Nu-L părăsiţi niciodată
Dacă alegeţi să nu vă simţiţi jigniţi sau ruşinaţi, veţi simţi dragostea şi aprobarea Lui. Veţi şti că deveniţi mai asemănători Lui.
Preaiubiţii mei fraţi şi preaiubitele mele surori din întreaga lume, îmi exprim admiraţia profundă pentru credinţa şi curajul pe care le văd în viaţa dumneavoastră. Trăim în cea mai remarcabilă perioadă de timp – dar şi plină de încercări.
Domnul ne avertizează asupra pericolelor care ne aşteaptă
Domnul nu ne-a lăsat singuri în încercarea noastră de a ne întoarce în prezenţa Sa. Ascultaţi cuvintele Sale care ne avertizează asupra pericolelor care ne aşteaptă: „Luaţi seama, vegheaţi şi rugaţi-vă”1. „Aveţi grijă să nu fiţi înşelaţi”2. „Fiţi vigilenţi şi atenţi”3. „Păziţi-vă ca nu cumva… să vă pierdeţi tăria”4.
Niciunul dintre noi nu este imun la influenţele lumii. Sfatul Domnului ne menţine în alertă.
Vă amintiţi experienţa trăită de Isus în Capernaum, când ucenicii care Îl urmaseră pe Salvator nu voiau să accepte că El era Fiul lui Dumnezeu. În scripturi, citim: „Din clipa aceea, mulţi dintre ucenicii Lui… nu mai umblau cu El”5.
Isus S-a întors apoi către cei Doisprezece şi i-a întrebat: „Voi nu vreţi să vă duceţi?”6.
Voi nu vreţi să vă duceţi?
În mintea mea, am răspuns de foarte multe ori la acea întrebare: „În mod sigur, nu! Eu, nu! Nu-L voi părăsi niciodată! Sunt aici pentru totdeauna!”. Ştiu că şi dumneavoastră aţi răspuns la fel.
Dar, întrebarea: „Voi nu vreţi să vă duceţi?”, ne face să ne gândim la propria noastră vulnerabilitate. Viaţa nu este un picnic spiritual. Cuvintele apostolilor rostite într-o altă împrejurare, ni se furişează în minte: „Nu cumva sunt eu, Doamne?”7.
Intrăm în apele botezului cu bucurie şi nerăbdare. Salvatorul face semn: „[veniţi] la Mine”8, iar noi răspundem luând numele Său asupra noastră. Niciunul dintre noi nu doreşte ca această călătorie să fie un flirt scurt cu spiritualitatea sau un capitol al vieţii remarcabil, dar care, la un moment dat, ia sfârşit. Drumul uceniciei nu este pentru slăbiciunea spirituală a inimii. Isus a spus: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău”9. „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze”10.
În timp ce-L urmăm pe Salvator, vom avea parte în mod sigur de provocări. Abordate cu credinţă, aceste experienţe purificatoare duc la o convingere mai profundă despre faptul că Salvatorul există cu adevărat. Abordate în mod lumesc, aceleaşi experienţe ne înceţoşează vederea şi ne slăbesc tăria de caracter. Unii dintre cei pe care-i iubim şi-i admirăm alunecă de pe cărarea cea dreaptă şi îngustă şi „nu mai [umblă] cu El”.
Cum rămânem fideli?
Cum rămânem fideli Salvatorului, Evangheliei Sale şi rânduielilor preoţiei Sale? Cum dezvoltăm credinţa şi tăria de a nu-L părăsi niciodată?
Isus a spus: „Dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor”11. Avem nevoie de o inimă plină de credinţă ca cea a unui copil.
Prin puterea ispăşirii Sale, noi trebuie să devenim „ca un copil, ascultător, blând, umil, răbdător, plin de dragoste, dornic să [ne supunem] tuturor lucrurilor pe care Domnul are grijă să [ni] le trimită, tot aşa cum un copil se supune tatălui său”12. Aceasta este măreaţa schimbare a inimii.13
Vom înţelege imediat de ce este necesară o schimbare a inimii. Două cuvinte indică pericolul care ne aşteaptă. Cuvintele sunt: jignit şi ruşinat.
Alegeţi să nu vă simţiţi jigniţi
Pe cei deranjaţi de divinitatea Salvatorului, Isus i-a întrebat: „Vorbirea aceasta este pentru voi o pricină de poticnire?”14. În pilda semănătorului, Isus a avertizat: „El… [îndură] până la o vreme; [dar], cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el”15.
