Glasuri ale sfinţilor din zilele din urmă
Îngeri numiţi domnul şi doamna Dunn
Ilustraţie de Wilson Ong
Mă uitam la televizor când mama mea a sunat să-mi spună că fratele ei, unchiul meu în vârstă de 92 de ani, şi soţia sa, mătuşa Millie, erau bolnavi de gripă şi nu aveau alimente în casă. Niciunul nu se simțea destul de bine încât să meargă la magazin şi să cumpere ceva. Unchiul Floyd şi mătuşa Millie nu aveau alţi membri ai familiei care să locuiască în apropiere, aşa că nu aveau pe nimeni care să-i ajute.
Mama se întreba dacă puteam fi de ajutor. Sunt singura membră a Bisericii în acea ramură a familiei mele şi fusesem rugată şi înainte să ajut în astfel de situaţii. Problema era că eu locuiam în Utah, S.U.A., iar mătuşa mea şi unchiul meu erau în Hemet, California, S.U.A.
I-am spus mamei să-mi acorde câteva minute ca să mă gândesc ce să fac. Aveam o prietenă care locuia lângă Hemet, aşa că am sunat-o şi am întrebat-o dacă cunoştea pe cineva în Hemet. Ea mi-a spus despre o doamnă cu care slujise la Templul Redlands, California, numită sora Dunn, care era preşedinta Societăţii de Alinare de acolo.
Când sora Dunn a răspuns la telefon, am început: „Bună ziua, sora Dunn. Nu mă cunoaşteţi, dar numele meu este Nancy Little şi locuiesc în Utah. Sunt membră a Bisericii, dar mătuşa mea şi unchiul meu care locuiesc în Hemet nu sunt. Ei sunt bolnavi şi nu au alimente în casă.” I-am spus unde locuiau, ceea ce era departe de locuinţa dânsei, şi i-am explicat că voiam doar să obţin informaţii despre un restaurant din apropiere, care ar putea să le livreze alimente.
În schimb, sora Dunn a insistat ca dânsa şi soţul dânsei să le ducă alimente mătuşii mele şi unchiului meu. S-a întâmplat că aveau supă şi pâine făcute în casă şi mama dânsei tocmai făcuse fursecuri. Eu am protestat, dar dânsa a stăruit.
Câteva ore mai târziu, sora Dunn a sunat şi m-a asigurat că totul era în ordine. Mai târziu, mama mea a sunat să mă anunţe ce a spus unchiul Floyd în legătură cu vizita dumnealor. El a spus: „Acasă la mine, au venit îngeri numiţi domnul şi doamna Dunn. Au venit cu braţele încărcate de alimente: fructe, legume şi supă, pâine şi fursecuri făcute în casă. Au fost cele mai bune fursecuri pe care le-am mâncat vreodată”. Soţii Dunn i-au vizitat pe unchiul meu şi mătuşa mea, i-au ajutat cu ceea ce aveau nevoie şi, apoi, fratele Dunn a ajutat-o pe mătuşa mea Millie, slăbită şi bolnavă şi care suferea de boala Alzheimer, să ajungă de la pat până la un scaun din bucătărie, astfel încât sora Dunn să o poată hrăni.
Când a sunat-o pe mama să-i spună despre vizită, unchiul Floyd a plâns. A spus că nu mai întâlnise niciodată oameni atât de buni şi mărinimoşi. I-a spus mamei mele că sunt norocoasă pentru că locuiesc în Utah şi sunt înconjurată de „toţi acei mormoni”.
La patru zile după această vizită, unchiul Floyd a ieşit să-şi verifice cutia poştală, a alunecat şi a căzut. S-a lovit la cap şi a murit patru zile mai târziu. Cu excepţia unei asistente medicale care l-a îngrijit acasă, fratele şi sora Dunn au fost ultimele persoane pe care unchiul meu le-a văzut înainte ca el să moară.
Sunt recunoscătoare pentru exemplul asemănător celui al lui Hristos oferit de una dintre surorile mele de la Societatea de Alinare, o soră care locuia la sute de kilometri depărtate, pe care nu am întâlnit-o, încă, niciodată şi care i-a ajutat pe mătuşa mea şi unchiul meu.