Neclintite şi nemişcate
Mărturisesc că, dacă suntem credincioase şi îndurăm până la sfârşit, vom primi toate binecuvântările Tatălui Ceresc, chiar viaţa eternă şi exaltarea.
Sunt recunoscătoare pentru ocazia de a face parte din această adunare a femeilor credincioase din toată lumea. Am întâlnit mii dintre dumneavoastră în multe ţări diferite. Credinţa şi devotamentul dumneavoastră m-au întărit. Exemplele dumneavoastră de bunătate şi fidelitate faţă de Evanghelie m-au inspirat. Faptele tăcute de slujire altruistă pe care le faceţi şi cuvintele mărturiei şi ale convingerii dumneavoastră m-au făcut să mă simt umilă.
În această seară vă voi adresa fiecăreia aceleaşi întrebări pe care le-am adresat multora dintre dumneavoastră în conversaţiile noastre.
-
Ce vă ajută să fiţi neclintite şi nemişcate atunci când aveţi de înfruntat provocări care vă supun la probă credinţa?
-
Ce vă susţine în timpul încercărilor şi adversităţii?
-
Ce vă ajută să înduraţi şi să deveniţi ucenice adevărate ale lui Hristos?
Unele dintre răspunsurile pe care mi le-aţi dat includ:
-
Cunoaşterea faptului că Tatăl Ceresc vă iubeşte şi are grijă de dumneavoastră.
-
Speranţa că, prin sacrificiul ispăşitor al lui Isus Hristos, toate binecuvântările promise celor credincioşi vor fi împlinite.
-
Cunoaşterea planului mântuirii.
Mesajul meu de azi va dezvolta aceste declaraţii de credinţă care vin din inima dumneavoastră.
În Romani 8:16 se spune: „Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu”. Prima dată când îmi amintesc că am simţit cu certitudine că Tatăl Ceresc mă cunoştea, mă iubea şi avea grijă de mine a fost atunci când am intrat în apele botezului, la vârsta de 15 ani. Înainte de aceasta, ştiam că Dumnezeu există şi că Isus Hristos este Salvatorul lumii. Am crezut în Ei şi I-am iubit, dar niciodată nu simţisem dragostea şi grija Lor pentru mine, ca persoană, până în acea zi, când m-am bucurat de ocazia mea de a face legămintele de botez.
Am înţeles ce miracol a fost să fiu găsită şi învăţată de misionari, mai ales că erau doar o mână de misionari printre două milioane de oameni! Am ştiut atunci că Tatăl Ceresc mă cunoştea şi mă iubea într-un mod atât de special, încât El i-a îndrumat pe misionari către casa mea.
Ştiu acum că Dumnezeu este un Dumnezeu al dragostei. Este aşa pentru că noi suntem copiii Săi şi El doreşte ca noi, toţi, să avem bucurie şi fericire eternă. Lucrarea Sa şi gloria Sa sunt ca noi să putem avea nemurire şi viaţă eternă.1 De aceea, El a conceput un plan etern de fericire pentru noi. Scopul nostru în viaţă este să dobândim viaţa eternă şi exaltarea pentru noi înşine şi să-i ajutăm pe ceilalţi să facă la fel. El a creat acest pământ pentru noi, pentru a obţine trupuri fizice şi a fi testaţi în ceea ce priveşte credinţa noastră. El ne-a dat darul preţios al libertăţii de a alege, prin care putem alege drumul care duce la fericirea nepieritoare. Planul de mântuire al Tatălui Ceresc este pentru dumneavoastră şi pentru mine. Este pentru toţi copiii Săi.
„Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.
Dumnezeu i-a binecuvântat, şi Dumnezeu le-a zis: «Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul»”.2
„Şi El le-a dat porunci, pentru ca ei să-L slăvească pe Domnul, Dumnezeul lor… Şi Adam s-a supus poruncilor Domnului.”3
Adam şi Eva au născut copii şi planul a continuat să fie îndeplinit.
Sunt recunoscătoare deoarece ştiu că fiecare dintre noi are un rol vital şi esenţial în calitate de fiică a lui Dumnezeu. El le-a înzestrat pe fiicele Sale cu atribute divine, cu scopul de a face ca lucrarea Sa să înainteze. Dumnezeu a încredinţat femeilor lucrarea sacră de a purta şi a creşte copii. Nicio altă lucrare nu este mai importantă. Este o chemare sfântă. Cea mai nobilă ocupaţie pentru o femeie este lucrarea sacră de a clădi familii eterne, în mod ideal în tovărăşie cu soţul ei.
