să nu plângă.
D-na Peters a început ora. Mike a auzit-o vorbind, dar privirea lui hoinărea pe afară. Era soare. „Cum poate lumea să arate strălucitoare când mama a murit?“, se întreba el. O lacrimă i s-a prelins pe lângă nas.
„Uite, Mike plânge!“, a ţipat Bill, care stătea pe rândul celălalt.
Fără să se gândească, Mike s-a sculat în picioare, a ieşit alergând din clasă şi, apoi, a pornit în jos pe culoar. N-o să se mai întoarcă niciodată la şcoală! A împins uşa mare a şcolii şi a alergat cinci străzi până acasă. Era frig fără pulovăr.
S-a dus în camera lui să-şi ia o jachetă, apoi s-a aşezat în leagănul din spatele casei. Se legăna înainte şi înapoi, uitându-se fix în pământ.
S-a gândit să se ducă acasă la bunica, dar şi ea era tristă acum. Obişnuia să râdă mult, să meargă la popicărie şi să facă prăjituri. Se întreba dacă şi ea trebuia să meargă din nou la muncă.
Mike şi-a luat avânt ridicându-se mai sus. Poate, s-a gândit el, va cădea şi va muri. Atunci ar putea merge în cer şi ar vedea-o pe mama.
El a auzit cuvintele ca purtate de vânt în copaci – „Atunci, tata şi bunica n-o să te aibă pe tine. Ai vrea ca tata să te părăsească?“
A oprit leagănul cu picioarele frânând în praf. Cine a spus asta? A fost mama care i-a vorbit din cer? S-a uitat în jur, dar nu era decât sunetul frunzelor foşnind în vânt.
Mike s-a uitat la pata de cer albastru printre copaci. „Mi-e dor de mama! Te rog, Tată Ceresc, ajută-mă!“ I-au dat din nou lacrimile.
Deodată, a simţit nevoia urgentă de a merge în grădina de trandafiri a mamei. Stătea şi se uita la săracele tufe de trandafiri, fără apă şi cu o mulţime de buruieni. Mamei nu i-ar place aşa ceva! El a îngenuncheat şi a început să tragă şi să scoată buruienile. Apoi, a luat furtunul de grădină şi a stropit tufele pe care le curăţase. În curând, va veni primăvara şi trandafirii vor înflori roşu aprins, galben şi roz. S-a întrebat dacă mama îi va vedea din cer. Oarecum, s-a simţit mai aproape de ea când a lucrat în grădina ei.
Maşina tatei a sosit scârţiind pe alee. El a sărit din maşină, a alergat la Mike şi l-a îmbrăţişat. „M-au sunat cei de la şcoală“.
„Mă voi duce înapoi mâine“, a promis Mike. „Tată, uită-te la tufele de trandafiri“.
„Mama ar fi mândră“, a spus tata. „Îmi voi schimba hainele şi vom putea lucra împreună“.
Când Mike smulgea buruienile alături de tata, se gândea la trandafirii care vor înflori. Aproape că putea să le simtă parfumul. După ce vor înflori, s-a hotărât el, va culege câţiva pentru bunica.
Mike şi-a ridicat privirea şi i-a văzut pe Sam şi pe Bill. Cei doi băieţi s-au uitat la buruieni.
„Putem să te ajutăm?“, a întrebat Sam.
Mike a încuviinţat, dând din cap. Încet, un zâmbet i s-a furişat pe faţă.
„Relaţiile de dragoste continuă dincolo de porţile morţii… Legăturile de familie rezistă pentru că au fost pecetluite în templu.“
Elder Russell M. Nelson, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, „Doors of Death“, Ensign,