Jignirea îmbracă multe forme şi găseşte permanent un mod de a se afişa. Oameni în care avem încredere ne dezamăgesc. Avem parte de greutăţi neaşteptate. Viaţa noastră nu este aşa cum ne-am aşteptat. Facem greşeli, ne simţim nedemni şi ne facem griji pentru că nu ştim dacă vom fi iertaţi. Ne întrebăm în privinţa unei chestiuni doctrinare. Aflăm ceva ce s-a spus de la pupitrul Bisericii în urmă cu 150 de ani şi ne deranjează. Copiii noştri nu sunt trataţi corect. Suntem ignoraţi sau subestimaţi. Ar putea fi 100 de lucruri, fiecare foarte serios în acel moment.16
În momentele noastre de slăbiciune, duşmanul caută să ne fure promisiunile spirituale. Dacă nu suntem vigilenţi, spiritul nostru ca al unui copil va fi rănit şi se va retrage înapoi în carapacea rece, întunecată a ego-ului nostru îngâmfat din trecut, lăsând în urmă lumina caldă, vindecătoare a Salvatorului.
În anul 1835, când Parley P. Pratt a fost judecat nedrept, lucru ce a adus ruşine şi ocară asupra lui şi a familiei sale, profetul Joseph Smith l-a sfătuit: „Parley… ignoră astfel de lucruri… [şi] Dumnezeu Cel Atotputernic va fi cu tine”17.
Un alt exemplu: în anul 1830, Frederick G. Williams, un doctor proeminent, a fost botezat. El a oferit imediat Bisericii talentele şi averea sa. Mai târziu, el a devenit un conducător în cadrul Bisericii. El a donat terenul pentru Templul Kirtland. În anul 1837, având parte de greutăţile perioadei respective, Frederick G. Williams a comis greşeli grave. Domnul a declarat într-o revelaţie: „Ca urmare a încălcărilor [sale], fosta [sa] poziţie [în conducerea Bisericii a fost] luată de la [el]”18.
Minunata lecţie pe care o învăţăm de la Frederick G. Williams este aceea că „indiferent de slăbiciunile lui personale, el a avut tăria de caracter să-şi [reînnoiască] loialitatea faţă de [Domnul], faţă de profet şi… faţă de Biserică, deşi i-ar fi fost foarte uşor să cadă pradă amărăciunii”19. În primăvara anului 1840, el s-a prezentat la o conferinţă generală, cerând umil iertare pentru comportamentul pe care l-a avut şi şi-a exprimat hotărârea de a face voia lui Dumnezeu pe viitor. Situaţia lui a fost prezentată de către Hyrum Smith şi a fost iertat cu sinceritate. El a murit fiind un membru credincios al Bisericii.
Nu demult, m-am întâlnit cu preşedintele Templului Recife, Brazilia, al cărui nume este Frederick G. Williams. El a povestit cum tăria morală a stră-străbunicului său a binecuvântat familia şi alte sute de urmaşi ai săi.
Alegeţi să nu vă simţiţi ruşinaţi
Faptul de a te simţi jignit este, deseori, însoţit de sentimentul distrugător al ruşinii.
În Cartea lui Mormon, învăţăm despre viziunea lui Lehi despre pomul vieţii. În viziune se vorbeşte despre acele suflete nobile care „[înaintând] prin negura întunericului ţinându-se de bara de fier” au ajuns şi „au luat din fructul pomului”20.
Nefi a descris pomul ca fiind „dragostea lui Dumnezeu”21, iar fructul acestuia „umplea sufletul de o bucurie foarte mare”22.
După ce a gustat din fruct, Lehi a văzut „o clădire mare şi spaţioasă… plină de oameni, tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei; şi îmbrăcămintea lor era foarte frumoasă; şi atitudinea lor era batjocoritoare şi arătau [dispreţuitori] cu degetul pe cei care… luaseră din fruct”23. Un înger a explicat că batjocura, sfidarea, arătatul dispreţuitor cu degetul reprezentau mândria şi înţelepciunea lumii.24
Nefi a declarat foarte clar: „Noi nu i-am luat în seamă”25.
Din nefericire, au fost alţii care şi-au pierdut curajul. În scripturi, citim: „După ce au gustat din fruct, s-au ruşinat din cauza celor care îşi băteau joc de ei; şi au pornit-o pe căi nepermise şi au fost pierduţi”26.
În calitate de ucenici ai lui Hristos, suntem diferiţi de lume. Pot exista momente în care nu ne simţim bine atunci când degetele dispreţului batjocoresc şi resping ceea ce pentru noi este sacru.27 Preşedintele Thomas S. Monson ne-a avertizat: „Dacă rădăcinile mărturiei voastre nu sunt adânci, vă va fi greu să rezistaţi ridiculizării de către cei care vă pun la îndoială credinţa”28. Nefi a spus: „[Nu-i luaţi] în seamă”29. Pavel ne-a avertizat: „Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică… Să nu-ţi fie ruşine dar de mărturisirea Domnului nostru”30. Noi nu-L părăsim niciodată.