Sunt conştientă că unele surori nu au primit încă binecuvântările de a fi căsătorite sau de a avea copii. Permiteţi-mi să vă asigur că, la timpul potrivit, veţi primi toate binecuvântările promise celor credincioşi. Trebuie „să înaintaţi cu fermitate în Hristos, având o strălucire perfectă a speranţei… şi [să] înduraţi până la sfârşit” pentru a avea viaţă veşnică.4 Din perspectiva eternă, lipsa binecuvântărilor „[va] fi numai pentru un scurt timp”.5
Pe lângă aceasta, nu trebuie să fii căsătorită pentru a ţine poruncile şi a hrăni spiritual familiile, prietenii şi vecinii. Darurile dumneavoastră, talentele, îndemânările, abilităţile şi tăria spirituală sunt foarte necesare în clădirea împărăţiei. Domnul se bizuie pe dorinţa dumneavoastră de a îndeplini aceste îndatoriri esenţiale.
Domnul spune:
„Eu nu te voi uita cu niciun chip;
Iată că te-am săpat pe mâinile Mele, şi zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei!”.6
Domnul vă iubeşte. Vă cunoaşte speranţele şi dezamăgirile. El nu vă va uita pentru că durerile şi suferinţele dumneavoastră sunt în mod continuu înaintea Lui.
Cea mai măreaţă manifestare a dragostei lui Dumnezeu faţă de noi a fost bunăvoinţa Sa de a-L trimite pe preaiubitul Său Fiu, Isus Hristos, pentru a ispăşi pentru păcatele noastre, pentru a fi Salvatorul şi Mântuitorul nostru.
În Ioan 3:16 citim: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”.
Salvatorul spune: „Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi”.7
Dorinţa lui Isus Hristos de a fi mielul de sacrificiu a fost o manifestare a dragostei Sale pentru Tatăl şi a dragostei Sale infinite pentru fiecare dintre noi.
Isaia descrie suferinţa Salvatorului:
„El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui…
El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre… şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi”.8
Domnul Însuşi a declarat: „Eu, Dumnezeu, am suferit aceste lucruri pentru toţi, pentru ca ei să nu sufere, dacă ei se vor pocăi”.9
El a rupt legăturile morţii şi a făcut posibil ca toată omenirea să fie înviată. El ne-a dat darul nemuririi.
Isus Hristos a luat asupra Lui păcatele noastre, a suferit şi a murit pentru a îndeplini cerinţele dreptăţii, ca noi să nu suferim dacă ne pocăim.
Noi demonstrăm că-L acceptăm pe Isus Hristos ca Salvator al nostru atunci când credem în El, ne pocăim de păcatele noastre şi primim rânduielile salvatoare cerute pentru a intra în prezenţa lui Dumnezeu. Aceste rânduieli salvatoare sunt simbolul legămintelor pe care le facem. Legămintele de supunere faţă de legile şi poruncile Sale ne leagă de Dumnezeu şi ne întăresc credinţa. Credinţa şi fermitatea noastră în Hristos ne vor da curajul şi încrederea de care avem nevoie pentru a înfrunta încercările vieţii, care fac parte din experienţa noastră muritoare.
Imediat după ce soţul meu a fost chemat să prezideze peste Misiunea Asunción, Paraguay, în anul 1992, am participat la o conferinţă de ramură într-o comunitate izolată din Chaco Paraguyan.10 Am călătorit patru ore pe un drum pietruit şi, apoi, încă şapte ore pe un drum primitiv. Pericolele şi disconfortul călătoriei lungi au fost uitate repede atunci când i-am salutat pe membrii fericiţi din Mistolar, care ne urau bun venit.
Julio Yegros era tânărul preşedinte de ramură şi el cu soţia sa, Margarita, erau una dintre puţinele familii care fusese pecetluită în templu. I-am rugat să împărtăşească experienţa lor despre călătoria la templu.
La acea vreme, cel mai apropiat templu era Templul Buenos Aires din Argentina. Călătoria din Mistolar necesita 27 de ore dus până la templu, iar ei merseseră cu cei doi copii mici ai lor. Era în toiul unei ierni foarte geroase dar, cu multe sacrificii, ei au reuşit să ajungă la templu şi au fost pecetluiţi împreună ca familie eternă. Pe drumul de înapoiere, cei doi bebeluşi s-au îmbolnăvit foarte tare şi au murit. I-au înmormântat pe drum şi s-au întors acasă fără copiii lor. Erau trişti şi singuri, dar uluitor, au simţit alinare şi pace. Ei au spus despre acea experienţă: „Copiii noştri au fost pecetluiţi cu noi în Casa Domnului. Ştim că îi vom avea înapoi cu noi pentru toată eternitatea. Această cunoaştere ne aduce pace şi alinare. Trebuie să fim demni şi credincioşi faţă de legămintele pe care le-am făcut în templu şi, apoi, vom fi reuniţi cu ei”.
