Învăţarea şi predarea Evangheliei
Ce contează cel mai mult este atitudinea sau spiritul prin intermediul căruia un învăţător predă.
În calitate de membru al preşedinţiei generale a Şcolii de duminică, simt că trebuie să încep cuvântarea mea în această dimineaţă spunând: „Bună dimineaţa, clasă”.
Astăzi, mesajul meu se adresează tuturor acelora care aţi fost chemaţi să predaţi, în oricare organizaţie slujiţi şi indiferent dacă sunteţi convertiţi recent în Biserică sau sunteţi învăţători cu ani de experienţă.
Nu o să vorbesc despre metodele de predare ci, mai degrabă, despre metodele de învăţare. Poate fi o diferenţă semnificativă între ceea ce spune un învăţător şi ceea ce aud sau învaţă cei din clasă.
Gândiţi-vă un moment la un învăţător care v-a schimbat cu adevărat viaţa. Ce anume la acea persoană v-a făcut să vă amintiţi ce s-a predat, să doriţi să descoperiţi singuri adevărul, să vă exercitaţi libertatea de a alege şi să acţionaţi, nu doar să se acţioneze asupra dumneavoastră – cu alte cuvinte, ce v-a făcut să învăţaţi? Ce anume la acest învăţător a făcut să fie aparte faţă de restul oamenilor?
Un învăţător şi autor de succes a spus: „Ce contează cel mai mult când înveţi este atitudinea. Atitudinea învăţătorului”1.
Observaţi faptul că ceea ce contează cel mai mult atunci când înveţi nu este numărul anilor de când învăţătorul este membru al Bisericii ori cât de multă experienţă de a preda are o persoană sau chiar cunoştinţele învăţătorului despre Evanghelie sau tehnicile de predare. Ce contează cel mai mult este atitudinea sau spiritul prin intermediul căruia un învăţător predă.
La o adunare de pregătire a conducătorilor din întreaga lume, vârstnicul Jeffrey R. Holland a spus această poveste: „Timp de mulţi ani, am îndrăgit povestea pe care preşedintele Packer a spus-o despre învăţătorul de la Şcoala de duminică din copilăria lui William E. Berrett. Un frate danez în vârstă a fost chemat să predea la o clasă de băieţi gălăgioşi… El nu vorbea limba prea bine; încă avea un puternic accent danez; era mult mai în vârstă; avea mâini mari de fermier. Totuşi, el trebuia să-i înveţe pe aceşti tineri indisciplinaţi în vârstă de 15 ani. Din toate punctele de vedere, nu părea să fi fost o potrivire foarte bună. Dar fratele Berrett obişnuia să spună – iar aceasta este partea citată de preşedintele Packer – că acest om a reuşit cumva să-i înveţe; că dincolo de orice bariere, peste toate aceste limitări, acest om a ajuns la inimile acestor copii gălăgioşi în vârstă de 15 ani şi le-a schimbat vieţile. Iar mărturia fratelui Berrett a fost: «Ne puteam încălzi mâinile la focul credinţei sale»”2.
Învăţătorii de succes ai Evangheliei îndrăgesc Evanghelia. Ei sunt pasionaţi de ea. Iar datorită faptului că-şi iubesc cursanţii, doresc ca aceştia să simtă aşa cum simt dumnealor şi să trăiască ceea ce au trăit dumnealor. A preda Evanghelia înseamnă a-ţi împărtăşi dragostea faţă de Evanghelie.
Dragi fraţi şi surori, atitudinea unui învăţător nu se învaţă, se deprinde.3
Atunci, cum ne dezvoltăm atitudinea care este necesară pentru a fi un învăţător de succes? Aş dori să discut despre patru principii de bază ale predării Evangheliei.
Primul principiu: cufundaţi-vă în scripturi. Nu putem îndrăgi ceea ce nu cunoaştem. Dezvoltaţi-vă obiceiul de a studia zilnic scripturile, separat şi aparte de pregătirea lecţiilor dumneavoastră. Înainte de a putea preda Evanghelia, noi trebuie să cunoaştem Evanghelia.
