Miracolul răbdării
Îl vrei acum sau îl vrei bun?
Imaginaţi-vă un tânăr care este singur acasă şi i se face foame (pare greu de crezut, dar încercaţi să vi-l imaginaţi). Acum imaginaţi-vă că acest tânăr se hotărăşte să încerce să facă un sandviş cu brânză la cuptor pentru prima oară.1 Imaginaţi-vă că părinţii acestui tânăr nu l-au învăţat niciodată cum se face sandviş cu brânză la cuptor şi că el nu i-a observat niciodată îndeaproape atunci când au făcut ei.
Totuşi, să zicem că acest tânăr nimereşte toate ingredientele: pâine, brânză, puţin unt pe marginea feliei (şi puţină maioneză în mijloc pentru că se consideră maestru). Apoi, scoate tava şi-l pune în cuptor. (Ne imaginăm, de asemenea, că nu are nicio formă specială sau alte aparate pentru a face această gustare.)
Acum, imaginaţi-vă că-i vine în minte să facă ceva ce mulţi oameni au fost suficient de neştiutori (sau suficient de nebuni) să facă: „Dacă măresc puterea flăcării, se va coace mai repede”.
Imaginaţi-vă ce se întâmplă după aceea. (Sau poate că nu trebuie să vă imaginaţi.)
Fie pâinea va fi perfect crocantă, aurie, fie brânza se va întinde perfect – dar nu amândouă. Cel mai probabil, pâinea va fi ca piatra (şi probabil va avea acelaşi gust) şi brânza va fi topită doar pe jumătate, deloc apetisant.
Problema sa, după cum puteţi vedea, a fost o combinaţie de neştiinţă (care poate fi trecută cu vederea) şi nerăbdare (care, deşi este de înţeles, poate fi mai greu trecută cu vederea). Dacă ar repeta greşeala, aceasta ar putea fi şi mai greu trecută cu vederea, deoarece nu ar putea fi datorată neştiinţei, ci ar fi numai rezultatul nerăbdării.
Pentru a face un sandviş reuşit, ar trebui să descopere miracolul focului mediu.
Mediu nu înseamnă monoton
Cuptorul setat pe mediu este perfect pentru sandvişuri cu brânză la cuptor şi alte mâncăruri deoarece îi permite hranei să fie gătită bine fără să se ardă pe margini. Singurul inconvenient este că necesită mai mult timp şi atenţie, ceea ce impune răbdare.
Domnul a spus: „Continuaţi cu răbdare până când deveniţi perfecţi” (D&L 67:13). Aici, El vorbeşte despre genul de perfecţiune care înseamnă mai mult decât capacitatea de a face sandvişuri cu brânză perfecte; El vrea să devenim ca El. Isus Hristos este cel mai bun exemplu de răbdare. Şi o parte din faptul de a-I urma exemplul este lărgirea perspectivei noastre, faptul de a privi dincolo de lucrurile prezente şi de a vedea recompensa mai mare pe care o oferă autodisciplina, credinţa, supunerea, efortul consecvent şi ferm, îndelung-răbdător, şi dragostea – cu alte cuvinte, faptul de a avea răbdare.
Prin definiţie, răbdarea implică faptul de a aştepta, ceea ce pare plictisitor, dar, după cum ne-a învăţat preşedintele Dieter F. Uchtdorf, al doilea consilier în Prima Preşedinţie, răbdarea este mai mult decât simplul fapt de a aştepta: „Răbdarea înseamnă a aştepta şi a îndura în mod activ. Înseamnă a persista în a face ceva şi a face tot ce putem – să muncim, să sperăm şi să ne exercităm credinţa; să suportăm greutăţile curajoşi, chiar şi când dorinţele inimilor noastre sunt îndeplinite cu întârziere. Răbdarea nu înseamnă numai să înduri, ci înseamnă să înduri bine!”2
Nu înseamnă doar să pui un sandviş cu brânză în tavă şi să uiţi de el; înseamnă să-l păzeşti şi să-l întorci când trebuie.
Nu înseamnă numai să parcurgi ore de curs, de seminar sau la Biserică; înseamnă să înveţi şi să preaslăveşti în mod activ.
Nu înseamnă doar să aştepţi să-ţi fie dată o mărturie cu privire la Cartea lui Mormon deoarece ai cerut-o; înseamnă să continui să citeşti, să studiezi, să meditezi, să te rogi şi să trăieşti potrivit preceptelor acestei cărţi.
Nu înseamnă să stai şi să asculţi cum prietenii tăi îşi bat joc de religia ta; înseamnă să te rogi pentru ei şi să-ţi doreşti cu adevărat ca ei să aibă o schimbare în inimă şi să faci tot ce poţi ca aceasta să aibă loc.
Nu înseamnă doar să aştepţi să împlineşti 16 ani pentru a ieşi la întâlniri; înseamnă să înveţi să preţuieşti supunerea şi să încerci să înţelegi în ce fel faptul de a urma sfaturile profetului te va binecuvânta.
Dă focul mai încet
Răbdarea şi cumpătarea sau autocontrolul sunt ambele „roade ale Spiritului” (vezi Galateni 5:22-23). Deşi există lucruri urgente care necesită o intervenţie imediată sau o reacţie promptă (la fel cum unele mâncăruri au nevoie de căldură mare de coacere), trebuie să tindeţi cât mai mult la răbdare şi autocontrol. Dacă simţiţi că faceţi acest lucru, este un semn că Spiritul lucrează în viaţa dumneavoastră.
Miracolul focului mediu vă poate face un sandviş cu brânză perfect, un hamburger care nu arată ca un puc de hochei roz la mijloc, cartofi prăjiţi în loc de cartofi arşi şi orez moale şi pufos în loc de orez tare şi greu de mestecat. Dar răbdarea trebuie să-şi facă „desăvârşit lucrarea” (Iacov 1:4) în viaţa dumneavoastră, ajutându-vă să înaintaţi pentru a deveni mai asemănători lui Isus Hristos, aducând influenţa Spiritului Sfânt şi, în cele din urmă, fiind conduşi spre viaţa eternă.
Pe măsură ce observaţi lucrurile care vă fac să vă pierdeţi răbdarea, gândiţi-vă la acel sandviş cu brânză (sau orice altă mâncare preferată) şi la ce aţi putea sacrifica permiţând ca nerăbdarea să vă ghideze faptele. Dacă sunteţi vinovat prea des de lipsa răbdării, să ştiţi că majoritatea oamenilor sunt. Vă puteţi pocăi şi puteţi încerca din nou să urmaţi exemplul şi învăţăturile lui Isus Hristos. Sunt multe sandvişuri cu brânză de făcut şi nu este niciodată prea târziu să învăţăm despre perfecţiunea la care se poate ajunge prin răbdare.