În ce mod ne putem mări credinţa şi speranţa pentru a fi asemănătoare cu cea a acestor membri credincioşi din Paraguay?
În ce mod ne putem întări credinţa în declaraţiile, pe care le-am auzit de nenumărate ori de la multe dintre dumneavoastră, despre faptul că dumneavoastră credeţi în dragostea lui Dumnezeu faţă de dumneavoastră şi credeţi că veţi primi binecuvântările Sale şi că înţelegeţi planul mântuirii prin Salvatorul Isus Hristos şi partea dumneavoastră importantă din planul Său?
Vă voi sugera patru lucruri care m-au ajutat pe mine: rugăciunea, studiul scripturilor, supunerea şi slujirea.
Rugăciunea
Rugăciunea înseamnă actul comunicării cu Tatăl Ceresc. Atunci când ne rugăm, recunoaştem credinţa noastră în El şi în puterea Sa de a ne binecuvânta.
În Alma 37:37 citim: „Sfătuieşte-te cu Domnul în toate faptele tale, iar El te va îndrepta pe tine către bine; da, atunci când te culci noaptea, culcă-te în Domnul pentru ca El să poată să vegheze asupra ta în somnul tău; iar atunci când te scoli dimineaţa, lasă-ţi inima să fie plină de mulţumiri către Dumnezeu; şi dacă tu faci aceste lucruri, atunci tu vei fi înălţat în ultima zi”.
Studiul scripturii
Cunoaşterea şi înţelegerea planului Tatălui Ceresc ne ajută să ştim cine suntem şi ce ar trebui să devenim.
Domnul a poruncit: „Cercetaţi scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine”.11
Este foarte necesar ca fiecare femeie să studieze scripturile. Pe măsură ce devenim mai obişnuite cu adevărurile din scripturi, vom putea să le aplicăm în vieţile noastre şi vom avea mai multă putere să îndeplinim scopurile lui Dumnezeu. Rugăciunea personală zilnică şi studiul scripturii invită, de asemenea, influenţa şi puterea Duhului Sfânt în vieţile noastre.
Supunerea
Domnul spune: „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele”.12 Supunerea noastră cu credinţă ne va ajuta să dezvoltăm calităţi evlavioase şi ne va schimba inimile.
În Doctrină şi legăminte suntem sfătuiţi:
„Lipeşte-te de legămintele pe care le-ai făcut…
Ţine poruncile Mele continuu şi o cunună a neprihănirii vei primi”.13
Angajamentul nostru de a trăi conform Evangheliei hrăneşte credinţa şi speranţa noastră în Isus Hristos.
Slujirea
Avem multe ocazii de a-L sluji pe El. Fiecărei surori i se cere să caute şi să-i ajute pe cei săraci şi pe cei aflaţi în nevoie dintre noi şi din jurul nostru. „Cei săraci şi cei aflaţi în nevoie” îi includ atât pe cei cu nevoi spirituale, cât şi pe cei cu nevoi emoţionale. De asemenea, fiecăreia i s-a dat sarcina să salveze morţii noştri, lucru care poate fi făcut lucrând la istoria familiei sau prin munca în templu. Ni s-a poruncit să împărtăşim Evanghelia cu alţii şi există multe căi de a participa la munca misionară. Toate aceste lucruri sunt moduri în care Îi putem sluji Domnului. Tatăl nostru Ceresc aşteaptă ca cei care sunt puternici să-i întărească pe cei slabi şi propria dumneavoastră credinţă va fi întărită atunci când îi întăriţi şi aveţi grijă de copiii Săi.
Ştiu că Tatăl Ceresc îl iubeşte pe fiecare dintre copiii Săi în mod perfect, individual şi constant. Ştiu că noi, ca femei, avem o parte importantă în planul fericirii. Tot ceea ce cere El de la noi este să facem tot ce ne stă în putinţă şi este nevoie de fiecare dintre noi în clădirea împărăţiei. Ispăşirea este reală. Isus Hristos este Salvatorul şi Mântuitorul nostru. Mărturisesc că, dacă suntem credincioase şi îndurăm până la sfârşit, vom primi toate binecuvântările Tatălui Ceresc, chiar viaţa eternă şi exaltarea. În numele lui Isus Hristos, amin.