Preşedintele Thomas S. Monson preţuieşte încă amintirea despre învăţătoarea Şcolii de duminică din copilăria sa. Dânsul a spus: „A fost experienţa mea de mic băiat să ajung sub influenţa celei mai eficace şi inspirate învăţătoare care ne asculta şi ne iubea. Numele său era Lucy Gertsch. La clasa noastră de Şcoala de duminică, dânsa ne-a predat despre crearea lumii, despre căderea lui Adam şi despre sacrificiul ispăşitor al lui Isus. A adus la clasa sa, ca oaspeţi venerabili, pe Moise, Iosua, Petru, Toma, Pavel şi, desigur, pe Hristos. Deşi noi nu-i puteam vedea, am învăţat să-i iubim, să-i onorăm şi să ne asemănăm cu ei”4.
Lucy Gertsch a putut să-i invite pe aceşti oaspeţi venerabili la clasa sa, deoarece dumneaei îi cunoştea. Erau prietenii săi de nepreţuit. Datorită acestui fapt, clasa sa a învăţat, de asemenea, să-i „iubească, să-i onoreze şi să se asemene cu ei”.
Domnul i-a spus lui Hyrum Smith: „Nu căuta să vesteşti cuvântul Meu, ci mai întâi caută să obţii cuvântul Meu”5. Această avertizare este valabilă pentru fiecare dintre noi.
Domnul ne-a poruncit să cercetăm scripturile6, să ne ospătăm din ele7 şi să le păstrăm ca pe o comoară8. Când cercetăm cu sinceritate şi reflectăm asupra cuvântului Domnului, vom avea Spiritul Său cu noi. Noi vom ajunge să cunoaştem glasul Său9.
La scurt timp după ce am fost chemat să fiu preşedinte de ţăruş, preşedinţia ţăruşului nostru a primit instruire din partea unei autorităţi a zonei-Cei Şaptezeci. În timpul instruirii, am adresat o întrebare la care dumnealui a răspuns: „Aceasta este o întrebare bună. Haideţi să folosim General Handbook of Instructions (Manualul general de instrucţiuni) pentru a găsi răspunsul”. Atunci, noi am deschis manualul, şi acolo se afla răspunsul la întrebarea mea. Mai târziu, în timpul instruirii noastre, am adresat altă întrebare. Încă o dată, dumnealui a răspuns: „Bună întrebarea. Haideţi să folosim manualul”. N-am mai cutezat să adresez alte întrebări. M-am gândit că cel mai bine este să citesc manualul.
De atunci, am învăţat că Domnul poate oferi un răspuns similar fiecăruia dintre noi când ne îndreptăm nelămuririle sau întrebările către El. El poate spune: „Aceea este o întrebare bună. Dacă vă uitaţi în Alma, capitolul 5 sau în Doctrină şi legăminte, secţiunea 76, vă veţi aminti că Eu v-am vorbit deja despre acest lucru”.
Dragi fraţi şi surori, este contrar ordinii lui Dumnezeu, ca Domnul să repete fiecăruia dintre noi în parte ceea ce El ne-a revelat deja, în mod colectiv. Scripturile conţin cuvintele lui Hristos. Ele sunt glasul Domnului. Studierea scripturilor ne pregăteşte să auzim glasul Domnului.
Al doilea principiu: puneţi în practică, în viaţa dumneavoastră, lucrurile pe care le învăţaţi. Când Hyrum Smith a dorit să ia parte la această lucrare măreaţă din zilele din urmă, Domnul i-a spus: „Iată, aceasta este lucrarea ta, să ţii poruncile Mele, da, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta”10. În calitate de învăţători, lucrarea noastră, înainte de toate, este de a ţine poruncile cu tot sufletul nostru, cu tot cugetul nostru şi cu toată puterea noastră.