Anul trecut, în timp ce-l însoţeam pe preşedintele Dieter F. Uchtdorf în Europa de Est, m-am minunat de credinţa şi curajul sfinţilor. Un conducător al preoţiei din Ucraina ne-a spus că a fost chemat să slujească în preşedinţia ramurii în primăvara anului 1994, la doar şase luni după ce fusese botezat. Acest lucru cerea ca el să-şi dezvăluie credinţa în mod public şi să ajute la înregistrarea Bisericii în oraşul Dnipropetrovsk. Era o perioadă de incertitudine în Ucraina, iar arătarea deschisă a credinţei în Hristos şi în Evanghelia restaurată îi putea crea probleme, inclusiv posibilitatea de a-şi pierde slujba ca pilot.
Conducătorul preoţiei ne-a spus: „M-am rugat şi m-am tot rugat. Aveam o mărturie şi făcusem un legământ. Ştiam ceea ce Domnul dorea să fac”31. Având curaj, dânsul şi soţia sa au mers înainte cu credinţă, nefiindu-le ruşine de Evanghelia lui Isus Hristos.
Unde s-a dat mult, se va cere mult
Unii întreabă: „Trebuie să fiu atât de diferit faţă de alţii?”. „Nu pot să fiu un ucenic al lui Hristos fără să mă gândesc atât de mult la comportamentul meu?”. „Nu-L pot iubi pe Hristos fără să ţin legea castităţii?”. „Nu-L pot iubi făcând duminica ceea ce doresc?”. Isus a oferit un răspuns simplu: „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele”32.
Alţii întreabă: „Nu sunt multe alte persoane de alte credinţe care-L iubesc pe Hristos?”. Bineînţeles că sunt! Totuşi, în calitate de membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, care avem o mărturie despre faptul că El există cu adevărat, nu numai din Biblie, ci şi din Cartea lui Mormon, care ştim că preoţia Sa a fost restaurată pe pământ, care am făcut legăminte sacre de a-L urma şi care am primit darul Duhului Sfânt, care am fost înzestraţi cu putere în templul Său sfânt şi care luăm parte la pregătirea pentru întoarcerea Sa glorioasă pe pământ, noi nu putem compara ceea ce trebuie să fim cu ceea ce sunt cei care nu au primit încă aceste adevăruri. „Cui i s-a dat mult i se va cere mult”33.
Domnul a spus: „Poţi alege tu însuţi”34.
Vă promit că, dacă alegeţi să nu vă simţiţi jigniţi sau ruşinaţi, veţi simţi dragostea şi aprobarea Lui. Veţi şti că deveniţi mai asemănători Lui.35
Vom înţelege totul? Bineînţeles că nu. Vom lăsa deoparte unele întrebări pentru a primi răspunsurile mai târziu.
Va fi totul corect? Nu va fi. Vom accepta unele lucruri pe care nu le putem îndrepta şi îi vom ierta pe alţii când doare.
Ne vom simţi, uneori, separaţi de cei din jurul nostru? Desigur.
Vom fi uimiţi uneori să vedem mânia pe care câţiva o simt faţă de Biserica Domnului şi eforturile lor de a fura credinţa greu încercată a celor slabi?36 Da. Dar aceasta nu va împiedica creşterea sau destinul Bisericii şi nici nu va opri progresul spiritual al fiecăruia dintre noi, în calitate de ucenici ai Domnului, Isus Hristos.
Nu-L părăsim niciodată
Îmi plac foarte mult următoarele cuvinte dintr-un imn preferat:
„Şi cel ce pe Isus s-a sprijinit,
De Mine, Dumnezeu, nu va fi părăsit.
Şi chiar de Satana să-l ia va dori,
Nicicând nu-l voi părăsi, nicicând nu-l voi părăsi,
Eu nu-l voi lăsa şi nu-l voi părăsi!”37.
Nu vom avea parte de perfecţiune în această viaţă, dar ne exercităm credinţa în Domnul, Isus Hristos, şi ne ţinem legămintele. Preşedintele Monson a promis: „Mărturia voastră, dacă este permanent hrănită, vă va asigura protecţia”38. Ne înfigem adânc rădăcinile spirituale, ospătându-ne zilnic din cuvintele lui Hristos care se găsesc în scripturi. Avem încredere în cuvintele profeţilor în viaţă, care sunt chemaţi pentru a ne arăta calea. Ne rugăm din nou şi din nou şi dăm ascultare şoaptelor Duhului Sfânt care rosteşte cuvinte aducătoare de pace sufletului nostru şi ne arată calea. Oricare ar fi încercările care apar, noi niciodată nu-L părăsim, niciodată.
Salvatorul i-a întrebat pe apostolii Săi: „Voi nu vreţi să vă duceţi?”39.
Petru a răspuns:
„Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice…
noi am crezut, şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu”40.
Şi eu am aceeaşi mărturie. Mărturisesc astfel în numele lui Isus Hristos, amin.