2010
Credinţa — alegerea vă aparţine
Noiembrie 2010


Credinţa – alegerea vă aparţine

Alegeţi credinţa în locul îndoielii, alegeţi credinţa în locul temerii, alegeţi credinţa în locul necunoscutului şi al nevăzutului şi alegeţi credinţa în locul pesimismului.

Bishop Richard C. Edgley

Trăim în cea mai măreaţă dispensaţie a tuturor timpurilor – o perioadă pe care profeţii din vechime o aşteptau cu nerăbdare, despre care ei au profeţit şi, cred eu, după care au tânjit. Totuşi, deşi toate binecuvântările cereşti sunt revărsate asupra noastră, Satana, care există cu adevărat, este mereu foarte activ şi suntem bombardaţi continuu cu mesaje contradictorii. Îngerul Moroni l-a avertizat pe tânărul profet Joseph Smith că numele lui avea să fie ţinut de bine şi de rău printre toate naţiunile pământului (vezi Joseph Smith – Istorie 1:33), iar împlinirea unei profeţii nu a fost niciodată mai evidentă. Profetul şi-a dat viaţa pentru mărturia lui, iar atacurile împotriva Bisericii şi chiar a Salvatorului Însuşi continuă şi astăzi. Realitatea existenţei Salvatorului, a jertfei Sale ispăşitoare şi aplicabilitatea ei universală pentru noi toţi sunt puse la îndoială şi, deseori, privite ca un mit sau ca o dorinţă deşartă a unei minţi slabe şi neinstruite. Mai mult, realitatea restaurării Evangheliei în aceste zile din urmă continuă să fie pusă la îndoială. Bombardamentul continuu cu astfel de mesaje poate produce confuzie, îndoială şi pesimism, fiecare atacând adevărurile fundamentale în care credem, credinţa noastră în Dumnezeu şi speranţa noastră în viitor.

Aceasta poate fi realitatea lumii noastre, dar încă putem să alegem cum să reacţionăm faţă de aceasta. Când doctrina sau crezurile noastre sacre sunt puse la îndoială, atunci avem ocazia de a-L cunoaşte pe Dumnezeu în modul cel mai personal şi mai profund. Aceasta este ocazia noastră de a alege.

Din cauza conflictelor şi a provocărilor de care avem parte în lumea de astăzi, doresc să sugerez o singură alegere – o alegere a păcii şi a protecţiei, o alegere care este potrivită pentru toţi. Această alegere este credinţa. Fiţi atenţi căci credinţa nu este un dar oferit fără a gândi, a dori sau fără efort. Nu o primim aşa cum roua cade din cer. Salvatorul a spus: „Veniţi la Mine” (Matei 11:28) şi „bateţi, şi vi se va da” (Matei 7:7). Aceste verbe indică acţiuni – veniţi, bateţi. Acestea sunt alegeri. Prin urmare, vă spun să alegeţi credinţa. Alegeţi credinţa în locul îndoielii, alegeţi credinţa în locul temerii, alegeţi credinţa în locul necunoscutului şi al nevăzutului şi alegeţi credinţa în locul pesimismului.

Binecunoscuta discuţie a lui Alma despre credinţă din capitolul 32 din Alma, din Cartea lui Mormon, reprezintă o serie de alegeri care asigură dezvoltarea şi păstrarea credinţei noastre. Alma ne îndrumă să alegem. Cuvintele lui au fost cuvinte care descriu acţiuni declanşate prin alegere. El a folosit cuvintele trezi, deştepta, a pune la încercare, doriţi, lucreze şi plantaţi. Apoi, Alma a explicat că, dacă facem aceste alegeri şi nu aruncăm sămânţa afară prin necredinţă, atunci „ea va începe să crească înăuntrul piepturilor [noastre]” (Alma 32:28).

Da, credinţa este o alegere şi trebuie căutată şi dezvoltată. Prin urmare, suntem responsabili pentru propria noastră credinţă. De asemenea, suntem responsabili pentru lipsa noastră de credinţă. Alegerea vă aparţine.

Sunt multe lucruri pe care nu le ştiu. Nu ştiu detaliile prin care materia a fost organizată în această lume frumoasă în care noi trăim. Nu înţeleg complexitatea ispăşirii, modul în care jertfa Salvatorului îi poate face curaţi pe toţi cei care se pocăiesc sau cum Salvatorul a putut suferi „durerea tuturor oamenilor” (D&L 18:11). Nu ştiu unde a fost oraşul lui Zarahemla despre care se vorbeşte în Cartea lui Mormon. Nu ştiu de ce, uneori, crezurile mele sunt în contradicţie cu pretinsa cunoaştere ştiinţifică sau laică. Probabil că acestea sunt lucruri pe care Tatăl nostru din Cer le-a descris ca fiind „tainele… cerului” (D&L 107:19) ce vor fi revelate mai târziu.