Al treilea principiu: căutaţi ajutorul cerului. Apelaţi la Domnul pentru Spiritul Său, cu toată energia inimii dumneavoastră. Scripturile declară: „Dacă nu primiţi Spiritul, nu veţi propovădui”11. Acest lucru înseamnă că până şi dacă folosiţi toate tehnicile corecte de predare şi ceea ce predaţi este adevărat, fără Spirit adevărata învăţare nu va avea loc.
Rolul învăţătorului este de a „ajuta oamenii să-şi asume responsabilitatea de a învăţa Evanghelia – să trezească în ei dorinţa de a studia, de a înţelege, de a trăi Evanghelia”12. Acest lucru înseamnă că, în calitate de învăţători, noi nu ar trebui să ne concentrăm atât de mult asupra performanţei noastre, cât ar trebui să ne concentrăm asupra modului în care îi ajutăm pe ceilalţi să înveţe şi să trăiască în conformitate cu Evanghelia13.
Când a fost ultima dată când aţi îngenuncheat în rugăciune şi L-aţi rugat pe Domnul nu numai să vă ajute să ţineţi lecţia, ci şi să vă ajute să cunoaşteţi şi să rezolvaţi nevoile fiecărui cursant din clasa dumneavoastră? Nicio clasă nu este atât de mare încât să nu ne putem ruga pentru a avea inspiraţie cu privire la modul în care să ajutăm pe fiecare cursant.
Este firesc ca învăţătorii să aibă sentimente de nepotrivire. Trebuie să înţelegeţi că „vârsta, maturitatea şi instruirea intelectuală nu sunt sub nicio formă sau în nicio măsură necesare în comunicarea cu Domnul şi cu Spiritul Său”14.
Promisiunile Domnului sunt o certitudine. Dacă cercetaţi cu sinceritate scripturile şi păstraţi continuu în mintea dumneavoastră ca pe o comoară cuvintele vieţii, dacă ţineţi poruncile cu toată inima dumneavoastră şi vă rugaţi pentru fiecare cursant, vă veţi bucura de tovărăşia Duhului Sfânt şi veţi primi revelaţie15.
Al patrulea principiu, dragi fraţi şi surori, este de o importanţă vitală să ne exercităm libertatea de a alege şi să acţionăm, fără întârziere, în acord cu îndemnurile spirituale pe care le primim.
Preşedintele Thomas S. Monson ne-a învăţat: „Noi observăm. Aşteptăm. Ascultăm acel susur blând şi subţire. Atunci când vorbeşte, bărbaţii înţelepţi şi femeile înţelepte se supun. Îndemnurile Spiritului nu trebuie amânate”16.
Nu trebuie să vă temeţi să vă exercitaţi libertatea de a alege şi de a acţiona conform gândurilor şi impresiilor pe care Spiritul Domnului vi le pune în inimă. Poate vă simţiţi neîndemânatici la început, dar eu vă promit că cele mai dulci şi mai încântătoare experienţe pe care le veţi avea ca învăţători vor fi atunci când vă veţi supune voinţei Domnului şi veţi urma îndemnurile pe care le primiţi de la Duhul Sfânt. Experienţele dumneavoastră vă vor întări credinţa şi vă vor da curaj enorm de a acţiona pe viitor.
Dragi învăţători, sunteţi unul dintre marile miracole ale acestei Bisericii. Vi s-a încredinţat ceva sacru. Noi vă iubim şi avem încredere în dumneavoastră. Eu ştiu că dacă vom cerceta scripturile şi vom trăi în aşa fel încât să fim demni să avem tovărăşia Duhului Sfânt, Domnul ne va mări în chemările şi responsabilităţile noastre ca astfel noi să ne îndeplinim misiunea noastră primită de la Domnul. Fie ca noi toţi să facem acest lucru, este rugăciunea mea, în numele lui Isus Hristos, amin.