Deşi nu ştiu totul, ştiu ce este important. Ştiu adevărurile clare şi simple ale Evangheliei care duc la salvare şi exaltare. Ştiu că Salvatorul a suferit cu adevărat durerea tuturor oamenilor şi că toţi oamenii care se pocăiesc pot fi curăţaţi de păcat. Şi, când nu ştiu sau nu înţeleg în totalitate, merg mai departe cu ajutorul puternic al credinţei mele, fiind părtaş la promisiunile şi binecuvântările Evangheliei. Şi, apoi, aşa cum Alma ne învaţă, credinţa noastră ne duce la o cunoaştere perfectă (vezi Alma 32:34). Înaintarea în necunoscut, înarmaţi doar cu speranţă şi dorinţă, este dovada credinţei noastre în Domnul şi a devotamentului nostru faţă de El.

Prin urmare, dând ascultare îndrumării lui Alma, haideţi să alegem. Să alegem credinţa.

  • Dacă mintea vă este tulburată de confuzie şi disperare, alegeţi să „vă [treziţi] şi [să] vă [deşteptaţi] aptitudinile” (Alma 32:27). Abordarea Domnului cu umilinţă, cu inima frântă şi cu spiritul smerit este calea către adevăr şi calea Domnului a luminii, cunoaşterii şi păcii.

  • Dacă mărturia dumneavoastră este nedezvoltată, neîncercată şi nesigură, alegeţi să „dovediţi [chiar şi numai] un pic de credinţă”; alegeţi să „[puneţi] la încercare cuvintele [Sale]” (Alma 32:27). Salvatorul a explicat: „Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine” (Ioan 7:17).

  • Când intelectul propriu, logica sau raţionalul sunt în contradicţie cu învăţăturile şi doctrina sacră sau când mesaje contradictorii vă atacă crezurile ca săgeţile arzătoare descrise de apostolul Pavel (vezi Efeseni 6:16), alegeţi să nu aruncaţi sămânţa afară din inima dumneavoastră prin necredinţă. Nu uitaţi, nu vom primi nicio mărturie decât după încercarea credinţei noastre (vezi Eter 12:6).

  • În cazul în care credinţa dumneavoastră este dovedită şi matură, alegeţi s-o îngrijiţi „cu mare atenţie” (Alma 32:37). Oricât de puternică ar fi credinţa noastră, având în vedere toate mesajele contradictorii care o atacă, aceasta poate fi, în acelaşi timp, foarte fragilă. Are nevoie de îngrijire permanentă prin intermediul studiului constant din scripturi, rugăciunii şi punerii în practică a cuvântului Său.

Când ucenicii L-au întrebat pe Isus de ce ei nu au putut să alunge un drac pe care Salvatorul tocmai îl alungase, Isus le-a răspuns: „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: «Mută-te de aici colo», şi s-ar muta” (Matei 17:20). Nu am fost martor niciodată la mutarea unui munte propriu-zis. Însă, datorită credinţei am văzut un munte al îndoielii şi al disperării mutat şi înlocuit cu speranţă şi optimism. Datorită credinţei, am fost martor la înlocuirea unui munte al păcatului cu pocăinţă şi iertare. Şi, datorită credinţei, am fost martor la înlocuirea unui munte al durerii cu pace, speranţă şi recunoştinţă. Da, am văzut munţi mutaţi.

  • Datorită credinţei mele am activat puterea preoţiei pe care o deţin şi am fost părtaş la dulceaţa Evangheliei, am crezut în rânduielile salvării şi le-am primit.

  • Datorită credinţei mele trec peste încercările şi greutăţile vieţii cu pace şi încredere.

  • Datorită credinţei mele am putut să transform semnele de întrebare şi chiar îndoielile în certitudini şi înţelegere.

  • Datorită credinţei mele abordez necunoscutul, nevăzutul şi inexplicabilul cu o siguranţă de neclintit.

  • Şi, datorită credinţei mele – chiar şi în cele mai dificile momente – recunosc cu pace şi recunoştinţă că, de fapt, în realitate, acestea sunt cele mai bune momente.

Şi, când alegem credinţa şi îngrijim acea credinţă pentru a dobândi o cunoaştere perfectă a lucrurilor Domnului, folosim apoi cuvintele „eu mărturisesc” sau „eu ştiu”. Am plantat personal sămânţa în propria-mi inimă şi, de-a lungul vieţii mele, am încercat să îngrijesc acea sămânţă pentru a obţine o cunoaştere perfectă. Şi, astăzi, stând la acest pupitru, mărturisesc că Isus este Hristosul, Mântuitorul lumii. Mai mărturisesc că Joseph Smith a fost un profet al lui Dumnezeu şi unealta vie a Domnului folosită pentru a readuce pe pământ Evanghelia completă şi adevărată a lui Isus Hristos. Mărturisesc că preşedintele Thomas S. Monson este profetul Domnului în ziua de astăzi. De asemenea, alegerea de a avea credinţă este a dumneavoastră, este a mea. Să alegem credinţa. În numele lui Isus Hristos, amin.